Contestaţie la executare. Sentința nr. 7608/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7608/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 7608/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 7608/2015
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat T. G. D. A., intimat N. C. D. A., intimat C. I. D. A., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 24.04.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014 sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat ca în contradictoriu cu intimații T. G., N. C. și C. I. să se dispună anularea executării silite dispusă prin dosarul nr. 1432/2014; anularea încheierii din data de 19.09.2014 întocmită de S.C.P.E.J D., C. & Asociații și suspendarea executării.
În motivare s-a arătat că prin somația emisă în dosarul nr. 1432/2014 și înregistrată la contestatoare cu nr._/RG/22.09.2014, S.C.P.E.J D., C. & Asociații a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor T. G., N. C. și C. I. suma de 175.476,18 lei (din care 166.712,94 lei – debit actualizat și 8.763,24 lei cheltuieli de executare), titlul executoriu invocat fiind Hotărârea nr. 218/02.03.2006 emisă de Comisia Județeană Călărași, validată prin Decizia nr. 2660/22.12.2009 emisă de A.N.R.P.
Somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002 în sensul că art. 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea sumelor stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii ″dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
În baza art. 6 alin. 7 din OUG nr. 25/2007 și în executarea sentinței civile nr. 761/23.04.2008 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 2660/22.12.2009 prin care s-a anulat Decizia nr. 687/14.12.2006 și s-a validat Hotărârea nr. 218/02.03.2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași, acordându-se compensații bănești în cuantum de 114.982,37 lei.
Modalitățile de plată a despăgubirilor stabilite prin Deciziile/Ordinele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Șeful Cancelariei P. Ministrului este prevăzută de art. 38 alin. 5 și 6 din HG nr. 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea legii nr. 9/1998.
Prin folosirea sintagmelor ″în funcție de disponibilitățile bănești″ sau ″în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat″ legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirior acordate potrivit legii.
Totodată, s-a învederat instanței că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, OUG nr. 10/2014, modificată și completată prin Legea nr. 112/11.07.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din actul normativ anterior menționat,″ începnd cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 31.12.2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de șeful Cancelariei Primului Ministru în temeiul legii nr. 9/1998 și respectiv, prin deciziile de plată emise de cătr vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legea nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
În ceea ce privește Încheierea de actualizare a sumei de 114.982,37 lei reprezentând totalul despăgubirilor acordate în baza Hotărârii nr. 218/02.03.2006 emisă de Comisia Județeană Călărași, validată prin Decizia nr. 2660/22.12.2009 emisă de A.N.R.P cu indicele de inflație pe perioada iunie 2006 – august 2014, se învederează că legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 650 alin. 1 și 2, art. 700, art. 711 și urm. C.pr.civ, Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, OG nr. 22/2002, OUG nr. 80/2013, OUG nr. 10/2014 cu modificările și completările ulterioare.
Intimații au formulat la data de 05.11.2014 întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivare, intimații au arătat că dispozițiile OG nr. 22/2002, nu sunt aplicabile speței deduse judecății. În al doilea rând, trebuie remarcat că legea nu instituie o imunitate temporară de executare, ci o cauză de suspendare a executării silite numai sub condiție, respectiv ca instituția vizată să nu aibă fonduri suficiente pentru acoperirea acestui debit.
Cu privire la dispozițiile OUG 10/2014 se arată că executarea nu poate fi considerată prematură, atât timp cât există o creanță exigibilă, plata acestei creanțe exigibile fiind o chestiune ulterioară emiterii titlului și care nu afectează caracterul exigibil al acesteia. Mai mult, textul de lege invocat nu instituie nicio interdicție de executare, ci se referă în mod exclusiv la plățile ce urmau a fi efectuate de către A.N.R.P.
Totodată creanța este corect actualizată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. 2660 din 22.12.2009 s-a dispus anularea Deciziei nr. 687/14.12.2007 și s-a validat Hotărârea nr. 218 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași la data de 02.03.2006, conform Sentinței civile nr. 761/23.04.2008 pronunțată de către Tribunalul Călărași, dispunându-se plata de compensații în cuantum de 114.982,37 lei în favoarea intimaților T. G., N. C. și C. I..
Deoarece debitoarea nu s-a conformat acestui titlu executoriu si nu a executat de bunavoie obligatia stabilita prin aceasta, creditorii intimați T. G., N. C. și C. I. au formulat cerere de executare silită, înregistrată la S.C.P.E.J D., C. & Asociații solicitând punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 218/02.03.2006 emisă de Comisia jud. Călărași pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 validată prin Decizia nr. 2660/22.12.2009 emisă de ANRP.
Prin încheierea din data de 13.06.2014 s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al S.C.P.E.J D., C. & Asociații și s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 1432/2014 împotriva debitoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza titlului executoriu constând în Hotărârea nr. 218/02.03.2006 emisă de Comisia jud. Călărași pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 validată prin Decizia nr. 2660/22.12.2009 emisă de ANRP.
Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea de încuviințare a executării silite prin încheierea pronunțată în ședința din camera de consiliu din data de 20 august 2014 în dosarul nr._/301/2014.
La data de 19 septembrie 2014 a fost emisă încheierea executorului judecătoresc prin care s-a stabilit că suma totală de plată pe care o are de achitat debitorul cu titlu de creanță și cheltuieli de executare este de 175.476, 18 lei (din care 166.712,94 lei – creanță și 8.763,24 lei – cheltuieli de executare)
Prin somația din data de 19.09.2014 contestatoarei i s-a pus în vedere să plătească suma de 175.476,18 lei, aducându-i-se la cunoștință faptul că prin adresa întocmită în data de 19.09.2014, s-a luat măsura popririi conturilor acesteia la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
Ulterior, prin încheierea din data de 26 ianuarie 2015, în temeiul art. 702 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ, ca urmare a realizării integrale a obligației prevăzută în titlu executoriu și a achitării cheltuielilor de executare, s-a dispus încetarea executării silite începută în dosarul de executare nr. 1432/2014 al S.C.P.E.J D., C. & Asociații și s-a dispus desființarea popririi instituită asupra sumei deținută în numele debitorului la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate a Municipiului București.
Cat priveste invocarea disponibilitatilor banesti reduse si celellate asertiuni in sustinerea acestei teze, instanta le considera neintemeiate, in opinia instantei, o astfel de afirmatie insemnand o incalcare a dreptului creditorilor - intimați, intrucat nealocarea unor sume de bani cu aceasta destinatie nu pune la adapost pe debitorul acestei obligatii, solutia contrara insemnand golirea de continut a dreptului intimat acesta fiind expus asadar unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecinta prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotarare executorie si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti.
Intimații sunt titularii unui drept de creanta, asadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, in acceptiunea Conventiei europene pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanta suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protectia art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. Romaniei), iar intarzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantilor, astfel cum este garantat si protejat de Conventie.
Textul Conventiei Europene a Drepturilor Omului (la fel si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al Romaniei inca din anul 1994, iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constitutie).
Instanta subliniaza, in acest context, si ca este esential a se interpreta aceste prevederi legale in consonanta cu jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instante, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constitutie.
Or, conform acestei jurisprudente, executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva- in sensul de executorie - si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti.
Contestatoarea a invocat dispozițiile OUG 10/2014, potrivit cărora „ Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006″.
Cum Hotararea a fost emisa inca din 2006 ,o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014, după ce Legea nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar Legea specială și prin cele două hotărâri de guvern menționate, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 9/_ și de Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă, a executării creanțelor. În sine, această perioada de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr. 10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite, încă din anul 2006.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor OG nr.22/2002, din coroborarea dispozitiilor art.2,3 din OG nr.22/2002 si art.666 C.proc.civ., reiese ca executarea silita a sumelor inscrise in titlurile executorii emise impotriva institutiilor publice incepe si se realizeaza potrivit normelor generale inscrise in Codul de procedura civila. Nota specifica a acestui tip de executare consta in impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de asteptare, in cazul in care institutia publica (se intelege: dovedeste) se afla in imposibilitate obiectiva de a plati, din lipsa de fonduri.
Asadar, creditorul unei institutii publice, avand in vedere si realitatea constitutionala a statului de drept, asteapta din partea institutiei publice executarea de bunavoie a obligatiei pecuniare. In cazul in care institutia publica, ce ar trebui sa se comporte in cadrul relatiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalti participanti la raporturile juridice, nu executa obligatia de bunavoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitandu-i urmarirea silita a sumelor din titlul executoriu. Daca institutia publica urmarita dovedeste ca nu are fonduri special alocate, la inceput de executare ori in cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul institutiei publice obligatia de a astepta 6 luni de zile pana la continuarea executarii silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune in cadrul operatiunii de interpretare juridica de buna-credinta, realizate cu luarea in seama a imperativului executarii cu celeritate a creantelor mentionate in titluri executorii-hotarari judecatoresti, imperativ derivat din art.6 CEDO, art.11, 20, 21 din Constitutia Romaniei.
