Contestaţie la executare. Sentința nr. 5820/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5820/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 5820/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5820
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Ș. C. M.
GREFIER: B. I.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. A. L. S.R.L. și pe intimata S.C. F. C. LOGISTIC S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, contestatoarea fiind citată la sediul indicat în cerere.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza spre soluționare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2015, sub nr._, contestatoarea S.C. A. L. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. F. C. LOGISTIC S.R.L., contestație la executare împotriva executării silite începute de B. B. C., în dosarul de executare nr. 1304/ 2014, în baza titlului executoriu – biletul la ordin ._ emis la data de 23.05.2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare efectuate și a executării silite însăși, suspendarea și încetarea executării.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, pe fila biletului la ordin depusă la dosarul de executare, refuzul băncii a fost acela de sumă refuzată și acest fapt este în concordanță cu situația de fapt, deoarece suma din respectivul bilet a fost achitată la data de 30.06.2014 prin O.P. 1141 și B.O._ din 07.07.2014.
În drept, au fost invocate prevederile art. 399 și următoarele C.pr.civ.
Intimata a depus întâmpinare, prin compartimentul registratură, la data de 06.03.2015, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și a invocat excepția litispendenței cu un dosar declinat de la Judecătoria Sectorului 5 București.
În motivare intimata a precizat că suma din biletul la ordin nu a fost achitată, contestatoarea încercând să induce în eroare instanța, astfel, plățile efectuate de debitori și prezentate instanței ca fiind făcute pentru acoperirea biletului la ordin pus în executare, în realitate au acoperit alte bilete la ordin emise de S.C. A. L. S.R.L. și nu contravaloarea biletului la ordin . nr._.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205,650 și 713 C.pr.civ.
În probațiune, ambele părți au depus înscrisuri.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția netimbrării cererii, față de fondul cauzei, o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar conform art. 10 alin. 2, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxă care nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată.
Prin rezoluția din data de 17.03.2015, contestatoarei i-a fost pus în vedere să facă dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1050 lei ( 1000 lei pentru contestație și 50 lei pentru suspendare) și cauțiune în cuantum de 2526,1 lei. Instanța constată că S.C. A. L. S.R.L. a fost citată cu privire la necesitatea achitării taxei judiciare de timbru la data de 20.03.2015, așa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare de la fila 31 din dosar. Dovada de citare cu rezoluției instanței s-a întors la dosar cu mențiunea „destinatar mutat”, însă, instanța constată că procedura de comunicare cu contestatoarea este legal îndeplinită, față de dispozițiile art. 172 C.pr.civ. potrivit cărora, dacă în cursul procesului una dintre părți își schimbă locul citării, aceasta este obligată să încunoștințeze instanța, altfel, procedura de citare va fi considerată valabil întocmită la vechiul loc de citare.
Instanța reține că, potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru are posibilitatea, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, să formuleze cerere de reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul. Astfel, având în vedere că partea nu și-a exercitat dreptul de a formula cerere de reexaminare, instanța reține că taxa de timbru a fost stabilită în mod definitiv la suma de 1050 lei.
Așa cum rezultă din art. 197 C:pr.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că S.C. A. L. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1050 lei, motiv pentru care va admite excepția invocată și va anula cererea formulată, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță din oficiu.
Anulează contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. L. S.R.L., cu sediul în - sector 1, București, ., . în contradictoriu cu intimata S.C. F. C. LOGISTIC S.R.L., cu sediul în ., ., .. 1, ., ca fiind netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
09 Aprilie 2015
RED.C.Ș./TEH.I.B.
4EX.
← Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 5817/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6079/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|