Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5431/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5431/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 5431/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 5431/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 23 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. A.

GREFIER:G. D. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. și pe pârâta S. E. ROMANIA asigurare REASIGURARE S.A., intervenient forțat I. B. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 20.03.2015 s-a depus la dosar cerere precizatoare din partea reclamantei, după care,

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind proba ca fiind legală, pertinenta, concludenta pentru justa soluționare a cauzei cf. art. 255 coroborat cu art. 258 C.p.c.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 29.09.2014, sub număr de dosar_, reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. a chemat în judecată pârâta S. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.si intervenientul fortat I. B. C., solicitand obligarea pârâtei, pe calea cererii cu valoare redusă, la plata sumei de 1237,56 lei, reprezentând contravaloarea despagubirii, la plata penalitatilor de intarziere în cuantum de 0,1% calculate potrivit Ordinului CSA nr.14/2011 pana la data platii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a învederat că, la data de 14.04.2014 s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ asigurat RCA la societatea pârâtă și autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, persoana răspunzătoare de producerea accidentului fiind intervenientul forțat.

În urma accidentului, în baza poliție de asigurare CASCO nr._, societatea reclamantă a fost obligată să plătească suma de 1237,56 lei asiguratului CASCO, subrogându-se în drepturile persoanei păgubite.

Reclamanta a mai arătat că în data de 07.11.2014 a depus avizarea de daună, însă pârâta nu înțeles să achite suma solicitată, în mod amiabil, în termenul legal de zile, situație în care este îndreptățită și la plata penalităților în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Au fost anexate acțiunii copii de pe înscrisurile pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 14.04.2014 s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ asigurat RCA la societatea pârâtă și autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, persoana răspunzătoare de producerea accidentului fiind intervenientul forțat.

În urma accidentului, în baza poliție de asigurare CASCO nr._, societatea reclamantă a fost obligată să plătească suma de 1237,56 lei asiguratului CASCO, subrogându-se în drepturile persoanei păgubite.

În drept sunt aplicabile cauzei prevederile art. 1593 si art. 1596 din Noul Cod Civil, texte in vigoare la data producerii accidentului, care reprezinta data nasterii raporturilor dintre parti, texte care reglementeaza subrogatia legala. Potrivit art. 1593 NCC, oricine plateste in locul debitorului poate fi subrogat in drepturile creditorului, fara a putea insa dobandi mai multe drepturi decat acesta.

În același sens sunt și dispozițiile art.2210 Cod Civil, potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

De asemenea, potrivit art. 49 din Legea 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil.

Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025 C. privind cererile cu valoare redusă.

Astfel, potrivit art. 1025 C proc civ, prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.

(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)

Art. 1030 C proc civ dispune că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.

In privinta primului capat de cerere, instanta constata ca parata a achitat la data de 30.12.2014 suma de 1237,56 lei, motiv pentru care va constata ca primul capat de cerere a ramas fara obiect.

Referitor la cererea de acordare a penalităților de întârziere de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, instanța apreciază că acest capăt de cerere este întemeiat, față de dispozițiile Ordinului nr. 14/2011, neexistând niciun motiv întemeiat pentru care pârâta a achitat cu intarziere reclamantei suma plătită cu titlu de despăgubire persoanei prejudiciate.

Astfel potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Constatând datorat debitul principal, având în vedere prevederile Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, pârâta va fi obligată la plata penalităților de întârziere in suma de 42,08 lei calculate pentru perioada 27.11.2014 – 30.12.2014, parata fiind avizata pentru plata despagubirii la data de 07.11.2014.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta are in vedere faptul ca in materie delictuala, potrivit art. 1523 alin. 2 lit. e) din Noul cod civil – text in vigoare la data nasterii raporturilor dintre parti, care este data producerii accidentului, debitorul este de drept in intarziere. La baza raporturilor dintre cele doua parti se afla fapta ilicita savarsita de conducatorul auto vinovat de producerea accidentului, iar locul persoanei vinovate si a persoanei pagubite, in baza contractelor de asigurare, este luat de parata si reclamanta din prezenta cauza.

În temeiul art. 453 NCPC, constatând că pârâta a căzut în pretenții, se constată culpa procesuală a acesteia în declanșarea prezentului litigiu, pe cale de consecință instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată de 50 lei reprezentand taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. cu sediul ales în sector 6, București, CALEA PLEVNEI, nr. 139, . contradictoriu cu pârâta S. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în VOLUNTARI, . CITY BUSINESS PARK, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, intervenient forțat I. B. C. cu domiciliul în com. 4, VOLUNTARI, .. 34, J. ILFOV, astfel cum a fost precizata.

Constata ca primul capat de cerere a ramas fara obiect.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42,08 lei penalitati de intarziere aferente perioadei 27.11.2014 – 30.12.2014.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorul 1 București .

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED.S.A./TEH. S.A./G.U.

5 EX/06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5431/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI