Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8070/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8070/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 8070/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 8070/2015

Ședința din camera de consiliu de la 30 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. M. INTERNATIONAL SRL și pe pârât S. A. EXPRES COMERT SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.04.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 24.04.2015, 30.04.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2014 sub nr._, reclamanta S.C. T. M. INTERNATIONAL S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. EXPERT-COMERT S.R.L., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.785,82 lei, la care adaugă penalități de 0,15% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că între cele două părți a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr.7317/26.11.2012 având ca obiect vânzarea de către reclamanta către parata a produselor comandate de aceasta din urmă din lista de produse comercializate de reclamanta.

A susținut că potrivit dispozițiilor contractuale și a comenzii pârâtei, reclamanta a livrat produsele comandate, respectiv băuturi alcoolice, pentru care a emis documente fiscale.

A precizat că valoarea totală a mărfii livrate a fost în cuantum de 3.382,46 lei, conform facturilor fiscale: nr._/03.09.2013, nr._/06.09.2013, nr._/07.09.2013, nr._/10.09.2013, nr._/10.09.2013, nr._/12.09.2013, nr._/14.09.2013, nr._/17.09.2013, nr._/21.09.2013, nr._/26.09.2013, nr._/28.09.2013, nr._/30.09.2013, nr._/02.10.2013, nr._/05.10.2013, nr._/07.10.2013, nr._/21.10.2013, nr._/06.12.2013 si nr._/18.12.2013.

A arătat că facturile fiscale sus-menționate au fost acceptate la plata de către parata, prin șemnătura și aplicarea ștampilei.

A învederat că termenul scadent de plata al facturilor fiscale emise de reclamanta pentru marfa livrată este de 30 de zile de la emiterea facturii, conform art.5.2. din contract.

A menționat că pârâta a achitat parțial factura nr._/03.09.2013, recunoscând astfel debitul pe care îl are față de reclamanta.

A susținut că, în speță, creanța reclamantei este certă, lichidă și exigibilă.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, atașând la cerere, în copie, înscrisuri (f.8-41).

Cererea a fost legal timbrată, în condițiile art.6 din O.U.G. nr.80/2013.

Deși a procedura prevăzută de art.1025-1029 C.pr.civilă a fost legal îndeplinită, debitorul nu a formulat întâmpinare și nici nu a solicitat administrarea vreunui mijloc de probă.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între societatea reclamantă, în calitate de furnizor, și pârâtă, în calitate de comerciant, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare înregistrat de reclamanta sub nr.4574 din 10.06.2013, având ca obiect vânzarea-cumpărarea a produselor comandate de comerciant din lista de produse comercializate de furnizor.

Potrivit art.4 din contract, semnarea și stampilarea facturii fiscale reprezintă angajamentul ferm asumat de comerciant de a cumpără si de a achita produselor specificate.

Cât privește modalitățile și termenul de plată, s-a convenit, potrivit art.5 din contract, că plata se face pentru fiecare factura emisa de furnizor cu numerar, bilet la ordin sau cec, termenul de plata fiind de 30 de zile și cel mai târziu la data scadenta mentionata in factura.

În executarea contractului sus-menționat, pentru mărfurile livrate, reclamanta a emis facturile nr._/03.09.2013 în valoare de 647,31 lei (f.16), nr._/06.09.2013 în valoare de 173,78 lei (f.17), nr._/07.09.2013 în valoare de 170 lei (f.18), nr._/10.09.2013 în valoare de 94,79 lei (f.19), nr._/10.09.2013 în valoare de 85 lei (f.20), nr._/12.09.2013 în valoare de 173,79 lei (f.21), nr._/14.09.2013 în valoare de 245 lei (f.22), nr._/17.09.2013 în valoare de 137,10 lei (f.23), nr._/21.09.2013 în valoare de 245 lei (f.15), nr._/26.09.2013 în valoare de 170 lei (f.24), nr._/28.09.2013 în valoare de 170 lei (f.26), nr._/30.09.2013 în valoare de 58,01 lei (f.25), nr._/02.10.2013 în valoare de 254,78 lei (f.30), nr._/05.10.2013 în valoare de 85 lei (f.28), nr._/07.10.2013 în valoare de 160 lei (f.27), nr._/21.10.2013 în valoare de 160 lei (f.29), nr._/06.12.2013 în valoare de 160 lei (f.31) si nr._/18.12.2013 în valoare de 160 lei (f.32), care nu au fost achitate de către pârât.

Analizând situația de fapt reținută în cauză, instanța constată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului mărfurilor cumpărate, obligație pe care și-a asumat-o în mod legal prin clauza cuprinsă la art. 4 din Contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a semnat.

Față de acestea, în temeiul art. 1270 alin. 1 și art. 1516 alin. 1 din Noul Cod Civil, instanța va obliga pe pârâta la plata sumei de 2.785,82 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale sus-menționate.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu, instanța constată că potrivit art.1535 C.civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În speță, având în vedere clauza penală înserată în art.9.3 raportat la art.5.2, instanța va obliga pârâta la plata penalităților de 0,15% pe zi de întârziere aferente facturilor fiscale mai sus menționate, calculate de la data scadenței fiecărei facturi (a 30-a zi de la data emiterii facturii fiscale) la data plății efective.

Față de soluția la care a ajuns cu privire la cererea introductivă, în temeiul art. 1031 alin. 1 și art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, în cuantum de 208 lei.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea privind pe reclamant T. M. INTERNATIONAL SRL cu sediul în, București, sector 1Str. Ș. S., nr. 20, .. A, . și pe pârât S. A. EXPRES COMERT SRL cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 41, ., .> sector 3,

Obligă pârâta la plata sumei de 2.785,82 lei, cu titlu de debit principal, la care se adaugă penalități de 0,15% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi la data plății efective.

Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 208 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.

P. GREFIER

Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

4 ex./21.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8070/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI