Contestaţie la executare. Sentința nr. 4559/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4559/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 4559/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4559/2015
Ședința publică de la 10.03.2015
Instanta constituita din:
P. A. A. P.
Grefier E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator S. M. și pe intimat S.C. O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare 1008/2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea, prin avocat, intimata, prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a depus întampinare precum și faptul că B. M. a depus dosarul de executare.
Contestatoarea, prin avocat, depune dovada achitarii taxei de timbru, onoariul avocat și practică judiciara.
Instanta acordă cuvântul părtilor, prin avocat, asupra probelor de care inteleg să se folosească in sustinerea cererii.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea probei cu inscrisuri, arătând că intelege să se folosească de inscrisurile depuse la dosar.
Intimata, prin avocat, solicită admiterea probei cu inscrisuri, arătând că intelege să se folosească de inscrisurile depuse la dosar.
Instanta, in baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă încuviintează pentru părti proba cu inscrisuri, considerând-o concludentă, pertinentă și utile cauzei, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, anularea formelor de executare întocmite in dosarul nr 1008/2014 al că B. M. aratand că a intervenit prescripia dreptului de a cere executarea silită motivat de faptul că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr 1239/24.01.2011 pronunțata de Judecatoria Sectorului 1 care este nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, astfel încât este devinitivă de la data pronunțării iar creditorul putea pune în executare hotărârea. Contestatoarea, prin avocat, mai solicită și cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru și onorariul avocat.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea contestatiei la executare ca neîntemeiată considerând ca nu a intervenit prescriptia și că titlul executoriu, fiind o hotarare supusă recursului, nu a ramas definitivă la data pronunțării, ci după scurgerea termenului de 15 zile de la comunicare, in care putea fi atacata cu recurs. Intimata, prin avocat, arată că va solicita onorariul de avocat pe cale separata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014, contestatoarea S. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A., anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul nr. 1008/2014 al B.E.J. M. I.; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației la executare s-a arătat că punerea în executare a sentinței civile nr. 1239/24.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, s-a realizat după împlinirea termenului de prescripție a executării de 3 ani, prevăzut de art. 405 al. 1 C.proc.civ. Contestatoarea a susținut că termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii definitive, respectiv 24.01.2011.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 377 al. 1 și art. 405 C.proc.civ iar în dovedire au fost anexate înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul.
Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 1000 lei.
La data de 19.12.2014 intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că sentința civilă invocată de contestator a devenit definitivă după scurgerea termenului de 15 zile de la pronunțare, iar cererea de executare silită a fost adresată executorului la data de 28.02.2014, înainte de împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 705 din Noul Cod de procedură civilă.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 715 al. 3 C.proc.civ iar în probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Urmare a adresei emisă de instanță din oficiu, la data de 23.09.2014 B.E.J. M. I. a depus în copie conformă cu originalul, dosarul de executare nr. 1008/2014.
În baza art. 255 rap. la art. 258 C.proc.civ instanța a încuviințat proba cu înscrisurile anexate dosarului, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1239 pronunțată la data de 24.01.2011 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, instanța a admis contestația la executare formulată de S.C. O. P. S.A., a dispus întoarcerea executării silite efectuată în cadrul dosarelor de executare ce au format obiectul dosarului nr._, prin restituirea de către fiecare intimat – printre care și contestatoarea din prezenta cauză, către contestatoare, a sumelor încasate în baza titlului executor desființat.
Instanța reține că potrivit art. 377 al. 1 pct. 1 C.Proc.Civ din 1865 sentința civilă nr. 1239 pronunțată la data de 24.01.2011 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ este definitivă la data pronunțării, respectiv 24.01.2011, aceasta reprezentând o hotărâre judecătorească dată în prima instanță, fără drept de apel.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 376 C.proc.civ, se învestesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale instanța reține că dreptul de a executa silit s-a născut în patrimoniul intimatei de la data rămânerii definitive a sentinței mai sus menționate, respectiv la data pronunțării. Instanța înlătură ca neîntemeiate susținerile intimatei în sensul că hotărârea a rămas definitivă la expirarea termenului de 15 zile pentru formularea căii de atac. Din contră, sentința civilă a rămas definitivă la data pronunțării – 24.01.2011 și irevocabilă prin nerecurare, la expirarea termenului de 15 zile pentru formularea căii de atac, respectiv la data de 09.02.2011.
Potrivit art. 705 C.proc.civ, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani iar în conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol, termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită – în speță data rămânerii definitive a sentinței civile, respectiv 24.01.2011.
Astfel cum rezultă din cererea de executare silită din cuprinsul dosarului de executare, intimata s-a adresat B.E.J. M. I. la data de 28.02.2014, cererea fiind înregistrată sub nr. 6099/25.02.2014.
Față de aceste aspecte, văzând dispozițiile art. 622 al. 2 C.proc.civ dar și prevederile legale mai sus menționate, instanța constată că dreptul intimatei de a cere executarea silită s-a prescris la data de 24.01.2014, motiv pentru care, în baza art. 711 corelat cu art. 706 C.proc.civ, conform căruia prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie, instanța va admite contestația la executare, va anula executarea silită și pe cale de consecință totalitatea actelor de executare realizate în dosarul nr. 1008/2014 al B.E.J. M. I..
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă instanța va dispune obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenții, să achite contestatoareaui cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei cu titlu de taxă de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea privind pe contestator S. M. cu domicliul în sector 3, București, ., ., . și pe intimat S.C. O. P. S.A. cu sediul în sector 1, București, ., nr. 22 A .
Anulează executarea silită și pe cale de consecință totalitatea actelor de executare realizate în dosarul nr. 1008/2014 al B.E.J. M. I..
Obligă intimata să achite contestatoareaui cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 lei reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red/Dact A.A.P/E.A.S
4 ex 11.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4571/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 4607/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|