In lumina celor de mai sus, facand din nou trimitere la art.2 si 3 din OG nr. 22/2002 si art.666 C.proc.civ., reiese ca somatia la care se refera art.2 din OG nr. 22/2002 este aceeasi la care se refera art.666 NCPC, adica este actul incepator al executarii silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somatii, cu eventuala incidenta a termenului de 6 luni in care creditorul este chemat de OG nr.22/2002 sa astepte ca institutia publica sa incerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activitatii institutiei publice si, prin urmare, incercarea de a evita afectarea interesului public.
Intelegerea procedurii de realizare a unei creante impotriva unei institutii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept:
> interpretarea cu buna-credinta a legii,
> respectarea legii,
> executarea cu celeritate a hotararilor judecatoresti, fara de care dreptul la un proces echitabil este golit de continut si lipsit de finalitate,
> in cazul in care exista dubiu, normele se interpreteaza in favoarea creditorului, iar nu a debitorului,
> institutia publica (parte in litigiul solutionat prin titlul executoriu ce o obliga) trebuie sa execute ori sa depuna toate diligentele pentru executarea de bunavoie a obligatiei, comportandu-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
> doar in acest context, in cazul in care institutia publica nu are fonduri special alocate executarii obligatiei din titlul executoriu (asa cum prevede art.1 din OG nr. 22/2002), executarea silita (inceputa prin somatia emisa de organul competent de executare) va fi oprita 6 luni de zile, in care se intelege ca institutia publica va depune din nou toate diligentele pentru obtinerea de fonduri special destinate executarii obligatiilor prevazute in titluri executorii. In cazul in care diligentele nu au ca rezultat obtinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este indreptatit sa continue executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau a altor legi, avand astfel posibilitatea de a popri conturi ale institutiei ori/si de a executa silit bunuri mobile ori/si imobile ale institutiei publice.
Asadar, atat pentru respectarea principiilor de mai sus, dar si in considerarea interesului public pe care se presupune ca il serveste institutia publica, acest tip de debitor trebuie sa depuna toate diligentele pentru a executa obligatiile de bunavoie ori, daca s-a inceput executarea silita (prin emiterea somatiei de un organ de executare competent) si nu are fonduri special alocate, trebuie sa depuna toate diligentele pentru ca in 6 luni de la primirea somatiei (ori de la momentul – ulterior primirii somatiei si efectuarii diverselor acte de executare – in care se constata epuizarea fondurilor special alocate executarii obligatiilor din titluri executorii) sa obtina fondurile necesare astfel incat executarea silita sa nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / si prin executare mobiliara/imobiliara.
In cazul de fata, A.N.R.P. nu a executat de bunavoie obligatia executorie, Hotararea de stabilire a despagubirilor fiind emisa in anul 2006 astfel incat în anul 2014, creditorii intimați s-au adresat unui organ competent de executare pentru executarea silita a sumei ce le era datorata de catre contestatoare, in deplina concordanță cu disp. OG nr.22/2002.
În ceea ce privește actualizarea creanței cu indicele de inflație, instanța reține Decizia nr.21/2007 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect examinarea recursului în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998, privind modul de actualizare al sumelor stabilite ca despăgubiri conform legii menționate.
Astfel, in cosiderentele acestei decizii, s-a retinut ca, “interpretarea literală și sistematică-logică a dispozițiilor art.7 din Legea nr.9/1998, în vederea stabilirii momentului de la care sunt datorate compensațiile, în raport cu regulile privind plata eșalonată instituite prin art.8 alin.(2) din aceeași hotărâre, precum și cu cele cuprinse în art.5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004, impune să se considere că între operațiunile de "stabilire" și de "validare" a compensațiilor există o succesiune temporală și o evidentă diferență de conținut, determinate de raportul de condiționare dintre ele, caracterizat de efectul retroactiv, de consolidare, al validării asupra a ceea ce s-a stabilit inițial prin hotărârea comisiei.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile acordate potrivit Legii nr.9/1998, este de observat că, în temeiul art.6 și 8 din aceeași lege, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.286/2004, în care s-a prevăzut, la art.5, achitarea eșalonată, către beneficiari, a compensațiilor stabilite prin hotărârea Comisiei centrale, pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care "40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", precizându-se, în final: "cota de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr.9/1998". Existența unei dispoziții de actualizare a sumelor numai pentru perioada ulterioară momentului validării lor de către Cancelaria Primului-Ministru impune să se considere că legiuitorul nu a socotit necesar să dea o reglementare similară și pentru intervalul cuprins între data stabilirii compensațiilor prin hotărâre adoptată de comisie și aceea a emiterii ordinului de validare, deoarece acest interval de timp a fost apreciat ca neglijabil față de cerința prevăzută la art.7 alin.(3) din Legea nr.9/1998, ca actul de validare să fie emis în cel mult 60 de zile de la data hotărârii comisiei.
În activitatea practică însă termenul de 60 de zile, indicat prin textul de lege menționat, nu a putut fi respectat, astfel că sumele stabilite prin rapoartele de evaluare nu au mai corespuns totdeauna, datorită evoluției prețurilor, valorii reale a bunurilor pentru care trebuiau acordate despăgubiri.
Or, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora.
De altfel, interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.
Este de observat că, în conformitate cu prevederile Legii nr.9/1998, au fost elaborate norme metodologice conținând criterii de evaluare și modalități concrete de stabilire a cuantumului compensațiilor, care conțin dispoziții menite să asigure repararea efectivă a prejudiciului cauzat, cu actualizarea prețurilor, potrivit principiului restitutio in integrum.
În acest sens, în art.8 alin. (2) și în art. 21 din Hotărârea Guvernului nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1970 s-a prevăzut obligativitatea actualizării cuantumului compensației și, respectiv, al despăgubirii, iar în art. 4 lit. g) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998, s-a instituit atribuția Departamentului constituit ca structură în cadrul Cancelariei Primului-Ministru de a "propune reactualizarea despăgubirilor, conform prevederilor Legii nr.9/1998, la data emiterii ordinului de validare", precizându-se apoi la art. 7 că "propunerea de validare sau invalidare transmisă șefului Cancelariei Primului-Ministru poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor, dacă aceasta este necesară".
Cum, prin conținutul și sensul lor, toate aceste prevederi nu pot viza decât ipoteza în care validarea și, implicit, plata compensațiilor au loc în alt an decât cel în care au fost stabilite de către comisie, este evident că trebuie să se considere reglementată legislativ obligativitatea actualizării sumelor ce reprezintă compensații stabilite prin hotărârile adoptate de comisiile instituite în temeiul Legii nr.9/1998.
Este neîntemeiată și critica contestatoarei cu privire la actualizarea cuantumului despăgubirii având în vedere faptul că atât legea nr. 9/1998 cât și decizia RIL nr. 21/2007 prevede obligația actualizării despăgubirilor de la data stabilirii cuantumului lor. În speță, pentru neplata la termen a despăgubirlor cuvenite, contestatoarea trebuie să achite aceste despăgubiri îm forma actualizată de la datele stabișite în încheierea de actualizare.
Având în vedere că titlul executoriu nu s-a calculat actualizarea, că prin cererea de executare silită creditorul a solicitat în mod expres acest lucru în mod corect s-a procedat la actualizarea creanței.
În speță, instanța constată că, față de cele ce preced, nu există niciun motiv pentru ca debitoarea-contestatoare să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, câtă vreme nu a facut nicio proba - deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau în acest sens - că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat în titlul executoriu, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art.2 din OG nr.22/2002 și că în aceste condiții orice întârziere în executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art.6 CEDO.
În lumina celor de mai sus, instanța constată că nu există niciun motiv pertinent, juridic, exonerator care să justifice întârzierea contestatoarei în ceea ce privește plata creanței intimatelor.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozitiile art.718 NC.proc.civ., conform cărora aceasta se poate dispune pana la solutionarea contestatiei la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, și pe intimat T. G. D. A., intimat N. C. D. A., intimat C. I. D. ALEScom., CĂLĂRAȘI, ., .. B, .-
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Pentru Judecător aflat în C.O
Semnează Președintele Instanței
RedRL/tehnRL/Mu/20.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6403/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Sentința nr. 7604/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
