Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 24548/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică de la 15 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ROGOZ OANA RAMONA

Grefier I. V. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. D. S. RETELE S.R.L. și pe pârât L. N., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că av. M. S. a depus precizări privind pe pârât la data de 18.11.2015, după care,

Instanța, în temeiul art 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Instanța dispune rectificarea citativului cu privire la numele pârâtului din L. N. în L. NUWEILER conform precizărilor de la fila 38 din dosar.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtul L. N., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să-l oblige pe pârât să-i permită accesul în incinta proprietății sale în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale tip G4 CM/H2 ..

În motivare, reclamanta a învederat instanței că, la data de 8.09.2014 a fost notificată de către furnizorul GDF SUEZ ENERY ROMÂNIA SA, cu privire la rezilierea contractului de furnizare a gazelor aferent locului de consum situat în ., nr. 15, sector 1, București având în vedere că pârâtul nu a respectat obligațiile asumate contractual. În această situație, distribuitorul de gaze naturale are dreptul să aibă acces la echipamentele de măsurare a volumelor de gaze naturale amplasate pe proprietatea consumatorilor iar aceștia au obligația de a permite accesul reprezentatului operatorului de sistem în scopul montării/demontării echipamentului de măsurare.Mai arată reclamanta că deși echipa din cadrul societății s-a deplasat la domiciliul pârâtului la datele de 2.10.2014 și 10.04.2015 nu au reușit să intre pe proprietatea pârâtului pentru a efectua această operațiune, sens în care este necesară suplinirea consimțământului pârâtului de către instanță pentru a putea realiza această operațiune.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1165,1349 și urm. C.civ, 148-151, 411 pct. 2 C.pr.civ.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La termenul de judecată din 15.12.2016, instanța, având în vedere informațiile furnizate de Cabinet de Avocat M. Ș. din București, în calitatea declarată de mandatar al pârâtului precum și relațiile furnizate la solicitare instanței de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazei de Date(f.37-38) a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului.

Deliberând cu prioritate asupra acestei excepții procesuale de fond, absolute și peremptorii, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 56 alin 1 C.pr.civ: „ Poate sta în judecată oricine are folosința drepturilor civile„, capacitatea procesuală de folosință reprezentând aplicarea pe plan procesual a capacității de folosință reglementată cu titlu de principiu de dispozițiile art. 34-35 C.civ.

Conform art. 35 C.civ: „Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia„ .

Prin urmare, dacă la momentul promovării acțiunii, pârâtul era decedat, acesta, nemaiavând capacitate civilă de folosință nu poate avea nici capacitate procesuală de folosință.

Pârâtul L. N., ale cărui date complete de identificare au fost furnizate de reclamantă prin precizările de la fila 15 dosar, a decedat la data de 8.11.2013, conform extrasului de pe certificatul de deces comunicat de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazei de Date(f.38), prin urmare capacitatea sa de folosință încetând cu mult înainte de promovarea acțiunii, nu mai are nici capacitate procesuală de folosință întrucât nu mai poate sta în judecată.

Motivat de aceste considerente, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu de instanță și va respinge acțiunea reclamantei . SRL în contradictoriu cu pârâtul NUWEILER L. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu de instanță.

Respinge acțiunea reclamantei . SRL cu sediul în sector 4, București, .-6, . contradictoriu cu pârâtul NUWEILER L. – decedat, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.

P., GREFIER,

Ramona Oana RogozIonuț V. I.

Red/tehnored/RRO/IIV/19.02.2016/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI