Reziliere contract. Sentința nr. 1535/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1535/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1535/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 1535
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -JUD.DR.E. R.
GREFIER -M. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant DIRECȚIA G. PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR SECTOR 2 BUCURESTI și pe pârât I. V., pârât I. I. R., pârât I. G. M., pârât I. C. F., pârât V. M. C., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamanta reprezentata prin consilier juridic, care depune delegatia la dosarul cauzei, lipsind paratii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care,
Instanta acorda cuvantul asupra probelor.
Reprezentantul reclamantei solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.
Instanta in baza art.255 c.pr.civila considerand proba cu inscrisuri admisibila o incuviinteaza pentru reclamanta.
Nemaifiind alte cereri de solutionat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata si obligarea paratilor la plata sumei de 2396 lei chirie si la 2889,16 lei penalitati de intarziere.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei reclamanta DIRECȚIA G. PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR SECTOR 2 BUCURESTI a chemat in judecata pe pârât I. V., pârât I. I. R., pârât I. G. M., pârât I. C. F., pârât V. M. C., solicitand constatartea rezilierii de drept a contractului de inchiriere pentru suprafete locative nr._/01.11.2001, evacuarea paratilor si obligarea la plata sumei de 5286,10 lei chirie neachitata.
In motivare reclamanta arata ca paratii ocupa . Bucuresti, . nr.24 . contractului de inchiriere nr._/01.11.2001. Acestia nu au mai achitat chiria din luna august 2013 acumuland un debit de 2386,84 lei si penalitati de intarziere. Conform cap.IV al.2 lit.b pct.1 neplata chiriei cel putin 3 luni consecutiv duce la rezilierea contractului fara niciun fel de alta formalitate prealabila.
In dovedire s-au depus inscrisuri filele 13- 34 dosar.
Analizand actele si lucrarile instanta retine ca paratii ocupa . Bucuresti, . nr.24 . contractului de inchiriere nr._/01.11.2001. Acestia nu au mai achitat chiria din luna august 2013 acumuland un debit de 2386,84 lei si penalitati de intarziere. Conform cap.IV al.2 lit.b pct.1 neplata chiriei cel putin 3 luni consecutiv duce la rezilierea contractului fara niciun fel de alta formalitate prealabila.
Astfel actiunea este intemeiata, instanta urmand sa constate rezilierea contractului de inchiriere, sa dispuna evacuarea paratilor si obligarea la chirie neachitata si penalitati de intarziere in temeiul art.1270, 1272, 1796, 1821 c.civil art.24 lit.b al.1 art.25 din legea 114/1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamanta DIRECȚIA G. PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR SECTOR 2 BUCURESTI sector 2, București, .. 20 și pe pârât I. V., pârât I. I. R., pârât I. G. M., pârât I. C. F., pârât V. M. C., toti cu domiciliul in sector 1, București, . M., nr. 24, .
Constata rezilierea contractului de inchiriere nr._/01.11.2001.
Dispune evacuarea paratilor din . Bucuresti, . nr.24 .> Obliga paratii la 5286,10 lei chirie neachitata si penalitati de intarziere.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2015.
PRESEDINTEGREFIER
RED.ER/DACT.M.G. 06.04.2015/8 ex.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Anulare act. Sentința nr. 1573/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|