Contestaţie la executare. Sentința nr. 5152/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5152/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 5152/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5152

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. C. M.

GREFIER: B. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul A. G. și pe intimatul S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., având ca obiect opoziție la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța invocă excepția perimării și acordă cuvântul asupra excepției.

Contestatorul a arătat că lasă la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiune procedurală - de aplicație generală - care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată- în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.04.2011, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 183 Cod procedură civilă, potrivit căruia, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.

Prin rezoluția nr._/P/2011 din data de 16.12.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a fost dispusă neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals, iar prin rezoluția din data de 20.02.2012 a fost respinsă plângerea formulată de A. G. împotriva soluției dispuse în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, ca neîntemeiată, soluție comunicată petentului la 22.02.2012.

Potrivit art. 250 C.pr.civ., cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege ( cum este cazul art. 183), dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Întrucât de la data de 22.02.2012 (data comunicării soluției asupra plângerii) și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă contestatorului, instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin.1 teza I Cod procedură civilă, urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu de instanță și a constata perimarea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de contestatorul A. G., cu domiciliul în București, sector 4, ., nr. 13, ., . cu intimatul S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în București, sector 1, .

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I.B. 23 Martie 2015

RED. C.S./TEH. I.B.

4 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5152/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI