Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 10202/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. H.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant F. T., reclamant F. A. și pe pârât N. R. M., pârât C. E., având ca obiect constatare nulitate act juridic
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la data de 21.05.2015 incheierea de sedinta de la acea data facand parte din prezenta, când instanța a amanat pronuntarea la data de 28.05.2015, când deliberand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 2.10.2014 sub nr._ reclamantii F. T. Si F. A. au chemat in judecata pe paratii N. R. M. si C. E., solicitand instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.816/12.06.2014 de Biroul Individual Notarial S. F. pentru cauza ilicita, frauda la lege si obiect ilicit.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca in contractul de vanzare cumparare parata N. R. M. a declarat in fata notarului ca terenul a ramas continuu in stapanirea sa si a autorilor sai si ca imobilul nu formeaza obiectul niciunui litigiu, desi la acel moment imobilul forma obiectul executarii silite declansate de reclamanti.S-a mentionat ca ambele parate cunosteau la data semnarii contractului ca imobilul facea obiectul unui litigiu, intrucat parat N. depusese inca din luna martie 2014 cerere de interventie in dosarul de executare silita iar parata C. primise somatie de executare inca din luna decembrie 2013.Au mai invederat reclamantii ca s-au judecat 6 ani cu parat C. E. in litigiul in revendicare in care si parata N. a avut calitatea de reclamanta.S-a mentionat ca scopul urmarit de parate prin incheierea contractului a fost acela de a zadarnici punerea in executare de cate reclamanti a deciziei civile nr.364A/20.05.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti iar la incheierea contractului au ascuns faptul ca pe o portiune din terenul vandut se afla partea de constructie cu privire la care s-a dispus demolarea.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.1237, 1225 alin.3, 1226 alin.2, 1247 NCC.
Prin intampinarea formulata la 13.11.2014 parata N. R. M. a invocat exceptia lipsei de interes iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
La data de 12.11.2014 parata C. E. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active rezultata din lipsa de interes a celor doi reclamanti.
Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza proba cu inscrisuri.
Analizand cu prioritate, in baza art.248 alin.1 C., exceptia lipsei de interes, constata urmatoarele:
Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.816/12.06.2014 de Biroul Individual Notarial S. F., parata N. R. M., in calitate de vanzatoare, a vandut paratei C. E., in calitate de cumparatoare, cota parte de 1/3 din terenul intravilan in suprafata de 270 mp proprietatea sa, situat in Bucuresti, ..129, sectror 1, cu nr.cadastral_ inscris in Cartea Funciara nr._ a localitatii Bucuresti sector 1, conform incheierii nr._/02.04.2014 eliberata de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara Sector 1 Bucuresti.
Potrivit dispozitiilor art.1247 alin.2 Cod civil, nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata.
Ca atare, reclamantii F. T. si F. A. trebuie sa justifice interesul in promovarea prezentei cereri de chemare in judecata avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare anterior mentionat, adica folosul practic urmarit, fiind necesar ca interesul sa fie nascut, personal, actual si legitim.
In cauza de fata, instanta constata ca prin contractul de vanzare cumparare parata N. R. M. a vandut paratei C. E. doar o cota parte indiviza de 1/3 din terenul situat in Bucuresti, ..129, sector 1, fara a fi afectate cotele reclamantilor.
Instanta constata astfel ca reclamantii nu au facut dovada ca au fost prejudiciati prin incheierea contractului de vanzare cumparare, o eventuala admitere a actiunii, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, neproducand efecte in ceea ce priveste drepturile reclamantilor.
F. de aceste considerente, instanta va admite exceptia lipsei de interes, urmand a respinge actiunea ca fiind lipsita de interes.
In baza art.453 alin.1 C., instanta va obliga reclamantii la plata catre parata C. E. a sumei de 4000 lei si catre parata N. R. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariul avocatial achitat in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei de interes.
Respinge actiunea privind pe reclamant F. T. domiciliat in sector 6, București, .. 9, ., . A. domiciliata in sector 6, București, .. 9, ., . pârât N. R. M. domiciliata in sector 1, București, .. 12, ., pârât C. E. domiciliata in sector 1, București, .. 6, ca fiind lipsita de interes.
Obliga reclamantii la plata către parata C. E. a sumei de 4000 lei cheltuieli de judecata.
Obliga reclamantii la plata către parata N. R. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2015
PRESEDINTEGREFIER
Red. IH/Tehn. MV
6ex/05.11.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8833/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 28/2015.... → |
---|