Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-08-2015 în dosarul nr. 14712/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentința civila nr._/2015
Ședința publica din data de 24.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - ELENA ANDREEA NEŢOIU
Grefier – A. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI–A.A.A.S., pe intimata S. V. M. si pe tertii popriti A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI si B. DE E.-IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK S.A., având ca obiect contestație la executare, suspendarea executarii silite.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publica de la 10.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 17.08.2015 si 24.08.2015, când a hotărât:
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2015 sub nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-A.A.A.S., cu sediul in sector 1, București, .. 50, în contradictoriu cu intimata S. V. M., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la ASOCIATIA INVESTITORILOR FNI-2009-TÂRGU M., cu sediul in Târgu M., ..22, camera 24, ._, judetul M. si tertii popriti A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul in Bucuresti, Splaiul Unirii nr.6-8, sector 4 si B. DE E.-IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK S.A., cu sediul in Bucuresti, . nr.6A, sector 1, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de S. Civila Profesionala a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii in dosarul de executare nr.290/2014, constând în: poprirea nr.290 emisă în data de 02.02.2015, pentru plata sumei de 7.258,80 lei reprezentând debit actualizat și cheltuieli de executare; încheierea din data de 30.10.2014 privind încuviințarea executării silite; încheierea din data de 31.10.2014 privind cheltuielile de executare silită; încheierea din data de 02.02.2015 privind cheltuielile de executare silită; încheierea din data de 31.10.2014 privind stabilirea creanței creditoarei prin actualizarea creanței cu indicele de inflație.
De asemenea, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite, anularea actelor de executare menționate mai sus și a executarii silite insasi.
În motivare, contestatoarea a aratat ca somatia a fost emisa cu incalcarea prevederilor O.G. nr.22/2002, nefiind respectat termenul de 6 luni, în sensul că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Prin urmare, executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile legale menționate, iar nu a unei somatii mobiliare prin care i se pune in vedere ca in termen de o zi sa achite o creanta in temeiul unei hotarari judecatoresti care nu i-a fost comunicata in mod legal si despre care nu a avut cunostinta.
Cu privire la încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare și încheierea de actualizare a creanței, contestatoarea a învederat că executorul a stabilit în mod nelegal aceste sume, fără să prezinte un mod de calcul detaliat și fără să indice temeiul legal al acestor sume. A apreciat contestatoarea că onorariul executorului ar fi trebuit stabilit la nivelul celui reglementat pentru notificări, dar a menționat că acesta depășește oricum maximul prevăzut de lege, în acest maxim trebuind inclus și TVA-ul pe care îl percepe executorul.
De asemenea, contestatoare a apreciat ca onorariul executorului judecatoresc ar fi trebuit stabilit in raport de debitul din titlul executoriu iar nu in raport de debitul actualizat cu indicele de inflatie.
In ceea ce priveste suma de 20 lei reprezentand cheltuieli de executare ‘’taxa incuviintare instanta’’ stabilita prin Incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.10.2014, contestatoarea arata ca aceasta este nelegala, intrucat la data demararii executarii silite, urmare a modificarilor noului cod de procedura civila, executarea silita nu se mai incuviinteaza de catre instanta de judecata, caz in care se achita o taxa de timbru in suma de 20 lei, ci de catre executorul judecatoresc si nu se mai achita taxa de timbru in suma de 20 lei. Mai mult, sustine contestatoarea, executorul a calculat aceasta taxa de doua ori, la valori diferite, de 20 lei si respectiv de 25 lei.
In ceea ce priveste restul cheltuielilor de executare, contestatoarea sustine ca in Hotararea UNEJ nr.2/2007 sunt mentionate si alte cheltuieli ce pot fi percepute de catre executorul judecatoresc, in afara onorariului sau, insa cuantumul acestora este diferit de cel stabilit de executorul judecatoresc prin incheierile contestate in prezenta cauza.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art.711 și urm. C. proc. civ., art.718 alin. (1) și urm. C. proc. civ., O.G. nr.22/2002.
În dovedire, contestatoarea a depus, în fotocopii, înscrisuri.
La data de 23.03.2015, intimata S. V. M., prin ASOCIATIA INVESTITORILOR FNI-2009-TÂRGU M., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neintemeiata.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
La solicitarea instanței, S. Civila Profesionala a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii a depus dosarul de executare nr.290/2014.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța reține următoarele:
În fapt, prin titlul executoriu reprezentat de Sentința penală nr.38 din 20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București-Sectia a II-a Penala în dosarul nr._./3/2006 (nr._ ) Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată la plata despăgubirilor civile către mai multe părți civile, printre care si intimata S. V. M., la nivelul sumelor efectiv investite, la care se adauga dobanzile legale aferente incepand cu data de 24 mai 2000 si până la achitarea lor efectiva, sume ce se vor actualiza in raport cu rata inflației aplicabila la data platii efective, conform numărului de unități de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.
Aceasta hotarare a ramas definitiva cu modificari prin Decizia penala nr.495/10.04.2014, pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti-Secția I penală în dosarul nr._ .
Prin cererea din 23.10.2013, pentru punerea în executare a Sentinței penale nr.38 din 20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București-Sectia a II-a Penala în dosarul nr._./3/2006 (nr._ ) împotriva debitoarei A. pentru Administrarea Activelor Statului, creditoarea S. V. M., prin ASOCIATIA INVESTITORILOR FNI-2009-TÂRGU M., s-a adresat Societatii Civile Profesionale a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii, fiind constituit dosarul de executare nr.290/2014.
Conform art.II din Legea nr.113/2013, A. pentru Administrarea Activelor Statului a preluat fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții, contestatoarea subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândind calitatea procesuală pe care aceasta o avea, la data intrării în vigoare a legii, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.
În acest sens, instanța reține si că prin Legea nr.116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (intrată în vigoare la data de 23.06.2011), au fost adoptate de legiuitor o . măsuri menite să asigure un just echilibru între necesitatea asigurării resurselor bugetare pentru onorarea obligațiilor pe care le au A. și CNVM, inclusiv față de investitorii FNI, și buna funcționare a acestor instituții. Aceste măsuri adoptate la nivel legislativ și instituțional pentru soluționarea problemelor legate de despăgubirea investitorilor FNI care s-au constituit părți civile în dosarul nr._/3/2006 si in dosarul nr._./3/2006 echivalează cu o recunoaștere a drepturilor lor de creanță.
Prin urmare, in raport de dispozitiile legale precitate, sustinerea contestatoarei conform careia a fost somata sa execute o hotarare judecatoreasca ce nu i-a fost comunicata in mod legal si despre care nu a avut cunostinta, nu poate fi primita.
Executarea silită împotriva contestatoarei a fost încuviințată prin încheierea din 30.10.2014 emisă de executorul judecătoresc.
Prin încheierea din 31.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit debitul principal la valoarea de 1.212,04 lei, debit pe care l-a actualizat cu dobanda legala pentru perioada 01.02._14, precum si cu indicele de inflatie pentru perioada iunie 2000-septembrie 2014, rezultând o dobanda legala in suma de 1.638,94 lei si o actualizare cu indicele de inflatie in suma de 3.230,69 lei, in final debitul urmarit fiind in suma de 6.081,67 lei.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 31.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum total de 1.053,13 lei, din care 754,13 lei cu TVA reprezintă onorariu de executor, suma de 20 lei reprezentand ‘’taxa incuviintare instanta’’, suma de 12,4 lei cu TVA taxa emitere somatie, suma de 93 lei cu TVA taxe emitere a incheierilor de incuviintare executare, actualizare sume si stabilire cheltuieli de executare (3*25 lei+18 lei TVA), suma de 49,6 lei cu TVA cheltuieli de transport si suma de 124 lei cu TVA formare/arhivare dosar.
Prin somația nr.290 din 31.10.2014, executorul judecătoresc i-a pus în vedere contestatoarei-debitoare să execute obligațiile prevăzute în titlul executoriu și cheltuielile de executare, în cuantum total de 7.134,80 lei.
Ca urmare a faptului ca aceasta suma nu a fost achitata de catre contestatoare, executorul judecatoresc a procedat la demararea executarii silite prin poprire impotriva contestatoarei iar ca urmare a acestui fapt, prin Incheierea din data de 02.02.2015 au fost stabilite cheltuieli suplimentare de executare silita in suma de 124 lei cu TVA, din care suma de 37,2 lei cu TVA cheltuieli xerocopiere si suma de 86,8 lei cu TVA reprezentand cheltuieli de transport.
La data de 02.02.2015 au fost emise adresele de infiintare a popririi nr.290/02.02.2015 catre tertii popriti A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI si B. DE E.-IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK S.A.
