Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 13803/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 13 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator L. T., contestator L. M. C. și pe intimat S.C. S. C. S.R.L., intimat BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE - SUCURSALA D., intimat BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚII ,,C. SI TANURCA"", având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Din motive obiective (medicale) grefierul de ședință a fost înlocuit cu grefierul de permanență.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.06.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015, 26.06.2015, 03.07.2015, 10.07.2015, 13.07.2015 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.10.2012 sub nr. dosar_, contestatorii L. T. și L. M. C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. S. C. S.R.L., terțul poprit B. – Group Societe Generale, Sucursala Dorobanti și Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „C. și Tanurca”, anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.353/2012 al Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „C. și Tanurca”, suspendarea executării silite și obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, petenții au arătat că, în esență, organul de executare a înființat masura popririi conturilor debitorului L. M. C. in lipsa unui titlu executoriu împotriva acestuia.
Astfel, s-a învederat că s-a înființat măsurii popririi conturilor debitorului L. M. C. deschise la tertul poprit B. G. Soclete Generale - Sucursala D. in lipsa încuviințării executării silite si in lipsa unui titlu executoriu impotriva acestuia.
Au arătat că prin adresa nr. 353/21.09.2012, comunicata tertului poprit la data de 01.10.2012, B.E.J.A. C. si Tarnuca, la staruinta creditorului S.C. S. C. S.R.L, a instituit masura popririi asupra sumelor cuprinse in conturile curente, de depozit, de card deschise de debitorul L. M. C. cat si asupra incasarilor viitoare, pana la concurenta sumei de 6.335,52 euro reprezentând debit si 4.865 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Au menționat că instituirea acestei masuri este expresia de netăgăduit a nesocotirii dispozițiilor instantei investite cu cererea de încuviințare a executării silite formulate în dosarul nr.353/2012 al B.E.J.A. C. și Tanurca.
Astfel, cererea de încuviințare a executării silite pe raza Judecătoriei Sectorului 1 București a format dosarul nr._/299/2012, care, prin încheierea din 13.08.2012 a dispus respingerea ca neîntemeiata a cererii în ceea ce il privește pe debitorul L. M. C..
Au subliniat că încheierea de respingere a cererii de încuviințare a executării a intrat în puterea lucrului judecat prin nerecurare de către creditor.
Soluția de respingere a cererii de încuviințare a executării împotriva debitorului L. M. C. rezida din faptul ca intimata - creditor S.C. S. C. S.R.L. nu deține împotriva acestuia un titlu executoriu, înscrisul denumit "Contract de credit bancar nr._/26.06.2012" nefiind semnat de acesta.
F. de aceste considerente, actul de executare incalca flagrant dispozițiile art. 373 Cod procedura - civila, conform carora „Executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotarari judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu” și cele ale art. 373¹ Cod procedura civila, conform carora „In temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silita a obligației prevăzte în titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege”.
Cu privire la lipsa titlului executoriu, s-a arătat că:
În fapt, la data de 26.06.2012, între Banca Comerciala R. S.A. și debitoarea L. T. a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._.
Potrivit clauzelor contractuale, Banca a acordat reclamantei, L. T. suma de 8.000 euro, ce urma sa fie rambursat in 96 de rate lunare, dobanda curenta aplicata fiind de 12,4 % (20,49 % dobanda anuala efectiva).
Deși in preambulul contractului este mentionat in calitate de coplatitor si reclamantul L. M. C., convenția nu a fost insusita de acesta, nici prin semnarea convenției, nici printr-o alta modalitate prevăzută de lege.
La data de 08.02.2010, pe adresa de email a debitorului L. M. C. a fost comunicata Notificarea nr._/19.01.2010, prin care debitoarea L. T. era informata despre încheierea Contractului de cesiune a creanțelor nr. J1285/29.12.2009, avand ca obiect cesiunea către S.C S. C. S.R.L. a creanțelor detinute de Banca Comerciala R. S.A. in temeiul contractului de credit nr._, împreuna cu alte drepturi, fructe si beneficii prezente si viitoare atașate acestora.
Conform Adresei de înființare a popririi comunicata tertului poprit si Instiintarii comunicata debitoarei L. T., ambele purtând numărul 353/21.09.2012, titlul executoriu invocat de creditor impotriva debitorilor este reprezentat de "Contractul de credit bancar nr._/26.06.2008", calitatea de creditor a S.C. S. C. S.R.L. fiind dobandita in urma contractului de cesiune de creanțe nr. J1285/29.12.2009.
Or, pentru ca cesiunea de creanțe intervenita intre S. C. S.R.L. si Banca Comerciala R. S.A. sa poata fi încheiata (respectiv pentru ca obiectul convenției - creanța- sa existe la la momentul transferului) era necesar în prealabil să se constate exigibilitatea anticipata a creditului și reziliere de plin drept a contractului de credit bancar.
Intervenirea acestei sancțiuni presupune îndeplinirea procedurii prevazute de art.5.10 și art.5.11 din Condițiile Generale de creditare, parte integranta a contractului de creditare, respectiv „În cazul în care împrumutatul înregistrează rate de credit si/sau dobanda neachitate de peste 30 de zile, banca îi va transmite acestuia, în termen de cel mult 10 zile o notificare prin scrisoare recomandată, prevenindu-l asupra consecințelor încălcării contractului. Dacă în termen de 30 de zile de la data notificării, împrumutatul si/sau coplatitorii nu achita rata totala de rambursat întregul credit si toate celelalte sume devin exigibile.”
S-a arătat că și daca s-ar admite, ca in urma contractului de cesiune încheiat între Banca Comerciala R. S.A. si S.C. S. C. S.R.L, a operat o subrogație convențională a creditorului, caracterul executoriu al contractelor de credit nu ar putea fi considerat menținut atâta vreme cat cesionarului îi lipsește calitatea ceruta de lege, aceea de institutie financiara autorizata.
Contractele de credit bancar reprezintă titluri executorii potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului. Acestor categorii de înscrisuri, legea le recunoaște caracterul executoriu, fara o cerința suplimentara, in condițiile art 374¹ Cod procedură civila, nefiind necesara investirea cu formula executorie.
Aceasta soluție legislativa s-a impus ca urmare a necesitatii soluționării cu celeritate a chestiunilor legate de raporturile juridice de drept bancar, de specificul acestei activitati comerciale.
Problema de drept care se impune a fi dezlegata in cauza este daca caracterul executoriu al contractelor de credit anterior aratate s-a mentinut in condițiile in care acestea au făcut obiectul Contractului de cesiune de creanța nr. J1285/29.12.2008, in temeiul caruia creanțele au fost transferate către o societate care desfasoara o alta activitate comerciala decât cea bancara.
Au precizat că legea acordă anumitor înscrisuri caracter de titlu executoriu, fără să extindă sau să transfere acest caracter eventualelor contracte rezultate în urma unor convenții în care nu este parte împrumutatul. Instituțiile bancare si de credit, modul de organizare și funcționare al acestora, precum și regimul juridic sunt reglementate de OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Acest ansamblu de norme juridice are un caracter derogatoriu de la dreptul comun care are în vedere particularitățile impuse de activitatea bancară în general și activitatea de acordare de credite în special.
Contractul de credit este titlu executoriu exclusiv in ce privește raporturile juridice dintre împrumutator și împrumutat, respectiv intre Banca Comerciala R. S.A. si debitoarea L. T..
Dreptul la executare silita acordat societătilor de credit prin OUG nr.99/2006 are un caracter intuitu persoane, acordat tocmai in considerarea instituției bancare, raporat la particularitățile acestui tip de activitate.
Caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit este stabilit printr-un act normativ special dedicat în exclusivitate activității bancare si mai ales de acordare de credite.
Neincadrandu-se in categoria inscrisurilor carora legea le conferă caracter excutoriu, pentru a demara procedura executării silite pretinsul titlu trebuia sa fie supus procedurii investirii cu formula executorie.
În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art.399 și art.403 alin.1 C.pr.civilă.
În probațiune, contestatorii au solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, atașând la cererea introductiva, în copie, înscrisuri (f.7-13).
În data de 31.01.2013, organul de executare a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, întrucât nu este parte în executare silita.
În data de 05.03.2013, intimata S.C. S. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestație la executare, ca neîntemeiata.
În apărare, intimata a arătat că, în esență, la data de 26.06.2008 a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/2008 între Banca Comerciala R. S.A., în calitate de creditor, și L. T., în calitate de împrumutat, L. M. C. fiind „coplatitor”, contract în baza caruia banca a acordat imprumutatei un credit în suma de 8.000 euro, iar împrumutata și-a asupra expres obligația de a restitui integral suma împrumutata împreuna cu dobanda bancara aferenta.
A arătat ca la data de 29.12.2009, a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe nr. J1285/29.12.2009 încheiat intre Banca Comerciala R. SA si S. C. SRL, avand ca obiect transferul portofoliului de creanțe detinut de către B.C.R. S.A. către S. C. SRL, portofoliu care include si creanța existenta a împrumutatei L. T. astfel fiind transferata si obligația de plata a creanței cedate impreuna cu toate drepturile, fructele si beneficiile prezente si viitoare aferente acesteia, in favoarea S. C. SRL.
A menționat că, în speță, contractul de cesiune de creanța a fost înregistrat in Arhiva Electronica de garanții reale mobiliare sub nr. 249/06.01.2010, respectiv 2010-_- WRK.
In data de 19.01.2010 a fost transmisa către L. T. Notificarea de cesiune a creanței nr._/2010, act prin care contestatoarea era informata asupra transferului de creanțe intervenit intre Banca Comerciala R. SA si S. C. SRL si suplimentar ca suma datorata se va plați din contul titularului.
La data de 11.11.2010 a fost transmisa către L. T. o noua Notificare nr. HC_/2010, prin care o informeaza a doua oara pe contestatoare asupra transferului de creanța către S. C. SRL si suplimentar ca îndeplinirea obligației de plata a creanței se va efectua direct in contul S. C. SRL, precum si soldul restant de la acel moment, respectiv suma de 7.113,14 EUR.
La data de 11.11.2010 a fost transmisa către L. M. C., in calitate de coplatitor, Notificarea nr. HC_/2010, prin care l-a informat si pe acesta asupra transferului de creanța intervenit intre Banca Comerciala R. și S.C. S. C. S.R.L. și suplimentar ca îndeplinirea obligației de plata a creanței se va efectua direct in contul S. C. SRL, precum si soldul restant de la acel moment, respectiv suma de 7.113,14 EUR.
Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de împrumutata prin Contractul de credit, Banca Comerciala R. SA a emis Notificarea nr._/08.12.2009, prin care debitoarei i-a fost comunicata iminenta declararii scadentei anticipate a creditului, ca urmare a faptului ca la data respectiva inregistra in evidentele băncii o datorie de 31.843,45 EUR reprezentând sold restant.
Cu privire la motivele de nelegalitate invocate prin contestația la executare, intimata a arătat că:
Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/2008 a fost semnat de L. M. C. in calitate de coplatitor, avand fata de aceasta calitate drepturi si obligații conform mențiunilor contractului.
Atat timp cat executarea silita a fost dematara in baza unui titlu executoriu, respectiv contractul de credit bancar acesta il cuprinde automat si pe L. M. C. si este tinut la executare conform calitatii sale de coplatitor.
Susținerea conform careia L. M. C. nu ar fi semnat contractul de credit si fata de acesta nu se poate demera procedura executării silite, sunt susțineri nefondate si denota încercarea sa de a se sustrage de la obligațiile legale.
A mai arătat că la momentul semnării contractului de credit părțile au avut cunoștința de posibilitatea de cesionare, pe parcursul derulării contractului, a creanței rezultata din contractul de credit.
A susținut că art.10 „CESIUNE” din Condițiile Generale de Creditare este o reluare a unui drept legal al oricărui creditor de a-si ceda drepturile izvorâte dintr-un contract încheiat cu o alta persoana, iar BCR putea nici sa nu insereze acest articol in contractul de credit pentru a beneficia de dreptul de a-si cesiona creanța in favoarea unei alte persoane.
A menționat că art.10 din contract nu face referire distincta cu privire la calitatea persoanelor fata de care poate fi cesionata creanța.
Singura obligație in cadrul cesiunii este cea care tine de legalitatea formei de cesionare, condiție care a fost respectata atat de BCR SA cat si de S. C. SRL, societate care a preluat intreg portofoliul de creanțe detinut de BCR SA.
Susținerea ca cesiunea de creanța a fost realizata prin nerespectarea legii sunt nefondate si nedovedite, nu sunt specificate concret convențiile legale incalcate, acest lucru evidențiind aspecte ce denota reaua credința a contestatoarei care a cunoscut inca de la momentul semnării contractului de credit obligațiile contractuale ce ii reveneau, iar principala si singura sa prioritate ar fi trebuit sa fie aceea de achitare a ratelor lunare.
Contactul de cesiune de creanța este un contract in care împrumutata L. T. nu a fost parte, si nu o afecteaza decât sub aspectul noului creditor, acesta fiind S. C. SRL.
Cesiunea de creanța este o operațiune juridica legala si foarte des raspandita in activitatea comerciala, fiind reglementata expres de dispozițiile art. 1391 si urm. din Codul civil in vigoare la incheierea contractului de credit, precum si de dispozițiile art. 1566 si urm. din Codul civil actual.
A învederat că, în speță, cesiunea a operat legal și este opozabilă contestatorilor, în condițiile art.1391 și urm. Cod civil. În acest sens, intimata a invocat și decizia nr.2438/17.09.2008 pronunțată de I.C.C.J., Secția comerciala.
In ce privește opozabilitatea cesiunii, s-a aratat ca cesiunea a fost înregistrata in Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare sub nr. 249/06.01.2010, respectiv 2010-_-WRK.
Cu privire la calitatea de titlu executoriu a contractului de credit bancar, intimata a invocat prevederile art. 372 Cod procedura civila.
A susținut că, în speță, condiția esențiala pentru executarea silita pe care legiuitorul a stabilit-o este caracterul titlului executoriu, care potrivit legii poate fi si un alt inscris caruia legea ii recunoaște caracterul executoriu fara sa fie necesara interventia instantei cu privire la investirea cu formula executorie a respectivului document.
În plus, art. 12 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/26.06.2008 mentioneaza: „Prezentul contract constituie titlu executoriu conform Legii privind activitatea bancara, împreuna cu contractele si garanțiile accesorii.”
Contestarea caraterului de titlu executoriu al contractului de credit este o susținere nefondata, deoarece in situatia concreta in care legea dispune nu se poate creea o interpretare contrara, asa cum se incearca in prezenta contestatie.
S-a mai invocat faptul că acest contract de credit nu are caracter de titlu executoriu exclusiv in ce privește raporturile juridice dintre împrumutat si imprumutator, respectiv BCR SA si L. T..
S-a precizat că societatea S. C. SRL nu este o institutie de credit supusa normelor speciale si controlului Băncii Naționale a României, insa acest lucru nici nu este necesar conform legii, avand in vedere ca societatea nu s-a obligat fata de nicio persoana sa acorde finantari, ci a cumparat creanțe izvorâte din contractele de credit in care obligația de finanțare a fost deja indeplinita.
De asemenea, s-a subliniat faptul ca prin contractul de cesiune incheiat cu BCR societatea S. C. SRL a cumparat o creanța, adica un drept asupra unor sume de bani pe care contestatoarea are obligația sa le achite, si nu obligații izvorâte din contractul de credit. Prin urmare, chiar si in situatia in care contractul de credit ar avea un caracter intuitu personae, acest lucru nu poate avea nici un efect asupra dreptului societatii intimatei la încasarea creanțelor rezultate din acesta.
A afirmat ca pentru incheierea contractului de credit, Banca Comerciala R. este înregistrata si autorizata legal ca institutie de credit, îndeplinind toate condițiile legale cerute activitatii de finanțare. Faptul ca societatea S. C. SRL nu deține aceasta autorizare nu are nicio relevanta, avand in vedere ca obiectul pentru care autorizarea era necesara a fost îndeplinit de către Banca Comerciala R..
Pentru contractul de cesiune incheiat intre societatea S. C. SRL si Banca Comerciala R., obiectul nu este legat sau conditionat de vreo autorizare speciala sau de vreao calitate anume a societatii, cesiunea avand loc liber, in temeiul liberații contractuale. Contractul de cesiune de creanța este un contract consensual, deci este valabil incheiat in momentul realizarii acordului de voința, iar înregistrarea in obiectul de activitate al ., a Codului CAEN 6619 - Activitati auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activitati de asigurați si fonduri de pensii (care include monitorizarea și recuperarea creanțelor de la clienți, precum și cumpărarea de creanțe) constituie singura autorizare, calitate și condiție prealabilă de care intimata avea nevoie pentru a dobândi calitatea de cesionar al creanței împotriva împrumutatei.
A mai adaugat că intimata este unicul creditor al contestatorilor.
În drept, intimata a invocat prevederile art.115 și urm. C.pr.civilă 1865.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, atașând la întâmpinare, înscrisuri (f.34-44).
La termenul de judecata din 05.04.2013, contestatorii au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
În data de 26.03.2013, organul de executare a înaintat, în copie certificata, dosarul de executare (f.57-300).
Prin încheierea din 05.04.2013, instanța a luat act de cererea de renunțare la cererea de suspendare a executarii silite.
La termenul de judecata din 11.10.2013, contestatorii, prin avocat, au solicitat încuviințarea probei cu expertiză, față de conținutul filei 341 dosar, fiind atașate extrase de cont la dosarul cauzei, după care au învederat că soldul contestatoarei L. T. era în sumă de 7092 euro. De asemenea, contestatorii, prin avocat, au arătat că sumele preluate „nu bat”, fiind o diferență de 500 euro.
În cauză, instanța a administrat proba prin înscrisuri și expertiză în specialitatea contabilitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Analizând prioritar, în baza art. 137 C.pr.civ.1865, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimat, excepție de fond, peremptorie și absolută, instanța reține următoarele:
Având în vedere faptul că pricina dedusă judecății nu privește ipoteza prevăzută de art.399 alin.1 teza finala din Cod de procedură civilă de la 1865, instanța apreciază că citarea executorului judecătoresc cu prilejul judecării acestei contestații la executare nu se justifică, având în vedere că acesta nu are calitate de parte în proces, ci doar de participant. Ca atare, instanța învestită cu soluționarea unei contestații judecă litigiul pe baza dosarului de executare, ceea ce face inutilă prezența executorului judecătoresc.
Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatul B.E.J.A. C. și Tanurca, invocată de intimat, și va respinge contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatul B.E.J.A. C. și Tanurca, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la încheierea contractului de credit și executarea acestuia, instanța reține următoarele:
La data de 26.06.2008 a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/2008 între Banca Comerciala R. S.A., în calitate de creditor, și L. T., în calitate de împrumutat, contract în baza caruia banca a acordat imprumutatei un credit în suma de 8.000 euro, iar împrumutata și-a asupra expres obligația de a restitui integral suma împrumutata împreuna cu dobanda bancara aferenta (f.34-40, 59-62).
În data de 26.04.2009, BCR S.A. a emis notificarea nr._/26.04.2009, prin care se aduce la cunoștința debitoarei L. T. ca acesta se înregistreaza 16 zile de restanta si o datorie in valoare de 136,42 euro (f.323).
În data de 25.05.2009, BCR S.A. a emis notificarea nr._, prin care a s-a adus la cunoștința debitoarei ca înregistreaza 15 zile de restanta si o datorie in valoare de 157,84 euro (f.322)
În data de 08.12.2009, BCR S.A. a emis o notificare catre L. T., prin care i-a adus la cunoștință că înregistreaza în evidențele bancii o datorie totala de_._ euro (eroare materiala). Prin aceeași notificare, creditorul a pus în vedere debitoarei că în ipoteza în care nu se va achita debitul, întreaga creanța va fi considerată de drept exigibilă si că se va declara întreg soldul datorat scadent anticipat (f.355-357).
Cat privește cesionarea creanței, instanța reține următoarele:
La data de 29.12.2009, a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe nr. J1285/29.12.2009 intervenit intre Banca Comerciala R. SA si S. C. SRL, avand ca obiect transferul portofoliului de creanțe detinut de către B.C.R. S.A. către S. C. SRL, portofoliu care include si creanța debitoarei L. T., astfel fiind transferata si obligația de plata a creanței cedate impreuna cu toate drepturile, fructele si beneficiile prezente si viitoare aferente acesteia, in favoarea S. C. SRL (f.63-67, 71).
În data de 19.01.2010, cedentul și cesionarul au emis notificarea aflată la fila 73, prin care au încunoștiințat debitorul cedat L. T. asupra cesiunii creanței și cuantumul acesteia, respectiv 7515._ euro.
Ținând seama de ordinul de plată din 31.01.2011, prin care L. T. a depus suma de 100 euro în contul S.C. S. C. S.R.L., instanța constată că, cel puțin din acest moment, debitoarea avea cunoștință de cesiunea de creanța mai sus aratata (f.115, vol.II).
Cu privire la faza executarii silite, instanța reține următoarele:
În data de 06.07.2012, intimata S.C. S. C. S.R.L. a formulat către B.E.J.A. C. și Tanurca cerere de executare silita împotriva debitorilor L. T. și L. M. C., în vederea recuperarii creanței în cuantum de 6.335,52 euro, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/26.06.2008 (f.57).
Prin încheierea din 17.07.2012 pronunțată în dosarul nr._/303/2012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis în parte cererea formulata de B. C. și Tanurca în sensul ca a încuviințat executarea silita cu privire la debitorul L. T. și a respins, ca neîntemeiata, cererea de încuviințare a executarii silite împotriva debitorului L. C. (f.111).
Prin încheierea din 23.07.2012 pronunțată în dosarul nr._/301/2012, Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea formulata de B. C. și Tanurca în sensul ca a încuviințat executarea silita cu privire la debitorii L. T. și L. C. (f.109).
Prin încheierea din 09.08.2012 pronunțată în dosarul nr._/300/2012, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea formulata de B. C. și Tanurca în sensul ca a încuviințat executarea silita cu privire la debitorii L. T. și L. C. (f.108).
Prin încheierea din 13.08.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte cererea formulata de B. C. și Tanurca în sensul ca a încuviințat executarea silita cu privire la debitorul L. T. și a respins, ca neîntemeiata, cererea de încuviințare a executarii silite împotriva debitorului L. C. (f.107).
Prin încheierea din 23.08.2012 pronunțată în dosarul nr._/302/2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis în parte cererea formulata de B. C. și Tanurca în sensul ca a încuviințat executarea silita cu privire la debitorul L. T. și a respins, ca neîntemeiata, cererea de încuviințare a executarii silite împotriva debitorului L. C. (f.110).
În data de 21.09.2012 B.E.J.A. „C. și Tanurca” a emis adresa de înființare a popririi, în vederea recuperarii sumei de 6.335,52 euro, precum și a sumei de 4.865,06 lei, reprezentând cheltuieli de executare (vol.I, f.7).
În aceeași zi s-a emis și înștiințarea nr.353/21.09.2012, prin care organul de executare a adus la cunoștința debitorilor L. T. și L. C. că împotriva acestora s-a luat măsura popririi în vederea recuperarii sumei de 6.335,52 euro, precum și a sumei de 4.865,06 lei, reprezentând cheltuieli de executare (f.9).
Analizând legalitatea și temeinicia actelor de executare contestate, prin prisma motivelor formulate de către contestatori, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept discutate, instanța constată următoarele:
Potrivit art.372 C.pr.civilă, executarea silita se efectuează numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt titlu executoriu care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Având în vedere faptul că titlul în baza căruia a fost demarată executarea silită (filele 34-40, vol.I) împotriva contestatorului L. M. C. nu poartă semnătura acestuia, instanța apreciază că în data de 06 iulie 2012 intimata S.C. S. C. S.R.L. nu era îndreptățită să formuleze cerere de executare silită împotriva acestui debitor.
Pe cale de consecință, încuviințarea executării silite și actele de executare efectuate împotriva debitorului L. M. C. sunt lovite de nulitate, întrucat acestea nesocotesc dispozițiile art.372 C.pr.civilă 1865.
De altfel, pentru aceleasi considerente, Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Sectorului 6 București au respins cererea de încuviințare a executării silite împotriva contestatorului L. M. C..
Față de dispozițiile art.337 C.pr.civilă, instanța nu poate primi argumentul contestatorilor în sensul că încheierea de respingere a încuviințării executării silite a intrat în puterea de lucru de judecat.
Având în vedere faptul că valabilitatea cesionării unei creanțe nu este condiționată de data exigibilității creanței, ținând seama de dispozițiile art.1391 – art.1396 C.civil de la 1864, instanța va înlătura ca neîntemeiat argumentul contestatorilor sub acest aspect.
Vazând că cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, instanța constată că intimatei i-a fost transferat inclusiv dreptul de a se prevala de caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar nr._ din 26.06.2008.
Având în vedere faptul că dispozițiile art.120 din OUG nr.99/2006 recunosc caracterul de titlu executoriu contractelor de credit încheiate de instituțile de credit prevăzute de art.3 din același act normativ, fără alte condiționări, instanța va înlătura ca neîntemeiat argumentul contestatorilor în sensul că cesionarului îi lipsește calitatea cerută de lege pentru a începe executarea silită în baza prevederilor legale sus-menționate.
Ținând seama de faptul că recuperarea creanței datorate de contestatoare nu are legătură cu activitata bancară, instanța apreciază că intimata nu era ținută să respecte procedura de autorizare prevăzută de art.32 și urm. din OUG nr.99/2006.
Pentru aceste considerente, instanța nu poate primi argumentul contestatorilor în sensul că dreptul la executare silita ar avea caracter intuitu persoane.
Ținând cont de dispozițiile art.374¹ C.pr.civilă coroborat cu art.120 din OUG nr.99/2006, instanța apreciază intimata nu avea obligația să solicite, în prealabil, investirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr._ din 26.06.2008.
În ceea ce privește dreptul intimatei de a calcula accesorii după data rezilierii contractului de credit, instanța reține următoarele:
Clauza penală este acea convenție accesorie obligatorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
Dacă s-a prevăzut clauza penală pentru întârziere la executare, creditorul poate cere atat executarea în natură, cât și clauza penală (art.1069 alin.2 C.civil 1864).
Ținând seama de clauzele inserate la pct.7 și 8 din contractul de credit bancar nr._, instanța constată că părțile semnate au evaluat prejudiciul suferit de creditor în caz de executare cu întârziere a obligației debitorului, creditorul fiind îndreptățit să perceapa o dobândă penalizatoare cuprinsă între 12,4% si 15,4%.
Vazand ca aceste clauze penale fac parte din categoria clauzelor care sunt destinate să producă efecte și în caz de reziliere (cum ar fi clauza compromisorie sau clauza atributivă de competență), respectiv pana la momentul în care debitorul va restitui debitul principal, ținând seama si de principiul pacta sunt servanda, instanța nu va primi argumentul debitoarei în sensul că intimata nu mai avea dreptul să perceapa accesorii.
Pe de altă parte, ținând seama de obiectul și cauza contractului pus în executare, instanța apreciază că încetarea contractului cauzată chiar de către debitor (neîndeplinirea obligațiilor principale) nu poate avea ca efect nașterea dreptului debitorului de a se folosi de capital, pe mai departe, cu titlu gratuit.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că la momentul începerii executării silite debitorul datora cel puțin (creditorul a înțeles să perceapă penalități calculate potrivit procentului stabilit în art.5, iar nu procentul de la pct.7 si 8 din contract) suma de 6.672,76 euro, astfel cum reiese din concluzia expertului judiciar (varianta a II-a).
Cum executarea silită privește o sumă mai mică, respectiv 6.335,52 euro (fila 57), instanța apreciază că executarea silită a fost demarată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Față de cele mai sus expuse, instanța va admite în parte contestația, va anula actele de executare efectuate în dosarul nr.353/_, în ceea ce privește debitorul L. M. C. si va respinge în rest contestația, ca neîntemeiata.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocata de intimat.
Respinge contestația la executare formulata în contradictoriu cu intimatul B.E.J.A. „C. și Tanurca”, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Admite în parte contestația privind pe contestator L. T. cu domiciliul în București, sector 3, ., . A, etaj 1, apart. 9 si cu domiciliul ales în București, ., Turnul T6, etaj 7, apart 701, contestator L. M. C. cu domiciliul în București, sector 5, .. 8, scara A, apart. 14 și cu domiciliul ales București, ., Turnul T6, etaj 7, apart 701 și pe intimat S.C. S. C. S.R.L. cu sediul în București, sector 3, .. 5, .. 3, intimat BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE - SUCURSALA D. cu sediul în București, sector 1, Calea D., nr. 135, intimat BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚII ,,C. SI TANURCA"" cu sediul în București, sector 3, ., ., .> Anulează actele de executare efectuate în dosarul nr.353/_, în ceea ce privește debitorul L. M. C..
Respinge în rest contestația, ca neîntemeiata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședință publică, astăzi, 13.07.2015.
P. GREFIER
Red.C.A./tehn. C.A/H.A.
7 ex./10.12.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|