Pretenţii. Sentința nr. 2868/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2868/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2868/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2868

Ședința publică de la 16.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. B. E.

GREFIER R. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., UNIUNEA PRODUCATORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL - ASOCIAȚIA R. DE GESTIUNE A OPERELOR AUDIOVIZUALE în contradictoriu cu pârâții S.C. D. H. S.R.L., S.C. M. C. PALACE ..L., S.C. C. C. S.R.L. având ca obiect pretenții, drepturi de autor.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015, data de 11.02.2015 și data de 16.02.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2015 sub nr._, disjunsă din dosarul nr._/299/2013, reclamanta U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A, UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL –ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE GESTIUNE A OPERELOR AUDIOVIZUALE, ORGANISM DE GESTIUNE COLECTIVĂ a chemat în judecată pârâții ., . AP H SRL, ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata triplului remunerațiilor legal datorate pentru utilizarea repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale a U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A în scopul comunicării publice ambientale într-un cuantum care va fi precizat ulterior, datorate pentru perioada 01.06.2010 la zi reprezentând drepturi patrimoniale conexe ale producătorilor de videograme pentru comunicare publică ambientală, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâților la plata remunerațiilor legal prevăzute în tabelele din metodologia de colectare al căror cuantum total va fi precizat ulterior, datorate pentru perioada 01.06.2010 la zi, reprezentând drepturi patrimoniale conexe ale producătorilor de videograme pentru comunicarea publică a acestora, la plata penalităților de întârziere datorate pentru perioada 01.06.2010 la zi, echivalente nivelului dobânzii de referință stabilit de Banca Națională a României aferente sumelor neachitate la termen calculate pe zi de întârziere de la data scadenței, la comunicarea către U.-A. a informațiilor considerate necesare calculării sumelor datorate și repartizării remunerațiilor încasate, la încheierea de către pârâte a unor autorizații de licență neexclusivă cu U.-A., conform prevederilor legale sau, în lipsa acestora la încetarea oricăror activități neautorizate și nelegale de comunicare publică ambientală a operelor cinematografice sau a oricăror altor opere audiovizuale în spațiilor lor de lucru, astfel cum este aceasta definită de metodologia în vigoare –Decizia ORDA nr. 17/2008, cu cheltuieli de judecată .

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 17/30.01.2206 a directorului General al ORDA a fost publicat în M.Of. al României, Partea I, nr. 158/20.02.2006 Protocolul având drept obiect Metodologia privind utilizarea repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale al U.-A. în scopul comunicării publice și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de opere cinematografice și alte opere audiovizuale, precum și desemnarea organismului de gestiune colectivă U.-A. drept organism de gestiune colectivă al acestora. S-a menționat că, prin Decizia ORDA nr. 10/05.02.2013 publicată în M.Of al României, Partea I, nr. 93/12.02.2013 privind modificarea, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național a remunerațiilor cuvenite producătorilor de opere audiovizuale, prevăzute în Anexa la decizia directorului general al Oficiului pentru Drepturile de autor nr. 17/20.02.2006 s-a actualizat cu rata inflații valoarea drepturilor patrimoniale cuvenite producătorilor de opere audiovizuale. Reclamanta a susținut că pârâtele, ani la rând au utilizat opere audiovizuale prin comunicare publică ambientală în mod nelegal, fără să fi încheiat în prealabil o autorizație licență neexclusivă a U. –A. în acest sens, astfel cum prevede legea drepturilor de autor și conexe drepturilor de autor nr. 8/1996. Reclamanta a subliniat că procedând astfel, pârâtele au încălcat în mod continuu drepturile patrimoniale ale producătorilor de videograme și în ciuda numeroaselor notificări adresate pârâtelor, acestea nu au înțeles să dea curs solicitărilor de a încheia autorizație de licență neexclusivă și de a plăti remunerațiile datorate corespunzătoare. Reclamanta a arătat că pârâtele utilizează opere audiovizuale prin comunicare publică ambientală, astfel cum este aceasta definită de lege și de metodologia în vigoare atâta timp cât sunt unități hoteliere clasificate ca făcând parte din categoria 3-5 stele, categorie care, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1051/2011 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pentru aprobarea Normelor Metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, publicat în M. Of. Nr. 182/15.03.2011 obligă respectivele unități hoteliere să fie dotate și cu televizoare cu recepție canale TV cel puțin. Reclamanta a susținut că remunerația datorată de utilizatori se calculează prin înmulțirea remunerației lunare cu numărul de luni pentru care se face autorizarea. S-a menționat că pentru perioadele autorizate reprezentând luni incomplete se împarte remunerația lunară la numărul de săptămâni /zile aferente unei luni calendaristice, iar rezultatul se înmulțește cu numărul de săptămâni/zile pentru care se face autorizarea. Reclamanta a învederat că plata se face de către utilizatorul care deține cu orice titlu spațiul în care are loc comunicarea publică, iar în cazul transmiterii parțiale cu orice titlu a folosinței unui spațiu, subdobânditorii vor plăti remunerații distincte dacă utilizează surse proprii de sunet și/sau imagine. Reclamanta a subliniat că în sarcina pârâtelor există și obligația de a comunica orice informații considerate de către U. – A. - colectorul informațiilor ca fiind utile și necesare repartizării remunerațiilor încasate, iar lipsa acestor informații din evidențele sale duce nu doar la imposibilitatea calculării cuantumului remunerațiilor datorate de către pârâte și obligatoriu a fi repartizate către titularii de drepturi, dar și la cunoașterea bazei de repartizare a remunerațiilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. Legii nr. 8/1996, Ordinul nr. 1051/2011 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pentru aprobarea Normelor Metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, publicat în M. Of. Nr. 182/15.03.2011, Deciziile ORDA nr. 17/30.01.2006, nr. 10/05.02.2013.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri .

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru și timbru judiciar.

La data de 17.10.2013, reclamanta U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., UNIUNEA PRODUCATORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL - ASOCIAȚIA R. DE GESTIUNE A OPERELOR AUDIOVIZUALE, Organism de Gestiune Colectivă (OGC) a depus precizări prin care a indicat cuantumul sumelor provizorii solicitate de la pârâte.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11.11.2013, pârâta . .>a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prejudiciul invocat de reclamantă fiind unul arbitrar.

În drept, au fost invocate disp. Legii nr. 8/1996, art. 1357, 1381 și urm. C. civ., art. 205 C. proc. civ.

În susținerea întâmpinării, pârâta a depus la dosar înscrisuri.

La data de 13.12.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta . .>

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.02.2014, pârâta . a invocat excepția netimbrării și a solicitat anularea cererii, ca netimbrată și pe fond, respingerea cererii, ca neîntemeiată .

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că se impune timbrarea cererii în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997 aplicabile cererilor evaluabile în bani, adică la valoarea totală a pretențiilor. Pe fond, pârâta a învederat că reclamanta nu a probat pretențiile sale privind comunicarea de videograme și opere cinematografice, dar avea și cunoștință că nu deține asemenea aparatură din investigațiile organelor de cercetare penală. Pârâta a susținut că deține autorizație licență neexclusivă de utilizare a muzicii în scop ambiental emisă de către UPFR, licența nr. 8184/26.09.2013 valabilă pentru utilizarea muzicii audio în spațiile deținute.

În drept, au fost invocate disp. art. 205 C. p. c., legii nr. 8/1996.

În susținerea întâmpinării, pârâta a depus înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 10.12.2014, reclamanta a depus la dosar tranzacția încheiată cu pârâta . în original ( f. 154 ) și a solicitat să se ia act de aceasta.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă și pârâții ., . . cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu expertiză contabilă.

La termenul de judecată din data de 17.09.2014, instanța a constatat decăzută pârâta . din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepții de ordine privata, ca urmare a nerespectării termenului de depunere a întâmpinării, în baza art. 208 C.p.c..

Expert ABALARU S. a efectuat raportul de expertiză contabilă, fiind depus la dosar la filele 85-145.

Analizând cu prioritate tranzacția încheiată între reclamanta U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., UNIUNEA PRODUCATORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL - ASOCIAȚIA R. DE GESTIUNE A OPERELOR AUDIOVIZUALE și pârâta ., constatând că aceste părți au ajuns la o înțelegere amiabila si că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în ce privește capacitatea de exercițiu a părților, iar actul încheiat este expresia voinței lor libere, instanța, în baza art. 438-439 C.p.c. va lua act si va consfinți învoiala intervenită între părți conform înscrisului intitulat TRANZACTIE din data de 17.11.2014 privind executarea de către . a obligației de plata a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi conexe reprezentați de U.P.F.A.R. – A.R.G.O.A. pentru comunicare publica ambientala, in perioada 01.06._14, încheiat în 3 exemplare originale.

În ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta ., instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Reclamanta își justifică legitimarea procesuală activă, în baza art. 123 ind. 1 lit. g din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe si a Deciziei Oficiului Român pentru Drepturi de Autor nr. 9/1999, publicată în M.Of. 177/25.04.2000, privind avizarea constituirii și funcționării ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe deținute de producători în domeniul operelor audiovizuale și cinematografice a Asociației "Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România și a Deciziei Oficiului Român pentru Drepturi de Autor nr. 337/2010, publicată în M.Of. 3/3.01.2011 privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România - Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.) drept colector al remunerațiilor cuvenite producătorilor de videograme pentru retransmiterea prin cablu, stabilite prin Metodologia privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu.

În această calitate, reclamanta UPFR a notificat pe pârâta S.C. C. C. S.R.L. cu privire la obligația de a obține licență neexclusivă pentru autorizarea comunicării publice a operelor cinematografice si audiovizuale, de a înceta imediat orice comunicare publica a programelor de televiziune pana la incheierea autorizatiei de licenta neexclusiva și de a achita remunerațiile conform metodologiei in vigoare, precum si triplul remuneratiilor pe perioada pentru care nu a avut incheiata autorizatie de licenta neexeclusiva (a se vedea somatia din 23.04.2012, notificarea din 31.08.2011, comunicate la 08.05.2012, respectiv 02.09.2011-f. 47-50, dosar nr._/299/2013 al JS 1).

Potrivit dispozițiilor art. 106 ind. 3 lit. h, art. 130 alin. 1 lit. a și h din Legea nr. 8/1996, pârâtei îi revenea obligația legală de a solicita reclamantei eliberarea unei licențe neexclusive pentru comunicarea publica a operelor cinematografice si audiovizuale și de a plăti remunerația echitabilă, astfel cum rezultă și din dispozițiile Deciziei ORDA nr. 17/2006, avand in vedere ca activitatea desfasurata de parata este de servicii hoteliere, detinand certificatul de clasificare nr. 6448/4020/29.03.2011 pentru Hotelul C. C. –categoria 5 stele (a se vedea certificatul nr. 6448/4020/29.03.2011 si adresa nr. 1336/03.11.2014 emisa de Ministerul Economiei - Autoritatea N. pentru Turism-f. 69, 162), precum si de restaurant/bar/cofetarie (autorizatia nr. 7717/D1213/14.04.2014-f. 67). Modalitatea de calcul este opozabilă inclusiv în lipsa licenței neexclusive pentru toți utilizatorii din domeniu în temeiul legii, având in vedere ca aceasta este cuprinsa ., cu putere generala, publicat in Monitorul Oficial (Decizia ORDA nr. 17/2006).

Conform Deciziei ORDA nr. 17/2006 (publicata in M. Of. nr. 158/20.02.2006), rezultă că prezentarea de opere cinematografice sau audiovizuale in spatii accesibile publicului, indiferente de modalitatea realizării comunicării (instalații de amplificare, întrebuințarea de aparate de redare, precum echipamente video, televizoare, echipament informatic, etc. ) se poate realiza numai după obținerea din partea organismului de gestiune colector unic a autorizației sub formă de licență neexclusivă în schimbul unei remunerații lunare calculate conform tabelului cuprins in metodologia privind utilizarea repertoriului de opere cinematografice si alte opere audiovizuale, in scopul comunicării publice (aprobat prin decizia mai sus menționata).

Potrivit art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute si protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecata sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor si constatarea încălcării acestora si pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, la stabilirea cărora instanța ia în considerare: a) fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit. a).

Dispoziția legală menționată circumstanțiază o formă a răspunderii civile delictuale. Pe lângă cerințele prevăzute de Legea nr. 8/1996, pentru antrenarea răspunderii pârâtei este necesar a fi îndeplinite și cerințele art. 998 – 999 C. civ. 1864/art. 1357 cod civil 2009: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Analizând dispoziții legale speciale, instanța constată că:

  1. este obligatorie stabilirea uneia dintre despăgubirile prevăzute la lit. a sau b, având în vedere folosirea conjuncției „fie” în ambele texte legale.
  2. este prioritară acordarea unei despăgubiri calculate potrivit lit. a, având în vedere exprimarea „în cazul în care nu se pot aplica criteriile de la lit. a”;
  3. în situația în care reclamantul nu invocă unul dintre criteriile prevăzute la lit. a sau pârâtul nu se apără prin invocarea aceleiași litere, cuantumul despăgubirilor este stabilit de lege, neexistând o altă posibilitate de apreciere pentru instanță.

În prezenta cauză, reclamanta a solicitat aplicarea art. 139 alin. 1 lit. b din Legea nr. 8/1996, iar pârâta nu a depus documente justificative din care să rezulte baza de calcul.

Prin urmare, în lipsa posibilității de aplicare a criteriilor prevăzute la lit. a, având în vedere și concluziile expertizei contabile care a calculat remunerației pentru perioada iunie 2010 –decembrie 2014, conform Deciziei nr. 17/2006 si a Deciziei nr. 10/2013 (publicata in M. Of. nr. 93/14.02.2013), despăgubirea datorată de pârâtă în temeiul art. 139 din Legea nr. 8/1996 este prezumată legal a avea cuantumul triplului remunerației prevăzute de lege. In acest sens, instanța constată că triplul remunerației pentru intervalul mai sus indicat, aferente activității de hotel, restaurant, bar si cofetărie, este in cuantum de 67.558,92 lei inclusiv TVA (a se vedea raportul de expertiză contabilă –f. 96,97, dosar nr._ ).

Instanța va da eficiență concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat de expert ABALARU S., lucrarea fiind întocmită pe baza actelor depuse la dosarul cauzei, în acord cu normativele de specialitate, criticile pârâtei . fiind apreciate ca neîntemeiate.

Referitor la apararea paratei in sensul ca nu s-a facut dovada existentei aparaturii de comunicare a operelor audiovizuale (televizoare, video, etc.), instanta urmeaza a o inlatura, avand in vedere ca, de pe site-ul paratei, rezulta ca fiecare camera este dotata cu TV, iar hotelul are si restaurant, bar si cofetarie, primele beneficiind de 5 stele, ultima fiind de 4 stele. De asemenea, conform site-ului (f. 102-103), parata detine si o sala de conferinte, putand organiza conferinte, seminarii, intalniri de afaceri, astfel incat este putin probabil ca aceste spatii sa nu fie dotate cu TV.

De altfel, potrivit Ordinului ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1.051/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 și 182 bis din 15 martie 2011, respectiv a Ordinului Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Turism nr. 65/2013, publicat in M Of nr. 353 bis/14.06.2013 (anexa 1), hotelurile de 5 stele trebuie sa fie dotate si cu televizoare cu receptie canale TV. Astfel, in lipsa acestor aparate TV, parata nu putea primi categoria de 5 stele pentru hotel, restaurant, bar, respectiv de 4 stele pentru cofetarie.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecata, va obliga pârâta . la plata sumei de 67.558,92 (incluzând TVA), reprezentând despăgubiri constând in triplul renumerațiilor datorate pentru utilizarea repertoriului de opere cinematografice sau audiovizuale in scopul comunicării publice ambientale, pentru perioada 01.06._14 și să încheie autorizația de licență neexclusiva cu reclamanta, iar in caz contrar sa înceteze orice activitate de comunicare publica ambientala a operelor cinematografice sau a oricăror opere audiovizuale in spatiile de lucru, fără autorizație licență neexclusivă.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta ., ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantei suma de 3183,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 39 lei reprezintă taxă de timbru, 0,3 lei timbru judiciar, 900 lei reprezintă onorariul de expert și 2244 lei reprezintă onorariul de avocat. Trebuie precizat ca nu poate fi acordat onorariul de avocat integral în sarcina pârâtei ., întrucât reclamanta a emis factura nr._/04.02.2013 pentru asistență oferita in contradictoriu cu toți pârâții, astfel că, față de soluția pronunțată se apreciază că doar suma de 2244 lei poate fi recuperata pe calea prezentei acțiuni de la pârâta în discuție.

În ceea ce privește cererea formulata de reclamanta U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., UNIUNEA PRODUCATORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL - ASOCIAȚIA R. DE GESTIUNE A OPERELOR AUDIOVIZUALE în contradictoriu cu parata . . în vedere extrasul de pe portal (f. 26) din care rezultă că împotriva pârâtei . .-a deschis procedura insolvenței ( dosar nr._/3//2013 al Tribunalului București și obiectul acțiunii, instanța va dispune disjungerea cererii si formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 11.03.2015, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act și consfințește învoiala intervenită între reclamantă U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., UNIUNEA PRODUCATORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL - ASOCIAȚIA R. DE GESTIUNE A OPERELOR AUDIOVIZUALE, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 4-6, . și pârâta ., cu sediul în sector 1, București, .. 2, parter.

Admite în parte cererea introductivă formulată de reclamanta U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., UNIUNEA PRODUCATORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL - ASOCIAȚIA R. DE GESTIUNE A OPERELOR AUDIOVIZUALE în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, CALEA VICTORIEI, nr. 36, sector 1.

Obligă pârâta . să plătească reclamantei suma de 67.558,92 lei reprezentând despăgubiri pentru perioada 01.06._14.

Obligă pârâta . să încheie autorizație licență neexclusivă cu U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A., în caz contrar să înceteze orice activitate de comunicare publică ambientală a operelor cinematografice sau a oricăror alte opere audiovizuale în spațiilor de lucru, fără autorizație licență neexclusivă.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3183,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Disjunge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta . .-se un nou dosar cu termen de judecată la data de 11.03.2015, cu citarea părților.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Pentru grefier aflat în CM

semnează grefier șef

Red. RBE/Tehn. RBE/RD/5ex/08.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2868/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI