Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1595/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1595/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1595/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 1595/2015
Ședința din camera de consiliu de la 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. B. BAUTURI BUCUREȘTI S.A. și pe pârât S. S. TRANS MEDICAL COMPLET S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 30.01.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 01.10.2014, reclamanta S. B. BAUTURI BUCURESTI S.A. a chemat în judecată pe pârâta . COMPLET SRL, în temeiul art. 1025 și următoarele din Codul de procedură civilă, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 687,14 lei, reprezentând debit principal, la plata dobânzii legale calculată de la data scadenței până la plata integrală a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părti s-au derulat relații contractuale, in perioada 27.08.2013 – 17.09.2013, fiind emise facturi fiscale în valoare de 631.16 lei, neachitate de către pârâtă.
Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri doveditoare.
Pârâta nu a completat formularul de răspuns conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 din Codul de procedura civilă.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1025 din Codul de procedură civilă, procedura cu privire lacererile cu valoare redusăse aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite aceste condiții, iar reclamantul a optat pentru procedura specială, potrivit art. 1026 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În fapt, între societatea reclamantă și societatea pârâtă s-au derulat relații contractuale, astfel la data de 22.06.2012 a fost emisă factura fiscală nr._, în valoare totală de 817,85 lei, scadentă la data de 24.06.2012 pârâta a efectuat o plată parțială în cuantum de 130,71 lei, rămânând un rest de plată de 687,14 lei.
Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a serviciilor prestate, în temeiul cu art. 1270 alin. 1, art. 1516 alin. 1 și art. 1719 lit. a Cod civil, aceasta urmează a fi obligată să plătească reclamantei suma de 687,14 lei reprezentând rest de plată din factura fiscală indicată anterior.
Potrivit art. 4 din Legea 72/2013, dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești. Rata de referință a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.
Având în vedere că părțile nu au stabilit nivelul dobânzii în situația în care plata este efectuată cu întârziere, instanța constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la dobânda legală penalizatoare.
Conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 din O.G. 13/2011, rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale și curge de la scadență până la momentul plății, conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 72/2013.
Pentru considerentele menționate, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată, motiv pentru care urmează să o admită și să oblige pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 687,14 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data scadenței, respectiv 24.06.2012 și până la plata integrală a debitului.
În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să o oblige pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. B. BAUTURI BUCUREȘTI S.A. cu sediul in Bucuresti Calea Rahovei nr. 157A, Sector 5, în contradictoriu cu pârâta S.C. S. TRANS MEDICAL COMPLET S.R.L. cu sediul in Bucuresti ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 687,14 lei, reprezentând debit principal, la plata dobânzii legale calculate de la data de 24.06.2012 și până la data achitării efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Executorie.
Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red/TehRed. A.A.
17.02.2015 / 4Ex
← Pretenţii. Sentința nr. 1362/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1600/2015. Judecătoria... → |
---|