Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-08-2015 în dosarul nr. 14806/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr._/2015
Ședința publică de la 28 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE ROGOZ OANA RAMONA
Grefier A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., pe intimatul C. O. și terții popriți A. DE T. SI contabilitate PUBLICA A MUNICIPULUI BUCUREȘTI și B. DE E. IMPORT A ROMANIEI- EXIMBANK SA, având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 199/2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 21.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 28.08.2015, pentru cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 19.03.2015 sub nr._, astfel cum a fost completată prin cererea adițională de la fila 48 dosar, contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S a formulat, în contradictoriu cu intimatul debitor C. O. și terții popriți A. de T. și contabilitate Publică a municipiului București și B. de E. Import a României-EXIMBANK SA, contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. și Asociații, în dosarul de executare silită nr. 199/2015, constând în somația emisă în data de 3.03.2015, Încheierea din data de 3.03.2015 prin care a fost încuviințată executarea silită și au fost stabilite cheltuielile de executare, adresele de înființare a popririi și actele de executare subsecvente, solicitând instanței: suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, conform art. 403 alin 1 C.pr.civ; anularea formelor de executare și întoarcerea executării silite.
În esență, contestatoarea a învederat instanței, în susținerea contestației la executare, următoarele: în ceea ce privește măsura suspendării executării silite, aceasta este justificată în special de faptul că creditorul, fiind persoană fizică, solvabilitatea în viitor a acestuia nu poate fi garantată ceea ce ar îngreuna demersurile AAAS de recuperare a sumelor executate silit fără temei; de asemenea, ca urmare a numărului mare de executări silite, se va produce un prejudiciu greu de recuperat iar instituția ar rămâne fără fondurile de bani necesare funcționării. În ceea ce privește executarea silită, actele de executare efectuate în dos. de executare nr.108/2011 sunt lovite de sancțiunea nulității, motivat de următoarele considerente: 1. dreptul de a cere și de a obține executarea silită s-a prescris având în vedere că acest drept a luat naștere la data de 4.06.2009, data la care a rămas definitivă decizia penală care constituit titlu executoriu și s-a împlinit la data de 4.06.2012, deci anterior formulării cererii de executare silită; 2. executarea silită s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor OG 22/2002, procedându-se direct la executarea silită, de drept comun, fără a se urma procedura prealabilă care presupune solicitarea ca A.A.A.S. să efectueze plata în mod voluntar.Astfel, arată contestatoarea, prin prevederile art. 2 din OG 22/2002 a fost acordată posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plată a sumelor de bani ce le revin, în temeiul unor titluri executorii, voluntar, în termen de 6 luni de la data la care au primit somația de plată comunicată de creditor. D. în măsura în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni, creditorul va putea trece, conform art. 3 din OG 22/2002, la executare silită. Or, somația de plată a fost comunicată către AAAS la data de 10.03.2015 și s-a trecut la efectuarea de acte de executare silită imediat după comunicarea acesteia. 3. onorariul perceput de executor s-a calculat cu nerespectarea dispozițiilor Legii 188/2000; Astfel, prin adăugarea TVA-ului la cuantumul onorariului calculat ca procent de 10% din valoarea creanței, s-a depășit practic pragul maxim al onorariului executorului judecătoresc or, așa cum s-a învederat în practica judecătorească, această dispoziție legală privitoare la onorariu trebuie interpretată restrictiv în sensul că plafonul nu trebuie depășit sub nicio formă deci nici prin adăugarea TVA-ului. 4. cuantumul despăgubirilor solicitate prin adresa de înființare a popririi a fost stabilit eronat în sensul în care executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penală nr. 164A a Curții de Apel în sensul că a stabilit valoarea la zi a sumei investite la data de 24.05.2000 în loc de sumele efectiv investite la data achiziționării așa cum a impus Curtea de Apel.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 387, art. 411, art. 399 și urm., art. 403 alin 1 și urm., art. 404 și urm., art. 452 C.pr.civ ; Legea 92/2011, OG 22/2002, OUG 51/1998, OUG 23/2004.
La contestație au fost anexate înscrisuri(f.11-19).
Intimatul C. O. a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, a cererii de suspendare executării silite și a cererii de întoarcere a executării silite.
În ce privește cererea de suspendare a executării silite, intimatul a arătat că aceasta nu este motivată, afirmația generică, nedovedită în nici un fel privind riscul insolvabilității unei persoane fizice neputând echivala cu indicarea unor motive temeinice în susținerea acestei cereri.
Cu privire la motivele invocate de către contestatoare în susținerea contestației la executare, intimatul a arătat următoarele:
- Termenul de prescripție a dreptului de a solicita și de a obține executarea silită a fost întrerupt prin recunoașterea de către AAAS a dreptului a cărui acțiune se prescrie. Astfel, arată intimatul, AAAS a recunoscut public pe site-ul oficial al instituției datoria către creditorii FNI prin publicarea, în anul 2013, a unui anunț explicit de recunoaștere a datoriei;
- Cu privire la incidența dispozițiilor art. 2 și 3 din OG 22/2002, intimatul a arătat că acest termen este acordat contestatoarei în situația imposibilității executării datorită lipsei de fonduri, ori contestatoarea nu a invocat lipsa de fonduri pentru neexecutarea voluntară a obligației de plată.
- Cu privire la cheltuielile de executare, acestea au fost calculate în conformitate cu dispozițiile art. 669 C.pr.civ și ale Ordinului Ministrului Justiției nr.2561/30.07.2012, raportat la creanța de recuperat iar cheltuielile de executare stabilite de executor au fost detaliate în cuprinsul încheierii de stabilire a acestora.
- În ceea ce privește valoarea creanței pusă în executare, aceasta a fost stabilită prin expertiză contabilă, la valoarea de la data achiziționării, menționată în carnetele de investitor FNI și nu la data de 24.05.2000, așa cum susține contestatoarea.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La Întâmpinare, intimatul a anexat înscrisuri(f.37-46)
La solicitarea instanței, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. și Asociații a depus copie de pe dosarul de executare nr.199/2015(f.136-193).
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța reține următoarele:
În fapt, prin titlul executoriu reprezentat de Sentința penală nr.423 din 20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006, definitivă prin decizia penală nr. 2098/4.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.798 părți civile, la nivelul sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflației începând cu data de 25 mai 2000 până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond investite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia. Prin Decizia penală nr.164/A/18.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000, către părțile civile menționate în dispozitivul sentinței apelate. Totodată, au fost înlăturate dispozițiile privind numărul unităților de fond și s-a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.
Prin cererea din 2.03.2015, creditorul intimat C. O. s-a adresat Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești cu cerere de punere în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr.423 din 20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006 împotriva debitoarei A. pentru Administrarea Activelor Statului, fiind constituit dosarul de executare nr.199/2015.
Calitatea de debitoare a AAAS în locul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare indicată ca debitoare în cuprinsul titlului executoriu este prevăzută de lege, respectiv de art.II din Legea nr.113/2013, în temeiul căruia A. pentru Administrarea Activelor Statului a preluat fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții, contestatoarea subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândind calitatea procesuală pe care aceasta o avea, la data intrării în vigoare a legii, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.
Executarea silită împotriva contestatoarei a fost încuviințată prin încheierea din 3.03.2015 emisă de executorul judecătoresc, încheiere prin care a fost stabilit și cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 8.405,22 lei. Cuantumul creanței pentru care a fost încuviințată executarea silită este de 107.841 lei, stabilit conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară efectuat de expert contabil C. M. la data de 20.01.2015.
Prin somația din data de 3.03.2015, executorul judecătoresc i-a pus în vedere contestatoarei-debitoare să achite voluntar suma de 116.246, 22 lei din care suma de 107.841 lei reprezintă creanță și suma de 8.405,22 lei cheltuieli de executare.
La data de 31.03.2015, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate debitoarei de terții popriți A. de T. și Contabilitate Publică a municipiului București și B. de E. Import a României-EXIMBANK SA, până la concurența sumei de 116.246,22 lei, despre măsura popririi fiind înștiințată și contestatoarea debitoare.
Analizând motivele de nulitate a actelor de actelor de executare, invocate de către contestatoare, instanța reține următoarele:
- Cu privire la intervenirea prescripției dreptului de a cere și de a obține executarea silită, instanța constată următoarele:
Titlul executoriu este reprezentat de Sentința penală nr.423 din 20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006, definitivă prin decizia penală nr. 2098/4.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,prin urmare, termenul de prescripție a dreptului de a cerere executare silită a acestui titlu a început să curgă la data de 4.06.2009. După această dată, au operat cauze de întrerupere a termenului de prescripție, întrerupere care are la bază toate măsurile de ordin legislativ și instituțional adoptate de autoritățile legislative și executive ale statului român pentru asigurarea recuperării creanțelor de către investitorii FNI și care echivalează în acest caz cu o recunoaștere a datoriei.
În acest sens, instanța reține că prin Legea nr.116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (intrată în vigoare la data de 23.06.2011), anterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, au fost adoptate de legiuitor o . măsuri menite să asigure un just echilibru între necesitatea asigurării resurselor bugetare pentru onorarea obligațiilor pe care le au A. și CNVM, inclusiv față de investitorii FNI, și buna funcționare a acestor instituții. Aceste măsuri adoptate la nivel legislativ și instituțional pentru soluționarea problemelor legate de despăgubirea investitorilor FNI care s-au constituit părți civile în dosarul nr._/3/2006, echivalează cu o recunoaștere a drepturilor lor de creanță.
De asemenea, creanța păgubiților FNI a fost recunoscută public în anul 2013 prin publicarea pe site-ul oficial, la secțiunea păgubiți FNI, a următorului anunț:
În temeiul Legii nr. 113/23.04.2013, Art. II. - (1) “A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național
de Investiții”
Pe cale de consecinta, toate persoanele care se regasesc in anexele sentintei penale nr. 423/20.03.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II – a Penala in dosarul nr._/3/2006, completata cu decizia penala nr. 164/18.06.2008 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a II a Penala, respectiv decizia penala nr. 2098/04.06.2009, - I.C.C.J., sunt indreptatite sa solicite plata contravalorii unitatilor de fond prevazute in titlurile executorii.”
Prin urmare, în anul 2013 a intervenit întreruperea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită și a început să curgă un nou termen de prescripție astfel că în anul 2015, când creditorul a solicitat executarea silită, termenul de prescripție nu era împlinit.
Motivat de aceste considerente, instanța va înlătura ca neîntemeiat acest motiv de nulitate al executării silite, invocată de către contestatoare.
Or, din această perspectivă, este mai mult decât evident că a existat o întrerupere a cursului prescripției, astfel încât prescripția dreptului de a cere executarea silită nu a operat în privința creanței deținute de creditorul-intimat din prezenta cauză.
Cu privire la incidența dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002, instanța constată următoarele:
Deși Curtea Constituțională a reținut constituționalitatea dispozițiilor acestei ordonanțe de urgență prin mai multe decizii pronunțate urmare a sesizărilor cu excepții de neconstituționalitate a Ordonanței în ansamblu sau a unor articole din acest act normativ, o atare constatare este una în abstract (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu datele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In lumina acestor considerente, instanta va analiza nemijlocit compatibilitatea dispozitiilor din Ordonanta Guvernului nr.22/2002 cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Conform art. 6 CEDO aplicabil in condițiile art.20 din Constituție, dreptul la un proces echitabil presupune, inclusiv, garantarea pentru partea care a câștigat procesul a posibilității de a pune in executare hotărârea pronunțata. Autoritățile sunt obligate sa ia masurile necesare in scopul executării unei hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin sancționarea debitorului.
In cauza S. contra Romaniei (2005) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat urmatoarele: ,,23. Curtea aminteste ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces", in sensul art.6 alin. l din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea publica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti (Cauza Immobiliare Saffi Impotriva Italiei). 24. In cauza de fata, desi reclamanta a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva prin care autoritatile administrative au fost obligate la o actiune specifica, aceasta nu este nici acum executata din cauza refuzului debitorului de a respecta aceasta hotarare. Or, administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei, astfel ca, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art.6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19.03.1997). 25. Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform careia reclamanta ar fi trebuit sa recurga la executarea silita a Sentintei din 3 martie 1999. Ea aminteste ca nu este oportun sa-i ceri unei persoane, care in urma unei procedurii judiciare a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie (Cauza Mataxax impotriva Greciei).”
In cauza R. Trading contra Romaniei (2007) Curtea a aratat urmatoarele:” Curtea aminteste ca dreptul la un tribunal garantat de art.6 al.1 din Conventie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti. Executarea unei sentinte, a oricarei instante, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces" in sensul art.6. Curtea a recunoscut deja ca protejarea efectiva a justitiabilului si restabilirea legalitatii implica obligatia pentru administratie de a se adapta la o sentinta sau o hotarare".
Pe de altă parte, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, pronunțată în cauza Saggio c. Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 al Protocolului adițional la Convenție. Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile" (par. 31).
Totodată, în cauza Bourdov c. Rusiei (Hotărârea din 7 mai 2002), Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului (par. 35).
În concret, instanța reține că statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească prin care au fost condamnați în calitate de debitori.
Instanta europeana recunoaste ca statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar sa raspunda exigentelor art. 6 atâta vreme cât limitarile impuse nu ating chiar substanta dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanta este permisa daca are un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat.
Instanța, admițând că Guvernul beneficiază de o marjă de apreciere care i-ar fi permis o anumită perioadă de timp să amâne executarea obligațiilor ce-i incumbă în considerarea unor situații speciale, constată însă că această marjă de apreciere nu poate fi aplicată într-un mod arbitrariu și imprevizibil.Ori, de la data obținerii titlului executoriu și până la judecarea prezentei cauze s-a intervenit legislativ prin mai multe acte normative, schimbându-se debitorul obligației de plată, prevăzându-se termene prin care a fost prelungită perioada de executare voluntară a obligației de plată-
Totodată, instanța reține că dispozițiile derogatorii ale OUG 22/2002‚ favorizează statul în raporturi de drept privat, deși statul ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărit asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.
În concluzie, instanța reține că prin adoptarea OG 22/2002 care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori și care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, fără acordul creditorilor – în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, cât și al principiului egalității armelor în proces.
Motivat de aceste considerente, instanța reține că prelungirea perioadei de executare a unei hotărâri judecătorești executorii din anul 2009, până în anul 2015, încalcă termenul rezonabil în care creditorul poate să-și realizeze efectiv dreptul, în aceste condiții, creditorul având dreptul la o executare efectivă, uno ictu, prin toate formele de executare.
În subsidiar, chiar daca, pentru considerentele aratate, nu s-ar inlatura de la aplicare legea interna, instanta apreciaza ca sustinerile contestatoarei referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni, prevazut de O.G. nr. 22/2002, nu pot fi primite, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.”
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002: „daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Or, în cauză, deși sentința pusă în executare a rămas definitivă la data de 04.06.2009, se constată că între acest moment și data formulării de către creditor a cererii de executare silită, nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, astfel incat simpla lipsă de lichidități învederata si nedovedita nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Prin urmare, instanța va înlătura ca neîntemeiat și acest motive al contestației la executare.
3.În ceea ce privește motivele invocate cu privire la modul de calcul al despăgubirilor instanța reține, contrar susținerilor contestatoarei, că sumele cuvenite intimatului au fost stabilite printr-o expertiză contabilă, cu respectarea mențiunilor din titlul executoriu, astfel cum acesta a fost modificat în parte de instanța de control judiciar, iar actualizarea creanței cu rata inflației, s-a realizat conform mențiunilor obligatorii din titlul executoriu. Raportarea expertului la valoarea unităților de fond la data achiziționării acestora și nu la data de 24.05.2015 rezultă evident din carnetele de investitor depuse de creditorul intimat la dosarul cauzei.
Motivat de aceste considerente instanța va înlătura ca neîntemeiat și acest motiv al contestației la executare.
4. Referitor la cheltuielile de executare, instanța reține că somația adresată contestatoarei, prin executorul judecătoresc, nu reprezintă o simplă notificare a unui act judiciar, cum a susținut aceasta, ci reprezintă un act începător de executare, un prim demers efectuat de către executor pentru realizarea voinței creditorului în sensul executării silite, față de refuzul aducerii la îndeplinire de bună-voie a titlului executoriu.
Având în vedere că instanța a înlăturat, pentru considerentele expuse, susținerile contestatoarei privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din OG 22/2002, va înlătura, pentru aceleași motive și susținerile acesteia privind efectul somației executorului judecătoresc, respectiv acela de a o informa că are obligația să achite voluntar, în termen de 6 luni, suma datorată creditorului intimat.
Cu privire la susținerea contestatoarei referitoare la includerea nelegală a T.V.A.-ului în onorariul de executare, instanța reține, contrar susținerilor contestatoarei, că executorii judecătorești au obligația calculării și reținerii T.V.A.-ului, impozit indirect ce este suportat potrivit art. 125 și următoarele Cod fiscal de destinatarul final, respectiv de creditorul care beneficiază de serviciile executorului judecătoresc. Debitorul este obligat să ramburseze și aceste cheltuieli de executare creditorului, nefiind incluse în onorariul executorului judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc este cel care colectează impozitul indirect, pe când titularul obligației fiscale este creditorul.
Instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit d din anexa la Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, suma stabilită cu acest titlu fiind sub plafonul maxim admis, la acest onorariu calculând și percepând T.V.A., întregul onorariu calculat urmând a fi suportat de debitoare.
Motivat de aceste considerente, reținând că nu este întemeiat niciunul dintre motivele de nulitate invocate de contestatoare cu privire la actele de executare contestate, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Față de soluția ce va fi pronunțată cu privire la capătul de cerere având ca obiect contestație la executare, instanța va respinge și cererea de întoarcere a executării silite.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite, având în vedere soluția instanței cu privire la contestația la executare și dispozițiile art. 723 C.pr.civ potrivit cu care restabilirea situației anterioare executării silite ca urmare a întoarcerii executării se dispune în situația în care instanța a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, neafându-ne în niciuna din cele două ipoteze prevăzute de lege pentru admiterea cererii, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 719 C.pr.civ, această măsură se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va constata că a rămas fără obiect.
În temeiul dispozițiilor art. 717 alin 2 C.pr.civ, având în vedere că nu s-a făcut dovada de către contestatoare a achitării cheltuielilor generate de xerocopierea actelor din dosarul de executare, va obligă contestatoarea la plata către Societatea Civilă de Executori Judecătorești D., C. și Asociații, a sumei de 93 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere a înscrisurilor din dosarul de executare.
În baza art.719 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica și executorului judecătoresc.
Instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S cu sediul în sector 1, București, .. S., nr. 50 în contradictoriu cu intimatul C. O. cu domiciliul ales în sector 4, București, .. 5, ., . terții popriți A. de T. și Contabilitate Publică a municipiului București cu sediul în București, .. 6-8, sector 4 și B. de E.-Import a României-Eximbank SA cu sediul în București, ., nr. 6A, sector 1.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 717 alin 2 C.pr.civ, obligă contestatoarea la plata către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. și Asociații a sumei de 93 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere a înscrisurilor din dosarul de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.08.2015.
Președinte, Grefier,
R. O. R. A. T.
Red R.O.R./ Tehnored AT/ 4 ex- 13.10.2015.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
