Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 950/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 950/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 950/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr.950

Ședința publică de la 21.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. U.

GREFIER: L. S. D.

Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind creditorul B. COMECRIALĂ ROMÂNĂ SA și debitorii H. D. D. si H. R., având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu au răspuns părțile, cauza judecându-se fără citarea acestora, în temeiul art.665 alin.(2) C.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cererii de față :

Prin cererea introdusă la această instanță, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. si M. P., la cererea creditoarei B. COMECRIALĂ ROMÂNĂ SA a solicitat instanței încuviințarea executării silite a titlului executoriu – contract de credit bancar pentru persoane fizice nr._/13.05.2008, modificat/completat prin Actul aditional nr.1/29.07.2011, Contractul de ipoteca autentificat sub nr.1159/16.05.2008 de BNP V. B., privind pe debitorii H. D. D. si H. R., pentru recuperarea creanței în sumă de 260.270,67 euro, cu titlu de creanta, precum și a cheltuielilor de executare aferente care se vor calcula până la finalizarea executării.

În dovedirea cererii, creditorul a depus la dosarul cauzei copia titlului executoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Având în vedere pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr.348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.650 alin.1 C proc civ., publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014 prin care au fost declarate neconstituționale disp. art.650 alin.1 C proc civ, în speță devin incidente dispozițiile de drept comun în ce privește competența teritorială reglementata de art.107 alin 1 C proc civ.

Astfel, conform art.107 alin.1 C proc civ, Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cum în speță debitorii au domiciliul pe raza sectorului 2 Bucuresti, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și va dispune declinarea cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale a instantei, invocată din oficiu.

Declină competenta de solutionare a cauzei privind pe creditorul B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, ..5, sector 3 și pe debitorii H. D. D. si H. R., ambii domiciliati în Bucuresti, ., ., ., sector 2, în favoarea Judecatoriei Sector 2 Bucuresti.

Fără cale de atac.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică, azi, 21.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Red. PU,thred.LSD

2 ex./09.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 950/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI