Contestaţie la executare. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 787/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator N. V. D. ALES LA SCA TODICA, TODICA & ASOC și pe intimat F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII SA IFN, chemat în garanție B. G. SOCIETE GENERALE SA, având ca obiect: contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: contestatorul prin avocat cu delegație la dosarul cauzei, intimata prin consilier juridic cu delegație la dosar, și chemata în garanție prin avocat cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata prin consilier juridic depune în ședință publică o cerere de renunțare la cererea de chemare în garanție formulată împotriva B. G. SOCIETE GENERALE SA și comunică și celorlalte părți în ședință publică.
Chemata în garanție B. SA solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
Contestatorul prin avocat, arată că nu se opune.
Instanța ia act de cererea de renunțare la cererea de chemare în garanție depusă în ședința publică de azi de către contestator.
instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către intimată.
Având cuvântul, intimata prin avocat, solicită admiterea excepției de inadmisibilitate așa cum a fost motivată în întâmpinare.
Contestatorul prin avocat, solicită respingerea excepției inadmisibilității și solicită să se observe lipsa semnăturii contestatorului de pe titlul executoriu. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea la data de 20.01.2015,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 20.01.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 787/2015
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol pronunțarea cauzei Civil privind pe contestator N. V. D. ALES LA SCA TODICA, TODICA & ASOC și pe intimat F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII SA IFN, chemat în garanție B. G. SOCIETE GENERALE SA, având ca obiect: contestație la executare
Dezbaterile în ședință publică au avut loc la data de 13.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă cu prezenta, și, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.01.2015, deliberând următoarele:
INSTANȚA
Prin actiunea formulata la data de 1.04.2014 si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ contestatorul N. V. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimata F. N. de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile M. si Mijlocii sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._ emis la data de 1.04.2010, sa se dispuna anularea tuturor actelor de executare efectuate de executorul judecatoresc in dosarul de executare nr. 151/2013 ca urmare a constatarii nulitatii absolute partiale a titlului executoriu prin falsificarea semnaturii contestatorului.
Se solicita obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In motivarea actiunii se arata de contestator ca la data de 20.12.2013 intimata din prezenta cauza a formulat cerere de executare silita in baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin BRDE3AE nr._ fiind inregistrat in acest sens pe rolul B. M. A. N. dosarul de executare silita nr. 151/2013.
La data de 17.01.2014 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a dispus incuviintarea executarii silite impotriva contestatorului in baza titlului executoriu anterior invocat.
Contestatorul arata ca el a analizat actele de executare silita din cadrul dosarului de executare si a constatat ca semnatura lui este falsificata.
Arata contestatorul ca el nu a avalizat niciodata vreun bilet la ordin pentru garantarea sumei de 499.347,77 Eur si administratorul societatii emitente a falsificat semnatura lui de pe acest bilet la ordin.
Se arata ca prevederile art. 104 si ale art. 106 din Legea nr. 58/1934 stabilesc ca biletul la ordin trebuie sa cuprinda denumirea de bilet la ordin trecuta in insusi textul titlului si exprimata in limba intrebuintata pentru redactarea acestui titlu, promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata, aratarea scadentei, aratarea locului unde plata trebuie sa fie facuta, numele aceluia care sau la ordinul caruia plata trebuie facuta, aratarea datei si a locului emiterii, semnatura emitentului.
Se arata ca conform mentiunilor din cuprinsul biletului la ordin contestatorul a semnat in calitate de avalist, dar el nu recunoaste semnatura, motiv pentru care el trage concluzia ca acesta a falcificat semnatura de pe biletul la ordin pentru a obtine un imprumut.
In drept contestatorul isi intemeiaza cererea pe prevederile art. 62 si urm din Legeanr.58/1934.
In sustinerea actiunii contestatorul a depus la dosarul cauzei declaratia numitului N. V., Hotararea Adunarii generale a Asociatilor, contract de cesiune - act sub semnatura privata, instiintare prrivind masura popririi, bilet la ordin, dispozitie de infiintare a popririii, imputernicire avocatiala si dovada achitarii taxei de timbru.
La data de 2.09.2014 contestatorul si-a completat cererea de chemare in judecata in sensul ca solicita sa se dispuna suspendarea executarii silite pana la solutionarea prezentei contestatii la executare.
La data de 2.09.2014 contestatorul si-a precizat cererea de chemare in judecata in sensul ca solicita sa se dispuna si intoarcerea executarii silite prin restituirea sumelor retinute in mod nelegal.
La solicitarea instantei B. M. A. N. a inaintat actele ce formeaza obiectul dosarului de executare nr. 151/ 2013.
La data de 29.09.2014 intimatul N. V. si F. N. de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi M. si Mijlocii S.A. a formulat intampinare in care invoca exceptia inadmisibilitatii prezentei actiuni intitulata opozitie la executare si pe fondul cauzei solicita respingerea ca neintemeiata a prezentei actiuni.
La data de 26.09.2014 intimata F. N. de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile M. si Mijlocii a formulat cerere de chemare in garantie a B. G. SOCIETE GENERALE solicitand ca in cazul in care se va admite prezenta contestatie la executare si se va dispune anularea avalului sa fie obligata chemata in garantie la plata sumei de 2.147.744,69 lei si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
Cererea de chemare in garantie este insotita de inscrisuri.
La data de 12.01.2015 intimata F. N. de Garantare a Creditelor pentru Intreptiinderile M. si Mijlocii SA - IFN a formualt cerere de renuntare la judecata privind cererea de chemare in garantie.
Instanta analizand actele dosarului si vazand materialul probator administrat in cauza retine urmatoarele:
Prin prezenta actiune intitulata opozitie la executare contestatorul N. V. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimata F. N. de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile M. si Mijlocii sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._ emis la data de 1.04.2010, sa se dispuna anularea tuturor actelor de executare efectuarte de executorul judecatoresc in dosarul de executare nr.151/2013 ca urmare a constatarii nulitatii absolutae partiale a titlului execeutoriu prin falsificarea semnaturii contestatorului.
Se solicita sa se dispuna suspendarea executarii silite pana la solutionarea prezentei contestatii la executare si intorcerea executarii silite in masura in care aceasta s-a efectuat.
Cu privire la exceptia de inadmisibilitate a formularii prezentei contestatii la executare instanta va retine urmatoarele:
Potrivit prevederilor art. 62 din Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin in termen de 65 zile de la comunicarea somatiunii, debitorul poate face contestatie la executare.
Prin aceasta dispozitie speciala s-a prevazut expres ca persoanele vatamate prin somatia comunicata de executorul judecatoresc in baza biletului la ordin au posibilitatea sa investeasca instantele de executare competente cu o actiune de natura contestatiei la executare.
Se va retine faptul ca contestatorul a formulat opozitie la executare.
Se va avea in vedere faptul ca executarea silita impotriva contestatorului se va face potrivit prevederilor Codului de procedura civila aplicabil dupa data de 1.09. 2012 instanta va admite exceptia de inadmisibilitate si va respinge ca inadmisibila prezenta opozitie la executare sub ambele capete de cerere ca inadmisibila.
In temeiul art.406 Ncpc se va lua act de renuntarea la judecata privind cererea de chemare in garantie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de inadmisibilitate.
Respinge opozitia la executare privind pe contestator N. V. D. ALES LA SCA TODICA, TODICA & ASOC cu sediul în sector 1, București, .. 152, ., . intimat F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII SA IFN cu sediul în sector 1, București, .. 38 , chemat în garanție B. G. SOCIETE GENERALE cu sediul în București, ., nr. 1-7, sector 1 sub ambele capete de cerere ca inadmisibila.
Ia act de renunarea la judecata privind cererea de chemare in garantie.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Se comunică către: contestator N. V. D. ALES LA SCA TODICA, TODICA & ASOC cu sediul în sector 1, București, .. 152, ., . intimat F. NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII SA IFN cu sediul în sector 1, București, .. 38 , chemat în garanție B. G. SOCIETE GENERALE cu sediul în București, ., nr. 1-7, sector 1
I.S/A.I/17.04.2015/5 ex
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 892/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1032/2015. Judecătoria... → |
---|