Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 14768/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._/2015

Ședința publică de la 27 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. F.

Grefier F. C. (C.)

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea E. K. ROMANIA S.R.L. și pe debitorului O. I., având ca obiect „încuviințare executare silită”.

Soluționarea cauzei are loc fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și retine cauza în vederea soluționării excepției.

INSTANȚA

Prin adresa înregistrată la această instanță în dosarul nr._ /24.07.2015, B. D. I., L. C.-Gigel, V. A.-M., Margulescu R.-M., a solicitat încuviințarea executării silite la cererea creditoarei E. K. ROMANIA S.R.L. împotriva debitorului O. I., în baza titlului executoriu Contract de credit bancar nr. RBRO1004598/25.05.2009.

Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția de necompetență teritorială, invocată de instanță din oficiu, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 373¹ alin. 1 Cod proc. civilă, executorul judecătoresc depune cererea de executare și titlul executoriu la instanța de executare.

Art. 373 alin. 2 Cod proc. civilă stipulează că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Art. 373 alin. 1 Cod proc. civilă prevede că titlurile executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea sau, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care se află acestea.

Din coroborarea acestor texte legale rezultă că, în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării silite, competența aparține judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, deci a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului sau bunurile urmărite.

Debitorul este domiciliat in sectorul 6 București.

Creditoarea nu a invocat existența unor bunuri ale debitorilor sau terți popriți cu sediul in Sectorul 1 si care fac obiectul executării silite.

Din aceste considerente și având în vedere prevederile art. 373 Cod proc. civilă și ale art. 373¹ alin. 1 Cod proc. civilă, instanța apreciază că Judecătoria Sectorului 1 București nu este competentă în cauză, motiv pentru care va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție invocată de instanta din oficiu.

Declină competența soluționării cauzei privind pe creditoarea E. K. ROMANIA S.R.L. cu sediul in Bucuresti,, B.dul D. P., nr.10A, ..6-7, sector 2 impotriva debitorului O. I., cu domiciliul in Bucuresti, B.dul Constructorilor nr.10 . . având ca obiect cerere de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucuresti și înaintează cauza către această instanță, spre competentă soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.08.2015.

P. GREFIER

R.F. 31 August 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI