Contestaţie la executare. Sentința nr. 5959/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5959/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 5959/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Civilă Nr. 5959/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat C. G., intimat C. V., având ca obiect contestație la executare CONTESTAȚIE LA POPRIRE, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 19.03.2015, 26.03.2015 și la data de 02.04.2015 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.10.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub numărul_, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimații G. G. și G. V., a formulat contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării silite începute în dosarul de executare nr.1821/2014 al Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti D., C. & ASOCIAȚII până la soluționarea prezentei contestații, suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor A.N.R.P. deschise la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului București, anularea executarii silite insasi precum si a tuturor actelor de executare emise de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti D., C. & ASOCIAȚII in dosarul de executare nr.1821/2014 și restabilirea situației anterioare.
În motivare, contestatoarea a arătat că, prin somația adresa de înființarea a popririi din data de 22.10.2014 emisă în dosarul de executare nr.1821/2014, Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti D., C. & ASOCIAȚII a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor sale până la concurența sumei de_,30 lei, din care suma de_,61 lei reprezinta debit actualizat iar suma de 8861,69 lei reprezinta cheltuieli de executare, in baza Hotărârii nr.3/19.12.2006 emisă de catre Comisia jud. B. pentru aplicarea Legii 290/2003.
Contestatoarea a sustinut că plata sumei acordate cu titlu de compensație urmează să fie efectuată în conformitate cu Hotărârea Guvernului 1120/2006, conform careia compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație in bugetul de stat.
Astfel, sustine contestatoarea, plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Astfel, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura in măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art.22 alin.(1) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai In limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.290/2003 sunt publice.
Se mai arata că, în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României O.U.G. nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr.290/2003 si respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr.290/2003, Legii nr.290/2003 si Legii nr. 393/2006”.
De asemenea, contestatoarea sustine ca, poprirea a fost infiintata cu încălcarea prevederilor O.G. nr.22/2002 în sensul că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Prin urmare, executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile legale menționate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu.
În ceea ce privește Încheierea din data de 22.10.2014 privind actualizarea despăgubirii, contestatoarea susține că, aceasta trebuia actualizată în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum.
În drept, au fost invocate disp. art.711 și următoarele C. proc. civ., Legea nr.290/2003, Hotărârea Guvernului 1120/2006, O.G. nr.22/2002 si O.U.G. nr.80/2013, HG 57/2008.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse, în fotocopie, inscrisuri (f.6-14).
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare, însă la data de 14.01.2015 au depus note scrise prin care solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr.1821/2014(f.79-110).
În ședința publică din data de 12.03.2014 sub aspect probator s-a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr.3/19.12.2006 emisa de catre Comisia jud. B. pentru aplicarea Legii 290/2003, a fost admisa cererea formulata de creditoarei G. G. pentru compensații banesti in valoare de_ lei.
La data de 15.09.2014, creditorii au depus la Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti D., C. & ASOCIAȚII o cerere de punere în executare silită a Hotărârii nr.3/19.12.2006 emisa de catre Comisia jud. B. pentru aplicarea Legii 290/2003, in vederea recuperarii sumei_,80 lei reprezentând a doua tranșă de 60% din suma totală de_ lei. Cu această ocazie, pe rolul Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti D., C. & ASOCIAȚII s-a constituit dosarul de executare nr.1821/2014.
Prin încheierea din 13.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, a fost încuviințată executarea silită, prin toate formele de executare prevăzute de lege, în favoarea creditorilor împotriva debitoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, până la concurența sumei de_,80 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare.
În continuare, B. a procedat în mod legal la actualizarea debitului prin raportare la indicele prețurilor de consum, fiind întocmită în acest sens Încheierea din data de 22.10.2014, potrivit căreia valoarea actualizată a despăgubirii se ridică la suma de_,61 lei.
Prin încheierea din 22.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la suma de 8861,69 lei.
La data de 22.10.2014, debitoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost somată să achite creditorului suma de_,30 lei, din care suma de_,61 lei reprezinta debit actualizat iar suma de 8861,69 lei reprezinta cheltuieli de executare. De asemenea, la aceeasi data s-a infiintat poprirea asupra conturilor contestatoarei deschise la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului București.
In continuare, instanta va analiza pe rand toate argumentele invocate de catre contestatoare, urmand a le inlatura ca neintemeiate pentru următoarele considerente.
Astfel, instanta apreciaza ca sustinerile contestatoarei referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni, prevazut de O.G. nr.22/2002, nu pot fi primite, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.1 alin.1 din O.G. nr.22/2002: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.”
Potrivit art.2 din O.G. nr.22/2002: „daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Astfel, cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bunăvoie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale, are îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie un titlu executoriu ce îi este opozabil. Or, în cauză, se constată că nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, astfel incat, simpla lipsă de lichidități învederata si nedovedita, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Instanta retine ca, așa cum rezultă din cele arătate anterior, debitoarea nu poate opune cu succes in sprijinul contestatiei sale, termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege deoarece, pe de o parte, debitoarea nu a facut nicio probă din care sa rezulte intenția sa de executare benevolă a obligației, desi sustine acest lucru (situație în care prezumția de bună-credință nu poate fi reținută) și nici lipsa de lichidități învederată si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligației, desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii o obligau in acest sens.
Astfel, lipsa de lichidități învederată necesita cel putin sustineri pertinente din partea debitoarei, insotite de o prezentare comparativa a sumelor disponibile pentru plata titlurilor executorii, respectiv a sumelor pretinse de creditori precum si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare.
In ceea ce priveste sustinerile contestatoarei conform carora compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație in bugetul de stat si că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, instanta retine ca acestea sunt de asemenea neintemeiate, pentru urmatoarele considerente:
Obligația de plată a Autoritatii Naționale pentru Restituirea Proprietăților este o obligație de rezultat și nu de diligență, iar prin nealocarea de fonduri suficiente, statul își invocă propria culpă, ceea ce nu este permis.
Din enunțarea dispozițiilor Hotărârea Guvernului 1120/2006, rezultă că interpretarea dată acestora de catre contestatoare nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani.
Astfel, interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de 1 an, respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane, însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al contestatoarei, în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege, s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii nr.290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die. Astfel, chiar dreptul creditorului la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea nr.290/2003, ar fi lipsit de substanță.
Cu privire la existența unui număr mare de executări cu care se confruntă contestatoarea, de natură să conducă la blocarea conturilor sale, instanța reține de asemenea că acesta nu constituie un argument pentru admiterea contestației, deoarece numărul mare de executări silite dovedește faptul că debitoarea nu își execută de bunăvoie obligațiile, ceea ce constituie o atitudine condamnabilă pentru o instituție publică, ce nu poate în niciun caz să fie invocată ca temei al contestației la executare.
De asemenea, în ceea ce priveste invocarea de catre contestatoare a dispozitiilor O.U.G. nr.10/2014, instanta retine ca aceasta nu este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Executarea silită efectuată în dosarul nr.1821/2014a fost solicită în baza Hotărârii nr.3/19.12.2006 emisa de catre Comisia jud. B. pentru aplicarea Legii 290/2003.
Astfel, instanța reține că, debitoarea ANRP cunoștea foarte bine obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, astfel că trebuia să aibă inițiativa plății sumelor datorate către intimați, fără să aștepte o solicitare expresă în acest sens din partea acestora, în acest sens fiind și dispozițiile art. 622 alin. (1) C.proc.civ., conform cărora „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.” și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care consideră executarea unei sentințe ca parte integrantă a unui proces în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție.
În speță, creanța nefiind satisfăcută de bună voie de către debitoarea ANRP, conform art. 622alin. (2) C.proc.civ., intimații s-au adresat executorului judecătoresc, după aproape șapte ani, perioadă de timp suficientă pentru ca debitoarea să facă plata voluntară a sumelor datorate.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr.290/2003 si respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr.290/2003, Legii nr.9/1998 si Legii nr. 393/2006”, însă trebuie analizat față de datele speței în ce măsură aplicarea acestor dispoziții legale sunt în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit art.20 al.2 din Constituția României ”Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.
Potrivit art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”.
Așa cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „termen rezonabil” în care trebuie soluționată o cauză cuprinde și faza punerii în executare a unei hotărâri judecătorești.
În cauza Ș. împotriva României s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Curtea a mai reținut că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține o satisfacție”.
În cauza O. împotriva României, Curtea a reținut că fiecare stat contractant trebuie să se doteze cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care sunt în sarcina sa și că, din moment ce o decizie internă definitivă este pronunțată de instanțele naționale, ea trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă de către autoritățile publice, pentru a evita în măsura în care este posibil nesiguranța juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept.
De asemenea, in Hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci cand administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, garantiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor isi pierd orice ratiune de a fi.
Altfel spus, statul are obligația de a lua toate măsurile necesare în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești chiar și în situația în care nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea respectivă, cu atât mai mult, în litigiile în care a fost parte, statul are obligația de a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă.
În speță, instanța constată că intimații au obținut titlul executoriu la data de 19.12.2006, acesta nefiind contestat, astfel că de la data obținerii titlului executoriu până la soluționarea prezentei contestații la executare au trecut mai mult de 7 ani, fără ca debitoarea să fi executat titlul executoriu.
Pe de altă parte, instanța are în vedere că, și anterior prin OUG 10/2013 s-a dispus eșalonarea plății pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată, însă prin Hotărârea nr. 528/12.12.2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 63 din 24.01.2014, Curtea Constituțională a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernuluinr. 10/2013 sunt neconstituționale.
Pe cale de consecință, rezultă că prin două acte normative s-a amânat punerea în executare a titlului executoriu obținut de intimați, aspect care este de natură a conduce la concluzia că este încălcat termenul rezonabil de soluționare a cauzei reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care cuprinde și faza executării hotărârii.
Constatând că există neconcordanțe între art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează soluționarea cauzei și executarea hotărârii într-un termen rezonabil și dispozițiile OUG 10/2014, având în vedere și dispozițiile art.20 alin. 2 din Constituția României, instanța va da prioritate dispozițiilor art.6 din CEDO și va înlătura de la aplicare dispozițiile art.2 din OUG nr.10/2014.
Față de considerentele de fapt si de drept reținute, instanta va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Întrucât contestația a fost solutionata pe fond, cererea contestatoarei de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, motiv pentru care instanta va respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la solicitarea de anulare a executării silite, instanța va respinge ca neîntemeiat și capărul de cerere privind restabilirea situației anterioare.
In baza art.719 alin.4 din noul cod de procedura civila, după rămânerea definitivă, prezenta hotarare se va comunica si Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti D., Cosoreanu & Asociatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestația la executare, ca neîntemeiată, privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 și pe intimat C. G., D., ., ., ., intimat C. V., sector 6, București, .. 18, ., .> Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.M.A.29.06.2015
TEH.S.M. 06.04.2015 /5 ex + 3 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5965/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5960/2015. Judecătoria... → |
|---|
