Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 12974/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 26 Iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: F. M. P.

Grefier: M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Ș. A. și pe pârâta BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta și pârâta prin avocat cu împuternicire la fila 86.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Ambele părți solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța potrivit art.255-258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Instanța acordă cuvântul părților pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.R.D.

Pârâta, prin avocat, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale, deoarece nu se poate identifica o identitate între creditor și pârâtă, banca acționează doar în calitate de intermediar, doar preia ratele și le înaintează asiguratorului.

Reclamanta arată că toate sumele reținute pentru asigurarea de viață sunt reținute de grupul B.R.D. și solicită respingerea excepției invocate. Mai arată că contractul este încheiat cu B.R.D - Group Societe Generale.

Instanța se va pronunța pe această excepție odată cu fondul și nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, suspendarea temporară a plăților către B.R.D., cu cheltuieli de judecată. Susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ordonanță președințială. Pentru împrumut din 100.000 de euro, s-a achitat deja 39.000 de euro și în acest moment figurează cu o datorie de peste 100.000 de euro. Banca a introdus dobânda în sold și a adăugat dobândă la dobândă. Mai arată că este singura păgubită din această cauză, iar prin măsura de suspendare s-ar opri adăugarea de comisioane și penalități la ratele de la B.R.D. Arată că banca a învederat că va trece la executarea silită, este o măsură de urgență. Solicită cheltuieli de judecată.

Pârâta prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea cererii de ordonanță președințială, întrucât condițiile prevăzute de lege nu sunt îndeplinite. Ipoteza punerii în executare silită nu este susținută, reclamanta se află în procedura de achitare amiabilă. Condiția urgenței trebuie să se raporteze la data faptei prejudiciabile și data la care a fost sesizată instanța. Mai arată că din martie 2015 până în prezent nu s-au luat măsuri de executare împotriva reclamantei. Cele șapte comisioane acuzate ca fiind abuzive, trebuie să fie înainte controlate și după să analizeze condițiile, să verifice dacă a existat o negociere, pretinsa rea-credință a băncii în relația cu banca. Solicitarea de suspendare a obligațiilor de plată nu poate fi susținută, clauzele abuzive nu au fost identificate. Reclamanta a beneficiat de costuri reduse după negocierile avute cu banca și a avut parte de patru eșalonări în perioada unui an. Pe contractul provizoriu al măsurii, trebuie să aibă un caracter definitiv, măsura definitivă constă în lipsirea băncii de foloasele materiale prevăzute penalitățile de întârziere. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că le va solicita pe cale separată.

Reclamanta arată că susținerile pârâtei nu sunt reale, deoarece dobânda din eșalonări s-a adăugat la debit. Mai arată că a achitat ratele și tot figurează cu o datorie mai mare decât împrumutul, deși s-a achitat suma de 39.000 de euro. Susține că banca își poate recupera sumele dacă se admite ordonanța președințială. În opinia sa, banca a încercat măsuri șicanatorii.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale și pe fondul cauzei.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București în data de 15.05.2015, reclamanta Ș. A. a chemat în judecată pe pârâta BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună suspendarea temporară, respectiv până la solutionarea dosarului nr._/299/2015 aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, avand ca obiect constatare clauze abuzive, a tuturor obligatiilor financiare (rate, dobânzi, penalități de întârziere, comisioane, etc) pe care le are față de pârâtă.

În motivarea cererii formulată pe cale de ordonanță președințială, reclamanta a aratat că a încheiat cu pârâta contractul de credit nr. 80/8.07.2010 pentru un credit de 100.000 euro, până în prezent fiind achitată suma de 37.177,76 euro. Conform notificării nr. 5T din 22.03.2015, reclamanta figurează cu datorie de 100.042,46 euro, fiind mai mare decât suma imprumutată, mentionându-se că se va trece la executarea silită asupra bunurilor mobile si imobile

De asemenea, reclamanta a menționat că la momentul incheierii contractului de credit pentru care a ipotecat imobilul în care locuiește, avea un salariu care îi permitea achitarea creditului, insa ulterior veniturile i-au fost reduse, astfel au fost incheiate acte aditionale de reesalonare a creditului acordat. Pagube iminentă constă în executarea silită a reclamantei.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 – 1001 Noul C.pr.civ.

În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentand taxa judiciara de timbru.

Parata BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a ordonanței presedințiale, nefiind indeplinite conditiile cumulate impuse de art. 997 C..

Totodată, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a băncii în ceea ce priveste suspendarea obligatiilor financiare reprezentate de achitarea primei de asigurări. B. actionează in relatia dintre asigurător si reclamantă, exclusiv in calitate de intermediar, nu de creditor.

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator din dosar și a actelor procesuale ale părților (cerere de chemare în judecată și intâmpinare), instanța reține următoarele:

Prin cererea formulata pe calea ordonantei presedintiale, reclamanta a solicitat suspendarea temporară a tuturor obligatiilor financiare (rate, dobânzi, penalități de întârziere, comisioane, etc) pe care le are față de pârâtă, pana la solutionarea dosarului nr._/299/2015 aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, avand ca obiect constatare clauze abuzive, invocand situatia datoriei actuale, precum si starea financiară a acesteia din prezent.

Instanta retine ca reclamanta a semnat la data de 08.07.2010 contractul de credit nr. 80 încheiat cu parata BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE.

Conform art. 997 C.proc.civ., prin ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, condiții generale de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială fiind urgența în luarea măsurii, vremelnicia acesteia și neprejudecarea fondului.

Cu alte cuvinte, pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială trebuie îndeplinite, cumulativ, încă trei condiții.

Raportând reglementările incidente la situația de fapt reținută, instanța constată că acțiunea reclamantilor este neîntemeiată. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:

Din enunțul art. 996 C.pr.civ., reiese că ordonanța președințială poate fi emisă dacă sunt îndeplinite trei cerințe: a). Urgența măsurii solicitate; b). Vremelnicia măsurii solicitate; c). Neprejudecarea fondului prin dispunerea măsurii solicitate.

Instanța constată că un caracter al măsurii solicitate (suspendarea temporară a tuturor obligatiilor financiare) nu este îndeplinit. Astfel, din analiza cererii reclamantei, din motivele de fapt învederate, nu se justifică caracterul urgent al măsurii solicitate.

Prima condiție esențială care justifică folosirea ordonanței președințiale este urgența. Din textul art. 997 C.proc.civ., rezultă situațiile în care în care instanța poate aprecia existența urgenței, printre care păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Instanța constată că, din probele administrate în procedura specială a ordonanței președințiale nu reiese acest caracter al masurii solicitate de reclamantă. Urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, reclamantei revenindu-i sarcina de a stabili prin mijloace probatorii adecvate existența urgenței.

Totodată, instanța a luat act de mărturisirea reclamantei (cererea de chemare în judecată) prin care aceasta a recunoscut resortul formulării cererii de chemare în judecată: temerea ca masuri de executare ar putea sa devina efective in orice moment. Din această raportare procesuală, instanța reține că reclamanta nu a dovedit cazul grabnic ce impune urgență în dispunerea măsurii solicitate. Reiese cu claritate din afirmația reclamantei că suspendarea efectelor unui contract solicitată nu este urgentă, ea fiind solicitată nu pentru prevenirea unei pagube iminente, ci fiind generată de temeri, speculații legate de o eventuala executare silita si o eventuala evacuare. Or, fata de probatoriul administrat in prezenta cauza, respectiv înscrisurile depuse, instanta retine ca situatia prezentata de reclamant nu are suport in realitatea faptica, cu atat mai mult cu cat este vorba despre un prejudiciu ce s-ar putea produce in viitor, si despre o eventuala conduita pe care ar putea sa o adopte societatea pârâtă.

Altfel spus, instanta apreciaza că reclamanta nu este amenințată de vreo pagubă iminentă prin faptul ca interesele sale ar fi în vreun fel lezate, in conditiile in care nu s-a dovedit demararea executării silite. In esenta, reclamanta pun în discuție un interes eventual, respectiv, pierderea dreptului de proprietate asupra garanției pe care au adus-o la momentul încheierii contractului, în cazul în care banca ar proceda la executarea silită, fără însa ca la dosar să existe măcar o singură dovada (un înscris), care să dovedească faptul că banca a început executarea silită împotriva reclamantei.

Mai mult, instanța arată că în cazul demararii executării silite, reclamanta poate folosi calea specială prevăzute de art. 719 C., respectiv suspendarea executării silite, dacă sunt indeplinite conditiile legale.

De asemenea, in analizarea caraterului urgent, instanța nu poate să nu ia în considerare si data notificării nr. 5T din 22.03.2015, reclamanta formulând prezenta cerere la data de 15.05.2015, după aprox. 2 luni. Chiar pârâta a precizat faptul că în prezent, se incearcă recuperarea amiabilă a debitului, si nu s-a trecut la executarea silită a reclamantei S. A..

În lumina celor din paragrafele anterioare, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru dispunerea măsurii solicitate, nefiind dovedit a fi îndeplinită prima dintre condițiile cerute de lege pentru admiterea unei astfel de cereri. Având în vedere că cele trei cerințe amintite trebuie îndeplinite cumulativ de solicitarea adresată instanței, nu se mai impune analizarea celorlalte două condiții: vremelnicia măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.

In consecinta, instanta va respinge cererea formulată pe calea ordonantei presedintiale de reclamanta S. A. în contradictoriu cu parata . GENERALE, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a băncii în ceea ce priveste suspendarea obligatiilor financiare reprezentate de achitarea primei de asigurări, instanța o va respinge ca nefondată, deoarece conform contractului si a notificării nr. 5T din 22.03.2015, pârâta B. este cea care are calitatea de creditor, primele de asigurare fiind datorate bancii.

Totodată, instanța va lua act că pârâta și-a rezervat dreptul a de solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive.

Respinge cererea de emitere a ordonanței președințiale formulata de reclamanta Ș. A., cu domiciliul in B., ., județ Ilfov, în contradictoriu cu pârâta B.R.D. - G. SOCIETE GENERALE, cu sediul in București, .. 1-7, sector 1, ca neîntemeiată.

Ia act că pârâta și-a rezervat dreptul a de solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronuntata in sedinta publica, astăzi, 26.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

F. M. PitulacMarius T.

Red./Tehnored: FMP/MT

5 EX / 02.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI