Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1576/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1576/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1576/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 1576/2015
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . ASTRA SA și pe pârât K. G., având ca obiect cerere de valoare redusă
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 30.01.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.08.2014 sub nr._, reclamanta . Astra SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul K. G. să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 364,17 lei reprezentând debit principal la care se adaugă dobânda legală în cuantum de 71,75 lei calculată de la data de 01.02.2012 și până la data de 11.08.2014, dobândă ce se va calcula în continuare până la achitarea integrală a datoriei.
În motivare s-a arătat că la data de 15.11.2011 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme,_ condus de numitul Chilau A. și_ proprietatea pârâtului. La data producerii evenimentului rutier cei doi conducători auto au întocmit un constat amiabil și conform declarațiilor celor doi șoferi, culpa în producerea evenimentului rutier i-a aparținut numitului Chilau A.. La data producerii accidentului autoturismul_ condus de numitul Chilau A. avea încheiată polița RCA nr._ cu valabilitate dela 08.09.2011 la 07.03.2012 la reclamanta. În urma avizării daunei de către pârât, la societatea reclamantă a fost deschis dosarul de daună BB1011DA022815.
În urma avizării daunei și deschiderii dosarului au fost comandate piesele necesare reparării autovehiculului păgubit, furnizorii de piese emițând facturile_/23.11.2011,_/25.11.2011,_/12.12.2011. Facturile au fost achitate de către reclamanta, valoarea totală fiind de 364,17 lei.
În temeiul art. 36 alin. 2 din ordinul CSA 5/2010, s-au efectuat investigații privind producerea accidentului rutier, iar în urma cercetărilor desfășurate, s-a stabilit că formularul de Constatare amiabilă completat nu prezintă situația de fapt în urma căreia ar fi putut rezulta avariile și că avariile autovehiculului păgubit nu se putea produce în condițiile declarate de cei doi conducători auto, dosarul fiind respins de la plată.
Față de cele arătate, se apreciază că suma de 364,17 lei achitată de către reclamantă reprezintă o plată nedatorată. De asemenea, se apreciază că pârâtul datorează și dobânda legală în cuantum de 71,75 lei calculată de la data de 01.02.2012 și până la data de 11.08.2014, dobândă ce se va calcula în continuare până la achitarea integrală a datoriei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1028 alin. 2 din C.pr.civ.
Pârâtul deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1025 din Codul de procedură civilă, procedura cu privire lacererile cu valoare redusăse aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite aceste condiții, iar reclamantul a optat pentru procedura specială, potrivit art. 1026 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Așa cum rezultă din formularul de constatare amiabilă de accident de la fila 7, la data de 15.11.2011 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul Chilau A. și autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea pârâtului K. G..
În conformitate cu declarațiile celor doi conducători auto, culpa în producerea evenimentului rutier îi revine numitului Chilau A..
Autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul Chilau A. avea încheiată polița RCA nr._ cu valabilitate de la 08.09.2011 la 07.03.2012 la reclamanta . Astra SA.
Ca urmare a avizării daunei de către pârât, la societatea reclamantă a fost deschis dosarul de daună BB1011DA022815.
Reclamanta a achitat suma de 364,17 lei reprezentând contravaloarea pieselor necesare reparării autovehiculului păgubit, potrivit facturilor nr:_/23.11.2011,_/25.11.2011,_/12.12.2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordinul CSA 5/2010, s-au efectuat investigații privind producerea accidentului rutier, iar în urma cercetărilor desfășurate, s-a stabilit că formularul de Constatare amiabilă completat nu prezintă situația de fapt în urma căreia ar fi putut rezulta avariile și că avariile autovehiculului păgubit nu se putea produce în condițiile declarate de cei doi conducători auto, dosarul fiind respins de la plată.
În conformitate cu dispozițiile art. 993 C.civ, acela care, din eroare crezându-se debitor a plătit o datorie are drept de repetițiune în contra creditorului. Acest drept încetează când creditorul de bună credință a desființat titlul său de creanță; dar atunci cel ce a plătit are recurs în contra adevăratului debitor iar potrivit art.994 C.civ, când cel ce a primit plata a fost de rea credință, este dator a restitui atât capitalul cât și interesele sau fructele din ziua plății.
În temeiul art. 993 cod civil rap la art. 1025 C.civ, urmează să admită cererea de chemare în judecată și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 364,17 lei cu titlu de debit principal.
În ceea ce privește cererea reclamantei referitoare la dobânda legală, instanța are în vedere prevederile art. 1535 alin. 1 din Cod Civil, care prevăd că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsa, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
De asemenea, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, prevede că „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”
Față de cele arătate, instanța urmează să dispună obligarea pârâtului să plătească reclamantei dobânda legală în cuantum de 71,75 lei calculată de la data de 01.02.2012 și până la data de 11.08.2014, dobândă ce se va calcula în continuare până la achitarea integrală a datoriei.
Având în vedere că acțiunea va fi admisă, culpa procesuală pentru cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă aparține pârâtului În consecință, în temeiul art. 1031 alin. 1 și art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța îl va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant . ASTRA SA sector 3, București, .. 3, . K. G. sector 1, București, ..
Obligă pârâtul K. G. să plătească reclamantei . Reasigurare ASTRA SA suma de 364,17 lei reprezentând debit principal la care se adaugă dobânda legală în cuantum de 71,75 lei calculată de la data plății 01.02.2012 și până la data de 11.08.2014, dobândă ce se va calcula în continuare până la achitarea integrală a datoriei.
Obligă pârâtul K. G. să plătească reclamantei . Reasigurare ASTRA SA suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 30 ianuarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
RedRL/tehnRL/MU/14.04.2015
← Anulare act. Sentința nr. 1573/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1578/2015. Judecătoria... → |
---|