Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 17702/2015
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 02.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B. E.
GREFIER M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator V. D. în contradictoriu cu intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare împotriva adreselor de înființare nr._ și nr._.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 16.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 23.09.2015, data de 30.09.2015, data de 02.10.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 05.05.2015 sub nr._, contestatorul V. D. în contradictoriu cu intimata M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ –DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 a FINANȚELOR PUBLICE a formulat contestație la executare, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea adreselor de înștiințare privind înființarea popririi nr._/09.04.2015 și nr._/08.04.2015, emise de ANAF-AFP Sector 1 și pe cale de consecință, desființarea popririlor înființate conform acestor adrese, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că i s-au comunicat adresele de înștiințare privind înființarea popririi nr._/09.04.2015 și nr._/08.04.2015 la data de 20.04.2015. Contestatorul a precizat că organele de executare fiscală nu menționează în cuprinsul adreselor de înființare a popririi decât valoarea pretinselor obligații fiscale imputate, fără însă a se indica modalitatea în care au fost stabilite, calculate, determinate sumele despre care se pretinde că ar fi datorate cu titlu de creanță fiscală. S-a menționat că adresele de înștiințare privind înființarea popririi nu sunt însoțite de niciun titlu executoriu sau de creanță din care să rezulte izvorul sau natura pretinselor creanțe fiscale care i se impută, singurele mențiuni din cuprinsul acestora cu privire la actul din care se pretinde că ar izvorî obligațiile fiscale fiind indicarea unor documente înregistrate cu numerele_/29.08.2014, nr._/02.12.2014 și nr._/27.11.2014. Contestatorul a apreciat că în aceste condiții este pus în imposibilitatea, pe de o parte de a i se prezenta apărările față de situația care în opinia organului fiscal ar fi născut în sarcina sa aceste obligații de plată și pe de altă parte, de a achita de bunăvoie aceste datorii, dacă într-adevăr s-ar fi dovedit reale și corecte, cu evitarea sechestrării bunurilor personale și a popririi veniturilor. Contestatorul a invocat nulitatea actelor de executare contestate, față de lipsa titlului executoriu în baza căruia se face executarea silită, a susținut că niciunul dintre pretinsele titluri executorii nu i-au fost comunicate împreună cu adresele de înființare a popririi, intimata nefăcând nici dovada comunicării titlului executoriu către terții popriți. S-a precizat că prin simpla menționare a unor numere de documente, fără a se preciza cel puțin emitentul și natura actelor invocate drept titluri executorii nu se poate considera în niciun caz că terților popriți și contestatorului i s-ar fi comunicat titlul executoriu, așa cum dispun prevederile legale. Contestatorul a subliniat că singura mențiune din cuprinsul adreselor de înființare a popririi relativă la cuantumul pretinsei creanțe vizează trimiterea la o . acte, intitulate de către organele de executare fiscală titluri executorii. Contestatorul a apreciat că nulitatea actelor contestate apare, sub acest aspect sigurul remediu în condițiile în care procedura de instituire a popririi a fost inițiată în lipsa unui titlu executoriu valabil și a fost lipsit de posibilitatea prevăzută de lege de a verifica realitatea pretinselor datorii și eventual de a le achita benevol, în condițiile în care documentul de individualizare a sumelor nu i-a fost comunicat. Contestatorul a invocat nulitatea actelor de executare contestate în raport de încălcarea dispozițiilor art. 144.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Codului de procedură fiscală. S-a menționat în primul rând că pretinsul temei legal menționat de către intimată reprezintă o normă de procedură care reglementează organul competent să înființeze poprirea, modalitatea de înființare, precum și actul prin care aceasta este înființată, iar în al doilea rând că, adresele contestate nu cuprind nicio mențiune edificatoare referitoare la natura pretinselor creanțe executate silit, în dreptul rubricii intitulate ”natura obligației fiscale” fiind inserate mențiunile ”prejudiciu”, ”confiscări”, ”cheltuieli judiciare” și ”ven. din recup. chelt. efect. în cursul proc. de e.s.”, din care nu se poate înțelege care ar fi natura juridică a pretinsei creanțe. Contestatoarea a invocat nulitatea actelor de executare contestate în raport de încălcarea dispozițiilor art. 144 C.proc. fiscală și a susținut că organul de executare nu a precizat natura sarcinii fiscale impuse și nu a indicat titlul executoriu în temeiul căruia s-a procedat la începerea executării silite. S-a menționat că indicarea numărului de înregistrare al actului formal, fără ca în adresele de înștiințare privind înființarea popririi și în înscrisurile intitulate titluri executorii să se fi identificat titlul de creanță ce a stabilit sarcina fiscală echivalează cu lipsa indicării elementelor prevăzute în mod imperativ prin dispozițiile art. 144 Cod procedură fiscală. Contestatorul a susținut că sancțiunea aplicabilă unui act de executare, fără ca să fi avut posibilitatea de a fi informat cu privire la titlul de creanță ce a stat la baza emiterii acestuia o reprezintă nulitatea absolută a acestui act de executare.
În drept, au fost invocate disp. art. 172 și urm. C. proc. fiscală, art. 174 C. proc. fiscală, art. 711 C. proc. civilă.
În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză contabilă și orice alte probe necesare și utile cauzei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.06.2015, intimata ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 a FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr._/09.04.2015 a fost comunicată contestatorului prin poștă și a fost respectată întocmai procedura legală în ceea ce privește emiterea actelor de executare. Intimata a susținut că adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr._/08.04.2015 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 149 alin. 1 și alin. 5 C. proc. fiscală prin care a fost încunoștiințat contestatorul că a fost luată măsura indisponibilizării sumelor deținute de către acesta la RomCarbon SA CUI_ și Ductil SA, CUI_. Intimata a învederat că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar rezultă destul de clar că, debitorul contestator avea cunoștință despre titlurile executorii emise, titluri care se regăsesc în adresele de înștiințare a înființării popririi nr._/09.04.2015 și nr._/08.04.2015, astfel că afirmațiile privind necunoașterea titlurilor sunt nefondate. S-a arătat că, în ceea ce privește lipsa titlului executoriu, respectiv a deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul penal nr._/3/2012**, Tribunalul București a transmis un extras cu dispozițiile reținute de instanța penală pentru punerea în executare și în mod corect organul de executare stabilit de instanța penală, în temeiul titlului executoriu a început executarea silită pentru punerea în executare a dispozițiilor sentinței penale. Intimata a precizat cu privire la contestarea cuantumului sumelor stabilite în titlurile executorii și în adresele de înființare a popririi că trebuie avut în vedere că aceste sume sunt calculate în temeiul deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul penal nr._/3/2012**, ce constituie titlu executoriu. Or, în situația în care s-ar admite solicitarea contestatorului de anulare a actelor de executare, pe motivele invocate cu privire la prejudiciul datorat s-ar ajunge practic la rediscutarea împrejurărilor care vizează fondul cauzei, soluționată printr-o sentință penală judecătorească definitivă. Intimata a subliniat că prin procedura executării silite începută de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice se asigură executarea obligațiilor de natură patrimonială care decurg din rezolvarea acțiunii penale și a acțiunii civile. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, intimata a arătat că nu sunt întrunite condițiile art. 453 C., executarea silită fiind începută și efectuată conform dispozițiilor legale în materie fiscală.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 și urm. C., OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, art. 249 și urm. C.P.P.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar înscrisuri.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C., intimata a solicitat judecata cauzei în lipsă.
La data de 07.07.215, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare (f. 65), prin care a solicitat să se constate că susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării sunt neîntemeiate, actele de executare contestate fiind emise cu nerespectarea dispozițiilor legale invocate în cuprinsul contestației la executare, motiv pentru care se impune anularea acestora și a executării silite însăși.
În drept, au fost invocate disp. art. 201 alin. 2 C..
La solicitarea instanței, intimata a comunicat actele pe care le deține din dosarul de executare nr._/2014.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 08.04.2015, intimata a emis adresa de înștiințare privind înființarea popriri nr._ prin care a comunicat contestatorului că, în baza art. 149 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și/sau valută, precum și orice alte sume reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale deținute și/sau datorate, cu orice titlu către ROMCARBON SA și DUCTIL SA, în baza titlurilor executorii nr._/29.08.2014, în valoare de 260.833,765 lei reprezentând prejudiciu, nr._/02.12.2014 în valoare de 13.067.148 lei reprezentând confiscări și 4700 lei reprezentând venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procedurii de executare silită, și a titlului executoriu nr._/27.11.2014 reprezentând cheltuieli judiciare.
La data de 09.04.2015, intimata a emis adresa de înștiințare privind înființarea popriri nr._ prin care a comunicat contestatorului că, în baza art. 149 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și/sau valută deschise la BRD-GROUPE SOCEET GENERALE SA, RAIFFEISEN BANK SA, GARANTI BANK SA, precum și orice sume reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, titluri de valoare sa bunuri mobile necorporale, deținute și /sau datorate, cu orice titlu către CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în baza titlurilor executorii nr._/27.11.2014 reprezentând cheltuieli judiciare în cuantum de 7000 lei și nr._/02.12.2014 în valoare de 4700 lei reprezentând „ven. din recup. chelt. efect. în cursul proc. de e.s.” și_ lei reprezentând venituri din confiscări.
Prin somația nr._ din 02.12.2014 emisă în dosarul de executare nr._/2014, contestatorul a fost somat să achite suma de_ lei stabilită prin titlul executoriu nr._/02.12.2014 din care 4700 lei cu titlu de „ven. din recup. chelt. efect. în cursul proc. de e.s.” și_ lei cu titlu de venituri din confiscări.
La data de 02.12.2014, intimata a emis titlul executoriu nr._ în sumă de_ pentru suma de_ lei din care 4700 lei reprezintă „ven. din recup. chelt. efect. în cursul proc. de e.s.”,_ lei reprezintă venituri din confiscări stabilite prin documentul nr. 888/A/2014 din 08.08.2014 emis de Curtea de Apel București și_ lei reprezintă venituri din confiscări stabilite prin documentul nr. 888/A/2014 din 08.08.2014 emis de Curtea de Apel București.
La data de 23.10.2014, intimata a emis în dosarul de executare nr._/2014 procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită în cuantum de 4700 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru intabulare imobil din ., nr. 22, ap. 6, ., București, pentru stingerea creanțelor fiscale în sarcina debitorului, în temeiul titlului executoriu nr._/29.08.2014 emis de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
Prin somația nr._ din 27.11.2014 emisă în dosarul de executare nr._/2014, contestatorul a fost somat să achite suma de 7000 lei stabilită prin titlul executoriu nr._/27.11.2014 cu titlu de cheltuieli judiciare.
În titlul executoriu nr._/27.11.2014 emis în dosarul de executare nr._/2014 s-a prevăzut că suma de 7000 lei reprezintă cheltuieli judiciare stabilite prin documentul nr._/3/2012 din 11.11.2014 emis de Tribunalul București.
Prin somația nr._ din 29.08.2014 emisă în dosarul de executare nr._/2014, contestatorul a fost somat să achite suma de_ lei stabilită prin titlul executoriu nr._/29.08.2014 cu titlu de alte venituri (venituri despăgubiri+răspunderi p. f., etc.).
În titlul executoriu nr._/29.08.2014 emis de intimată s-a prevăzut că suma de_ lei reprezintă alte venituri (venituri despăgubiri+răspunderi p. f., etc.) stabilite prin documentul nr._/3/2012 din 26.09.2013 emis de Tribunalul București, Secția a II a penală.
Potrivit art. 172 din OG nr. 92/2003 „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”. A.. 3 al aceluiași articol prevede că se poate face contestație și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Critica contestatorului în sensul că adresele de înștiințare privind înființarea popririi nu sunt însoțite de niciun titlu executoriu sau de creanță din care să rezulte izvorul sau natura pretinselor creanțe fiscale care i se impută, nu este de natură să atragă nulitatea actelor de executare contestate.
Potrivit art. 149 alin. 1 Cod procedură fiscală, sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. A.. 5 al aceluiași articol prevede că poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.
Din prevederile legale enunțate rezultă că înființarea popririi asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se efectuează de către organul de executare, printr-o adresăcare va fi comunicată terțului poprit, în modalitățile prevăzute de art. 44 din OG nr. 92/2003, debitorul urmând a fi înștiințat despre înființarea popririi,fără a exista obligația pentru organul de executare de a comunica odată cu înștiințarea privind înființarea popririi și titlurile executorii. Această dispoziție se explică prin aceea că titlurile executorii se comunică odată cu somația, conform art. 145 Cod procedură fiscală, astfel încât nu se mai impune să mai fie transmise și împreună cu înștiințările de poprire.
Nici critica contestatorului în sensul că în cuprinsul adreselor de înființare a popririi, organul de executare nu indică modalitatea în care au fost stabilite, calculate, determinate sumele despre care se pretinde că ar fi datorate cu titlu de creanță fiscală nu este apreciată de instanță ca fiind de natură să atragă nelegalitatea executării prin poprire contestată.
În adresa de înștiințare privind înființarea popririi din data de 08.04.2015 sunt indicate titlurile executorii nr._/29.08.2014, nr._/27.11.2014, nr._/02.12.2014, natura obligației fiscale, cuantumul sumei datorate, contul în care urmează a se vira suma reținută, iar în fiecare titlu executoriu se indică expres titlul în baza căruia a fost stabilită suma pentru care s-a declanșat executarea silită.
În adresa de înștiințare privind înființarea popririi din data de 09.04.2015 sunt indicate titlurile executorii nr._/27.11.2014, nr._/02.12.2014, natura obligației fiscale, cuantumul sumei datorate, contul în care urmează a se vira suma reținută, iar în fiecare titlu executoriu se indică expres titlul în baza căruia a fost stabilită suma pentru care s-a declanșat executarea silită.
Astfel, în titlul executoriu nr._/27.11.2014 este indicat dosarul nr._/3/2012 din 11.11.2014, emitent Tribunalul București, anexat acestuia fiind depus la dosar extrasul emis de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._/2012** prin care se arată că prin sentința penală nr. 701/26.09.2013 a Tribunalului București, Secția a II a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/08.08.2014 a C. DIIP, numitul V. D. a fost obligat la plata sumei totale de 7000 RON cheltuieli judiciare către stat.
În titlul executoriu nr._/02.10.2014 sunt indicate documentele prin care s-a evidențiat plata, în justificare fiind depuse procesul verbal privind cheltuielile de executare silită încheiat în data de 23.10.2014 în sumă de 4700 lei, extras din decizia penală nr. 888/08.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a menționat că i s-a aplicat numitului V. D., măsura de siguranță a confiscării speciale, a sumelor încasate cu titlu de chirie în baza contractului de închiriere nr._ .165 aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 76,5 % în perioada 30.06._06, respectiv suma de_,4 USD plus TVA aferent, calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere nr._ .165.
În titlul executoriu nr._/29.08.2014 este indicat documentul prin care s-a evidențiat plata, respectiv dosarul nr._/3/2012 din 26.09.2013 emitent Tribunalul București, Secția a II a penală.
D. urmare, se constată că în fiecare titlu executoriu se arată în clar de unde provin sumele care sunt evidențiate și în adresele de înființare a popririi.
În dosarul de executare nr._/2014 comunicat de intimată sunt depuse extrase din hotărârea penală.
Potrivit art. 550 și art. 553 Cod procedură penală „hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive, iar când hotărârea rămâne definitivă instanța (…) trimite instanței de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare (…).
Astfel, extrasul din hotărârea penală care constituie titlu executoriu este transmis pentru a fi puse în executare dispozițiile instanțelor penale rămase definitive.
Potrivit art.622 alin. 1 C., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. A.. 2 al aceluiași articol prevede că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Potrivit art.623, executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
În cauză, prejudiciul reținut în sarcina contestatorului a fost produs la bugetul de stat și a fost desemnat ca organ de executare și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București.
Pe cale de consecință, întrucât intimata a acționat în calitate de organ de executare și nu în calitate de creditor și având în vedere faptul că, prin titlul executoriu s-a stabilit modalitatea de reparare a prejudiciului reținut în sarcina contestatorului, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile contestatorului în ceea ce privește modalitatea în care au fost stabilite, calculate, determinate sumele pentru care este declanșată executarea silită.
Astfel, se reține că intimata a emis actele de executare conform prevederilor Codului de procedură fiscală, în temeiul unei decizii definitive pronunțată de o instanță penală ce constituie titlu executoriu.
Nici critica contestatorului în sensul că actele de executare contestate sunt nule, fiind emise cu încălcarea art. 144 Cod procedură fiscală și art. 144.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Codului de procedură fiscală nu este apreciată de către instanță ca întemeiată.
Potrivit art. 144 Cod procedură fiscală, în toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu și să se arate natura și cuantumul debitului ce face obiectul executării.
Potrivit art. 144.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Codului de procedură fiscală, adresa de înființare a popririi va cuprinde: a)
denumirea și sediul organului de executare; b) numărul și data emiterii;c) denumirea si sediul sau numele, prenumele si domiciliul terțului poprit; d) temeiul legal al executării silite prin poprire; e) datele de identificare a debitorului; f) numărul și data titlului executoriu, precum si organul emitent; g) natura creanței fiscale; h) cuantumul creanței fiscale pentru care s-a înființat poprirea, când acesta este mai mic decât cel evidențiat in titlul executoriu, ca urmare a stingerii parțiale a debitului; i) contul în care urmează a se vira suma reținută; j) semnătura și stampila organului de executare.
În acest sens, se constată că adresele de înștiințare privind înființarea popririi din 08.04.2015, respectiv, 09.04.2015, cuprind natura obligației fiscale, titlurile executorii, cuantumul sumelor datorate, precum și mențiunile prevăzute la art. 144.3 lit. a-j din Normele metodologice de punere în aplicare a Codului de procedură fiscală.
Susținerea contestatorului în sensul că nu se poate înțelege care ar fi natura juridică a pretinsei creanțe, întrucât în dreptul rubricii intitulate ”natura obligației fiscale” sunt inserate mențiunile ”prejudiciu”, ”confiscări”, ”cheltuieli judiciare” și ”ven. din recup. chelt. efect. în cursul proc. de e.s.”, este neîntemeiată. Se constată că obligațiile constând în ”prejudiciu”, ”confiscări”, ”cheltuieli judiciare” au stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 701/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/08.08.2014 a Curții de Apel București, SIIP, iar „ven. din recup. chelt. efect. în cursul proc. de e.s.”, prin titlul executoriu reprezentat de procesul verbal privind cheltuielile de executare silită încheiat la data de 23.10.2014. Împrejurarea că s-au folosit cuvintele prescurtate nu înseamnă că nu se înțelege despre ce obligații fiscale este vorba fiind indicate suficiente elemente pentru identificarea acestora în clar.
În ceea ce privește cuantumul sumelor indicate în adresa de înființare a popririi din data de 08.04.2015, instanța constată că, deși prin titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 7021/26.09.2013 a Tribunalului București, Secția a II a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/08.098.2014 a Curții de Apel București SIIP, contestatorul a fost obligat la plata sumei de 7000 lei cheltuieli judiciare către stat și în somația nr._/27.11.2014 și titlul executoriu nr._/27.11.2014 s-a consemnat suma de 7000 lei, se constată că în adresa de înființare a popririi din data de 08.04.2015 s-a trecut suma de 7100 lei reprezentând cheltuieli judiciare conform titlului executoriu nr._/27.11.2014.
În ceea ce privește cuantumul celorlalte sume, se reține că în adresele de înființare a popririi contestate din data de 08.04.2015, respectiv 09.04.2015, s-au consemnat în mod corect sumele din titlurile executorii nr._/29.08.2014, nr._/27.11.2014, nr._/02.12.2014.
Totodată, se reține că, adresele de înființare a popririi, cu excepția indicării în mod eronat a sumei de 7100 lei în loc de 7000 lei în adresa de înființare a popririi din data de 08.04.2015, respectă condițiile de fond și de formă prevăzute de OG nr. 92/2003.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va admite în parte contestația la executare, va anula în parte executarea silită prin poprire pentru suma de 100 lei menționată în plus cu titlu de cheltuieli judiciare în adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr._/08.04.2015 emisă de intimată și va respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
Față de principiul disponibilității, instanța va lua act de cererea contestatorului prin care acesta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare privind pe contestator V. D., cu domiciliul ales la M. & ASOCIATII S. p. a. r. l., cu sediul în sector 1, București, . în contradictoriu cu intimat M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în sector 2, București, ..
Anulează în parte executarea silită prin poprire pentru suma de 100 lei menționată în plus cu titlu de cheltuieli judiciare în adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr._/08.04.2015 emisă de intimată.
Respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
Ia act de cererea contestatorului prin care acesta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. R.B.E./Tehn. R.B.E./M.D./4ex./02.03.2016
← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria... → |
---|