Contestaţie la executare. Sentința nr. 2927/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2927/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2927/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 2927/2015
Ședința publică din data de 17 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. R. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare în dosarul de executare nr. 2762/B/2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, reprezentată prin avocat M. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin Serviciul Registratură, la data de 13.02.2105, contestatoarea a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei și răspuns la întâmpinare, după care:
În temeiul art. 219 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu procedura de citare cu partea lipsă și constată că aceasta a fost legal îndeplinită.
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze contestația la executare, conform art. 750 alin. 1 raportat la art. 650 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că executarea silită contestată a fost încuviințată de către această instanță.
În conformitate cu art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod procedură civilă, constatând că nu s-au formulat cereri prealabile și că nu au fost invocate alte excepții, instanța acordă cuvântul părților cu privire la probele solicitate.
Contestatoarea, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o legală, admisibilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.
Contestatoarea, prin avocat, arată faptul că executarea silită a fost demarată pentru debitul în valoare de 28 euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecerea pe rețeaua de drumuri naționale. Susține faptul că la debitul rezultat din titlurile executorii se adaugă și cheltuieli de executare. Arată faptul că, ulterior emiterii procesulu-verbal, prin Legea nr. 144/2012, prevederile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, au fost abrogate. Totodată, arată că se creează o discriminare nejustificată între persoanele care au contestat procesele-verbale la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 prin care a fost abrogat tariful de despăgubire. Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte. La alin. 2 al aceluiași articol din legea fundamentală prevede expres că în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În cauza D. P. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu ca statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture, din oficiu sau la cererea părților, prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale. Prin Decizia nr. 228/2007, Curtea Constituțională a admis sesizarea și a statuat faptul că prevederile art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. Curtea a reținut că diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile. În cazul de față, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi. Solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin cererea trimisă prin curier la data de 29.12.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 5.01.2015, sub nr._, S. R. S.R.L. a formulat contestație la executarea silită începută de intimată în dosarul de executare nr. 2762/B/2014 aflat al Biroului Executorului Judecătoresc S. I. C., solicitând anularea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că executarea silită a fost demarată pentru debitul în valoare de 128 lei (echivalentul a 28 euro), reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, deși aceste prevederi au fost abrogate prin Legea nr. 144/2012, ulterior emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției. A susținut că, prin Decizia nr. 385/2013, Curtea Constituțională a reținut că Legea nr. 144/2012 conține norme care aparțin sferei domeniului contravențional, astfel încât acestea pot retroactiva, în conformitate cu art. 15 alin. 2 din Constituție. A mai învederat că, prin Decizia nr. 228/2007, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. A concluzionat că tariful de despăgubire reglementat de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 reprezintă o sancțiune contravențională complementară, fiindu-i aplicabil principiul retroactivității legii contravenționale prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, astfel încât întreaga executare silită este lovită de nulitate, existând un impediment legal pentru începerea și continuarea acesteia. A mai invocat cuantumul excesiv al cheltuielilor de executare prin raportare la debitul contestat și la Ordinul nr. 2550/2006, onorariul pentru consultațiile acordate de executor fiind disproporționat față de complexitatea executării silite.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 711 și următoarele Cod procedură civilă.
În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 lei (fila 61).
La data de 22.01.2015, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică, precum și menținerea tuturor actelor și formelor de executare contestate.
În motivarea întâmpinării, intimata a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012, întrucât, conform art. II, se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate până la data intrării în vigoare a legii, adică până la data de 27.07.2012, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. A mai arătat că obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat intimatei. A considerat că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă, legea aplicabilă în timp fiind cea în vigoare la momentul epuizării acesteia, aceasta reprezentând o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale. A afirmat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 face referire expresă la situația în care legea de referință nu mai califică fapta drept contravenție, ceea ce nu se regăsește în prezenta speță, contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 nefiind dezincriminată. Referitor la valoarea cheltuielilor de executare, intimata a precizat că acestea se încadrează în limitele legale admise de O.M.J. nr. 2550/2006, obligația de plată a acestora fiind în sarcina debitorului care nu a executat obligația.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205Cod procedură civilă.
În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 13.02.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat faptul că prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 trebuie incluse în domeniul prevederilor de natură contravențională, din interpretarea dată de Curtea Constituțională prevederilor art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 reieșind că acestea sunt pe deplin aplicabile și prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012.
La solicitarea instanței, în temeiul art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 2762/B/2014, cheltuielile de comunicare fiind în cuantum de 25 lei.
Instanța a încuviințat și a fost administrată, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fiind obligată și la achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 Euro, la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării.
Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei, prin poștă, fiind primit la data de 30.09.2011.
La data de 17.07.2014, creditoarea-intimată C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat împotriva contestatoarei cerere de executare a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011, pentru realizarea creanței în cuantum de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire.
Prin Încheierea din 17.07.2014 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. a fost deschis dosarul de executare silită nr. 2762/B/2014, executarea silită fiind încuviințată prin Încheierea din camera de consiliu din data de 28.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2014.
Prin Încheierea din 11.09.2014, executorul judecătoresc a stabilit suma de 407,87 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, onorariul său fiind în cuantum de 15,87 lei, taxele poștale fiind de 124 lei, iar onorariul pentru consultanță executare fiind în cuantum de 248 lei.
Prin adresele de înființare a popririi nr. 2762/B/2014 emise în data de 18.12.2014, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorului deschise la mai multe unități bancare, până la achitarea integrală a debitului de 535,87 lei. Poprirea a fost ridicată prin adresa din data de 8.01.2015, ca urmare a plății debitului și cheltuielilor de executare.
Prin somația din data de 24.11.2014 comunicată debitoarei la data de 19.12.2014, executorul judecătoresc a pus în vedere contestatoarei ca, în termen de o zi de la primirea sau afișarea somației, să achite suma de 535,87 lei.
Prin Încheierea din 8.01.2015, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumei de 535,87 lei, consemnată la dispoziția sa, după cum urmează: suma de 337,87 lei, reprezentând cheltuieli de executare, s-a virat în contul executorului judecătoresc, iar suma de 198 lei, reprezentând debit, s-a virat în contul creditorului.
Aceasta fiind situația de fapt, instanța reține că, potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
În speță, instanța constată că executarea silită contestată a fost pornită cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 625 alin. 1 și art. 662 Cod procedură civilă raportat la art. 12 din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Astfel, executarea silită a fost începută pentru realizarea creanței constând în tariful de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011, în temeiul prevederilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Însă, ulterior emiterii procesului-verbal de contravenție, dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 au fost abrogate expres prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 509 din 24 iulie 2012.
În conformitate cu art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii se anulează.
Prin Decizia nr. 385/2013, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași și a constatat că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei hotărâri, instanța de contencios constituțional a reținut că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
Conform art. 12 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. Prin Decizia nr. 228/2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În speță, având în vedere considerentele Deciziei nr. 385/2013 pronunțată de Curtea Constituțională, instanța constată că abrogarea dispozițiilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 reprezintă o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional.
În conformitate cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, dispozițiile legii contravenționale mai favorabile se aplică și pentru trecut, astfel încât abrogarea prevederilor legale în baza cărora s-a stabilit obligația contestatoarei de plată a tarifului de despăgubire împiedică executarea creanței stabilite cu acest titlu prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011.
Interpretarea dată de intimată prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 este greșită și contravine prevederilor art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Instanța reține că legiuitorul a prevăzut anularea tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare legii, ceea ce nu exclude aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la executarea tarifelor de despăgubire aplicate prin procese-verbale împotriva cărora nu s-a formulat plângere contravențională, neexistând nicio dispoziție legală în sensul apărărilor formulate de intimată.
Concluzia la care a ajuns creditoarea decurge din aplicarea greșită a metodei de interpretare per a contrario cu privire la dispozițiile legale analizate, deși nu se regăsește situația premisă (tertium non datur) pentru aplicarea acestei metode de interpretare, fiind posibilă și prevăzută de art. 15 alin. 2 din Constituția României o treia situație juridică, respectiv aceea a neexecutării tarifelor de despăgubire stabilite prin procese-verbale de contravenție împotriva cărora nu s-a formulat plângere contravențională anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
Totodată, aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 în sensul solicitat de intimată contravine principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituția României și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, neexistând nicio justificare obiectivă pentru crearea unui tratament diferit între persoanele care au formulat plângeri contravenționale neîntemeiate împotriva proceselor-verbale de contravenție emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și cele care nu le-au contestat, întrucât nu aveau motiv, eliminarea tarifului de despăgubire fiind ulterioară împlinirii termenului prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța concluzionează în sensul că prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 nu interzic aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la tarifele de despăgubire stabilite prin procese-verbale de contravenție care nu au fost contestate anterior intrării în vigoare a legii.
În conformitate cu considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională la respingerea excepției de neconstituționalitate invocată de însăși intimata-creditoare cu privire la art. II din Legea nr. 144/2012, instanța stabilește că este în afara dubiului faptul că eliminarea obligației de plată a tarifului de despăgubire reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, această creanță neavând caracterul unor despăgubiri civile și fiind datorată însuși organului constatator.
Faptul că o contravenție are caracter continuu nu prezintă nicio relevanță cu privire la aplicarea legii contravenționale mai favorabile pentru executarea sancțiunilor contravenționale, acest caracter fiind avut în vedere la stabilirea legii aplicabile pentru constatarea și sancționarea contravenției, iar nu pentru executarea sancțiunii.
De asemenea, punerea în executare a unei sancțiuni contravenționale aplicate în baza unui text de lege care nu se mai află în vigoare nu poate fi justificată de faptul că nu a intervenit dezincriminarea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002. Aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la executarea sancțiunii este obligatorie, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în interpretarea stabilită ca fiind constituțională prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, și este necesară, pentru a nu se crea o discriminare nejustificată între persoanele în sarcina cărora s-a stabilit obligația de plată a tarifului prevăzut de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, prin procese-verbale de contravenție comunicate cu mai mult de 15 zile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, și celelalte persoane, care au avut posibilitatea de a contesta și de a obține anularea obligațiilor de plată a unor asemenea sume, ca urmare a abrogării dispozițiilor legale în baza cărora au fost stabilite.
În ceea ce privește al doilea motiv al contestației la executare privind Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 11.09.2014, instanța îl consideră întemeiat, având în vedere că includerea în cuprinsul cheltuielilor de executare a sumei de 248 lei, reprezentând „onorariu consultanță executare” s-a făcut în mod abuziv și cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 669 alin. 3 și alin. 4 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța observă că executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare având o valoare mult mai mare decât onorariul său, în scopul evident de a obține un beneficiu suplimentar onorariului cuvenit, fără a se regăsi în dosarul de executare dovezile de prestare a serviciilor constând în consultanța în faza de executare silită sau de avansare a unor asemenea cheltuieli de către creditor, un asemenea serviciu nefiind necesar a fi prestat, dat fiind faptul că cererea de executare silită a fost întocmită de către consilierul juridic al intimatei.
Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată cu încălcarea principiului aplicării legii contravenționale mai favorabile, după abrogarea temeiului legal în baza căruia a fost stabilită obligația de plată a tarifului de despăgubire, instanța constată că executarea silită contestată este nelegală, contravenind prevederilor art. 625 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 12 din O.G. nr. 2/2001, precum și că se urmărește realizarea unei creanțe inexistente la data începerii executării, cu încălcarea art. 662 Cod procedură civilă, motive pentru care, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, va anula procedura de executare silită în dosarul de executare nr. 2762/B/2014 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C..
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, aceasta având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 716 alin. 2 raportat la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că întreaga culpă procesuală pentru pornirea prezentului litigiu aparține intimatei-creditoare, instanța o va obliga la plata către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. a sumei de 25 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de comunicarea unei copii de pe dosarul de executare.
Prezenta hotărâre judecătorească se va comunica, din oficiu, Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C., după rămânerea definitivă, conform art. 719 alin. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S. R. S.R.L., având C.U.I._ și număr de ordine în Registrul Comerțului J40/_/1992, cu sediul în București, .-57, sector 1, și cu sediul ales în București, ., Clădirea C6, parter, sector 1, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87.
Anulează procedura de executare silită în dosarul de executare nr. 2762/B/2014 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C..
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, contestatoarea având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, obligă pe intimata C.N.A.D.N.R. S.A. la plata către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C. a sumei de 25 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de comunicarea unei copii de pe dosarul de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 717 alin. 1 și art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE:GREFIER:
M. STANCUMARIANA B.
Se comunică:
- contestatoarei S. R. S.R.L., la sediul ales din București, ., Clădirea C6, parter, sector 1;
- intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI, la sediul din București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87;
- către Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C., după rămânerea definitivă.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./5 ex./17.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2928/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2388/2015. Judecătoria... → |
|---|
