Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-08-2015 în dosarul nr. 14813/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr._/2015
Ședința din camera de consiliu de la 28 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE ROGOZ OANA RAMONA
Grefier A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. I. și pe pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, FOSTĂ C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în camera de consiliu de la 21.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 28.08.2015, pentru cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin cererea de chemare în judecată formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile cu valoare redusă reglementată de titlul X al cărții a VI-a din Noul Cod de procedură civilă și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 12.02.2015 sub nr._, reclamantul C. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, obligarea acesteia la plata sumei de 1400 lei cu titlu de debit, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în cauza care a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecate efectuate în prezenta cauză.
În motivare, reclamantul a învederat instanței că prin sentința civilă nr. 2668/4.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1559/22.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea pe care a formulat-o în contradictoriu cu Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, actuala C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care a fost obligată să transmită dosarul către evaluator în vederea finalizării procedurii administrative. Astfel, având în vedere culpa procesuală a pârâtei, este îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată generate de judecata cauzei care a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București, cheltuieli reprezentate de onorariul de avocat în cuantum de 1400 lei, conform chitanței nr. 3/2011 și facturii anexate în original.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1.026 și următoarele C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Pârâta a formulat Întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii și în subsidiar, reducerea acestor cheltuieli la suma de 800 lei.
În apărare, pârâta a arătat că reclamantul nu a făcut dovada că a achitat suma de 1400 lei, cu titlu de onorariu avocat, din înscrisurile depuse de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată rezultând că plata acestei sume a fost efectuată de . SA, care și-a asumat obligația suportării acestor cheltuieli din fonduri propriii, așa cum rezultă din contractul de mandat nr. 902/11.11.2010 încheiat cu reclamantul.
Pe de altă parte, arată pârâta, suma de 1400 lei solicitată de reclamant cu titlu de onorariu avocat este mult prea mare raportat la munca depusă de avocat și complexitatea cauzei, motiv pentru care a solicitat instanței să reducă acest onorariu la suma de 800 lei.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamant proba cu înscrisurile atașate cererii, conform art. 258 C.pr.civ raportat la art. 255 C.pr.civ, pârâta nesolicitând administrarea de probe.
De asemenea instanța a atașat spre consultare dosarul nr._ al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la care se află atașat dosarul înregistrat sub același număr la Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a soluționat recursul declarat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2668/4.04.2011 a Curții de Apel București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă care, în conformitate cu art. 1026 C.pr.civ, se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Din analiza textului legal menționat, rezultă stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura cu privire la cererile de valoare redusă, legiuitorul prevăzând, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. Astfel, este necesar ca acțiunea promovată să fie evaluabilă în bani și, în principiu, să aibă ca obiect o sumă de bani, iar suma pe care reclamantul o solicită pe calea acestei acțiuni speciale, să nu depășească, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.
Instanța reține că cererea astfel cum a fost formulată îndeplinește condițiile de a fi soluționată în baza procedurii simplificate privind cererile de valoare redusă.
Prin sentința civilă nr. 2668/4.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1559/22.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului C. I. în contradictoriu cu Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, actuala C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a fost obligată să transmită dosarul către evaluator în vederea finalizării procedurii administrative. Prin Decizia nr.1559/22.03.212 a Înaltei Curți de casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței Curții de Apel București. Astfel, având în vedere culpa procesuală a pârâtei, reclamantul este îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată generate de judecata cauzei care a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București.
Instanța constată sub un prim aspect că reclamantul C. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată în dosarul nr._ al Curții de Apel București, prin urmare este îndreptățit să solicite aceste cheltuieli pe cale separată.
În susținerea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 1400 lei reprezentând onorariu avocațial, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în probațiune, factura fiscală nr.3 din 7.04.2011, emisă de Cabinet de Avocat D. V. R., chitanța nr. 3 din 7.04.2011, emisă de Cabinet de Avocat D. V.-R., contractul de mandat autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 902 din 11.06.2010 la Societatea Civilă de Notari publici V. și Asociații și, la solicitarea instanței, a depus contractul de asistență juridică nr._ din 30.03.2011(f.47).
Analizând aceste înscrisuri depuse în probațiune de reclamant, instanța reține următoarele:
Între reclamantul C. I. și . SA a fost încheiat contractual de mandat autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 902 din 11.06.2010 la Societatea Civilă de Notari publici V. și Asociații(f.6-7).Conform contractului, reclamantul C. I., în calitate de mandant, a împuternicit pe . SA, în calitate de mandatar, să îl reprezinte cu puteri depline în fața autorităților pentru obținerea restituirii în natură și/sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent conform legislației în vigoare, pentru imobilul din București, . nr.32, sector 3, care face obiectul notificării nr. 2811/13.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria mun. București, formând dosarul nr._ și dispoziției Primarului Municipiului București nr. 8100/23.05.2007. De asemenea, conform contractului de mandat, mandatarului i-a fost conferit dreptul de a angaja avocați, pentru realizarea obiectului contractului.
Din dosarul nr._ al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal rezultă că prin acțiunea formulată reclamantul C. I. a urmărit realizarea scopului pentru care a mandatat . SA, respectiv obținerea restituirii în natură și/sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru care s-a emis dispoziția Primarului Municipiului București nr. 8100/23.05.2007.
Prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, reclamantul susține că mandatarul . SA a angajat, conform dreptului conferit prin contractul de mandate, Cabinetul de Avocat D. V. R. pentru efectuarea demersurilor judiciare în vederea realizării finalității urmărită de reclamant prin contractul de mandat, conform contractului de asistență juridică nr._/30.03.2011, onorariul achitat de mandatar Cabinetului de Avocat D. V. R., în cuantum de 1400 lei, fiind achitat de mandatar conform facturii fiscale nr.3 din 7.04.2011, emisă de Cabinet de Avocat D. V. R. și chitanței nr. 3 din 7.04.2011, emisă de Cabinet de Avocat D. V.- R..
Pe factura fiscală nr.3 din 7.04.2011, emisă de Cabinet de Avocat D. V. R. și pe chitanța nr. 3 din 7.04.2011, emisă de același cabinet de avocat(f.8-9) se mențíonează că suma de 1400 lei reprezintă onorariu avocat conform contractului de asistență juridică nr._/30.03.2011, încheiat cu C. I. prin mandatar REAL G..
Analizând contractul de asistență juridică nr._/30.03.2011(f.47), instanța constată că acest contract a fost încheiat de mandatarul . SA cu CABINETUL DE AVOCAT D. V. R., iar obiectul acestuia este reprezentat de servicii de consultanță/reprezentare și asistență juridică a reclamantului C. I., constând în redactare, semnare, depunere, reprezentare în instanță(fond și căi de atac), chemare în judecată a Statului Român, pentru obținerea de măsuri reparatorii conform notificării nr. 2810/13.08.2001 și Dispoziției Primarului nr.3435/12.10.2004.
Prin urmare, conform contractului de asistență juridică, serviciile de consulanță, asistență juridică, efectuarea demersurilor judiciare, reprezentare în instanță, vizează notificarea nr. 2810/13.08.2001 și Dispoziția Primarului nr.3435/12.10.2004 și nu notificarea nr. 2811/13.08.2001, și dispoziția Primarului Municipiului București nr. 8100/23.05.2007, acestea din urmă făcând obiectul analizei în dosarul nr._ al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Că acest contract de asistență juridică nu a vizat redactarea cererii de chemare în judecată/asistența juridică a reclamantului/reprezentarea acestuia în dosarul nr._ al Curții de Apel București, rezultă clar și din faptul că cererea de chemare în judecată în acest dosar a fost redactată de avocat L. B., care l-a și reprezentat pe reclamant în cauză conform împuternicirii avocațiale nr._ din 2010(fila 24), emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/31.05.2010 încheiat cu reclamantul, domnul avocat D. V. R. asigurând substituirea doamnei avocat L. B., la un termen de judecată, pe baza delegației de substituire.De asemenea, nici la Înalta Curte de Casație și Justiției reclamantul C. I. nu a fost asistat/reprezentat de Cabinet de Avocat D. M. V..
Prin urmare, instanța constă că suma de 1400 lei achitată de mandatarul reclamantului Cabinetului de Avocat D. V. M., cu titlu de onorariu avocat, în baza contractului de asistență juridică nr._/30.03.2011, nu reprezintă cheltuieli de judecată ocazionate de judecata cauzei care a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal motiv pentru care instanța va respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata acestei sume, cu acest titlu.
Având în vedere soluția data de instanță capătului de cerere principal, instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuată în prezenta cauză, reținând că lipsește fundamentul acordării acestor cheltuieli, respectiv culpa procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. I. cu domiciliul ales în sector 5, București, . - 138, .. P în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.08.2015.
Președinte, Grefier,
R. O. R. A. T.
Red R.O.R. 08.08.2015/ Tehnored AT/ 4 ex- 12.10.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|