Contestaţie la executare. Sentința nr. 6517/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6517/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 6517/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 6517/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator M. P. - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și pe intimat M. C., intimat D. A., intimat D. (F. D.) A. M., având ca obiect contestație la executare suspendare executare
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.03.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 13.03.2015, 20.03.2015, 27.03.2015, 03.04.2015, 09.04.2015 când a hotărât urm
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 25.08.2014 sub nr._, constatatorul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, în contradictoriu cu intimații M. Cupar, D. A. si D. (fosta D.) A. M., a formulat contestație la executare împotriva publicației de vanzare imobiliara nr.263/2012 din 06 august 2014 emisa de B.E.J.A D. si D. in cadrul procedurii executionale avand ca obiect vanzarea la licitatie publica a bunului imobil (constructie) situat în București, ., sector 1, înscris în CF nr._ a mun. București, sector 1, indentificat prin nr. cadastral nr._-C1, proprietatea debitorilor D. A. si D. (fosta D.) A. M., pentru recuperarea sumei de 136.534 lei datorata de catre debitori creditorului M. Cupar în temeiul contractului de împrumut de garanție imobiliara autentificat sub nr.4441 din 20.11.2008 de B.N.P. Danacica M. D.. Totodata, s-a solicitat suspendarea executarii publicației de vanzare contestate.
În motivarea contestației, petentul a aratat ca prin Ordonanța nr. 2060/D/P/2009 din 3 august 2011 a Ministerului P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare o Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul teritorial Bucuresti s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil ce face obiectul prezentei proceduri execuționale.
Ptin Rechizitoriul nr. 2060/D/P/2009 din 25 iunie 2012, M. P. - P. de pe langa Înalta Curte de Casație și Justific - D.I.I.C.O.T – Serviciul teritorial București a dispus trimiterea în judecată a inculpaților D. A. și Dirjan A. M., reținându-se în sarcina acestora că, împreună cu alți 50 de inculpați, au constituit, aderat, sprijinit, după caz, un/la un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni de înșelăciune, care au produs consecințe deosebit de grave, ocazie cu care au fost substituite mai multe persoane si au fost falsificate mai multe titluri de proprietate ori alte înscrisuri oficiale.
Dosarul astfel format a fost înregistrat pc rolul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală sub nr._ si are următorul termen de judecată la 15.09.2014.
Până în prezent, împotriva măsurii asigurătorii luate prin Ordonanța nr. 2060/D/P/2009 din 3 august 2011 nu s-a formulat contestație în temeiul art. 250 N.C.p.p - normă de imediată aplicare (art. 168 din vechea reglementare).
În cauză, executorul judecătoresc, deși consemnează în cuprinsul publicației de vânzare că asupra bunului imobil a fost instituită măsura sechestrului asigurător, procedează la fixarea unui termen pentru licitație și continuă demersurile in vederea finalizării acesteia.
Deși din punct de vedere legal sechestrul asigurător penal nu a fost ridicat pe calea prevăzută de lege - art. 250 N.C.p.p., în fapt, prin întocmirea actului de executare contestat, executorul judecătoresc neagă existența în ordinea juridică a actului procesual penal prin care a fost instituită măsura asigurătorie.
Din moment ce creditorul nu a contestat existența sechestrului asigurător, acceptă că măsura este în vigoare, însă, faptic, acționează ca și cum aceasta nu s-ar afla în ființă.
Potrivit art. 249 alin. 1 și 2 N.C-p.p. (fost art. 163 C.p.p.) ,, Procurorul, in cursul urmăririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, în proccdurn dc cameră preliminară ori in cursul judecații, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanța sau, dupâ caz, prin încheiere motivata, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune;
2) Măturile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asuvra acestora".
În acest sens, măsurile asigurătorii penale constituie masuri procesuale cu caracter real, întrucât, pe perioada activității lor, au ca efect indisonibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite, anume împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestora, inclusiv întocmirea oricăror acte de executare, efectul de indisponibilizare răsfrângându-se asupra întregii situații (realități) juridice a bunurilor, inclusiv asupra oricărei sarcini a terților cu privire la acestea.
Conform D.E.X. prin indisponibil se înțelege „care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber", iar în sens juridic despre un lucru sau despre un drept prin indisponibil se înțelege: „ de care nu se poate dispune".
Astfel, în cursul procesului penal, Statul, reprezentat în acest caz de M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., beneficiază de măsuri de indisponibilizare și conservare care, odată instituite, împiedică distrugerea ori înstrăinarea bunurilor aflate sub imperiul lor.
Totodată, interesul ocrotit de sechestrul asigurător penal este unul general, al societății, spre deosebire de sarcinile civile (ipotecă, paj, etc.). care sunt instituite convențional, pentru protejarea unui singur creditor în raport de actele debitorului care îi pot vătăma interesele.
Contrar interpretării creditorului și executorului, sechestrul asigurător penal este complet diferit de cel civil, atât din punct de vedere al naturii juridice, cât și al efectelor pe care le produce.
Or, prin combinarea normelor care reglementează sechestrul asigurător civil cu cele care guvernează sechestrul asigurător penal, pentru a ajunge la concluzia dorită, creditorul și executorul nu urmăresc altceva decât legitimarea unei lex tertiae.
Deci, sechestrul asigurător prevăzut de art. 249 N.C.p.p nu are natura juridică a unei sarcini civile ori a unui act asimilat acesteia, ci a unui act procesual penal de indisponibilizare a bunurilor asupra cărora a fost instituit.
Potrivit art. 250 N.C.p.p, intitulat „Contestarea măsurilor asigurătorii", „ (1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau oricc altă persoană interesata poate face contestație, în termen de 3 zile dc la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. (2) Contestația nu este suspensivă de executare.(3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta. (4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care o făcut contestația și a persoanelor interesatei, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie. (5) Dosarul cauzei se restituie procuroriilui în ttermen de 48 de ore de la soluționarea contestației. (6) Împotriva modului dc aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul dc cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori l această -instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii. (7) Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. (8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii. (9) întocmirea minutei este obligatorie".
În consecință, raportat la natura sa juridică, sechestrul asigurător instituit de M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T în dosarul nr. 2060/D/P/2009 poate fi contestat exclusiv pe calea procedurală prevăzută de art. 250 N.C.p.p, de orice persoană interesată (inclusiv de creditor), legiuitorul având astfel în vedere protejarea intereselor tuturor persoanelor care pot pretinde un drept asupra bunului.
Până când sechestrul asigurător nu este ridicat de organul judiciar penal competent, nu poate fi inițiată nici o altă procedură judiciară cu privire Ia bunul respectiv, întrucât acesta ar fi scos de sub efectul de indisponilnlizare pe o cale neprevăzută de lege.
Așa fiind, este evident că, prin intermediul actului de executare emis, se încearcă lipsirea de efecte a sechestrului asigurător penal, respectiv a indisponibilizării realizate prin instituirea acestuia, în lipsa contestației formulate în baza art. 250 N.C.p.p și anterior soluționării definitive a cauzei penale - dosarul nr._ ai Curții de Apel București - Secția a Il-a Penală.
În aceste condiții, actele de executare pot surveni numai după admiterea în mod definitiv a unei astfel de contestații de către organul judiciar penal competent - motiv esențial de nelegalitate a actului de executare contestat.
În alte cuvinte, singura cale legală de urmat era cea prevăzută de art. 250 N.Cp.p (art 168 din vechea reglementare); numai în cadrul acesteia se puteau expune în mod valabil argumentele pentru care se consideră necesară ridicarea sechestrului (argumente identice celor care stau la baza întocmirii publicației de vânzare).
Ulterior, numai după analizarea acestor argumente de către organul judiciar penal competent și numai în ipoteza ridicării măsurii asigurătorii se putea trece Ia emiterea publicației de vânzare.
Deși se încearcă acreditarea ideii că procedura judiciară prevăzută de art. 250 N.Cp.p nu condiționează în nici un fel inițierea procedurii reglementate de art. 371¹ și urm. Cp.c, aceasta din urmă poate începe numai după ce sechestrul asigurător penal a fost ridicat de organul competent în cadrul primei.
Or, prin întocmirea publicației de vânzare în discuție, creditorul și executorul vizează, de fapt, eludarea caii prevăzute de art. 250 N.C.p.p - specială. în raport de specificul cauzeii, fată de procedura prevăzută de art. 371¹ si urm. C.p.c (anume, executarea silită)- deci, spre deosebire de norma procesual civilă (norma de drept comun ce guvernează raporturile obligaționale private ale părților), măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal presupun respectarea unor norme speiale, care protejeaza interesul general fiind derogatorii de la dreptul comun.
Prin urmare, indisponibllizarea generată de instituirea și activitatea masurilor asigurătorii paralizează/împiedică în mod legal și imperativ orice demersuri procedurale și/sau procesuale (inclusiv întocmirea oricăror acte de executare) care ar afecta obiectul material și/sau juridic al acestora și care ar sustrage bunurile sechestrate de la afectațiunea specială la care au fost supuse prin acte/măsuri procesuale dispuse de organele penale competente.
Ca aceasta este voin{a legiuitorului o arată si art. 53 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței - astfel cum acesta a fost modificat prin art. 81 pct 2 si art. 104 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale - potrivit cu care „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, cu exceptia măsurilor asigurătorii sau măsurilor preventive specifice, instituite în cursul procesului penal."
Tocmai pentru aceste rațiuni faptice și juridice/legale, până la data soluționării definitive a procesului penal, atât măsura asigurătorie instituită, cât și modul de aducere la îndeplinire a acesteia nu pot fi contestate și, implicit, verificate pe cale de acțiune sau pe cale de excepție (ca și apărare) decât in termenele st condițiile normei speciale, respectiv art. 250 N. C. proc. pen.
Or, prin încercarea de asimilare a sechestrului asigurător penal cu o sarcină de natură civilă și, ulterior, prin punerea în discuție a acestui aspect în fața unei instanțe civile, fără competență funcțională în ceea ce privește aprecierea legalității măsurii asigurătorii ori a motivelor care au determinat instituirea acesteia, nu se urmărește altceva decât legitimarea unui raționament juridic tendențios, care să permită scoaterea frauduloasă a bunului indisponibilizat de sub puterea sechestrului.
Practic, conduita procesuală a creditorului șt a executorului judecătoresc, cât și argumentele care stau la baza emiterii actului de executare încalcă în mod flagrant natura juridică, obiectul și scopul sechestrului asigurător penal.
Sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 2060/D/P/2009 din 3 august 2011 nu este o măsură cu caracter civil, ci una procesual penală, de indisponibilizare a bunului, pentru ca acesta să nu poată face obiectul nici unei înstrăinări până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, de condamnare sau de achitare, după caz.
Creditorul si executorul fac o gravă confuzie între natura juridică a sechestrului asigurător penal și modalitatea în care această măsură se execută după soluționarea definitivă a procesului penal - conform normelor de procedură fiscală sau civilă, în funcție de infracțiunile reținute.
Tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest fel, contestatorul acționează în prezenta cauză și în altele similare în baza art. 131 alin.1 din Constituție, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 249 N.C.p.p, art. 250 N.Gp.p, art 399 C.p.c și art. 269 C.p.c, în calitate de organ al statului, de beneficiar al unui drept asupra bunului imobil, de titular al măsurii asigurătorii, cu atribuții de apărare a ordinii de drept și a intereselor generale ale societății (art. 131 din Constituție), inclusiv aceea de a veghea la respectarea legalității actelor de executare (art.269 C.p.c.).
Așadar, în cadrul procesului civil pendinte (noțiunea de „proces" include și faza executării silite) nu se poate pune în discuție nici un aspect referitor la ridicarea sechestrului asigurător ori la eludarea efectelor sale, întrucât ar fi încălcată atât competența exclusivă a organelor judiciare penale.
În acest context, a primi argumentele creditorului și executorului judecătoresc (materializate în întocmirea actului de executare contestat) în sensul că problematica dedusă judecății trebuie dezlegată exclusiv prin aplicarea ordinii de preferință a creanțelor (dată de rangul și data înscrierii sarcinilor privitoare la bun în cartea funciară), reglementată de art. 563 și urm. Cp.c, reprezintă o chestiune artificială, incompatibilă cu specificul și natura juridică a sechestrului asigurător penal, deci o eludare a normelor legale aplicabile - art. 249 N.Cp.p și art. 250 N.Cp.p, o abatere de la adevărul juridic, o greșită interpretare și apreciere a stării de fapt.
Eventuala ordine de preferință a creanțelor poate fi pusă în discuție si analizată numai după ridicarea definitivă a sechestrului asigurător penal, care nu reprezintă o măsură cu caracter dispozitiv. ci imperativ.
Indisponibilizarea reglementată de art. 249 alin.2 N.C.p.p nu reprezintă o alternativă de care să nu se țină seama, ci o cerință absolută în aplicarea legii. Bunurile sunt scoase din circuitul civil pe durata procesului penal, ceea ce înseamnă implicit că nu pot fi vândute la licitație chiar dacă există cererea de executare silită a creditorilor ipotecari.
Bunurile se află în afara circuitului civil până la soluționarea cauzei în mod definitiv, după cum prevede art. 397 N.Cp.p (art. 353 din vechea reglementare); așadar. în ipoteza instituirii unui sechestru asigurător în baza art. 249 N.C.p.p (fost art. 163 C.v.v), nu se înlătură dreptul de urmărire preferențială al creditorului ipotecar, ci are loc, ope legis, o temporizare a executării silite.
Altfel spus, este nelegală emiterea oricăror acte de exccutare în favoarea creditorului ipotecar în cazul instituirii unui sechestru asigurător penal, fapt prevăzut imperativ de noul cod de procedură penală prin art. 249 alin.2.
Interpretarea ori aplicarea legii luând în considerare doar efectele juridice ale sarcinilor civile (ipoteca, gajul, etc.), nu și pe cele ale sechestrului asigurător penal, ar conduce automat la încălcarea art. 249 N.Cp.p raportat la art. 250 N.C.p.p.
Norma procesual penală nu golește de conținut norma civilă substanțială, însă existența ei obligă pe apticantul legii la respectarea ei în egală măsură.
Deci, orice argumente referitoare la caracterul creanței creditorului nu pot fi reținute. în condițiile în care aceasta nu poate fi valorificată până când organul judiciar penal competent nu dispune în mod definitiv ridicarea măsurii asigurătorii.
În caz contrar, s-ar produce o substituire nelegală de competență funcțională, ce ar avea drept rezultat posibilitatea înstrăinării frauduloase a bunului și, implicit, lezarea iremediabilă a intereselor titularului măsurii asigurătorii, cu atât mai mult cu cât, în raport de dispozițiile art. 249 N.Cp.p și ale art 250 N.C.p.p, la acest moment bunul imobil în discuție nu este urmăribil.
Or, așa cum s- expus in precedet, înrercarea de a asimila sechestrul asigurător penal unei sarcini civile (care se realizazea tocmai prin emiterea publicației de vânzare), in scopul de a obține soluționarea chestiunii litigioase pe baza datei înscrierilor din cartea funciară și a ordinii de preferință stabilite de art.563 si urm C.p.c, nu reprezintă altceva decât raționamente si motive artificiale de inducere in eroare, străine de problemele și specificul pricinii, intrucăt natura juridică reală a sechestrului instituit în dosarul nr. 2060/D/P/2009 este aceaa a unui act procesual penal de indisponibilizare, in cazul de față bunul fiind sechestrat/rezervat, astfel că, până la ridicarea in mod definitiv a măsurii asigurătorii, nu poate servi la satisfacerea creanței nici unui creditor.
A valida raționamentul creditorului și executorului ar echivala cu ridicarea sechestrului asigurător penal prin intermediul unei alte cit procedurale decât cele prevăzută de lege și ar crea un precedent extrem de periculos pentru organele îndrituite, constând în aceea că, în orice moment al procesului penal, efectele măsurilor asigurătorii ar putea fi eludate de o terță parte, fara nici o legătura cu raportul procesual penal concret, dar care ar avea cu prisosinta vocația de persoană interesată în sensul art. 250 N. C. proc. pen.
Ca atare, anterior soluționării definitive a procesului penal, ordinea și data înscrierii sechestrului asigurător penal in cartea funciară nu prezintă nici un fel de relevanță pentru existența si efectele sale.
Prin înscrierea în cartea funciară a unui sechestru asigurător penal, efectul de indisponibilizare generat de această măsură operează erga omnes si se răsfrânge asupra întregii situatii/realităti juridice a bunului imobil, împiedicând încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestuia (inclusiv emiterea oricăror acte de executare în cadrul unei proceduri executionale inițiate la cererea unui tert de bună-credință).
În alte cuvinte, ulterior instituirii sechestrului asigurător penal și până Ia ridicarea definitivă a acestuia (pe calea prevăzută de art, 250 N.C.p.p), bunul nu mai poate face obiectul nici unui act sau operațiuni juridice cu caracter civil, indiferent că este vorba despre un terț de bună credință.
Astfel, odată instituit sechestrul asigurător, indisponibilizarea ce se răsfrânge asupra bunului se manifestă in mod unitar și efectiv, cu atât mai mult cu cât cenzura efectului de indisponibilizare revine strict organelor judiciare penale competente.
Contrar raționamentului executorului judecătoresc, nu se poate efectua pe cale civilă o analiză a concursului dintre ipoteca constituită în favoarea creditorului si sechestrul asigurător penal al cărui titular este M. P. - P. de pe Lângă înalta Curte de Casație si Justiție - D.1.1.C.O.T, întrucât este vorba de două institutii distincte de drept substanțial, una de natură civilă. cealaltă de natură penală, competentă a se pronunta asupra oricărei chestiuni legate de sechestru fiind doar instanța penală.
Sub acest aspect, executorul, așa cum am arătat face confuzie între natura juridică a sechestrului asigurător penal și modalitatea în care această măsură se execută după soluționarea definitivă a procesului penal.
Numai după soluționarea definitivă a cauzei penale, în raport de cele dispuse de instana penala asupra măsurii asigurătorii, se poate analiza ordinea de vreferintă a creantelor.
Concret, instanța penală poate dispune ridicarea sechestrului asigurător, caz în care rămân valabile șt se execută sarcinile din cartea funciară ale celorlalți creditori, fără a mai exista vreun „ concurs", sau poate dispune menținerea acestuia, ipoteză în care sechestrul se execută potrivit normelor de procedură fiscală sau civilă, în funcție de infracțiunile reținute.
Numai în acest din urmă caz se voate vorbi despre un „concurs" al măsurilor si drepturilor referitoare la bun în funcție de data înscrierii lor în cartea funciară.
Prin prezenta contestație nu se neagă dreptul de ipotecă al creditorului, ci doar pe susține că la acest moment, raportat la stadiul soluționării cauzei penale și la situația sechestrului asigurător penal - aflat în ființă, este prematură orice analiză a concursului dintre ipoteca de care se prevalează creditorul si sechestrul asigurător al cărui titular este M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.l.î.C.O.T.
Contrar opiniei executorului. în ipoteza adjudecării bunului la licitație publică, acesta nu trece liber de sarcini în proprietatea adjudecatarului, ci grevat de sechestrul asigurător penal (desigur, atâta vreme cât acesta nu a fost ridicat de organul judiciar penal competent pe calea prevăzută de lege).
A primi argumentele expuse in acest sens ar însemna ca executorul judecătoresc să poată dispune ridicarea sechestrului asivurător penal prin întocmirea actului de adjudecare, ceea ce ar genera o stare de anomie.
În concluzie, actul de executare ce se solicită a fi anulat reprezintă forma/modalitatea expresă, însă indirectă, prin demersuri de natură procesual civilă, de contestare a măsurii asigurătorii si. mai cu seamă, a efectelor ei legale - inadmisibilă si, implicit, nelegală prin raportare la art. 249 N.C.p.p si ari. 250 N.C.p.p.
A reține contrariul ar însemna ca instanța civilă să se pronunțe în mod implicit asupra legalității si efectelor măsurilor asigurătorii penale.
În conformitate cu art. 249 N.Cp.p și art. 250 N.Gp.p - norme de imediată aplicare - sechestrul asigurător instituit în dosarul nr. 2060/D/P/2009 vizează tocmai prevenirea înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunului imobil.
Prin urmare, bunul trebuie să rămână indisponibilizat până la momentul la care instanța penată competentă va analiza proveniența si situația sa juridică reală, cu atât mai mult cu cât, în prezent, din analiza ordonanței menționate în precedent coroborat cu existența dosarului penal nr._ al Curții de Apel București și natura infracțiunilor ce fac obiectul acestuia, se poate presupune în mod întemeiat că hunul este în legătură directă cu activitatea infracțională desfășurată de inculpații D. A. si D. (fostă D.) A. M. (proprietarii acestuia).
S-a mai aratat ca exista o prezumtie rezonabila ca bunul provine dintr-o activitate ilicita, astfel ca, subsecvent, caracterul ilicit al dobandrii devine o trasatura naturala si perpetua a acestuia.
În drept, contestatorul și-a întemeiat prezenta contestatie pe art. 399 și urm. Cp.c, art. 403 alin.l C.p.c, art.269 Cp.c, art. 131 alin.1 din Constituție, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 249 N.Cp.p, art. 250 N.Cp.p, art. 7 din O.U.G nr. 22/2002, republicată, art. 30 din O.U.G nr. 80/2013 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În probațiune, contestatorul a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, atașand la cerere, în copie, înscrisuri (f.15-68,).
Contestatorul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a cautiunii.
În data de 26.09.2015, contestatorul a depus cerere adiționala, prin care a solicitat anularea procesului verbal nr.263/2012 incheiat la data de 09.09.2014, ora 17.30, de B.E.J.A. „D. si D.” în dosarul execuțional nr.263/2012, anexând un set de înscrisuri (f.98-101).
Prin notele scrise din data de 01.10.2014, contestatorul a învederat ca procesul verbal nr.263/2012 incheiat la data de 09.09.2014, ora 17.30, de B.E.J.A. „D. si D.” în dosarul execuțional nr.263/2012 este lovit de nulitate absoluta intrucat a fost întocmit ulterior pronuntarii incheierii prin care Judecatoria Sectorului 1 a dispus suspendarea provizorie a executarii silite (f.103).
Intimații nu au formulat intampinare.
În data de 08.01.2015, organul de executare a înaintat dosarul de executare nr.263/2012.
La termenul de judecata din 06 februarie 2015, intimatul M. Cupar, prin avocat, a invocat excepția autoritatii de lucru judecat.
În cauza, instanța a administrat proba prin înscrisuri.
Analizând actele și lucrarile dosarului, instanța reține urmatoarele:
In dosarul de executare nr. 263/2012 al B. D. si D. a fost pus in executare titlul executoriu reprezentat de contractul de imprumut cu garantie imobiliara autentificat sub nr. 4441/20.11.2008, la cererea creditorului M. Cupar. A fost emisa publicatia de vanzare silita a bunului imobil la licitație publica pentru primul termen din data de 19.08.2013, cu privire la imobilul situat in ., Sector 1 Bucuresti si publicatia de vanzare imobiliara din 07.10.2013.
Potrivit ordonantei din data de 03.10.2011, din dosarul penal nr. 2060/P/2009 s-a dispus infiintarea sechestului asigurator asupra imobilului situat in ., Sector 1 Bucuresti, in favoarea partilor vatamate din dosarul penal in vederea recuperarii pagubei produse prin infractiune.
Prin cererea înregistrată în data de 30.08.2013 sub nr._/299/2013, contestatorul M. P. - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a formulat în contradictoriu cu intimații M. CUPAR, D. A. și D. (D.) A. M. contestație la executare împotriva executării silite inițiate de B.E.J.A „D. și D.", în dosarul de executare nr.263/2012, împotriva publicației de vânzare imobiliară nr.263/2012 din 19 august 2013, emisă de B.E.J.A „D. și D.".
Ulterior, în cadrul dosarului nr._/299/2013, contestatorul a depus completare a contestației la executare prin care a solicitat anularea publicației de vânzare imobiliară nr. 263/2012 din 7 octombrie 2013 emisă în cadrul dosarului de executare silită anterior menționat.
Prin Sentința civila nr.3187 din 26.02.2014 pronunțata de Judecatoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013, ramasa irevocabila prin respingerea recursului, s-a respins contestația la executare, ca neîntemeiata.
Ulterior pronunțarii sentinței civile nr.3187/26.02.2014, B.E.J.A. D. si D. a emis publicația de vânzare silita a bunului imobil la licitație publica pentru primul termen din data de 06 august 2014, precum și procesul verbal privind licitația publica din data de 09 septembrie 2014, ambele întocmite în dosarul de executare nr.263/2012, acte de executare ce a fost contestate pe calea prezentei contestații la executare.
În speță, având în vedere faptul că între dosarul nr._/299/2013 și dosarul nr._ nu exista identitate de obiect, în sensul că prin prezenta actiune se contesta alte acte de executare efectuate de organul de executare în dosarul de executare nr.263/2012, instanța constata că excepția autoritatii de lucru judecat a fost invocata în mod nejustificat.
D. pentru care, instanța o va respinge ca atare.
Pe de altă parte, tinand cont de faptul ca, pe de o parte, prima instanță s-a pronunțat în mod irevocabil asupra legalitatii publicației de vanzare din data de 19 august 2013 si a publicației de vanzare din data de 07.10.2013, ambele emise în dosarul execuțional nr.263/2012 instrumentat de B. D. si D., în sensul că s-a statuat ca organul de executare era îndreptatit să procedeze la scoaterea la licitație publica a bunului imobil asupra caruia s-a instituit masura sechestrului asigurator penal prin aplicarea cu prioritate a normelor de drept civil, în detrimentul normelor procesual penale prevazute de art.249 si art.250 C.pr.penala, iar, pe de alta parte, împrejurarea că statuarile primei instanțe au intrat în autoritate de lucru judecata si se impun cu valoare absoluta partilor (art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.2 C.civil 1864), ținând seama de efectul pozitiv al lucrului judecat, instanța apreciază că petentul nu mai poate pretinde în cadrul contestației la executare formulata împotriva publicației de vanzare din 06 august 2014 si a publicației de vanzare din 09.09.2014 să se efectueze o noua analiza asupra acestui aspect deja tranșat jurisdicțional.
Prin urmare, chiar dacă prezenta instanta de judecata ar fi avut o opinie diametral opusa față de prima instanță si ar fi anulat cele doua publicații de vanzare, cea de-a doua hotarea judecatoreasca ar fi fost susceptibila de a fi atacata pe calea revizuirii în condițiile art.322 pct.7 din C.pr.civila 1865.
F. de cele mai sus expuse, vazand ca petenta nu a invocat alte motive de nelegalitate decat cele invocate si in fata primei instanțe, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiata.
Pe cale de consecinta, instanța va respinge si cererea de suspendare a executarii, ca neîntemeiata.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia autoritatii de lucru judecata, ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare privind pe contestator M. P. - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în București, sector 5, . și pe intimat M. C. cu domiciliul în com. CHITILA, CHITILA, ., J. ILFOV, intimat D. A. cu domiciliul în sector 6, București, .. 4, .. B, ., intimat D. (F. D.) A. M. cu domiciliul în București, sector 1, . E., nr. 13, ca neîntemeiata.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite, ca neîntemeiata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2015.
P. GREFIER
C. A. H. A.
Red.C.A./tehn. C.A/H.A.
6 ex./24 iulie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6345/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6518/2015. Judecătoria... → |
|---|
