Contestaţie la executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 1068/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 15.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. E. M.
GREFIER - N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii R. I., N. L., V. E. și pe intimata ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata prin avocat, lipsă fiind contestatorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării, atașarea dosarului de executare, precum și faptul că, prin serviciul registratură, a fost depusă la dosar o cerere de amânare de către apărătorul contestatorilor, pentru imposibilitate de prezentare, după care:
Instanța, în temeiul art.131 NCPC, verificând competența de soluționare, constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.713 rap. la art.650 NCPC, după care pune în discuție cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorilor.
Intimata prin avocat arată că nu se opune cererii de acordarea unui termen, cu mențiunea că la rândul său, va depune la dosar un set de înscrisuri.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorilor pentru imposibilitate de prezentare, întrucât aceasta nu a fost dovedită, nefiind atașată cererii dovada că acesta asigură reprezentarea într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Gorj.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției netimbrării invocată de intimată prin întâmpinare.
Intimata prin avocat solicită admiterea excepției netimbrării pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția netimbrării, având în vedere că la filele 28-30 din dosar se regăsește dovada achitării taxei judiciare de timbru. De asemenea, pune în discuție excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată prin întâmpinare.
Intimata prin apărător solicită admiterea excepției invocate, față de data comunicării somației, 27.10.2014 și data introducerii acțiunii, 14.11.2014, fiind depășit termenul legal de 15 zile.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimată prin întâmpinare, apreciind că a fost respectat termenul de 15 zile prev. de art.714 al.1 NCPC, având în vedere că din actele de executare reiese că somația a fost comunicată către contestatorii N. L. și V. E. la data de 27.10.2014, iar către contestatorul R. I. la data de 29.10.2014, acțiunea fiind introdusă pe rolul instanței la data de 11.11.2014, conform ștampilei oficiului poștal, fila 16 dosar.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Intimata prin avocat solicită proba cu înscrisuri, solicitând acordarea unui termen pentru a depune alte înscrisuri, cu privire la sediile terților popriți și dovada comunicării titlului executoriu.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimată pentru a depune la dosar înscrisuri, constatând că se regăsește la dosar hotărârea ce constituie titlul executoriu cu mențiunea „definitivă și irevocabilă”, astfel că nu se impune depunerea de dovezi suplimentare cu privire la comunicarea acestuia către intimată, având în vedere și faptul că în dosarul de executare există dovada unităților bancare ce au calitate de terți popriți și dovada sediului acestora.
Instanța, în temeiul art.258 rap. la art.255 NCPC, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.
Intimata prin avocat solicită respingerea acțiunii și a cererii contestatorilor privind acordarea de cheltuieli de judecată. Arată că va solicita onorariul de avocat pe cale separată.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 din NCPC,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 22.01.2015
Pronunțată în ședința publică de la 15.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr.1068
Ședința publică de la 22.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. E. M.
GREFIER - N. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatorii R. I., N. L., V. E. și pe intimata ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.01.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.01.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2014 sub nr._, contestatorii R. I., N. L., V. E. au formulat în contradictoriu cu intimata ., contestație împotriva titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/13.08.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
În motivarea cererii, contestatorii au arătat, în esență, că la data de 10.06.2014 au primit din partea B. M. I. o somație prin care li se aducea la cunoștință obligația de a se conforma titlului executoriu mai sus menționat, în sensul restituirii către intimata creditoare a sumelor de 5.804,91, 5.775,53 lei și 10.531,28 lei, aferente fiecăruia dintre debitorii contestatori, reprezentând debit și cheltuieli de executare silită.
Contestatorii au invocat excepția necompetenței executorului judecătoresc, apreciind, față de disp. art.651 al.1 lit.b NCPC, că un executor din circumscripția Curții de Apel Ploiești ar fi fost competent cu efectuarea actelor de executare, precum și excepția prescripției dreptului de a cere întoarcerea executării silite, față de disp. art.705 NCPC și data cererii de executare silită formulată de creditor, respectiv 12.09.2013 și data rămânerii irevocabile a titlului executoriu, 24.08.2010.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.711 C.p.c.
În susținerea cererii au fost depuse, în copie înscrisuri.
Intimata O. P. S.A a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii, față de disp. art.10 al.2 din OUG nr.80/2013, excepția tardivității formulării contestației la executare, față de disp. art.711 coroborat cu art. 714 NCPC, raportat la data comunicării actelor de executare, 27.10.2014 și data introducerii prezentei acțiuni, 14.11.2014, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la competența executorului judecătoresc, intimata a susținut că aceasta este stabilită în conformitate cu disp. art.781 NCPC, iar cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatori, se arată că procedura de executare a fost începută după . dispozițiilor noului cod de procedură civilă, respectiv la 27.08.2013
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art.715 al.3 NCPC, solicitându-se în apărare, proba cu înscrisuri
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, fiind atașate dosare de executare nr.3088, 3094, 3100/2013 ale B. M. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/13.07.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, instanta a admis in parte contestatia la executare formulata de . in contradictoriu cu (intre altii) intimatii R. I., N. L., V. E., fiind anulata executarea silita si toate actele efectuate in dosarele de executare nr.1888/2009-1915/2009 ale B. R. C., dispunandu-se totodata intoarcerea executarii silite cu privire la suma incasata de fiecare creditor (f.106.107).
In baza acestei hotarari, s-a pornit executarea silita ce formeaza obiectul dosarelor de executare nr.3088/2013, nr.3094/2013 și nr.3100/2013 ale B. M. I., intimatii solicitand la data de 12.09.2013 executarea silita in vederea recuperarii debitului de la debitoarea ., prin toate modalitatile admise de lege (f.104).
Prin incheierea din camera de consiliu din data de 07.07.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, fiind incuviintata executarea silita impotriva debitorilor R. I., N. L., V. E., pentru recuperarea creantei de 5.775,53 lei, 5.804,91 lei și 10.531,28 lei si cheltuieli de executare, in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/13.07.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ (f.101-102).
Prin somatiile din 29.07.2014 s-a pus in vedere contestatorilor din prezenta cauza ca in termen de 1 zi de la primirea acesteia sa achite creditoarei sumele de 5.804,91, 5.775,53 lei și 10.531,28 lei, aferente fiecăruia dintre debitorii contestatori, reprezentând debit și cheltuieli de executare silită (f.97,111,125), în baza titlului executoriu anterior amintit.
Prin prezenta actiune, contestatorii invoca faptul ca executorul care a intocmit actele de executare nu era competent din punct de vedere teritorial, fata de disp. art.650 și art.651 NCPC.
In raport de aceste prime critici, instanta retine ca potrivit art.651 din NCPC - (1) Daca prin lege nu se dispune altfel, hotararile judecatoresti si celelalte titluri executorii se executa de catre executorul judecatoresc din circumscriptia curtii de apel, dupa cum urmeaza:
a) in cazul urmaririi silite a bunurilor imobile, al urmaririi silite a fructelor prinse de radacini si al executarii silite directe imobiliare, executorul judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde se afla imobilul;
b) in cazul urmaririi silite a bunurilor mobile si al executarii silite directe mobiliare, executorul judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde se afla domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului;
c) in cazul executarii silite a obligatiilor de a face si a obligatiilor de a nu face, executorul judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde urmeaza sa se faca executarea.
(2) Daca bunurile urmaribile, mobile sau imobile, se afla in circumscriptiile mai multor curti de apel, oricare dintre executorii judecatoresti care functioneaza pe langa una dintre acestea este competent sa realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmaribile aflate in raza celorlalte curti de apel.
(3) Daca bunul mobil care face obiectul urmaririi silite ori al executarii silite directe a fost mutat in timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecatoresc care a inceput procedura de executare.
(4) Nerespectarea dispozitiilor prezentului articol atrage nulitatea neconditionata a actelor de procedura efectuate.
Totodata, potrivit art.781 din NCPC - (1) Poprirea se infiinteaza la cererea creditorului de catre un executor judecatoresc al carui birou se afla in circumscriptia curtii de apel unde isi are domiciliul sau sediul debitorul ori tertul poprit.
(2) In cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenta apartine executorului judecatoresc al carui birou se afla in circumscriptia curtii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, dupa caz, de la sediul principal sau, dupa caz, de la sediile secundare ale institutiei de credit unde debitorul si-a deschis contul. Daca debitorul are mai multe conturi deschise, competenta pentru infiintarea popririi asupra tuturor conturilor apartine executorului judecatoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.
(3) Dispozitiile art.651 alin. (4) sunt aplicabile.
Coroborand aceste dispozitii instanta retine ca nerespectarea dispozitiilor art. 651 NCPC este sanctionata cu nulitatea neconditionata a actelor de procedura executate.
Sanctiunea nulitatii neconditionate, la care face trimitere ultimul aliniat al art 651 NCPC si implicit art.781 alin.3 NCPC, se incadreaza in dispozitiile art.176 pct.6 din NCPC, potrivit caruia nulitatea nu este conditionata de existenta unei vatamari, in cazul incalcarii dispozitiilor referitoare la alte cerinte legale extrinseci actului de procedura, daca legea nu dispune altfel.
Ori, competenta teritoriala a executorului judecatoresc este reglementata de cod ca o conditie extrinseca pentru valabila efectuare a actelor de executare.
Asadar, persoana care invoca nulitate-in speta contestatoarea-nu trebuie sa dovedeasca faptul ca prin actul de executare efectuat de catre executorul necompetent i s-a produs o vatamare.
Transpunand dispozitiile legale mai sus invocate la speta de fata, se retine ca debitorii au domiciliul in . .. Dâmbovița, dupa cum reiese din cuprinsul contestatiei la executare si chiar din incheierea executorului judecatoresc din data de 12.09.2013, prin care s-a dispus deschiderea dosarelor de executare nr.3088/2013, nr.3094/2013 și nr.3100/2013 (f.103).
Pe de alta parte, desi intimata-creditoare a sustinut faptul ca executorul judecatoresc este competent teritorial in temeiul prevederilor art.781 alin.1 din NCPC, intrucat sediul central al tertului poprit unde se va infiinta poprirea se afla in circumscriptia Curtii de Apel Bucuresti, instanta observa ca nu s-a facut dovada celor afirmate.
Astfel, analizând continutul actelor de executare înaintate de B. M. I., instanța constată că, deși s-au emis adrese de înființare a popririi către RAIFFEISEN BANK SA (f.108,122,136), în nici unul din cele 3 dosare de executare această unitate bancară nu a confirmat faptul că debitorii-contestatori figurează cu conturi deschise la ea, pentru a dobândi calitatea de terț poprit în aceste dosare execuționale.
Mai mult, simpla sustinere a intimatei si mențiunea executorului judecătoresc din cuprinsul încheieriilor pronunțate la data de 12.09.2013 în sensul că sediul terților popriți se află în raza Curții de Apel București, unde își are sediul biroul executorului judecătoresc, nu este de natură să atragă competența executorului, în lipsa unor dovezi care să susțină afirmațiile.
Aceasta deoarece potrivit art.651 alin.4 C.p.c nerespectarea dispozitiilor privind competenta executorului judecatoresc atrage nulitatea neconditionata a actelor de procedura efectuate, iar potrivit art.665 alin.5 pct.1 C.p.c., instanta trebuie sa verifice chiar de la momentul solutionarii cererii de incuviintare a executarii silite compententa organului de executare sesizat (fiind indreptatita sa respinga o astfel de cerere daca constata ca cererea nu este de competenta acestuia).
Ca atare, chiar daca art.781 alin.2 din NCPC stabileste o competenta alternativa teritoriala, cum in speta nu s-a facut dovada ca debitorii au conturi deschise la vreo unitate bancara din circumscriptia Curtii de Apel Bucuresti (ceea ce este putin probabil avand in vedere ca aceștia nu domiciliaza in Bucuresti), in speta nu poate fi competent decat executorul din raza curtii de apel de la domiciliul debitorilor, in speta Curtea de Apel Ploiești.
Cu toate acestea, in cauza de fata, executarea a fost efectuata de un executor din raza Curtii de Apel Bucuresti, respectiv B. M. I..
F. de aceste aspecte, devine incidenta sanctiunea prevazuta de art.651 alin 4 NCPC, respectiv nulitatea neconditionata a actelor de procedura efectuate, motiv pentru care instanta va admite contestatia la executare astfel cum a fost formulata (fara a se impune a fi analizate si celelalte motive de nelegalitate a actelor de executare invocate) si va anula toate actele de executare efectuate în dosarele de executare nr.3088/2013, 3094/2013 și 3100/2013 ale B. M. I...
Totodată, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
În raport de prevederile art.716 alin.2 NCPC, va obliga contestatoarele să plătească câte 24,80 lei fiecare în favoarea B. M. I. reprezentând contravaloare fotocopiere dosare de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare privind pe contestatorii R. I., CNP_, domiciliată în com. Gura Foii, ., jud. Dâmbovița, N. L., domiciliată în ..94, jud. Dâmbovița, V. E., domiciliată în com. Valea M., ..607, jud. Dâmbovița și pe intimata ., cu sediul în București, ., sector 1, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_, reprezentată convențional de SCA D. și Asociații din București, ., nr. 59, ..
Anulează toate actele de executare efectuate în dosarele de executare nr. 3088/2013, 3094/2013 și 3100/2013 ale B. M. I..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Obligă contestatoarele să plătească câte 24,80 lei fiecare în favoarea B. M. I. reprezentând contravaloare fotocopiere dosare de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. M.L.E.
04.03.2015/ 6 ex
← Actiune in regres. Sentința nr. 988/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria... → |
---|