Contestaţie la executare. Sentința nr. 6444/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6444/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 6444/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 6444/2015
Ședința publică de la 09.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. G.
GREFIER L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator C. L. AL SECTORULUI 1 și pe intimat D. R., intimat B.E.H. HUȚILEAC F. G., având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 405/2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 09.04.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 30.12.2014, contestatorul C. L. al Sectorului 1 a formulat, în contradictoriu cu intimații D. R. și B. H. F. G., contestație la executare, solicitând anularea actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr. 405/2014, respectiv: somația nr. 405/12.12.2014, încheierea din data de 10.12.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare și încheierea din data de 10.12.2014 privind încuviințarea executării silite.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat în esență faptul că dreptul de a cere executarea silită s-a prescris, termenul general de prescripție fiind de 3 ani conform art. 2517 C.civ., care a început a curge de la data comunicării sentinței civile nr. 8838/25.11.2010, iar potrivit art. 274 C.muncii hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept, iar cererea de executare a fost formulată la data de 10.12.2014 cu mult după expirarea termenului de 3 ani.
Contestatorul a invocat excepția inadmisibilității actelor de executare silită în raport de dispozițiile OUG nr. 71/2009. A arătat că executarea silită este suspendată de drept potrivit alin. 2 art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Contestatorul a înțeles să invoce și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Sectorului 1, arătând că, potrivit titlului executoriu, obligația a fost stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, astfel că actele de executare trebuiau îndreptate împotriva Ministerului Finanțelor Publice și nu în contradictoriu cu C. L. al Sectorului 1 București.
Pe fond a invocat încălcarea prevederilor OUG nr. 71/2009 întrucât prin acest act normativ se prevede o anumită modalitate de plată a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Contestatorul a arătat și faptul că OUG nr. 71/2009 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura contestată urmărește un scop legitim – asigurarea stabilității economice a țării și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză.
În opinia contestatorului creanța nu este exigibilă, iarexecutarea silită efectuată în dosarul de executare menționat încalcă dispozițiile art. 665 alin. 5 pct. 4 și 5 și 7 C.pr.civ., creanța nu este certă lichidă și exigibilă, debitorul se bucură de imunitate de executare și există alte impedimente la executare prevăzute de lege.
A mai arătat că prezenta contestație se îndreaptă și împotriva modului de calcul al cheltuielilor de executare întrucât cuantumul acestora este exagerat în raport cu obiectul dosarului de executare și cu activitatea efectiv depusă de executorul judecătoresc, actul de executare nu este însoțit de înscrisuri doveditoare care să ateste veridicitatea, necesitatea și modul de calcul al cheltuielilor efectuate, cheltuielile de executare trebuie să cuprindă numai sumele de bani dovedite ca fiind efectuate în scopul executării silite și nu cele prezumate a fi suportate. A solicitat contestatorul cenzurarea cuantumului cheltuielilor de executare sub aspectul necesității, realității acestora și proporționalității cu cuantumul creanței și volumul de muncă efectuat.
În raport de art. 718 alin. 1 a solicitat suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
În drept, art. 711 și urm. din C. Pr. Civ., Legea nr. 273/2006, OUG nr. 71/2009.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri (filele 11-43).
La solicitarea instanței, B. H. F. G. a înaintat în copie certificată actele ce compun dosarul de executare nr. 405/2015 (filele 59-90).
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 8838/25.11.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009 s-a admis acțiunea formulată în contradictoriu și cu pârâta C. L. Sector 1 București, alături de alți pârâți, fiind obligați pârâții, printre care și contestatorul din prezenta cauză la a plăti reclamanților proporțional cu perioada lucrată de fiecare drepturile salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu Legea nr. 221/2008, începând cu data de 01.10.2008 până la data de 31.12.2009, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății (f. 67).
Prin decizia civil nr. 5057/13.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2009 s-a admis cu majoritate recursurile formulate împotriva sentinței civile nr. 8838/25.11.2010, s-a modificat în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul C. L. Sector 1 București, fiind obligat chematul în garanție să aloce fondurile necesare pentru achitarea diferențelor salariale actualizate, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Prin cererea formulată la data de 25.11.2014 (fila 59), creditoarea intimată D. R. a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 8838/25.11.2010 pronunțată de Tribunalul București și decizia civil nr. 5057/13.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2009 (filele 59-75), în vederea recuperării creanței de 10.959,60 lei, fiind constituit dosarul de executare nr. 405/2014 pe rolul B. Hutuleasc F. G..
Prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert tehnic contabil C. D. L. s-a calculat un cuantum net al diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite creditoarei începând cu data de 01.10.2008 până la data de 31.12.2009 actualizată cu rata inflației la data de 30.04.2013 de_,60 lei (f. 78-84).
Prin încheierea din data de 10.12.2014 emisă de B. Hutuleasc F. G. s-a încuviințat executarea silită (f. 86), fiind emisă somație de plată la data de 11.12.2014, comunicată debitoarei la data de 16.12.2014 (f. 89).
În drept, potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării siite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, de asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Prin sentința civilă nr. 8838/25.11.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009, executorie, contestatorul C. L. al Sectorului 1 București, alături de alți pârâți, a fost obligat să plătească creditoarei drepturile bănești reprezentând drepturi salariale – diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu Legea nr. 221/2008, începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Prin somația emisă în dosarul de executare nr. 405/2014 la data de 11.12.2014, comunicată debitorului C. L. Sector 1, s-a pus în vedere acestuia să-și îndeplinească obligațiile de plată stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 8838/25.11.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009, respectiv să consemneze suma de_,60 lei reprezentând creanța și suma de 3805,8 lei cheltuieli de executare (fila 88).
Actele de executare au fost efectuate împotriva debitorului C. L. Sector 1, obligat în calitate de debitor alături de alți debitori la plata drepturilor salariale astfel cum au fost individualizate prin sentința civilă nr. 8838/25.11.2010, actele de executare efectuate împotriva acestuia fiind legale sub aspectul subiectului obligat prin titlul executoriu. Problema calității procesuale pasive în raportul juridic litigios de drept material, supus analizei instanței în dosarul nr._/3/2009 nu poate face obiectul analizei în prezenta cauză, la aceasta opunându-se autoritatea de lucru judecat. Față de cele reținute instanța respinge apărările contestatorului potrivit cărora nu ar avea calitate procesuală pasivă în executarea silită, având în vedere că oricare dintre creditori are dreptul să se îndrepte împotriva oricăruia dintre debitorii obligați solidar.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța reține din motivarea acesteia că în fapt acestea constituie motive de temeinicie pentru actele de executare întocmite, întrucât pentru contestația la executare singura condiție de admisibilitate este aceea de a fi fost începută executarea silită ori să fi fost refuzată o asemenea cerere, celelalte aspecte vizând legalitatea și temeinicia actelor de executare și ale executării însăși.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța reține că potrivit art. 274 Codul muncii hotărârea de primă instanță în litigiile de muncă este executorie de drept, hotărârea de primă instanță bucurându-se de acest atribut de la data pronunțării sale, respectiv data de 25.11.2010.
Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civile (01.10.2011) sunt și rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit. Față de data de început a curgerii termenului de prescripție, respectiv 25.11.2010 instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din Decretul nr. 167/1958 privind începutul, curgerea și efectele termenului de prescripție. Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani, acest termen a început a curge de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data la care hotărârea a devenit executorie, data pronunțării sale, respectiv 25.11.2010.
Potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Plata voluntară, chiar parțială, constituie un astfel de act de recunoaștere a obligației din partea debitorului obligației cu efect întreruptiv de prescripție. Ca urmare, în prezenta cauză, termenul de prescripție a început a curge de la pronunțarea sentinței civile nr. 8838/2011 și s-a întrerupt prin plata făcută de debitoare, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 11 dosar, folosit în probațiune chiar de către contestatoare.
Mai mult, prin raportare la dispozițiile alin. 2 art. 1 din OUG nr. 71/2009, în situația particulară în care data de început a curgerii termenului de prescripție se situează în intervalul 2012-2016, art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 are un efect de prorogare legală a începerii curgerii termenului de prescripție, pe durata precitată creditorul neavând posibilitatea de a solicita executarea silită a obligației din titlul executoriu. Or, ar fi contrar spiritului legii ca pe durata unei imposibilități legale de a se pune în executare silită un titlu executoriu să curgă împotriva creditorului termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită, atâta timp cât prin lege era împiedicat de a recurge la procedura executării silite.
Pentru aceste considerente, reținând atât existența unei cauze de prorogare legală a începerii curgerii termenului de prescripție, cât și unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție, instanța va înlătura susținerile contestatoarei referitoare la împlinirea termenului de prescripție ca neîntemeiate.
În cauza de față instanța reține totuși ca fiind întemeiat motivul de nulitate a actelor de executare invocat de către debitor în raport de aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G nr. 71/2009.
Instanța reține că titlul executoriu sentința civilă nr. 8838/25.11.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009 este executorie prin lege de la data pronunțării potrivit art. 274 din Codul muncii, îndeplinind condiția prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009 de a fi executorie până la data de 31.12.2011, actul normativ menționat având aplicabilitate în speță. Raportat la prevederile precitate, creanța pentru care se desfășoară procedura de executare silită nu îndeplinește condiția de a fi exigibilă în ce privește 60% din valoarea creanței.
În conformitate cu dispozițiile art. 662 din codul de procedură civilă ,,Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă (...) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență (...) Creanțele cu termen și cele condiționate nu pot fi puse în executare (...)”.
În ceea ce privește titlul executoriu care face obiectul dosarului de executare, creanțele rezultate din acesta pot fi puse în executare printr-o procedură specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010 și prin Legea nr. 230/2011, care reglementează termene suspensive de executare, în care se prevede că: ,,Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
Având în vedere că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 8838/25.11.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009, executorie de drept de la data pronunțării, este de reținut că executarea acesteia se va realiza în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Având în vedere calitatea creditorului și a debitorului, natura debitului, precum și data pronunțării titlurilor executorii, în speță sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 71/2009.
Prin Decizia 1533/2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor OUG nr.71/2009. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat în primul rând că ,,măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia”.
Curtea Constituțională a mai reținut că ,,Spre deosebire de cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Burdov 2 împotriva Rusiei, sau prin Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Yuriy Nikolayevich I. împotriva Ucrainei, statul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Astfel, rezultă că situațiile avute în vedere nu sunt comparabile; în speță, nu este vorba de complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public ori de faptul că autoritățile statului se prevalează de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru executarea hotărârilor judecătorești, ci de problema sistemică ce rezultă din plata sumelor de bani care ar trebui executate și de impactul acesteia asupra stabilității economice și financiare a țării”.
Curtea Constituțională a mai arătat că ,,Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie o modalitate de executare, însă nu singura pe care statul o poate alege.
Statul a făcut uz de marja sa de apreciere în privința termenului în care să fie executate hotărârile judecătorești, tocmai datorită situației economice și financiare îngrijorătoare în care se află, ceea ce nu este contrar art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a reținut că prin eșalonarea plății sumelor de bani nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligență a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate.
În ceea ce privește dispozițiile art.1, paragraful 1 din CEDO, Curtea Constituțională a menționat că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Rezultă că prin eșalonarea efectuată statul nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 188 din data de 02.03.2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr. 71/2009, Curtea Constituțională a reținut că ,, Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră, le recunoaște și își ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanța de urgență nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătorești și, în consecință, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției. Măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză.”
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin decizia pronunțată la data de 04 septembrie 2012 publicată la data de 18 septembrie 2012 în cauza „D. și alții împotriva României’’ a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților, prin care invocau încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) și respectiv a art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate) prin aceea că autoritățile interne (Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante, apreciind că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială, eșalonarea de către Guvern, în calitate de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând din anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Astfel, debitorul beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu, exigibilitatea creanței fiind așadar amânată și eșalonată cum s-a reținut anterior, respectiv: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; iar în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Faptul că s-a plătit deja o parte din suma datorată (filele 11) nu atrage decăderea din beneficiul termenului prevăzut de lege, creditorul putând apela la executarea silită numai după expirarea acestui termen și numai în limita sumelor ce trebuiau plătite în cursul anilor 2012 și 2013 și care nu au fost plătite de debitor.
Cu privire la această cauza anterior menționată pronunțată de Curtea Europeană chiar în contradictoriu cu Statul Român, trebuie menționat faptul că drepturile patrimoniale invocate de către reclamanți priveau drepturi de natură salarială asemănătoare celor din cauza de față (diferențe care ar fi trebuit adăugate la salariu, iar nu întreg salariul lunar de care ar fi beneficiat aceștia în integralitate), iar Curtea a avut în vedere actele normative emise de Guvern de eșalonare și suspendare a executărilor silite, respectiv O.U.G nr. 75/2008, O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a și fost modificată prin O.U.G nr. 45/2010, și inclusiv dispozițiile Legii nr. 230/2011, prin care a fost aprobată O.U.G nr. 71/2009 și prin care s-au mai modificat tranșele și termenele de eșalonare.
Astfel, instanța reține că aceste aspecte reținute de Curtea Europeană sunt aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față, creditorul aflându-se într-o situație asemănătoare, iar în aceste condiții, în temeiul jurisprudenței relativ recente a Curții Europene, se justifică și reorientarea practicii judiciare a acestei instanțe de executare în sensul reținerii aplicabilității dreptului intern care nu apare ca fiind în contradicție cu dispozițiile Convenției Europene.
În sensul celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „D. și alții c. României”, în cauza de față instanța reține că atitudinea Guvernului nu a fost de a refuza plata drepturilor salariale suplimentare recunoscute prin hotărâri judecătorești, ci de a eșalona plata acestora pentru a se evita dezechilibrele bugetare, în condițiile în care creanțele cumulate la nivelul țării au un nivel ridicat, plătindu-se către creditori sume de bani care au fost alocate prin hotărâri de Guvern. Astfel, la aprecierea conduitei autorităților statului, instanța are în vedere faptul că plățile titlurilor executorii au început a se efectua de către Guvern încă din anul 2008 (când s-a achitat un procent de 30% din creanțele născute până la acel moment), pentru ca ulterior să se mai plătească sume de bani în cursul anilor 2010 (fiind alocate sume de bani conform H.G nr. 422/2010) și 2012 (fiind alocate sume de bani conform H.G nr. 257/2012 și H.G nr. 598/2012).
Trebuie precizat că sumele sunt actualizate cu indicele de inflație pentru a se evita ca persoanelor îndreptățite să li se diminueze creanța în acest interval de timp prin deprecierea monedei naționale.
În concluzie, în sensul celor reținute de Curtea Europeană și în condițiile în care situația de fapt avută în vedere de Curte nu s-a modificat semnificativ, la acest moment instanța apreciază că nu există indicii că debitorii instituții publice nu vor respecta termenele de eșalonare a creanțelor, nefiind motive de a se înlătura aplicabilitatea dispozițiilor interne.
Prin urmare, având în vedere că, creanța invocată de către creditor și pentru care au fost efectuate acte de executare nu este exigibilă, instanța reține că actele de executare din dosarul de executare nr. 605/2013 în vederea punerii în executare silită a Sentinței civile nr. 3577/2011, au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Față de cele reținute și observând ca însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat și a apreciat proporționalitatea măsurilor luate prin OUG nr. 71/2009, că aceasta se încadrează în marja de apreciere a statelor, astfel că a constatat că acest act nu încalcă Convenția, instanța constată că susținerile intimatei potrivit cărora i-ar fi încălcate drepturi garantate de Convenție, prin aplicarea OUG nr. 71/2009, sunt neîntemeiate și le înlătură ]n consecință.
Totodată, întrucât potrivit art. 1 alin. 2 din O.U.G nr. 71/2009 executarea silită este suspendată de drept, instanța reține faptul că orice act de executare efectuat în acest interval de timp pentru recuperarea întregii creanțe, iar nu a tranșelor scadente, este lovit de nulitate și se impune a fi anulat, întrucât debitorul beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu.
Instanța reține că somația emisă în dosarul de executare nr. 405/2014 a fost efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale, înaintea împlinirii termenului de suspendare a executării, executarea silită fiind suspendată de drept.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va admite contestația la executare, urmând a anula formele de executare efectuate pentru punerea în executare a sentința civilă nr. 8838/25.11.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009, acte de executare efectuate în dosarul de executare nr. 405/2014, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc H. F. G..
Având în vedere că actele de executare urmează a fi anulate, instanța apreciază că nu mai este necesar să analizeze motivele de contestație îndreptate împotriva modului de stabilire a cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite întemeiată pe dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține că art. 718 din Codul de procedură civilă statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel, asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, pronunțându-se prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 717 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestator suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 605/2013. Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea (hotărârea judecătorească în materia contestației la executare fiind executorie de drept conform art. 650 alin. 3 din Codul de procedură civilă). Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. L. AL SECTORULUI 1, cu sediul în București, Șoseaua București- Ploiești, nr. 9-13, sector 1, în contradictoriu cu intimat D. R., cu domiciliul în București, ., sector 1 și intimat B.E.H. HUȚILEAC F. G., cu sediul în București, ., ., ., sector 3.
Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 405/2014 pe rolul B. H. F. G. și încheierea din data de 10.12.2014 emisă în dosarul de executare nr. 405/2014 de încuviințare a executării silite.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
În temeiul art. 719 alin 4 C.pr.civ., după rămânerea definitivă a hotărârii se va comunica din oficiu și de îndată B. H. F. G..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2015
P. GREFIER
Red. L.G., Teh. L.G., L.B.
5 ex. /04.05.215
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6430/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6438/2015. Judecătoria... → |
|---|
