Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 13722/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 10.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. P.
GREFIER: V. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimatii M. V., B. C., T. E., V. E., M. C., M. M. și U. M., având ca obiect contestație la executare suspendare executare 711/2013.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la data de 29.06.2015 li 10.07.2015.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu intimații M. V., B. C., T. E., V. E., M. C., M. M. și U. M., contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 711/2014, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești E. A., solicitând ca prin hotararea ce sa va pronunta sa se dispună anularea executării silite si suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei cauze.
În motivare, contestatoarea a aratat că prin somatia emisa in dosarul de executare mentionat si inregistrata la data de 16.01.2015 a fost instiintata ca trebuie sa achite intimatilor suma totala de_,99 lei din care suma de 5015,10 lei reprezinta cheltuieli de executare, iar restul actualizarea sumei cu reprezentand despagubiri stabilite in temeiul Legii 9/1998, cu indiceled e inflatie pentru perioada decembrie 2008-mai 2013. Titlul executoriu invocat este decizia civila nr 3885/16.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._ .
Contestatoarea a sustinut ca nu mai are calitatea de debitor, deoarece prin Legea 164/2014 s-a prevăzut o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și de plată efectivă a acestora, debitele urmand a fi achitate de Ministerul Finantelor Publice.
În drept, a fost invocate art. 711 și urm C.p.c., Legea nr. 9/1998, Legea 164/2014.
Legal citati, intimatii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.
In motivare au fost invocate prevederile constituitionale care garanteaza creantele asupra statului, precum si prevederile CEDO. Au sustinut intimatii ca obligatia staului a fost stabilita inainte de . Legii 164/2014, iar aceasta nu poate retroactiva.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si a fost depus in copie dosarul de executare silita.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin cererea formulată la executorul judecătoresc la 18.08.2014 (fila 38), intimatii au solicitat executarea silită a contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr 3885/16.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._ (f. 71-73) prin care contestatoarea a fost obligata sa actualizeze suma de_,91 lei.
Prin Incheierea din data de 31.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._/299/2014 s-a dispus Incuviintarea executarii silite prin toate formele de executare (fila 74).
Prin Incheierea din data de 18.08.2014 s-a dispus actualizarea transei a doua din creanta principala, stabilindu-se ca suma rezultata din actualizare este 31.177,89 lei (fila 44)
La data de 13.01.2015 debitoarea a fost instiintata ca s-a declansat urmarirea silita impotriva sa (fila 49).
In drept, instanta retine ca fiind aplicabile in cauza prevederile Codului de procedură civilă intrat in vigoare la data de 15.02.2013, in temeiul art. 24 si 25 din Codul de procedura civila, avand in vedere ca executarea silita a fost demarata la data de 03.04.2014.
Cu privire la calitatea ANRP de debitor, vor fi avute in vedere prevederile art. 11 din Legea 164/2014, intrate în vigoare la data de 18.12.2014, invocate de contestatoare, conform carora plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
Asadar, cu privire la titularul obligatiei de plata a despăgubirilor si la procedura efectiva de achitare a acestora, instanta apreciaza ca prevederile Legii 164/2014, intrate in vigoare la data de 18.12.2014, nu pot fi invocate de catre contestatoare, cu consecinta exonerarii sale de orice raspundere.
Prin actul normativ mentionat, legiuitorul a urmărit accelerarea procedurilor de stabilire și de plată a drepturilor bănești pentru persoanele indreptatite despagubiri, plata ce urmeaza a fi facuta in viitor de catre Ministerul Finantelor Publice. Conform art. 10, plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative (hotărâri consilii județene, ordin emis de Cancelaria Primului-ministru), precum si cele stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15.02.2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în ordinea cronologică emiterii acestora, în tranșe anulate egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.01.2015”.
Cu toate acestea, nu poate fi omis faptul ca in cauza este in discutie o hotarare judecatoreasca pronuntata din mai 2014. Debitoarea ANRP cunoștea foarte bine obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, in privinta debitului principal, precum si prevederile legale privitoare la actualizarea sumei datorate, astfel că trebuia să aibă inițiativa plății sumelor datorate către intimați, fără să aștepte o solicitare expresă în acest sens din partea acestora, în acest sens fiind și dispozițiile art. 622 alin. (1) C.proc.civ., conform cărora „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.” și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care consideră executarea unei sentințe ca parte integrantă a unui proces în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție.
Instanta apreciaza ca Legea 164/2014 nu impune urmarea unei cai stricte si unice pentru obținerea de despăgubiri, scopul sau fiind acela de institui proceduri accelerate de acordare a acestora, iar nu de a ingradi drepturile deja stabilite ale persoanelor indreptățite.
Instituirea unei noi căi de despăgubire a persoanelor îndreptățite, nu va lipsi de temei juridic executările care deja sunt în curs în fața ANRP, neexistand o astfel de prevedere legala. Obligativitatea unei eventuale reluari a executarii silite fata de un nou debitor, Ministerul Finantelor Publice, doar pentru ca debitorul initial nu si-a indeplinit la timp obligatiile de plata ar fi deosebit de impovaratoare pentru creditor si in contradictie cu scopul urmarit de actul normativ mentionat.
Ingerința statului, instituita prin Legea 164/2014, ar putea fi considerata ca raspunzand unui interes general, in contrapondere cu drepturile personale ale celor indreptatiti la despagubiri. Insa, o astfel de masura, prin care se suspenda din nou dreptul creditorilor de a primi despagubirile cuvenite, apare ca fiind disproportionata si nejustificata in contextul in care debitorul ANRP a avut deja la dispozitie normele legale de esalonare si amanare de plata cu privire la un titlu emis in anul 2008.
Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilite prin Legea nr. 9/1998 și prin Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare si transparente de achitare a creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor.
În sine, această perioada de suspendare, ce urmeaza altor norme de esalonare si amanare, lipsește in continuare creditorii de beneficiul sumelor cuvenite, masura instituita prin Legea 164/2014 aparand astfel, in lumina reglementarilor si jurispundentei CEDO, ca fiind o ingerinta nejustificata si disproportionata.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
Potrivit art.20 al.2 din Constituția României ”Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.
Potrivit art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”.
Așa cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „termen rezonabil” în care trebuie soluționată o cauză cuprinde și faza punerii în executare a unei hotărâri judecătorești.
În cauza Ș. împotriva României s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Curtea a mai reținut că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține o satisfacție”.
În cauza O. împotriva României, Curtea a reținut că fiecare stat contractant trebuie să se doteze cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care sunt în sarcina sa și că, din moment ce o decizie internă definitivă este pronunțată de instanțele naționale, ea trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă de către autoritățile publice, pentru a evita în măsura în care este posibil nesiguranța juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept.
De asemenea, in Hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci cand administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, garantiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor isi pierd orice ratiune de a fi.
Altfel spus, statul are obligația de a lua toate măsurile necesare în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești chiar și în situația în care nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea respectivă, cu atât mai mult, în litigiile în care a fost parte, statul are obligația de a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă.
De asemenea, se retin si prevederile art. 1 din primul Protocol Adițional la CEDO, potrivit cărora orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Noțiunea de „bunuri“ poate desemna atât „bunuri actuale“, cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine definite, creanțe. Pentru ca o creanță să poată fi considerată o „valoare patrimonială“ intrând sub incidența art. 1 din Protocolul nr. 1, titularul creanței trebuie să demonstreze că aceasta are o bază suficientă în dreptul intern. Din moment ce aceasta este dobândită, poate intra în joc noțiunea de „speranță legitimă“.
Instanța constată că intimații dețin un bun în sensul Convenției, având un titlu executoriu obținut în anul 2014. Or, statul, prin contestatoarea ANRP, avea obligația de a lua toate măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor cetățenilor și în mod evident realizarea acestora, pentru ca acestea sa nu devină iluzorii.
Pentru a fi în conformitate cu prevederile convenționale, lipsirea intimaților de proprietatea lor trebuie să fie legală si trebuie să aibă un scop legitim. De asemenea, în cauzele care implică o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru lipsa de acțiune din partea statului. Atât o atingere adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la a acționa trebuie să păstreze un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului
Sub aspectul legalitatii, amanarea platii s-a făcut până în prezent prin invocarea unor acte normative de eșalonare/suspendare/amanare a platii despagubirilor.
Se reține însă că intimații au urmat toate căile legale posibile si până în prezent nu au putut să intre efectiv in posesia bunurilor - despagubiri, la care sunt indreptatiti, deoarece pe parcursul derulării procedurilor au intervenit mai multe acte normative menite sa amane realizarea drepturilor lor.
Potrivit principiilor CEDO, incertitudinea – fie că este legislativă, administrativă sau care ține de practicile aplicate de autorități – este un factor de care trebuie să se țină seama în aprecierea conduitei statului.
Este evident că scopul acestor prevederi legale a fost evitarea blocajului financiar al institutiilor publice, avand la baza protejarea interesului general. Acestea raman insa forme fara fond daca nu sunt coroborate cu respectarea drepturilor cetatenilor de a se bucura de bunurile lor, conform art 1 din Protocolul 1 la CEDO si cu obligatia statului de a asigura executarea propriilor obligatii ..
Instanta apreciaza ca ingerinta statului in dreptul intimatilor de a se bucura de bunurile lor este excesiva si nejustificata, in sensul Conventiei, drept urmare, va da prioritate normelor conventionale și va înlătura de la aplicare dispozițiile Legii 164/2014.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.719 (fost 718) C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Pentru toate motivele de fapt si de drept retinute, instanta va respinge ca neintemeita contestatia la executare si ca ramasa fara obiect cererea de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimatii M. V., cu domiciliul în OLTENIȚA, .. 115, J. CĂLĂRAȘI, B. C., cu domiciliul în OLTENITA, .. 26, J. CĂLĂRAȘI, T. E., cu domiciliul în OLTENIȚA, .. 50, .. A, ., V. E., cu domiciliul în OLTENIȚA, .. 5, .. A, ., M. C., cu domiciliul în OLTENITA, ., .. B, ., M. M., cu domiciliul în OLTENIȚA, ., J. CĂLĂRAȘI și U. M., cu domiciliul în OLTENIȚA, ., ., ..
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.07.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
Red. M.E.P./thred. V.D./10ex/ 13.11.2015
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
