Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11211/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. A. C.

GREFIER A. A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind contestator S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. și pe intimat B. A. C. LA L. DE MUNCĂ, având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 1084/2014.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 25.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.06.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani la data de 03.10.2014 sub nr._, contestatoarea S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. – Centrul de Întreținere și Reparații Vagoane a solicitat în contradictoriu cu intimatul B. A. anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 1084/2014 constituit la B.E.J. R. C.-C. și suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că executarea silită este nelegală, în condițiile în care aceasta s-a desfășurat ulterior achitării întregului debit de către contestatoare, conform convenției de eșalonare încheiate între părți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399-402 și art. 404 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

B.E.J. R. C.-C. a depus la dosarul cauzei copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor aflate în dosarul de executare nr. 1084/2014.

Prin sentința civilă nr. 665/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel încât la data de 03.04.2015 s-a constituit pe rolul acesteia dosarul nr._, ce face obiectul prezentei cauze.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform art. 711 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, în speță, contestația la executare vizând anularea actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 1084/2014 al B.E.J. R. C.-C., ce are ca obiect punerea în executare a sentinței civile nr. 2253/LM/28.06.2013, pronunțate de Tribunalul Hunedoara.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere faptul că somația i-a fost comunicată contestatoarei la data de 24.09.2014, astfel că formularea contestației la data de 03.10.2014 a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Analizând motivele invocate de contestatoare, instanța reține că susținerile acesteia legate de faptul că ar fi achitat integral debitul ce face obiectul dosarului de executare nu au fost probate în niciun fel prin înscrisuri care să fie opozabile intimatului.

Astfel, înscrisurile depuse de aceasta la dosarul cauzei nu pot face dovada achitării debitului ce face obiectul dosarului de executare nr. 1084/2014, în condițiile în care nicăieri în cuprinsul lor nu se face vreo mențiune în sensul că sumele achitate ar reprezenta cuantumul la care a fost obligată prin sentința ce constituie titlu executoriu, putând avea altă cauză și în consecință să reprezinte debite separate, având altă cauză juridică, și care să nu facă obiectul dosarului de executare menționat.

În aceste condiții, susținerile contestatoarei privind nerespectarea de către intimat a convenției de eșalonare încheiate între părți nu pot fi primite, mai ales că sumele în legătură cu care se presupune că ar reprezenta datoria din sentința ce constituie titlu executoriu și care au fost consemnate în convenția de eșalonare nu acoperă totalitatea debitului, care conține și dobândă legală, contravaloarea actualizării sumei datorate și cheltuieli de judecată.

Astfel, pretinsa renunțare la dreptul de a proceda la executarea silită a creanței nu este aplicabilă speței, debitoarea-contestatoare neprobând îndeplinirea obligației ce îi incumbă potrivit titlului executoriu.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că în speță contestatoarea nu a probat îndeplinirea obligațiilor de plată ce îi reveneau, astfel că sunt neîntemeiate susținerile privind inexistența unui titlu executoriu, sentința civilă menționată constituind titlu executoriu, astfel că se justifica emiterea somației și ulterior a adresei de înființare a popririi și continuarea executării silite și după momentul plății invocate de contestatoare.

Pentru aceste considerente, instanța constată că executarea silită desfășurată în cadrul dosarului de executare nr. 1084/2014 al B.E.J. R. C.-C. a respectat dispozițiile legale ale art. 622 și următoarele și art. 662 și urm. din noul Cod de procedură civilă, neputându-se vorbi de vreun caz de nulitate a executării silite și va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoare.

În temeiul art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, avându-se în vedere finalitatea acestui text de lege, precum și împrejurarea că nu s-a achitat cauțiunea aferentă cererii de suspendare a executării silite, instanța urmează să respingă cererea de suspendare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea SNTFM CFR MARFĂ SA.

Respinge excepția tardivității contestației la executare împotriva Încheierii nr. 1084/22.09.2014 a executorului judecătoresc R. C. C..

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea SNTFM CFR MARFĂ SA, cu sediul în C., ., jud.C., înregistrată la ONRC sub nr.J_, CUI RO_ în contradictoriu cu intimatul B. A., cu domiciliul în Petroșani, ., ., ..

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. A. C. A. A. V.

Red. M.A.C./Th.red.M.A.C../A.A.V./19.08.2015/ 4 exemplare

Comunicată contestatoarei SNTFM CFR MARFĂ SA, la sediul în C., ., jud.C., intimatului B. A., la domiciliul în Petroșani, ., ., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI