Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 13642/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința Civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 09 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. (M.)

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator L. M. S.R.L. și pe intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI PRIN ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUT -_/40/_ /_.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 25.06.2015, 02.07.2015 și la data de 09.07.2015 când a hotărât următoarele

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 05.03.2015 sub nr._, contestatorul BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL L. M.-ȘTEFANIALOTUS M. SRL a formulat în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ- DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI- Administrația Sector 1, contestație împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr._/40/_ /_, solicitând anularea somației nr._/08.02.2015 și a titlului executoriu nr._/08.02.2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, în esență contestatorul a arătat că, prin somația indicată mai sus i s-a pus in vedere sa achite, suma de_ lei reprezentând venituri din amenzi.

În continuare, în esență contestatorul susține că, în titlu executoriu sunt indicate în mod greșit sumele datorate cu titlu de cu titlu de amenzi în baza procesului-verbal nr._/22.12.2014, întrucât acestea au fost achitate în termenul legal.

În drept, au fost invocate prevederile art.173 din Codul de procedură fiscală, art.711 si urm. din C., OG 2/2001, Leg. 12/1990.

În susținerea contestației au fost depuse înscrisuri (f.6-12).

Cererea a fost legal timbrată.

Legal citată, la data de 19.05.2015 intimata a depus note scrise prin care învederează faptul că s-a întocmit referatul de scădere pentru stingerea sumei datorate potrivit procesului-verbal nr._/22.12.2014.

Odată cu notele scrise s-a depus și copia dosarului de executare silită (f.24).

În ședința publică din data de 18.06.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei.

Analizând actele dosarului instanța constată următoarele:

Prin titlul executoriu nr._/08.02.2015 contestatorul a fost obligat la plata sumei de_ lei, reprezentând venituri din amenzi conform procesului-verbal nr._/22.12.2014.

În baza acestui titlu, contestatorul a fost somat să plătească suma menționată, astfel cum reiese din somația nr._/08.02.2015.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f.11-12), instanța reține că, anterior emiterii titlului executoriu, respectiv la data de 23.12.2014 contestatorul în mod legal a achitat jumătate din valoarea amenzii aplicate în baza Legii 12/1990 prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenție și o parte din amenda aplicată în baza Legii 82/1991, iar la data de 20.02.2015 a fost achitat restul de 2000 lei din cuantumul amenzii aplicate în baza Legii 82/1991.

Astfel, rezultă ca, la momentul emiterii titlului executoriu creanța către bugetul de stat nu era certă, lichidă și exigibilă întrucât aceasta a fost achitată în condițiile legii anterior, respectiv la data de 23.12.2014.

Prin urmare, reiese că suma de_ lei stabilită prin titlul executoriu nr._/08.02.2015 în baza procesului-verbal indicat în titlul executoriu nu este datorată.

Pe cale de consecință având în vedere ansamblul considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța urmează a anula actele de executare silită pornite împotriva contestatorului în dosarul de executare nr._/40/_ /_, de către organul de executare, urmând a se dispune anularea titlului executoriu nr._/08.02.2015 precum și a somației nr._/08.02.2015 emise în dosarul de executare nr._/40/_ /_.

Cu privire la cererea de obligarea a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 45 alin.1 lit.f din OUG 80/2013 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului în situația în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, motiv pentru care va respinge solicitarea privind obligarea intimatei la plata taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte contestația la executare, privind pe contestator L. M. S.R.L. - SEDIUL ALES LA AV. A. D., sector 3, București, .. 3 U, . intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI PRIN ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, sector 1, București, ..

Dispune anularea titlului executoriu nr._/08.02.2015 emis în dosarul de executare nr._/40/_ /_, precum și anularea somației nr._/08.02.2015.

Respinge solicitarea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată in ședința publica, azi 09.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

RED.C.A.16.09.2015

TEH.M.M. 11.07.2015 /4 ex + 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI