Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 19403/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 23.10.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: I. E. L.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta UMBREȘI E. și pe pârâtii S.C. V. S.A. și S.C. V. S.A. S./AGENȚIA B. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic NULITATE CLAUZE CONTRACTUALE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 23.10.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.07.2014 sub nr._ reclamanta UMBREȘI E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii S.C. V. S.A. și S.C. V. S.A. S./AGENȚIA B. M., constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale prezentate ca „5) COMISIOANE, a)Comision de risc, c)Comision administrare garanții”, prezente în convenția de credit nr._/05.03.2008; constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prezentate ca „Art.3; 5)Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent: 5.1 Comisioane în legătură cu acordarea și utilizarea Creditului, a) Comision de administrare credit”, din actul adițional nr.1/12.10.2010 la convenția de credit nr._/05.03.2008; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de „comision de risc”, „comision administrare garanții” respectiv „comision de acordare credit” de la reclamantă, din momentul impunerii până în prezent, sumă actualizată cu rata dobânzii legale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin serviciul registratură, la data de 28.07.2015, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată.
Examinând această cerere, instanța reține prevederile art. 406 alin. 1 și 2 NCPC, conform cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială”.
Față de manifestarea expresă de voință a părții reclamante, conform art. 406 alin. 3 NCPC interpretat per a contrario, instanța, în temeiul prevederilor legale enunțate și aplicând principiul disponibilității, va lua act de renunțarea la judecată a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.406 NCPC, ia act de renunțarea la judecata cauzei privind pe reclamanta UMBREȘI E. cu domiciliul ales în Târgu J., ., ., J. Gorj și pe pârâtii S.C. V. S.A. cu sediul în sector 2, București, ., nr. 42, ..C. V. S.A. S./AGENȚIA B. M. cu sediul în sector 1, București, .. 1, ..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. E. L. A. D.
Pentru Președintele completului
demisionat, semnează,
în baza disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C.,
Președintele Judecătoriei Sectorului 1 București
Red./Dact /tehnored. A.D./27.11.2015/5 ex.
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... → |
---|