Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 16239/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din camera de consiliu de la 17.09.2015
Instanța constituită din
Președinte – A. BUȘULESCU
Grefier – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. P. D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul I. M. A., având ca obiect cerere de valoare redusă –completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța reține cauza spre soluționare asupra cererii de completare a dispozitivului, formulată de către reclamantă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 28.07.2015, înregistrată în dosarul nr._, reclamanta S.C. P. D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul I. M. A., a solicitat instanței completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 6562/09.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, respectiv pronunțarea asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că, prin cererea de chemare în judecată și prin concluziile formulate la termenul de judecată, a solicitat și obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere contractuale, aferente debitului principal.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 444 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare cu privire la cererea de completare a dispozitivului formulată de către reclamantă.
Analizând actele dosarului în soluționarea cererii de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 6562/09.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6562/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, instanța a admis cererea formulată de reclamanta S.C. P. D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul I. M. A., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2222,65 lei, reprezentând debit neachitat, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei, din care suma de 200 lei taxa judiciară de timbru, iar suma de 1000 lei onorariul avocațial.
Instanța mai reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata penalităților contractuale de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal.
Constatând că prin Sentința civilă nr. 6562/09.04.2015, instanța a omis să se pronunțe asupra cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, cu care a fost învestită prin formularea cererii de chemare în judecată, reține următoarele:
Potrivit art. 444 Cod procedură civilă, „(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. (2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. 3 se aplică în mod corespunzător”.
În speță, instanța a admis în totalitate cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2222,65 lei, reprezentând debit neachitat, fără a se pronunța, însă, asupra capătului de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere.
Astfel, instanța constată că prin clauza cuprinsă la art. 3 par. 4 din Contractul de închiriere pentru loc de parcare din data de data de 29.11.2013, părțile au stabilit o clauză penală pentru executarea cu întârziere a obligațiilor. În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 1073 cod civil (aplicabile față de data încheierii contractului între părți), creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a creanței sale, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar potrivit art. 1066 Cod civil, clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unui lucru, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.
Aplicând dispozițiile legale și clauzele contractuale menționate, instanța reține că reclamanta-creditoare este îndreptățită la penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere stabilite prin contract, calculate asupra debitului principal, de la data de 09.10.2014 și până la data achitării efective.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 444 Cod procedură civilă și, în consecință, va admite cererea și va dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 6562/09.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, cu următoarea dispoziție: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2222,65 lei, reprezentând debit neachitat, „precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, aferente debitului principal, calculate de la data de 09.10.2014 și până la data achitării efective”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 6562/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, formulată de reclamanta S.C. P. D. S.R.L., cu sediul ales la S.C.A. I. ȘI S., în sector 3, București, ., . cu pârâtul I. M. A., cu domiciliul în .. 27A, corp B, ., sector 1, București.
Dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 6562/09.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, astfel:
„Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2222,65 lei, reprezentând debit neachitat, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, aferente debitului principal, calculate de la data de 09.10.2014 și până la data achitării efective”.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.
4 ex./ 23.09.2015
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 9254/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
---|