Contestaţie la executare. Sentința nr. 6345/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6345/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 6345/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 6345
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator M. E. NAȚIONALE și pe intimat S. M. R., având ca obiect contestație la executare suspendare executare
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 31.03.2015 emnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 07.04.2015 deliberand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.11.2014 sub nr._, contestatorul M. Educației Naționale a chemat în judecată pe intimata S. M. R., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actelor de executare silită efectuate de B.E.J. M. C. în dosarul de executare nr. 1681/2014 și suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că executarea silită este nelegală, întrucât a achitat debitul anterior declanșării acesteia, onorariul executorului judecătoresc depășește limita impusă prin Ordinul nr. 2550/2006 al Ministerului Justiției, iar cheltuielile de executare au fost stabilite în mod abuziv.
În dovedirea contestației, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, atașând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, acte din dosarul de executare și alte înscrisuri.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, B.E.J. M. C. a comunicat, în copie certificată, înscrisurile din dosarul de executare având numărul 1681/2014.
La termenul din 31.03.2015, intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației, pe care instanța a pus-o în discuție, alături de fondul cauzei.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea contestației la executare, instanța constată următoarele:
Excepția tardivității formulării contestației este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere faptul că somația din 28.10.2014, ce determină curgerea termenului pentru formularea contestației, a fost comunicată contestatoarei la data de 30.10.2014, astfel că depunerea contestației la poștă la data de 14.11.2014 a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr._/23.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, executorie, a fost obligat contestatorul la plata către intimată a sumei de_ lei, reprezentând contravaloare servicii, a sumei de 2381 lei, reprezentând contravaloare rețineri din venituri, și a sumei de 1324 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru executarea creanțelor menționate în acest titlu executoriu, intimata a sesizat Biroul Executorului Judecătoresc M. C., care a deschis dosarul de executare având numărul 1681/2014. Prin încheierea din data de 28.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit, pentru creanța pusă în executare, cuantumul cheltuielilor de executare compuse din onorariul executorului judecătoresc, onorariu de avocat și cheltuielile necesare executării la suma de 2568,12 lei.
Contestatorul a formulat, în termen, contestație la executare împotriva încheierii menționate, criticând onorariul pretins excesiv al executorului judecătoresc și celelalte cheltuieli de executare, precum și faptul că debitul ar fi fost achitat anterior declanșării executării.
Susținerea contestatorului în sensul că debitul ar fi fost achitat anterior declanșării executării silite nu poate fi primită, în condițiile în care debitoarea a susținut și a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la achitarea sumei de 9390 lei, deși prin dispozitivul sentinței ce constituie titlu executoriu se stabiliseră cu titlu de obligație de plată sumele de_ lei, 2381 lei și 1324 lei, astfel că în mod corect executorul judecătoresc a stabilit că debitul la momentul emiterii somației contestate este în cuantum de_ lei.
În acest sens, nu pot fi primite susținerile contestatorului privind faptul că suma de_ lei ar fi fost brută și nu netă, în condițiile în care în cuprinsul sentinței civile ce constituie titlu executoriu nu se face o astfel de precizare, iar suma reprezintă prețul unor servicii prestate de intimată și nu plata vreunor depturi salariale, pentru a se aplica deducerile fiscale.
În plus, aceste susțineri pot fi invocate de contestator doar pe calea cererii în anulare și nu printr-o contestație la executare, întrucât constituie apărări de fond inadmisibile potrivit art. 712 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Referitor la legalitatea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța reține prevederile art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin încheiere ce constituie titlu executoriu.
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Se constată că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și ale Ordinului M.J. nr. 2550/2006, acestea fiind necesare pentru derularea executării silite.
Instanța reține că la stabilirea cuantumului cheltuielilor de executare executorul judecătoresc a respectat prevederile legale, în sensul că a avut în vedere faptul că debitorul a fost obligat la plata unei sume de bani, ceea ce presupunea stabilirea unor cheltuieli de executare corespunzătoare efortului depus și răspunderii pe care și-o asuma.
Faptul că în speță contestatorul a refuzat punerea în executare a dispozițiilor titlului executoriu determină instanța să constate că stabilirea cheltuielilor de executare a fost o consecință firească, pe parcursul căreia nu s-au încălcat prevedrile legale, a refuzului contestatorului de a executa de bunăvoie hotărârea.
Astfel, pretinsa disproporție dintre suma urmărită silit și cuantumul cheltuielilor de executare nu poate constitui un motiv de anulare a executării silite, în condițiile în care din înscrisurile din dosarul de executare rezultă că acestea au fost efectuate și au fost necesare pentru realizarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
În plus, a constata existența unui motiv de nelegalitate constând în disproporția dintre debit și cheltuielile de executare ar constitui un impediment pentru executarea silită a datoriilor mici ce rezultă din titlurile executorii, care nu este prevăzut de lege și prin care nu se poate restrânge dreptul de a obține executarea silită.
În același sens, instanța reține că varietatea cheltuielilor provocate de executarea silită trebuie să se reflecte în stabilirea unor cheltuieli de executare corespunzătoare diferitelor tipuri de activități necesare realizării executării silite.
În privința onorariului de avocat, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită. Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică; însă are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
Cu privire la onorariul de avocat înscris în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța reține că acesta este justificat de împuternicirea avocațială și de chitanța eliberate de Cabinetul de avocat Ț. A.-B.. Având în vedere că avocatul are împuternicire avocațială în dosarul de executare și că el este cel care a formulat, în numele intimatei, cererea de începere a executării, instanța stabilește că s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
Însă, susținerile debitorului în sensul că onorariul perceput de avocat este disproporționat de mare nu sunt întemeiate. Executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în studierea înscrisurilor, consultații acordate creditorilor, formularea cererii de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării. De asemenea, la momentul stabilirii onorariului de avocat, creditoarea nu putea cunoaște forma în care se va realiza executarea. Totodată, față de valoarea creanței care este de 14 de ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului nu apare ca fiind disproporționat, dată fiind și suma de 800 lei, percepută ca onorariu și care nu poate fi considerată exagerată.
În ceea ce privește abuzul de drept, nu s-a făcut dovada exercitării cu rea-credință a dreptului creditorului de a solicita recuperarea acestor cheltuieli de executare. Creditorii au dreptul de a beneficia de asistența juridică a unui specialist în drept și în faza de executare, precum și de a-și recupera cheltuielile efectuate în acest scop. În speță, onorariul de avocat a fost plătit exclusiv în vederea realizării creanței, dreptul fiind exercitat potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut, cu respectarea art. 12 Cod procedură civilă.
Se constată astfel in prezenta cauza că nu exista nici un motiv intemeiat pentru care instituția contestatoare să refuze a da curs executării silite declanșate impotriva sa.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv finalitatea acestui text de lege și soluția dată constestației la executare, instanța apreciază că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Respinge contestația formulata de contestator M. E. NAȚIONALE cu sediul in sector 1, București, ., nr. 28-30 in contradictoriu cu intimat S. M. R. cu domiciliul in FOCSANI, ., ., . ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.04.2015.
PRESEDINTEGREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6340/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6517/2015. Judecătoria... → |
|---|