Relativ la sustinerea contestatoarei conform careia somația nr.290 din 31.10.2014 a fost emisa cu incalcarea prevederilor O.G. nr.22/2002, nefiind respectat termenul de 6 luni, în sensul că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, instanta retine urmatoarele:
In primul rand, se retine ca, din enumerarea actelor de executare contestate in prezenta cauza astfel cum acestea au fost mentionate chiar in preambulul contestatiei la executare, instanta retine ca printre acestea nu se afla si somatia nr.290 din 31.10.2014, astfel incat sustinerea contestatoarei cu privire la nelegalitatea acesteia din cuprinsul contestatiei este nerelevanta.
De altfel, este evident ca ar fi fost si tardiva la momentul formularii prezentei contestatii la executare contestarea si a acestei somatii, fata de data la care aceasta a fost comunicata debitoarei-contestatoare, respectiv 05.11.2014, astfel cum rezulta din dovada de comunicare de la fila nr.85 dosar.
In acest context, apare din nou ca vadit neintemeiata sustinerea contestatoarei conform careia nu i-a fost comunicat titlul executoriu in baza caruia a fost demarata executarea silita, intrucat rezulta cu evidenta din dovada de comunicare de la fila nr.85 dosar ca, odata cu somatia nr.290 din 31.10.2014 i-au fost comunicate si sentinta penala si decizia penala, incheierea de incuviintare a executarii silite din data de 30.10.2014 si încheierile din 31.10.2014, de actualizare debit si stabilire cheltuieli de executare.
Oricum, instanta retine ca este vădit neîntemeiată invocarea de către contestatoare a dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002. Sesizata fiind cu soluționarea unei cereri ce implică incidența dispozițiilor O.G. nr.22/2002, instanta retine ca aceasta ordonanta, atat in ansamblul sau, cat si pe articole, a fost supusa controlului instantei de contencios constitutional care, prin mai multe decizii, a respins exceptiile de neconstitutionalitate invocate si a realizat si controlul de convenționalitate, respectiv compatibilitatea acestei ordonante cu art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție (de exemplu: Decizia nr.552 din 6 iulie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 736 din 29 august 2006, Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Decizia nr.127 din 19 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, Decizia nr. 1184 din 6 noiembrie 2008 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.2 si 3 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, publicata in Monitorul Oficial 838 din 12 decembrie 2008, Decizia nr. 213 din 4 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010, Decizia nr.605 din 12 mai 2011 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 din Ordonanta Guvernului nr.22/2002 si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.71/2009, publicata in Monitorul Oficial nr. 566 din 9 august 2011.)
Insa, pe de alta parte, instanta retine cele statuate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in considerentele Deciziei nr.1/2012 din 16.01.2012, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 210 din 29.03.2012, prin care a fost respins recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie vizand aplicarea dispozitiilor art.1 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.71/2009, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.18/2010 si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.45/2010, in procedura de executare silita a titlurilor executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Astfel, in considerentele deciziei amintite, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:« În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și cu jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), Înalta Curte are în vedere faptul că atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate; de altfel, concluzia este identic valabilă și în ce privește forța obligatorie a considerentelor unei decizii pronunțate în interesul legii, fie de admitere, fie de respingere a sesizării Înaltei Curți, sens în care sunt și dispozițiile art. 3307 alin. 3 din Codul procedură civilă.
…………………………………………………………………………………………..
…….Înalta Curte, raportat la limitele sesizării Curții Constituționale, consideră că instanța constituțională statuează asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice in concreto efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.
………………………………………………………………………………………….
Pe de altă parte, Înalta Curte reține că în sistemul de drept românesc nu există nicio prevedere legală expresă care să atribuie Curții Constituționale exclusivitatea unui control de convenționalitate, după cum nimic nu validează punctul de vedere potrivit căruia, odată ce Curtea Constituțională a confirmat aptitudinea abstractă a unei legi de a fi compatibilă cu Convenția, instanțele de drept comun nu ar mai fi îndreptățite să analizeze nemijlocit convenționalitatea acelei norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiile cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe.
În consecință, față de cele anterior expuse, Înalta Curte reține că deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Însă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una în abstract (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu datele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În același sens, Înalta Curte are în vedere considerentele Deciziei nr. 1.344 din 9 decembrie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, prin care s-a reținut că: "de altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta".
Deși considerentele respective vizează preeminența dreptului comunitar, raționamentul este aplicabil mutatis mutandis și în materia drepturilor fundamentale ale omului, în considerarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată, care prevăd aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale, în cazul în care există neconcordanțe între acestea și legile interne.
………………………………………………………………………………………….
Așa cum s-a arătat în cele anterior expuse, faptul că instanța de contencios constituțional a participat la asigurarea eficienței mecanismului convențional nu înseamnă că instanțele sunt degrevate de evaluarea efectelor concrete ale unei norme juridice (confirmate ca fiind constituționale) asupra părților din cauzele pe care le soluționează.
…………………………………………………………………………………………..
Așadar, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților. »
In lumina acestor considerente, aplicabile pentru identitate de ratiune si in cazul in speta, in cele ce urmeaza, instanta va analiza nemijlocit compatibilitatea dispozitiilor din Ordonanta Guvernului nr.22/2002 cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
1. In ceea ce priveste compatibilitatea acestor norme cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanta retine urmatoarele:
Conform art. 6 CEDO aplicabil in condițiile art.20 din Constituție, dreptul la un proces echitabil presupune, inclusiv, garantarea pentru partea care a câștigat procesul a posibilității de a pune in executare hotărârea pronunțata. Autoritățile sunt obligate sa ia masurile necesare in scopul executării unei hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin sancționarea debitorului.
In cauza S. contra Romaniei (2005) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat urmatoarele: ,,23. Curtea aminteste ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces", in sensul art.6 alin. l din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea publica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti (Cauza Immobiliare Saffi Impotriva Italiei). 24. In cauza de fata, desi reclamanta a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva prin care autoritatile administrative au fost obligate la o actiune specifica, aceasta nu este nici acum executata din cauza refuzului debitorului de a respecta aceasta hotarare. Or, administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei, astfel ca, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art.6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19.03.1997). 25. Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform careia reclamanta ar fi trebuit sa recurga la executarea silita a Sentintei din 3 martie 1999. Ea aminteste ca nu este oportun sa-i ceri unei persoane, care in urma unei procedurii judiciare a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie (Cauza Mataxax impotriva Greciei).”
In cauza Abrămiuc impotriva Romaniei (2009) Curtea a statuat urmatoarele:,,85. De asemenea, aceasta noteaza ca in vederea executarii hotararii, reclamantul a trebuit sa initieze numeroase proceduri, chiar daca debitoarea a fost o societate cu capital public pana la privatizarea sa in 2003. Or, nu este oportun sa i se solicite unei persoane care a obtinut o creanta impotriva statului in urma unei proceduri judiciare sa initieze, ulterior, procedura de executare silita pentru a obtine o reparatie (Cauza Mataxax impotriva Greciei). 86. Curtea reaminteste ca a considerat deja că o omisiune din partea autoritatilor de a se conforma . unei hotarari judecatoresti definitive, poate genera o incalcare a art.6 alin. l din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. l al Conventiei, in special atunci cand obligatia de executare a deciziei apartine unei autoritati administrative (Cauza Mataxax Impotriva Greciei, T. Impotriva Romaniei).”
In cauza T. Impotriva Romaniei (2005) Curtea a statuat urmatoarele:,,25. Curtea a considerat deja ca ar fi excesiv sa se ceara unui reclamant care a obtinut o hotarare judiciara definitiva impotriva statului sa intenteze din nou actiuni impotriva autoritatilor pentru a obtine executarea obligatiei in cauza. (Cauza Mataxax Impotriva Greciei, R. si H. Impotriva Romaniei).”
In cauza R. Trading contra Romaniei (2007) Curtea a aratat urmatoarele:” Curtea amintesete ca dreptul la un tribunal garantat de art.6 al.1 din Conventie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti. Executarea unei sentinte, a oricarei instante, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces" in sensul art.6. Curtea a recunoscut deja ca protejarea efectiva a justitiabilului si restabilirea legalitatii implica obligatia pentru administratie de a se adapta la o sentinta sau o hotarare".
Si in cauza C. contra României, Curtea a arătat ca ar fi excesiv sa pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătoreasca definitiva contra statului sa intenteze din nou acțiuni contra autorității in scopul de a obține executarea obligației in cauza.
De asemenea, in cauza Sacaleanu contra Romaniei, Curtea a avut in vedere aceleași principii care impun obligația statului, administrației, de a executa hotărârea pronunțata împotriva sa chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este in speța O.G. nr. 22/2002.
Curtea a statuat ca obligația statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive si executorii . si de a executa din oficiu . hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar, se opun invocării de către stat a lipsei de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor obligația de a-si organiza sistemul legal . încât autoritățile sa își poată îndeplini obligația lor in aceasta privință.
In concluzie, instanta retine ca in speta, creanta creditoarei pentru a carei realizare s-a inceput procedura de executare silita impotriva debitoarei, a fost obtinuta printr-o procedura jurisdictionala desfasurata in fata instantelor judecatoresti. Or, raportat la hotararile pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele anterior amintite, instanta apreciaza ca dispozitiile art.2 din Ordonanta Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificata, care instituie un termen de 6 luni in favoarea debitoarei institutie publica pentru a-si indeplini obligatia de plata, termen in care debitoarea nu poate fi supusă executarii silite, chiar conditionat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligatiei de plata, constituie o incalcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrara prevederilor art. 6 alin. I din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamnetale.
De asemenea, relativ la compatibilitatea dispozițiilor O.G. nr.22/2002 cu dispozițiile art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanta apreciaza ca, întrucât creditoarea deține un titlu executoriu împotriva debitoarei, aceasta are un "bun" în sensul Convenției, astfel încât dispozițiile O.G. nr.22/2002 contravin și dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
D. urmare, constatand existenta unui conflict intre dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificata si prevederile art. 6 din Conventia pentru Apararea Drepturile Omului si a Libertatilor Fundamentale si dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, instanta, in baza art. 20 alin. 2 din Constitutie, avand in vedere forta superioara a tratatelor internationale in materia drepturilor omului in raport de dispozitiile cuprinse in dreptul intern, va inlatura de la aplicare prevederile art.2 din Ordonanta Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificata.
In subsidiar, se impune si urmatoarea precizare: chiar daca, pentru considerentele aratate, nu s-ar inlatura de la aplicare legea interna, instanta apreciaza ca sustinerile contestatoarei referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni, prevazut de O.G. nr. 22/2002, nu pot fi primite, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.”
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002: „daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bunăvoie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Astfel, debitorul, tocmai în considerarea calității sale, are îndatorirea, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză, deși sentința pusă în executare a rămas definitivă la data de 10.04.2014, se constată că între acest moment și data formulării de către creditoare a cererii de executare silită, nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, astfel incat simpla lipsă de lichidități învederata si nedovedita nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Din această situație de fapt, instanta retine ca, așa cum rezultă din cele arătate anterior, debitoarea nu poate opune cu succes in sprijinul contestatiei sale, termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege deoarece, pe de o parte, debitoarea nu a facut nicio probă din care sa rezulte intenția sa de executare benevolă a obligației și nici lipsa de lichidități învederată si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligației, desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii o obligau in acest sens.
Astfel, lipsa de lichidități învederată necesita cel putin sustineri pertinente din partea debitoarei, insotite de o prezentare comparativa a sumelor disponibile pentru plata titlurilor executorii, respectiv a sumelor pretinse de creditori precum si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare.
Relativ la sustinerea contestatoarei conform careia onorariul executorului judecatoresc ar fi trebuit stabilit in raport de debitul din titlul executoriu iar nu in raport de debitul actualizat cu indicele de inflatie, instanta retine ca este neintemeiata, intrucat debitul pe care executorul judecatoresc trebuie sa-l recupereze de la debitoarea-contestatoare este in suma de 6.081,67 lei, asa cum s-a aratat mai sus si, prin urmare, in mod corect si legal executorul judecatoresc a calculat onorariul in raport de debitul total de recuperat in suma de 6.081,67 lei.
Referitor la cheltuielile de executare stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 31.10.2014, instanța reține că somația adresată contestatoarei, prin executorul judecătoresc, nu are semnificația juridică a unei simple notificări a unui act judiciar, cum a susținut aceasta, ci reprezintă un act prin care creditoarea și-a manifestat expres și neechivoc voința în sensul realizării executării silite, față de refuzul aducerii la îndeplinire de bună-voie a titlului executoriu. În acest sens, trebuie subliniat că pentru a refuza executarea silită declanșată împotriva sa sau pentru a justifica neexecutarea de bună-voie a creanței, contestatoarea din prezenta cauză nu se poate prevala de dispozițiile art.1 și ale art.2 din O.G. nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr.110/2007, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de lege menționat, respectiv lipsa fondurilor, asa cum s-a retinut si mai sus. Din contră, procedura de executare silită a fost determinată de atitudinea pasivă a contestatoarei care nu a executat de bună-voie o sentință judecătorească pentru o perioadă lungă de timp, afectând dreptul intimatei la un proces echitabil.
Sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art.39 alin.1 din Legea nr.188/2000, republicată, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Se constată în cauză, contrar susținerilor debitoarei, că executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art.39 alin.1 lit.a din Legea nr.188/2000.
Susținerea contestatoarei referitoare la includerea nelegală a T.V.A.-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este neîntemeiată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta dispozițiile art.39 alin.1 din Legea nr.188/2000 și a stabili onorariile în limitele legale prevăzute. La onorariile astfel calculate, executorii judecătorești au obligația calculării și reținerii T.V.A.-ului, impozit indirect ce este suportat potrivit art.125 și următoarele Cod fiscal de destinatarul final, respectiv de creditorul care beneficiază de serviciile executorului judecătoresc. Debitorul este obligat a rambursa și aceste cheltuieli de executare creditorului, nefiind incluse în onorariul executorului judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc este cel care colectează impozitul indirect, pe când titularul obligației fiscale este creditorul.
Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de art.39 alin.1 lit.a din Legea nr.188/2000, la acest onorariu calculând și percepând T.V.A., întregul onorariu calculat urmând a fi suportat de debitoare.
În ceea ce privește suma de 12,4 lei cu TVA taxa emitere somatie, suma de 93 lei cu TVA taxe emitere a incheierilor de incuviintare executare, actualizare sume si stabilire cheltuieli de executare (3*25 lei+18 lei TVA), suma de 49,6 lei cu TVA cheltuieli de transport si suma de 124 lei cu TVA formare/arhivare dosar, stabilite prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 31.10.2014 si suma de 124 lei cu TVA, stabilita prin Incheierea din data de 02.02.2015, din care suma de 37,2 lei cu TVA cheltuieli xerocopiere si suma de 86,8 lei cu TVA reprezentand cheltuieli de transport, instanta retine ca s-a sustinut de catre contestatoare ca in Hotararea UNEJ nr.2/2007 sunt mentionate si alte cheltuieli ce pot fi percepute de catre executorul judecatoresc, in afara onorariului sau, insa cuantumul acestora este diferit de cel stabilit de executorul judecatoresc prin incheierile contestate in prezenta cauza.
Or, instanta retine ca, Hotararea UNEJ nr.2/2007, invocata de catre contestatoare nu mai este in vigoare, fiind abrogata prin Hotararea Congresului Extraordinar al Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti nr.19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si al profesiei de executor judecatoresc si, prin urmare, nu poate fi avuta in vedere.
Or, anexa 1 la Hotararea Congresului Extraordinar al Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti nr.19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si al profesiei de executor judecatoresc, prin care se stabilea cuantumul cheltuielilor de executare, altele decat onorariul executorului judecatoresc ce pot fi percepute in cadrul executarii silite, a fost abrogata prin Hotararea UNEJ nr.1/2013, pentru modificarea Statutului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si al profesiei de executor judecatoresc, aprobat prin Hotararea Congresului Extraordinar al Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti nr. 19/2010, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 374, din 25 iunie 2013.
Prin urmare, cheltuielile cu executarea silită, pe care executorii judecătorești le pot percepe pe lângă onorariile pe care ei le solicită pentru această operațiune, nu mai sunt, începând din iunie 2013, plafonate, ci pot fi stabilite diferențiat de fiecare membru al profesiei. Noile reguli privind regimul juridic al acestor cheltuieli sunt cuprinse în Hotărârea UNEJ nr.1/2013, publicată în Monitorul Oficial nr.374 din 25 iunie. Actul normativ modifică Statutul profesiei de executor judecătoresc și abrogă lista care prevedea valorile maximale pe care executorii judecătorești le puteau percepe pentru cheltuielile de executare silită, ele urmand a fi calculate și stabilite diferit, de fiecare executor, în funcție de cazul la care a lucrat.
Astfel, analizand sumele stabilite de catre executorul judecatoresc in concret in speta si enumerate mai sus, instanta retine ca acestea sunt rezonabile si se justifica prin actele intocmite de catre executorul judecatoresc.
In ceea ce priveste insa suma de 20 lei reprezentand cheltuieli de executare ‘’taxa incuviintare instanta’’, stabilita prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 31.10.2014, instanta retine ca aceasta nu este legala si se impune a fi inlaturata, pentru urmatoarele considerente:
Asa cum in mod corect a sustinut si contestatoarea, la data demararii executarii silite, urmare a modificarilor noului cod de procedura civila, executarea silita nu se mai incuviinteaza de catre instanta de judecata, caz in care se achita o taxa de timbru in suma de 20 lei, ci de catre executorul judecatoresc si nu se mai achita taxa de timbru in suma de 20 lei. Mai mult, se retine ca, asa cum s-a aratat si mai sus, executorul a calculat si el o taxa in suma de 25 lei la care se adauga TVA pentru emiterea incheierii de incuviintare a executarii silite si prin urmare nu poate fi perceputa o taxa de doua ori, cu valori diferite, cu atat mai mult cu cat pentru incuviintarea executarii silite de catre executor nu se achita taxa de timbru in suma de 20 lei, asa cum se achita cand o asemenea cerere era solutionata de catre instanta de judecata.
Imprejurarea ca odata cu depunerea cererii de executare la executorul judecatoresc, creditoarea a achitat si o taxa de timbru in suma de 20 lei pentru incuviintarea executarii silite, este imputabila acesteia, iar suma nu poate fi suportata de debitoare, deoarece creditoarea ar fi trebuit sa stie ca la data depunerii cererii sale la executor, incuviintarea executarii se realizeaza de catre acesta din urma si ca nu datoreaza taxa de timbru pentru aceasta operatiune.
In consecinta, instanta retine ca acesta este singurul motiv intemeiat dintre toate cele invocate in cuprinsul contestatiei la executare si ca se impune numai inlaturarea sumei de 20 lei reprezentand cheltuieli de executare ‘’taxa incuviintare instanta’’ din cuprinsul debitului pentru care este executata contestatoarea, nefiind niciun motiv pentru incetarea executarii silite, asa cum a solicitat contestatoarea.
P. aceste considerente, instanta va admite in parte contestatia la executare, va anula in parte Incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.10.2014, precum si adresele de infiintare a popririi emise ulterior in dosarul de executare nr.290/2014 al Societatii Civile Profesionale a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii, respectiv in ceea ce priveste suma de 20 lei reprezentand cheltuieli de executare ‘’taxa incuviintare instanta’’, va respinge in rest contestatia la executare precum si cererea de incetare a executarii silite, ca neintemeiate si va mentine toate actele emise in dosarul de executare nr.290/2014 al Societatii Civile Profesionale a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii, pentru restul sumelor reprezentand cheltuieli de executare si debit actualizat.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că această măsură se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va constata că a rămas fără obiect si o va respinge ca atare.
De asemenea, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
In baza art.720 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica si Societatii Civile Profesionale a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte contestatia la executare, formulata de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI-A.A.A.S., cu sediul in sector 1, București, .. 50, în contradictoriu cu intimata S. V. M., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la ASOCIATIA INVESTITORILOR FNI-2009-TÂRGU M., cu sediul in Târgu M., ..22, camera 24, ._, judetul M. si tertii popriti A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul in Bucuresti, Splaiul Unirii nr.6-8, sector 4 si B. DE E.-IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK S.A., cu sediul in Bucuresti, . nr.6A, sector 1.
Anuleaza in parte Incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.10.2014, precum si adresele de infiintare a popririi emise ulterior in dosarul de executare nr.290/2014 al Societatii Civile Profesionale a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii, respectiv in ceea ce priveste suma de 20 lei reprezentand cheltuieli de executare ‘’taxa incuviintare instanta’’.
Respinge in rest contestatia la executare precum si cererea de incetare a executarii silite, ca neintemeiate
Mentine toate actele emise in dosarul de executare nr.290/2014 al Societatii Civile Profesionale a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii, pentru restul sumelor reprezentand cheltuieli de executare si debit actualizat.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
In baza art.720 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica si Societatii Civile Profesionale a Executorilor Judecatoresti Asociati C., Tanurca si Asociatii.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, conform art.718 alin.1 și art.651 alin.4 Cod procedură civilă, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. A. I. M.
RED/DACT/E.A.N./03.09.2015/07 EX
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 28/2015.... → |
|---|
