Contestaţie la executare. Sentința nr. 3365/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3365/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3365/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 3365/2015
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER:G. D. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator D. F. și pe intimat B.E.J.A. A. ȘI G., C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA PRIN C. NAȚIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTRI, având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 2203/AD/2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul prin avocat B. L. C. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că nu s-a depus dovada de achitare a taxei judiciare de timbru și precizările solicitate contestatorului, la data de 13.02.2015 s-a depus întâmpinare la dosar din partea intimatei CNADNR, la data de 19.01.2015 s-a depus dosarul de executare și la data de 23.02.2015 s-a depus întâmpinare din partea B.E.J.A. A. ȘI G., după care,
Contestatorul prin avocat depune la dosar înscrisuri și dovada de achitare a taxei judiciare de timbru. De asemenea, reprezentantul contestatorului depune precizare la dosar, învederând instanței că au timbrat cu 40 lei pentru primul capăt de cerere și 50 lei pentru suspendare.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul pe probe.
Contestatorul prin avocat solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța pune în discuție disjungerea contestației la executare, în prezentul dosar urmând să rămână doar cererea de anulare a celor 2 procese-verbale.
Reprezentantul contestatorului arată că este de acord cu disjungerea, dar se pot judeca la acest termen pentru că există înscrisurile la dosar.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind proba ca fiind legală, pertinenta, concludenta pentru justa soluționare a cauzei cf. art. 258 C.p.c.
Instanța acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J.A. A. ȘI G..
Contestatorul prin avocat solicită respingerea excepției, considerând că executorul judecătoresc are calitate.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul prin avocat învederează instanței că nu reprezintă titluri executorii cele 2 procese verbale, că nu au fost comunicate, iar contestatorul a luat cunoștință de ele 3 ani mai târziu. Mai susține reprezentantul contestatorului că al doilea proces verbal nu ar fi trebuit să existe, solicitând să se observe că există mai puțin de 30 de zile între primul și al doilea proces verbal.
Apreciază reprezentantul contestatorului că nu se poate vorbi de existența valabilă a unui asemenea proces verbal decât dacă se trece peste Constituție. Mai solicită reprezentantul contestatorului să se observe că încheierea de executare privește suma de 56 de euro și nu amenda, susținând că se vorbește de niște sume care nu au nici un temei.
Reprezentantul contestatorului apreciază că procesele verbale urmează a fi anulate.
Contestatorul prin avocat solicită să se constate că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea, dacă nu se anulează procesul verbal. Solicită contestatorul prin avocat anularea actelor de executare și a încheierii privind plata cheltuielilor de executare.
Contestatorul prin avocat solicită admiterea cererii.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc și pe fondul cauzei, urmând a se aprecia dacă se impune disjungerea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ contestatorul D. F. a formulat în contradictoriu cu intimatele B.E.J.A. A. ȘI G., C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA PRIN C. NAȚIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTRI, contestație la executare în dosarul de executare nr. 2203/AD/2014, solicitând anularea titlurilor executorii pvcc . 11 nr._/09.09.2011 si . 11 nr._/26.09.2011; anularea încheierii prin care s-a admis cererea de incuvintare a executării silite, pronuntata de către Judecatoria Sectorului 1 București la data de 11.09.2014, in camera de consiliu; anularea încheierii B. A. SI . privind stabilirea cheltuielilor de executare silita, emisa la 11.09.2014 si comunicata la 16.12.2014; anularea executării silite, suspendarea executării silite, fara plata unei cauțiuni, întrucât înscrisul care se executa nu este, potrivit legii, executoriu (art. 718 al. 4 p. 1 cpc).
În motivarea cererii, contestatorul a arătat ca procesele verbale de constatare a contravenției . 11 nr._/09.09.2011 si . nr._/26.09.2011 care constituie titluri executorii in opinia judecătorului ce a pronuntat in dosarul_/299/2014 încheierea de încuviințare a executării silite nu i-au fost comunicate niciodata.
A susținut contestatorul că acest fapt are foarte multe consecințe, doua fiind extrem de importante: prima consta in aceea ca a fost privat de exercitarea caii de atac împotriva acestor procese verbale si a doua, extrem de semnificativa in soluționarea prezentei cereri consta in aceea ca aceste procese verbale, prin necomunicarea lor către mine nu constituie titluri executorii.
In drept, petentul a invocat prevederile art. 711 și urm. C., OUG nr. 15/2002, OUG nr. 2/2001, Legea nr. 144/2012.
La data de 21.01.2015 și 23.02.2015, intimatul B.E.J.A. A. ȘI G. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Intimata CNADNR a depus la dosar întâmpinare la data de 13.02.2015, solicitând respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. A. si ., față de obiectul cauzei și dispozițiile art. 644 alin.1 NCPC, potrivit cărora sunt părți în contestația la executare, creditorul, în speță intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA PRIN C. NAȚIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTRI și debitorul, respectiv contestatorul D. F., instanta urmeaza a o admite si a respinge astfel contestatia formulata impotriva acestui intimat ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/09.09.2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250,00 lei, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de 11.03.2011, ora 16.24 pe DN 2 km 115+80 m, Maracineni, județul Br. cu auto cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia, fără a deține rovinietă valabilă.
S-a reținut că procesul-verbal a fost încheiat pe baza filmării prezentate în planșa foto, iar acesta a fost întocmit la sediul intimatei fiind generat și semnat electronic de agentul constatator A. C. N..
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.09.2011, petentul a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250,00 lei, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de 27.03.2011, ora 14.03 pe DN 2 km 115+80 m, Maracineni, județul Br. cu auto cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia, fără a deține rovinietă valabilă.
S-a reținut că procesul-verbal a fost încheiat pe baza filmării prezentate în planșa foto, iar acesta a fost întocmit la sediul intimatei fiind generat și semnat electronic de agentul constatator M. Zane.
In ceea ce priveste termenul in care petentul putea formula plângere contravențională împotriva celor doua procese verbale de contraventie, instanța reține că potrivit art. 31 alin 1 din OG 2/2001, persoana sancționată contravențional poate să formuleze plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile de la înmânare sau comunicare.
În cauza dedusă judecății, contravenientul nu a fost prezent la întocmirea proceselor verbale, acestea fiindu-i comunicate prin afișare la domiciliul său (potrivit proceselor verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravenției din data de 24.10.2011 si 04.10.2011).
Totodată, se reține că, prin Decizia nr 10/2013 a ICCJ, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Astfel, s-a apreciat că modalitatea de comunicare prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancționată contravențional, deși avizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea corespondenței, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. În această ipoteză, intervenirea prescripției executării sancțiunii contravenționale și momentul de la care curge termenul de decădere pentru introducerea plângerii contravenționale se verifică în raport cu data primirii efective a procesului-verbal de constatare a contravenției și a înștiințării de plată; atunci când o atare comunicare nu s-a putut realiza, aplicarea celor două instituții – prescripția executării sancțiunii și a decăderii din dreptul de a mai formula plângere – se raportează la momentul comunicării prin afișare.
Cum în speță intimata nu a făcut dovada comunicării procesului verbal prin poștă, cu aviz de primire, procedându-se direct la comunicarea prin afișare a procesului verbal de contravenție, nu se poate considera, în raport de cele anterior menționate, că termenul de 15 zile pentru formularea plângerii a început să curgă de la data afișării procesului verbal de contravenție.
În aceste condiții, cum nu s-a făcut dovada că petentului i s-ar fi comunicat procesul verbal prin poștă, cu aviz de primire, iar acesta a susținut că a luat cunoștință de conținutul său ca urmare a comunicării acestora de către executorul judecătoresc, potrivit procesului verbal de înmânare de la data de 16.12.2014, instanța va apreciază că cererea de anulare a celor doua procese verbale de contravenție a fost formulată in termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
In privinta legalitatii procesului verbal de contraventie, instanta retine ca potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Instanta urmeaza a avea in vedere Decizia in interesul legii nr. 6/2015 a ICCJ, conform careia in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Inalta Curte a retinut ca procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.
Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.
În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
Înalta Curte a considerat că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
Este adevărat că semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie și, în plus, aduce garanții suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său, însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic. În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).
Prin urmare, in raport de considerentele Deciziei in interesul legii nr. 6/2015, redate anterior, instanta urmeaza a admite cererea de anulare a proceselor verbale de contraventie . nr._ din data de 09.09.2011 si . nr._ din data de 26.09.2011, în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
In aceste conditii, avand in vedere ca s-a dispus anularea celor doua procese verbale de contraventie in baza carora a fost declansata executarea silita, instanta apreciaza ca fiind intemeiata si contestatia la executare, urmand a dispune si anularea executarii silite efectuate in dosarul de executare nr. 2203/AD/2014 de catre B. A. și G..
In plus, cu privire la contestatia la executare propriu-zisa, instanta mai retine ca potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Conform art. 25 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal trebuie înmânat sau comunicat, în copie, contravenientului în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii, iar potrivit art. 27 din același act normativ comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia interpretativă nr. 1/2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, potrivit intimatei și proceselor-verbale depuse la filele 22-23, procesul-verbal a fost comunicat contestatorului doar prin afișare în București, Sector 1, .. 59, în prezența unui martor, fără a se proceda la comunicarea procesului-verbal prin poștă cu aviz de primire.
În această ipoteză, instanța constată nelegală comunicarea procesului-verbal și, pe cale de consecință, nelegalitatea procedurii de executare silită prin raportare la dispozițiile anterior arătate, având în vedere lipsa caracterului de titlu executoriu al procesului-verbal la data începerii executării silite împotriva debitorului.
Totodata, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 s-a instituit obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) din actul normativ menționat. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă si distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă. Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin art. II din aceeași lege s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Prin Decizia nr. 112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Curtea Constitutionala a retinut că referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Totodata, in considerentele aceleasi Decizii, Curtea Constitutionala a aratat ca in privinta art. II din Legea nr. 144/2012 sunt valabile si considerentele Deciziei nr. 228/2007 referitoare la exceptia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, in cuprinsul careia a retinut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
In aceste conditii, retinand in cauza considerentele celor doua Decizii de mai sus precum si principiul aplicarii legii contraventionale mai favorabile, instanta retine ca prin abrogarea prevederilor din OG nr. 15/2002 referitoare la plata tarifului de despagubire prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, sanctiunile astfel aplicate in baza unei dispozitii legale abrogate nu se mai executa.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceaste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate.
În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că debitorului nu-i mai poate fi angajata vreo alta forma de raspundere juridica derivată din săvârșirea contravențiilor respective, obligația acesteia de a plăti suma de 56 de euro, in baza celor doua procese verbale de contraventie, nemaiavând nici un suport legal în prezent.
In aceste conditii, vazand si argumentele expuse de Curtea Constitutionala in cuprinsul Deciziei nr. 228/2007, instanta retine ca legea mai favorabila se aplica retroactiv daca succesiunea de legi a intervenit intre momentul comiterii contraventiei si momentul executarii integrale a sanctiunii.
Astfel fiind, facand aplicarea legii mai favorabile si retinand ca astfel nu mai poate fi opusa contestatorului obligatia de plata a tarifului de despagubire dupa abrogarea acestuia, nemaiputand fi astfel nici executata silit pentru indeplinirea acestei obligatii, instanta apreciaza ca fiind intemeiata solicitarea de anulare a executarii silite efectuate in dosarul de executare nr. 2203/AD/2014 de catre B. A. și G..
In aceste conditii, instanta apreciaza ca nu se impune masura disjungerii contestatiei la executare.
In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, avand in vedere dispozitiile art. 718 N.C.proc.civ., conform carora aceasta se poate dispune pana la solutionarea contestatiei la executare, precum si faptul ca, prin prezenta sentinta, contestatia a fost solutionată pe fond, instanta va respinge cererea de suspendare a executarii ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. A. și G..
Respinge contestatia la executare formulata in contradictoriu cu B. A. și G. cu sediul în sector 1, București, .. 1, ., . introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Admite cererea de anulare a proceselor verbale de contraventie . nr._ din data de 09.09.2011 si . nr._ din data de 26.09.2011 .
Dispune anularea proceselor verbale de contraventie . nr._ din data de 09.09.2011 si . nr._ din data de 26.09.2011.
Admite contestatia la executare formulata formulată de contetator D. F. cu domiciliul în sector 1, București, .. 59 in contradictoiu cu intimata CNADNR SA cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.
Dispune anularea executarii silite efectuate in dosarul de executare nr. 2203/AD/2014 de catre B. A. și G..
Respinge cererea avand ca obiect suspendarea executarii silite ca ramasa fara obiect.
Constata ca neintemeiata masura disjungerii contestatiei la executare.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare pentru cererea de anulare a proceselor verbale de contraventie si cu apel in 10 zile de la comunicare pentru contestatia la executare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED.S.A./TEH. S.A./G.U.
4 EX/21.05.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3401/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3374/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|