Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3920/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3920/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 3920/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 3920/2015

Ședința din camera de consiliu de la 27 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârât ADMINISTRAȚIA S., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 27.02.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 22.09.2014, reclamanta . GROUP SA a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA S. la plata sumei de 523,70 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a desfășurat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._/299/2011 soluționat de Judecătoria Sectorului 1 București prin obligarea pârâtei la plata sumei de 4.279,29 lei, reprezentând debit principal, precum și dobânzi legale comerciale, începând cu data de 26.08.2008 și până la plata integrală a debitului și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.156,34 lei.

Pentru acest dosar, reclamanta a încheiat contract de asistență juridică cu S.C.A. C. si Asociații, onorariul avocațial fiind în cuantum de 523,70 lei, achitat conform ordin de plată din 21.03.2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 274 C.proc.civ., art. 1349 și art. 1523 C.civ., art. 31 din Legea nr. 51/1995.

Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 50 lei, conform art. 6 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 24.10.2014, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1025 din Codul de procedură civilă, procedura cu privire lacererile cu valoare redusăse aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite aceste condiții, iar reclamantul a optat pentru procedura specială, potrivit art. 1026 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește fondul acțiunii, instanța constată că între S.C.A. C. si Asociatii si societatea reclamantă s-a încheiat Contractul de asistență juridică pentru dosarul nr._/299/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, onorariul avocațial fiind în cuantum de 523,70 lei, achitat conform ordin de plată din 21.03.2012 (fila 10).

La data de 21.06.2012, prin sentința civilă nr._ a Judecătoriei Sector 1 București a fost soluționat dosarul nr._/299/2011, pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de sumei de4.279,29 lei, reprezentând debit principal, precum și dobânzi legale comerciale, începând cu data de 26.08.2008 și până la plata integrală a debitului și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.156,34 lei, reprezentând onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cheltuielile de judecată reprezintă, o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească.

Cu privire la conținutul cheltuielilor de judecată, potrivit art. 451 alin. 1 C.p.civ. cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, și timbru judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Potrivit art. 451 alin. 2 C.p.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență(Cauza C. împotriva României, Cauza S. și alții împotriva României, Cauza S. și alții împotriva României, Cauza R. împotriva României, Cauza P. împotriva României), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”. Art. 1357 C.civ. prevede răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie. Titularul obligației de despăgubire este persoana care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

Culpa procesuală este cea care trebuia să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, observăm că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Așadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

La aprecierea cuantumului onorariului instanța trebuie să se țină seama nu numai de valoarea pretențiilor ci și de complexitatea cauzei, precum și de munca depusă de avocat.

Astfel, instanța constată îndeplinite cerințele răspunderii civile în privința pârâtei pentru suma de 523,70 lei reprezentând onorariul avocațial achitat în dosarul nr._/299/2011.

Prin toate înscrisurile depuse în dosar, instanța retine că reclamanta a făcut dovada realității cheltuielilor de judecata constând în onorariul avocațial pentru serviciile de asistenta juridica si reprezentare prestate în dosarul nr._/299/2011.

In ceea ce privește susținerile pârâtei din întâmpinare, acestea sunt neîntemeiate. În acest sens, instanța constată că prin sentința civilă nr. sentința civilă nr._ a Judecătoriei Sector 1 București a fost soluționat dosarul nr._/299/2011, pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de sumei de4.279,29 lei, reprezentând debit principal, precum și dobânzi legale comerciale, începând cu data de 26.08.2008 și până la plata integrală a debitului și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.156,34 lei, reprezentând onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Instanța reținând că nu au fost acordate cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial în cuantumul indicat în cererea de chemare în judecată prin sentința civilă indicată anterior.

Dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată de către cealaltă parte poate fi exercitat fie în cadrul litigiului care a determinat efectuarea cheltuielilor, fie prin intermediul unei cereri de chemare în judecată separate, în temeiul răspunderii civile delictuale transpusă în plan procesual.

Având în vedere toate considerentele anterior prezentate, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 523,70 lei reprezentând onorariul avocațial.

Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtei, instanța, în temeiul art. 1031 alin. 1 și art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (fila 33.).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu sediul ales in sector 3, București, ., nr. 69, . si pârât ADMINISTRAȚIA S. cu sediul in sector 1, București, .. 1.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 523,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în cauza ce a format obiectul dosarului_/299/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă, în caz de formulare, la Judecătoria Sectorului 1 București.

Executorie.

Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. AndrescuMarius T.

Red./Tehno. A.A.

01.04.2015/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3920/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI