Contestaţie la executare. Sentința nr. 8484/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8484/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 8484/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 8484/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat S. E. - D. A., intimat R. V. - D. A., având ca obiect contestație la executare DOSAR DE EXECUTARE NR. 614/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.04.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 17.04.2015, 24.04.2015, 30.04.2015, 07.05.2015 când a hotărât următoarele,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2014 sub nr. dosar_, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu intimații S. E. și R. V., contestație la executare împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr.614/2014 aflat pe rolul S.C.P.E.J. D. C. și D. A., prin care s-a solicitat instanței să dispună anularea executării dispusă în dosarul de executare nr.614/2014, anularea încheierii din data de 11.12.2014 întocmită de S.C.P.E.J. D. C. și D. A. și suspendarea executării silite.
În motivarea contestației, petenta a arătat că, în esență, prin somația emisă în dosarul nr. 614/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/12.12.2014, S.C.P.E.J. D. C. și D. A. C. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor S. E. și R. V. suma de 158.517,62 lei (din care 147.567,79 lei - debit actualizat și 10.949,83 lei cheltuieli de executare), titlul executoriu invocat fiind Decizia nr. 762/15.05.2008 emisă de A.N.R.P.
A învederat că în baza art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 762/15.05.2008 prin care s-a validat Hotărârea nr. 2276/15.05.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București, acordându-se compensații bănești în cuantum de 231.297,50 lei.
A susținut că plata sumei acordată cu titlu de compensație urmează să fie efectuată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 potrivit cărora “compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” (...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În aceste condiții a arătat că se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În ceea ce privește modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin Deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a subliniat că aceasta este prevăzută de art. 38 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 753/1997 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr.1277/2007, potrivit căruia compensațiile bănești se achită astfel: integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b )eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei. Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează potrivit prevederilor art.5 din H.G.nr.286/2004”.
A arătat că aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 conform cărora achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. În acest sens, contestatoarea a invocat dispozițiile legale mai sus amintite, potrivit cărora: “compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”(...).
A arătat că prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
A învederat că această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
A susținut că ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, a menționat că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice, fiind publicate pe site-ul anrp.gov.
Totodată, a învederat că. în data de 12.03.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, modificată prin Legea nr. 112/11.07.2014.
A susținut că potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
În ceea ce privește încheierea de actualizare a sumei de 77.099,16 lei reprezentând cota de 2/6 din totalul despăgubirilor acordate în baza Deciziei nr. 762/15.05.2008 emisă de A.N.R.P., cu indicele de inflație pe perioada iunie 2003 - octombrie 2014, s-a învederat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34 din H.G. nr. 753/1998 modificată și completată prin H.G. 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin Hotărârea nr. 2276/12.06.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către ANRP.
Având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998”.
Astfel, legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
În ceea ce privește onorariul de avocat în cuantum de 2.300 lei, solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare, contestatoarea consideră că este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
A arătat că există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 274, alin.(3) din C. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariu convenit.
Însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță.
A arătat că este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În drept, contestatoarea și-a întemeiem cererea pe dispozițiile 650 alin.(1) și (2), art. 700, art. 711 și următoarele C.proc. civ, Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013, O.U.G. nr. 10/2014, cu modificările și completările ulterioare.
În susținerea contestației, petenta a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, anexând la cerere, în copie, înscrisuri (filele 6-19).
Contestatoare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În data de 19.01.2015, intimatele au formulat întâmpinre, prin care au solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
În apărare, intimatele au arătat că, în esență, acestea dețin un titlu executoriu, creanța fiind certa, lichida si exigibila, conform prevederilor art. 662 C.proc. civ., iar dispoziția cuprinsa in titlu putea fi adusa la indeplinire pe cale de executare silita.
Au menționat că prin încheierea din 09.12.2014 dată în dosarul nr._/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea de investire cu formula executorie a Deciziei nr. 726/15.05.2008.
Au menționat că la data de 11.12.2014, s-au adresat executorului judecătoresc cu cererea de executare silită a dispozițiilor titlului executor reprezentat de Decizia nr. 762/15.05.2008 emisa de A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, formându-se dosarul de executare nr. 614/2014.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite dispusa in dosarul nr. 614/2014 SCPEJ D. C. si D. A., pana la soluționarea prezentei contestatii, s-a solicitat respingerea cererii întrucât nu exista temeiuri pentru care sa se dispună suspendarea executării silite, avand in vedere ca aceasta a fost pornita cu incuvintarea instantei si pentru un titlu executoriu valabil. Mai mult decât atat contestatoarea nu isi motiveaza cererea de suspendare a executării silite pana la soluționarea contestatiei la executare, astfel incat nefiind precizate temeiurile pentru care se solicita suspendarea, instanta nu poate verifica temeinicia si legalitatea cererii. Au arătat că potrivit art. 2 din Ordonanța de Guvern (OG) nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri (motiv pentru care trebuie sa se si faca dovada), institutia debitoare este obligata ca, in termen de sase luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata.
A susținut că acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Intimatele considera ca debitoarea - contestatoare nu ar putea beneficia de un nou termen de 6 luni pentru a executa obligația stabilita in sarcina sa, in condițiile in care titlul executoriu a fost emis la data de 15.05.2008, cererea de executare silita fiind formulata in data de 10.12.2014, somația fiind comunicata in data de 12.12.2014 la care s-a adaugat timpul necesar pentru soluționarea contestatiei la executare, perioada mai îndelungata decât cele 6 luni prevăzute de OG nr. 22/2002, in care contestatoarea avea posibilitatea sa-si execute obligația de bunăvoie si in care trebuia sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata.
În ceea ce privește critica adusa de către contestatoare in legătură cu modalitatea de plata a despăgubirilor, s-a învederat că petenta ca și institutie publica, nu poate sa refuze, sa omită sau sa intarzie “.” plata titlului executoriu, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru intarzierea în executare.
Contestatoarea a avut un interval de timp mai mult decât suficient pentru a solidii si a obține alocarea resurselor necesare executării obligațiilor de plata instituite in sarcina sa - 10 ani din momentul emiterii hotararii, aceasta neputand invoca in cadrul contestație; la executare propria culpa privind lipsa mijloacelor de plata.
Potrivit art. 38 alin 5 din H.G. nr. 1277/2007 compensațiile bănești stabilite prin hotararea de plata emisa conform Legii nr. 9/1998 trebuiau achitate benefiarilor eșalonat, in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel 40% in primul an și 60% in anul următor din sumele aprobate anual cu aceasta destinatie din bugetul de stat. Or, in prezenta cauza, este evident ca nu s-a respectat calendarul de plați astfel stabilit.
Mai mult decât atat, contestatoarea nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor si nici dovada lipsei acestora in vederea achitarii benevole a obligației stabilite prin titlu executoriu, iar simpla lipsa de lichiditati invederata in contestatia la executare nu o poate apara pe contestatoare de executarea silita.
Au arătat că intervalul de timp este mai mult decât rezonabil (6 ani) avut la dispoziție de către debitoarea-contestatoare pentru a efectua demersurile pentru obținerea fondurilor necesare achitarii benevole a obligației stabilite prin titlu executoriu.
Refuzul autoritatilor de a aloca sumele necesare plații debitului constituie o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Cat privește motivele contestatiei invocate cu privire la dispozițiile O.U.G. nr. 10/2014, s-a susținut că in prezenta cauza nu pot fi aplicate prevederile OUG nr. 10/2014 despre care face vorbire contestatoarea, intrucat Ordonanța se refera la „plați voluntare”, îmrejurare care nu poate fi retinuta in dosarul de fata, unde discutam despre „plata fortata”- executare silita.
Mai mult decât atat prin legile reglementate anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 14/2014, se prevedea o plata voluntara in cel mult doua transe anuale, consecutive, calculate dupa caz, fie la momentul emiterii de validare a deciziilor de validare, fie de la momentul emiterii hotararilor comisiilor locale. Prin art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014 legiuitorul a suspendat plata voluntara pe o perioada de 6 luni. Asa cum mai sus s-a aratat, termenele de plata voluntara au fost reglementate prin Legea nr. 9/1998, Legea nr.290/2003 si Legea nr. 360/2006. Prin urmare, suspendarea termenului de plata voluntara reglementata de O.U.G. nr. 10/2014 se refera tocmai la suspendarea plaților ce trebuiau efectuate de catre ANRP in termenele prevăzute de Legea nr. 9/1998, Legea nr. 290/2003 si Legea nr. 360/2006 si nu la plați silite cum ne aflam in prezenta cauza.
Astfel, in opinia intimatelor, nu intra sub incidența O.U.G. nr. 10/2014 titlurile emise si neachitate parțial sau integral in termenele de plata voluntara prevăzute de legile speciale mai sus indicate, daca aceste termene de plata erau deja implinite la data intrării m vigoare a Ordonanței.
Nu se poate considera ca transele care erau scadente si neachitate voluntar de către ANRP in termen de un an, respectiv doi ani, de la momentul emiterii titlului de plata, intra sub incidența O.U.G. nr. 10/2014, intrucat nu ne mai aflam in prezenta termenului plata voluntara, acesta fiind deja împlinit la momentul intrării in viogoare a O.U.G. ar 10/2014.
Ca urmare, trebuie apreciat ca O.U.G. nr. 10/2014 nu se aplica titlurilor de plata ci scadenta ambelor transe implinita la data intrării in vigoare a Ordonanței si nici titlurile de plata a căror prima transa sau a doua transa era scadenta si neachitata la data intrării in vigoare a Ordonanței.
Titlurile de plata la care se refera O.U.G. nr. 10/2014 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 112/2014 nu pot fi decât acele titluri de plata, astfel cum au fost enumerate la art. 2 din Ordonanța, pentru care scadenta transelor nu a fost inca implinita si pentru care debitoarea ANRP inca mai poate dispune plata lor voluntara.
Ori in prezenta cauza, intimate au inteles sa recurgă Ia procedura executării silite (plata forța), tocmai pentru ca debitoarea ANRP nu a inteles sa respecte termenele prevăzute de către Legea nr. 9/1998 si desi au trecut mai bine de ani de la emiterea Hotararii.
Mai mult decât atat, s-a arătat că acest act normativ (O.U.G. nr. 10/2014 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 112/2014) conține norme care contravin unor prevederi din Constitutie, respectiv art. 115 alin(6), art. 16 alin (1), art. 21 alin(3), art. 44 alin (2). atea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular”.
S-a apreciat ca art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014 este neconstitutional.
Cât privește onorariului avocatului, s-a subliniat ca in prezenta cauza nu au fost solicitate cheltuieli de judecata, ori atata timp cat acestea nu au fost solicitate, nu pot fi anulate sau diminuate.
Contestarea onorariului avocațial in cuantum de 2.300 lei se apreciază ca nu este justificata, atata timp cat acestea au fost solicitate si incasate cu titlu de cheltuieli de executare în dosarul nr. 614/2014 SCPEJ D. C. si D. A. (conform chitantei depuse in dosarul de executare) si nu cu titlu de cheltuieli de judecata. In acest sens, art. 451 C.p.civ alin (3) C. p. civ. la care face referire contestatoarea, reglementează posibilitatea micșorării cheltuielilor de judecata, ori de cate ori judecătorul constata motivat ca acestea sunt nepotrivit de mici dau de mari, fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat. Prevederile art. 451 C. p. civ se refera doar la cheltuielile de judecata nu si la cele de executare.
De altfel in dosarul prezentei cauze nici nu se regaseste chitanta din care sa rezulte solicitarea cheltuielilor de judecata, deoarece acestea nu au fost pretinse de către intimate.
In eventualitatea in care se va trece peste aspectele mai sus mentionate, s-a solicitat a se avea in vedere art.3 din Legea nr.51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, conform careia aparatorii aleși au dreptul de a incasa onorariu, părtile (justitiabilii) pot fi asistate, reprezentate de către avocați aleși in baza contractului de asistenta juridica si în faza executării silite, ultima fază a procesului civil.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit. De asemenea, se impune a se avea în vedere culpa procesuala a debitorului, care nu si-a executat de buna voie obligațiile impuse prin titlul executoriu.
Contestarea onorariului avocațial in cuantum de 2.300 lei nu este justificata in opinia intimatelor, atata timp cat includerea acestei sume in cuantumul cheltuielilor de executare silita s-a făcut in baza imputernicirii avocațiale si a fost achitat cu chitanta care se regaseste doar in dosarul de executare nr. 614/2014. Dreptul la aparare al pârtii in procesul civil este garantat de Constitutia României si se manifesta inclusiv in faza executării silite pentru ca drepturile recunoscute sa nu fie iluzori, astfel ca este posibila asistenta juridica prin avocat pe parcursul intregului proces pana la obținerea concreta si efectiva a drepturilor recunoscute prin titlurii executorii.
Totodata, activitatea aparatorului ales a constat si in acordarea de consultanta juridica, formularea cererilor către debitoare prin care a solicitat efectuarea plații către creditoare, transmiterea executorului actele necesare pentru a putea proceda la executarea silita, formularea cererilor prin care a aratat ca insista in executarea silita, urmarirea executării silite in condiții legale, menținerea legăturii intre intimate si executor, reprezentarea intimatelor in prezenta contestatie la executare (sediul cabinetului aparatorului ales cat si sediul biroului executor judecătoresc, se afla in localitatii diferite).
Totodata, s-a precizat că debitoarea nu a indicat niciun criteriu obiectiv la care s-a raportat atunci cand a afirmat ca onorariul de avocat ar fî excesiv.
Totodata s-a solicitat a se constata netemeinicia susținerilor contestatoarei în privința procesului-verbal de actualizare a creanței stabilite cu titlu de despăgubii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.38 alin. 5 din HG. 1277/2007 sumele stabilite cu titlu despăgubiri se achita in doua transe, pe parcursul a doi ani consecutivi si anume 40% primul an, respectiv 60% in anul următor, daca valoarea depagubirilor depășește 100.001 lei.
Având in vedere împrejurarea ca discutam despre o prevedere cu caracter derogator un beneficiu acordat debitoarei, respectiva prevedere se aplica doar in situatia executării voluntare a obligațiilor de plata născute in temeiul Legii nr. 9/1998. Or, in situatia de față debitoarea nu si-a executat obligația la data scadentei obligației de plata, cu toate că dispunea de fondurii necesare acoperirii creanței, nefiind facuta dovada contrara. executorul judecătoresc a efectuat in mod legal actualizarea creanței in conformitate cu dispozițiile art. 371 ind. 2 C.proc. civ.
De asemenea, s-a invocat că la data de 19.03.2007, prin Decizia nr.XXI a fost admis Recursul in înteresul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justitie in sensul ca: data stabilirii compensațiilor estea aceea a emiterii Hotararii comisiei județene, respectiv a Municipiului București, pentri aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998, iar validarea de către contestatoarea ANRP a Hotararilor comisiilor teritoriale cu depasirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 1 alin (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume in raport cu indicele de crestera a preturilor.
Data stabilirii compensațiilor prevăzute de Legea nr. 9/1998 este aceea a emiterii hotararii comisiei județene sau respectiv a Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998, care este momentul in care obligația de a plați suma devine certa, lichida si exigibila. Ca urmare, potrivit acestui punct de vedere, in ipoteza in care validarea comisiei județene se realizeaza cu depasirea termenului de 60 zile prevăzut in art. 7 si 8 din Legea 9/1998, va trebui ca întreaga suma sa fie reactualizata in raport cu indicele de creștere a preturilor, iar nu doar pentru cea de-a doua transa, de 60%, potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 9/1998 si art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 286/2004, astfel ca persoanele indreptatite Ia masurile compensatorii sa nu fie prejudiciate. Pe cale de consecința, s-a considerat ca prin insusi ordinul de validare(Decizie), emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru (ANRP), se poate dispune reactualizarea sumelor reprezentând cuantumul compensațiilor pentru cei indreptatiti sa le obtina.
În drept, intimatele și-au întemeiat întâmpinare pe dispozițiile art. 205, art.451 Cod procedură civilă.
Intimatele au solicitat încuviinarea probei prin înscrisuri.
În data de 27.03.2015, organul de executare a înaintat dosarul de executare.
În cauză, instanța a administrat proba prin înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 762/15.05.2008 prin care s-a validat Hotărârea nr. 2276/15.05.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București, acordându-se compensații bănești în cuantum de 231.297,50 lei.
Întrucât A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a achitat suma S. E. și R. V. s-au adresat SCPEJ D. C. și D. A. C., solicitând declanșarea executării silite împotriva contestatoarei în baza titlului executoriu menționat mai sus, acesta dispunând înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare nr. 614/2014 (f. 51) în vederea recuperării sumei de 77.099,16 lei, reprezentând conta de 2/6 din totalul compensațiilor stabilite prin titlul executoriu.
Prin încheierea din data de 11.12.2014 (f. 73), executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită împotriva contestatoarei în vederea recuperării sumei de 77.099,16 lei, reprezentând conta de 2/6 din totalul compensațiilor stabilite prin titlul executoriu, în oricare din modalitățile prevăzute de lege.
În data de 11.12.2014 organul de executare a emis încheierea de actualizare a sumei de 77.099,16 lei reprezentând cota de 2/6 din totalul despăgubirilor acordate în baza Deciziei nr. 762/15.05.2008 emisă de A.N.R.P., cu indicele de inflație pe perioada iunie 2003 - octombrie 2014, stabilind că debitoarea datorează suma de 147.567,79 lei (actualizarea creanței realizându-se conform ratei inflației pentru perioada iunie 2003 – octombrie 2014 comunicate de Institutul Național de S.) (fila 75).
La aceeași dată, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 10.949,83 lei din care 8.401,83 lei onorariul de executare (inclusiv TVA), 248 lei cheltuieli de executare ocazionate cu efectuarea lucrărilor în dosar și onorariu de avocat de 2.300 lei (f. 76).
Prin somația emisă la aceeași dată în dosarul nr. 614/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/12.12.2014, S.C.P.E.J. D. C. și D. A. C. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor S. E. și R. V. suma de 158.517,62 lei (din care 147.567,79 lei - debit actualizat și 10.949,83 lei cheltuieli de executare), titlul executoriu invocat fiind Decizia nr. 762/15.05.2008 emisă de A.N.R.P. (fila 77).
De asemenea, a fost emisă adresa de înființare poprire către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate publică a Municipiului București, fiind înștiințată și contestatoarea în acest sens (filele 78-80).
Instanța are in vedere, cu prioritate, împrejurarea ca reclamanta a înțeles sa conteste in prezenta cauză executarea efectuată in dosarul de executare, invocând ca motive nerespectarea prevederilor OG nr. 22/2002, lipsa disponibilităților bănești, aducând critici modului de actualizare, adoptarea O.U.G. 10/2014, dar și cheltuielile de executare sub forma onorariului de avocat.
Instanța are în vedere că, în conformitate cu art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Astfel, contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește apărările întemeiate pe prevederile O.G nr. 22/2002, în cauza de față instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”).
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 666-667 C.proc.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică dovedește că se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, reiese că somația la care se referă art. 2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 666-667 C.proc.civ., adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie să pornească de la anumite principii inerente statului de drept:
> interpretarea cu bună-credință a legii,
> respectarea legii,
> executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate,
> în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului,
> instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
> doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune că îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În cazul de față, contestatoarea nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată într-o hotărâre a Comisiei Municipiului București din 12.06.2003 validată prin Decizia nr. 762/15.05.2009 astfel încât, la 11 ani după emiterea hotărârii, la data de 11.12.2014, creditorii-intimați s-au adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a obligațiilor care ii incumbau contestatoarei.
Instanta subliniaza, in acest context, și că este esențial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanță cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instante, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitivă – în sensul de executorie – și obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti. Astfel, in Hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci cand administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori întârzie în executarea acesteia, chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
Or, în speță, instanța constată că, față de cele ce preced, nu exista nici un motiv pentru contestator să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, că debitoarea-contestatoare nu a facut nici o proba – desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii îl obligau in acest sens – că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plati cheltuielile de executare, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si ca in aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.
În ceea ce privește alegațiile contestatoarei, în sensul lipsei disponibilităților bănești ale statului sau dificultățile prin care trece economia țării, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Pentru a reține aceasta, instanța apreciază că o astfel de afirmație înseamnă o încălcare a dreptului de creanță al creditorilor-intimați, întrucât nealocarea unor sume de bani cu această destinație nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligații, soluția contrara însemnând golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți.
Intimații sunt titularii unui drept de creanță, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
De asemenea, s-a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre (cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002), Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând nu doar neexecutarea hotărârilor interne, ci și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate.
Totodată, s-a reținut că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație. În asemenea cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri într-un interval de timp rezonabil (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragraful 19, și Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34-35).
Mai mult decât atât, o omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 și 31 și T. împotriva României, paragrafele 27, 39 și 40).
Față de cele de mai sus, instanța apreciază că apărarea contestatoarei motivată de lipsa disponibilităților nu este întemeiată.
Instanța apreciază că nici invocarea dispozițiilor O.U.G. nr. 10/2014, potrivit cărora „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006” nu poate determina nelegalitatea procedurii de executare silită.
Cum Hotărârea nr. 2276/12.06.2003 a fost emisă în anul 2003, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 10/2014, după ce H.G. nr. 1277/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea plății pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afecta într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială și prin normele metodologice de aplicare a acesteia, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de HG nr. 753/1998 precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite.
Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă a executării creanțelor. În sine, această perioadă de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. În cauza dedusă judecății, măsura suspendării reglementată de OUG nr.10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33).
În ceea ce privește critica referitoare la modul de actualizare prin încheierea emisă de executorul judecătoresc a sumei stabilite prin hotărârea nr. 2276/12.06.2003, instanța reține că dispozițiile art. 628 alin. 3 C.proc.civ. dau posibilitatea executorului judecătoresc sa procedeze la actualizarea sumelor din titlul executoriu. Contestatoarea omite să observe că actualizarea a fost efectuata in faza executării silite, ca urmare a neexecutării de bunavoie a titlului executoriu reprezentat de hotărârea mai sus menționată, astfel încât se justifică actualizarea întregii sume de la data comunicării hotărârii.
Modalitatea de actualizare respectă dispozițiile titlului executoriu, întrucât despăgubirilor li s-a aplicat indicele de creștere a prețurilor de consum calculat de la data la care acestea au devenit exigibile.
Instanța reține că potrivit Deciziei nr. XXI/19.03.2007 pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție „data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 iar validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor”.
Pe cale de consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. 6 din H.G. nr. 753/1998 care prevăd că „suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”, în situația de față, nefiind vorba despre achitarea debitului de bunăvoie, în termenele stabilite de actul normativ.
Prin urmare, actualizarea a fost în mod corect făcută de la comunicarea hotărârii comisiei județene cu privire la întreaga sumă, pentru a putea fi acoperit prejudiciul produs creditorului care a fost lipsit de folosința banilor săi pentru perioada cuprinsă între acest moment și momentul plății efective, fiind incident principiul reparării integrale a prejudiciului.
În altă ordine de idei, sub aspectul cenzurării de către instanța de executare a onorariului de avocat în faza executării silite, completul de judecată consideră că este de obligația activă a judecătorului de a verifica pe parcursul acestei proceduri legale atât realitatea, cât și temeinicia cheltuielilor de executare.
Având în vedere chitanța nr.314 prin care se atestă că onorariul avocațial în cuantum de 2.300 lei a fost achitat de creditorI în data de 05 decembrie 2014 (fila 69), instanța apreciază că s-a dovedit achitarea efectivă a acestuia.
Totuși, chiar daca exista un document de plata, instanta are obligatia să cenzureze o astfel de creanta, sub aspectul limitei unui cuantum rezonabil; la aprecierea cuantumului onorariului avocatului, instanța având obligația de a ține seama nu numai de valoarea titlului executoriu, ci și de complexitatea cauzei, precum și de munca efectiv depusă de avocat.
În aceste condiții, raportat la munca efectiv dovedită ca fiind desfășurată personal de apărătorul intimaților, constând în redactarea și depunerea cererii de executare silită, cu atașarea înscrisurilor necesare demarării executării silite, instanța consideră că în speță suma de 1.000 lei reprezintă un onorariu de avocat rezonabil în faza executării silite.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere și împrejurarea că în cursul soluționării contestației la executare apărătorul creditorilor a redactat întâmpinare în temeiul unui alt contract de asistență juridică, și anume nr._/15.01.2015.
În drept, potrivit art.669 alin.4 din noul Cod de procedură civilă, „Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător (…).”
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art.669 alin.4 din noul C.pr.civilă, instanța va admite în parte contestația la executare, va anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare sub forma onorariul de avocat, și anume pentru ce depășește suma de 1.000 lei.
Cu privire la celelalte motive de nelegalitate, instanța va respinge în rest constetația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. [...]”, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge și cererea privind suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, sector 1, CALEA FLOREASCA, nr. 202 și pe intimat S. E., cu domiciliul în Biled, nr.422, jud. T., cu domiciliul ales în jud Ilfov, com. AFUMAȚI, .. 112, la Cabinet de Avocat „Ș. Tudorița”, intimat R. V., cu domiciliul în comuna Lenehaueim, ., jud. Timiși și cu domiciliul ales în jud. Ilfov, com. AFUMAȚI, .. 112, la Cabinet de Avocat „Ș. Tudorița”.
Anulează în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data 11.12.2014 emisă de SCPEJ D. C. si D. A. în dosarul de executare nr.614/2014 sub aspectul cheltuielilor de executare reprezentând onorariul de avocat, pentru ce depășește suma de 1.000 lei.
Respinge în rest contestația, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.05.2015.
P. GREFIER
Red.C.A./tehn. C.A/H.A.
5 ex./22.06.2015
1 ex – se va comunica organului de executare, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
1 ex – se va comunica mandatarului comun al intimaților.
← Pretenţii. Sentința nr. 8446/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8379/2015. Judecătoria... → |
---|