Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 21891/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S. C. având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de fata, constată urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._, petenta S. C. a formulat plângere împotriva încheierii nr_/20.12.2012 emisă de Serviciul Publicitate Imobiliară Sector 1.
Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.1551 C. întrucât reclamanta nu s-a conformat dispozitiilor date de instanta la termenul anterior, in sensul de a preciza cadrul procesual pasiv, de a depune inscrisurile de care intelege sa se foloseasca in sustinerea cererii, de a motiva in fapt si in drept plangerea formulată.
Prin cererea formulată la data de 13.02.2014, petenta S. C. a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
Prin încheierea de la data de 06.03.2014 instanța a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, ca neîntemeiată, menținând măsura suspendării judecății cauzei (f 53).
Prin rezoluția din data de 21.10.2015, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării, în acest sens instanța acordând termen pentru a verifica dacă mai subzistă motivele care au stat la baza suspendării judecării cauzei.
La termenul din 19.11.2015 instanța a pus în discuție excepția perimării.
Analizând actele dosarului cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.
Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 07.02.2013, în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 C.p.civ., pentru neîndeplinirea de către petentăa obligației fixate în sarcina sa de catre instanță, constând în a preciza cadrul procesual pasiv, a depune inscrisurile de care intelege sa se foloseasca in sustinerea cererii, a motiva in fapt si in drept plangerea formulată.
De la acest moment și pana la termenul din 19.11.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, petenta nu a indeplinit niciun act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 249 C.p.civ.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.248 al.1 C.p.civ, instanța urmează a constata perimată cererea formulată de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea formulată de petenta S. C. cu domiciliul în București, ., ., .,.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P.
4ex/ 26.11.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|