Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6310/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6310/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 6310/2015
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6310
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA: 07.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A. în contradictoriu cu pârâta M. E. având ca obiect cerere de valoare redusă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților conform art.1029 Cod pr civ după care,
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 raportat la art. 258 din codul de procedură civilă o încuviințează și constată că aceasta a fost administrată prin înscrisurile de la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 15.01.2015 sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei M. E. la plata sumei de 792 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale, la plata sumei de 359,14 lei –clauze penale reprezentând contravaloare echipamente,, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi (conform precizării, f. 24), corespunzător fiecărei facturi, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a învederat, în esență, că între părți s-au derulat relații comerciale contractuale, i-a furnizat pârâtei servicii Digi tv/DTH, însă pârâta nu a mai achitat contravaloarea acestora. A susținut reclamanta că pârâta datorează suma de 359,14 lei, reprezentând echivalentul în lei al clauzelor penale în valoare totală de 100 USD, reprezentând contravaloare Smartcard, datorată potrivit art. 4.11 din contract În drept, reclamanta a invocat art. 1025 – 1032 cod proc.civilă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamanta . și pârâta M. E. s-a încheiat la data de 03.02.2006 contractul de furnizare servicii DTH (televiziune) nr._ (f. 13-16), în baza cărora s-a convenit furnizarea de către reclamantă a serviciilor de programe audiovizuale, pachet extracomplet, cu obligația pârâtei de a plăti contravaloarea abonamentului lunar și tarifele aferente. Tariful lunar era de 24,6 lei, plus TVA, pentru tipul de abonament (extracomplet, dar fără canale suplimentare) ales de E. M., așa cum reiese din anexa 1, parte integrantă din contract (f. 15).
În speță, reclamanta a solicitat contravaloarea facturilor nr._ și 16788727ambele emise la data de 06.03.2013 și scadente la data de 10.04.2013, fiecare pentru suma de 396 lei, reprezentând contravaloarea abonamentului pentru perioada martie 2013 – februarie 2014.
În speță, este aplicabil art. 1033 cod proc.civilă, raportat la valoarea creanței și la izvorul său.
Creanța solicitată drept contravaloare a serviciilor prestate are numai în parte caracter cert, lichid și exigibil, conform art. 662 alin. (2) și (3) cod proc. civilă. Astfel, cele două facturi au fost emise pentru aceeași perioadă, pentru același tip de servicii, dar în baza a două contracte diferite, respectiv factura nr._ în baza contractului nr._ din 03.02.2006, iar factura nr._ în baza unui contract cu nr._ din 03.02.2006. Acest al doilea contract nici nu a fost depus la dosar, nici nu a fost menționat în cererea de chemare în judecată, astfel încât emiterea facturii respective este lipsită de suport. De aceea, instanța va admite numai în parte primul capăt de cerere, pentru suma de 396 lei .
Penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi sunt datorate conform art. 4.12 din contract, care prevede că, în cazul neefectuării plății la termen, R. –R. poate percepe o penalitate de 0,1% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei facturate, până la data achitării integrale a sumei restante. De aceea, reținând și considerentele menționate anterior, în baza principiului conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, instanța va admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată, numai cu privire la factura nr._, urmând să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 237,20 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 10.12.2014
Suma de 359,14 lei, reprezentând clauză penală, nu are caracter cert, lichid și exigibil, deoarece, potrivit art. 4.11 din contract, pentru ca pârâta să datoreze această valoare, este necesar să nu își îndeplinească obligația de a restitui echipamentele primite, în termen de 2 zile de la momentul încetării contractului, sau să le utilizeze fraudulos. În speță, reclamanta nu a probat încetarea contractului și nici măcar nu a indicat momentul când acesta ar fi încetat. Astfel, este evident că, și în situația în care contractul ar fi fost reziliat pentru neplată, se impunea transmiterea unei notificări în acest sens către abonat, astfel încât acesta să aibă cunoștință de termenul în care trebuie să restituie echipamentele. Or, în lipsa notificării de reziliere sau de încetare în orice mod a contractului și în lipsa dovezii de comunicare a acesteia, nu se poate reține exigibilitatea obligației de predare a echipamentelor și, pe cale de consecință, nici aplicarea clauzei penale.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea în parte și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 396 lei reprezentând contravaloare servicii și la plata sumei de 237,20 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 10.12.2014.
În baza art. 453 cod proc. civilă, față de modul de soluționare a cererii principale, va obliga pârâta la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă (taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A. cu sediul în sector 5, București, . 2000 BUILDING, nr. 75, . contradictoriu cu pârâta M. E. cu domiciliul în sector 1, București, .-R., nr. 2-4, ., . pârâta la plata către reclamantă a sumei de 396 lei reprezentând contravaloare servicii și la plata sumei de 237,20 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 10.12.2014.
Obligă pârâta să îi plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge celelalte cereri ca neîntemeiate.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. C. N. H. A.
Red. G.C.N/4 ex, ./2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6301/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6337/2015. Judecătoria... → |
---|