Contestaţie la executare. Sentința nr. 3658/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3658/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 3658/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3658/2015
Ședința publică de la 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimații P. F., P. I., V. E., P. D., P. T., H. D., O. E., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.proc.civ., instanța a amânat pronunțarea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, la data de 29.12.2014 sub numărul de dosar_, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat, în contradictoriu cu intimații P. F., P. I., V. E., P. D., P. T., H. D. și O. E., anularea executării silite dispusă prin dosarul de executare nr. 628/2014 al B. D. C. și D. A. C., anularea Încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare, anularea Încheierii pronunțate în data de 16.12.2014 de către Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2014 de încuviințare a executării silite, suspendarea executării silite și suspendarea popririi înființate în dosarul de executare amintit asupra conturilor sale deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația înregistrată sub nr._/RG/17.12.2014 emisă în dosarul de executare nr. 628/2014, a fost înștiințată de executorul judecătoresc că are de achitat intimaților suma de 98.193,31 lei, reprezentând totalul despăgubirilor actualizate și cheltuieli de executare în cuantum de 8.015,19 lei în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 604/28.08.2003 emisă de Comisia Județului T. și validată prin Decizia nr. 946/04.06.2008 emisă de ANRP.
În susținerea solicitărilor formulate contestatoarea a apreciat că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr.22/2002, în sensul că art. 2 din actul normativ prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. În continuare, contestatoarea a arătat că, în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 din OG nr.22/2002 este obligatorie emiterea unei somații de către executorul judecătoresc, în cadrul procedurii de executare silită, învederând faptul că executorul judecătoresc a procedat direct la înființarea popririi, omițând să emită somația prevăzută de textul de lege amintit.
Totodată, contestatoarea a arătat că plata sumelor acordate cu titlu de compensație se realizează în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. a) din HG nr. 753/1998, modificată și completată prin HG nr. 1277/2007, respectiv: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei și c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, suma achitată în cea de-a doua tranșă actualizându-se potrivit prevederilor art. 5 din HG 286/2004. S-a făcut referire la interpretarea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” folosite de legiuitor, contestatoarea apreciind că ignorarea prevederilor legale invocate poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Contestatoarea a invocat dispozițiile OUG nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora (art.2 din actul normativ) „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Cât privește procesul-verbal de actualizare a sumelor reprezentând despăgubiri stabilite prin Decizia nr. 946/04.06.2008, pentru perioada august 2003-noiembrie 2014, contestatoarea a apreciat că pentru actualizare se aplică dispozițiile art. 38 alin. 5 lit. a) din HG nr. 753/1998, modificată și completată prin HG nr. 1277/2007, subliniind că legiuitorul a stabilit ca, în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, actualizarea cotei de 60% se va face în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către INS față de luna decembrie a anului anterior.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele C.proc.civ., art. 700 alin. 1 și alin.3 C.proc.civ, Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, HG 286/2004 și OUG nr.10/2014 cu modificările ulterioare.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri (f.8-20).
Prin întâmpinarea depusă la 14.01.2015, intimații au solicitat respingerea contestației la executare în întregul ei, ca neîntemeiată.
În apărare, intimații au arătat, în ce privește exigibilitatea creanței, că față de cuantumul total al despăgubirilor acordate prin Decizia nr. 946/2008, respectiv 52.155,58 lei, contestatoarea avea obligația achitării în primul an, 2008, a tranșei de 60% din sumă, iar în anul următor, 2009, a celei de-a doua tranșe, însă nu și-a respectat obligația și nu a achitat nicio tranșă, astfel că față de exigibilitatea creanței începând cu anul 2009 au avut posibilitatea folosirii forței coercitive a statului în realizarea creanței.
S-a făcut referire la principiul neretroactivității legii, consacrat de Constituția României, astfel că în ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din OUG nr.10/2014, invocate de contestatoare, intimații au apreciat că aceste dispoziții nu pot fi interpretate decât în sensul aplicabilității lor exclusiv acelor acte juridice și relații sociale născute ulterior intrării sale în vigoare, menționând faptul că titlul executoriu care a fundamentat cererea de încuviințare a executării silite și implicit drepturile născute în temeiul său, sunt anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014.
Intimații au apreciat inaplicabilitatea OG 22/2002 invocată de contestatoare, în sensul că, deși aceasta a invocat beneficiul prevăzut de art. 2 din actul normativ, nu a făcut dovada faptului că refuzul de executare a obligației de plată a despăgubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare și nu s-a efectuat proba demersurilor întreprinse în vederea obținerii fondurilor necesare achitării despăgubirilor. În continuare, intimații au mai apreciat că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești și refuzul sine die al contestatoarei de a-și îndeplini obligațiile, subliniind faptul că, în cauza Katsyuk împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilite împotriva sa și în favoarea unei persoane, aceasta constituind o ingerință în dreptul la recunoașterea bunurilor în sensul Convenției, incompatibilă cu prevederile acesteia.
Referitor la temeinicia procedurii de executare silită, intimații au apreciat că procedura de actualizare a fost efectuată temeinic de către executorul judecătoresc, fiind susținută de prevederi legale exprese și neechivoce în acest sens, respectiv art. 628 alin. 2 și alin.3 C.proc.civ.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
La solicitarea instanței, SCPEJ D. C. și D. A. C. a comunicat dosarul de executare nr. 628/2014, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Hotărârea nr. 604/28.08.2003 emisă de Comisia Județeană T. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 (f. 80-81) s-a propus acordarea către numiții P. F., P. I., V. E., O. E., P. D., P. T., Hermann D. a sumei de_ lei (ROL) cu titlu de compensații privind casa și anexe, terenuri și recolte rămase neculese la data aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, deținute de P. I. în localitatea M. V., .. Această hotărâre a fost validată de Vicepreședintele ANRP prin Decizia nr. 946/04.06.2008, dispunându-se plata de compensații în cuantum de 52.155,58 lei (RON) către numiții P. F., P. I., V. E., O. E., P. D., P. T., Hermann D. (f. 82-83). Potrivit art. 2 din această decizie, suma acordată cu titlu de compensație urma a fi eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. b) din HG nr. 753/1998 cu modificările și completările ulterioare, plata urmând a fi efectuată de către Direcția financiar, administrativă și resurse umane din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 38 alin. 1 din H.G. 753/1998.
Întrucât A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a achitat suma prevăzută în Hotărârea nr. nr. 604/28.08.2003, la data de 16.12.2014, intimații P. F., P. I., V. E., O. E., P. D., P. T., Hermann D. s-au adresat SCPEJ D. C. și D. A. C., solicitând declanșarea executării silite împotriva contestatoarei în baza titlului executoriu menționat mai sus, acesta dispunând înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare nr. 628/2014 (f. 79) în vederea recuperării sumei de 52.155,58 lei.
Prin încheierea din data de 16.12.2014 (f. 104), executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită împotriva contestatoarei în vederea recuperării sumei de 52.155,58 lei în oricare din modalitățile prevăzute de lege.
Prin încheierea din data de 16.12.2014 executorul judecătoresc a actualizat creanța la suma totală de 98.193,31 lei, conform ratei inflației pentru perioada august 2003 – noiembrie 2014 (f. 107). La aceeași dată, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 8015,18 lei din care 7767,18 lei onorariul de executare (inclusiv TVA) și 248 lei cheltuieli de executare ocazionate cu efectuarea lucrărilor în dosar (f. 108).
La aceeași dată a fost emisă somația de executare în dosarul execuțional nr. 628/2014 al SCPEJ D. C. și D. A. C., prin care s-a pus în vedere contestatoarei ca în temeiul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002 să achite suma de 98.193,31 lei reprezentând totalul compensațiilor stabilite prin titlul executoriu, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, la care se adaugă suma de 8015,18 lei reprezentând cheltuieli de executare (f. 109).
De asemenea, a fost emisă adresa de înființare poprire către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate publică a Municipiului București (fila 110), fiind înștiințată și contestatoarea în acest sens (fila 111).
Instanța are in vedere, cu prioritate, împrejurarea ca reclamanta a înțeles sa conteste in prezenta cauză executarea efectuată in dosarul de executare, invocând ca motive nerespectarea prevederilor OG nr. 22/2002, lipsa disponibilităților bănești și aducând critici modului de actualizare, dar și adoptarea O.U.G. 10/2014.
Instanța are în vedere că, în conformitate cu art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Astfel, contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește apărările întemeiate pe prevederile O.G nr. 22/2002, în cauza de față instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului” (s.n.).
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 666-667 C.proc.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică dovedește că se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, reiese că somația la care se referă art. 2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 666-667 C.proc.civ., adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri. În speță, sunt neîntemeiate susținerile contestatorului în sensul că procesul-verbal privind cheltuielile de executare ar fi fost întocmit anterior somației, acestea fiind întocmite în aceeași zi.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie să pornească de la anumite principii inerente statului de drept:
> interpretarea cu bună-credință a legii,
> respectarea legii,
> executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate,
> în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului,
> instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
> doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune că îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În cazul de față, contestatoarea nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată într-o hotărâre a Comisiei Județene din 28.08.2003 validată prin Decizia 946/04.06.2008 astfel încât, la 11 ani după emiterea hotărârii, la data de 16.12.2014, creditorii-intimați s-au adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a obligațiilor care ii incumbau contestatoarei.
Instanta subliniaza, in acest context, și că este esențial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanță cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instante, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitivă – în sensul de executorie – și obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti. Astfel, in Hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci cand administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori întârzie în executarea acesteia, chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
Or, în speță, instanța constată că, față de cele ce preced, nu exista nici un motiv pentru contestator să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, că debitoarea-contestatoare nu a facut nici o proba – desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii îl obligau in acest sens – că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plati cheltuielile de executare, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si ca in aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.
În ceea ce privește alegațiile contestatoarei, în sensul lipsei disponibilităților bănești ale statului sau dificultățile prin care trece economia țării, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Pentru a reține aceasta, instanța apreciază că o astfel de afirmație înseamnă o încălcare a dreptului de creanță al creditorilor-intimați, întrucât nealocarea unor sume de bani cu această destinație nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligații, soluția contrara însemnând golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți.
Intimații sunt titularii unui drept de creanță, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
De asemenea, s-a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre (cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002), Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând nu doar neexecutarea hotărârilor interne, ci și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate.
Totodată, s-a reținut că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație. În asemenea cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri într-un interval de timp rezonabil (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragraful 19, și Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34-35).
Mai mult decât atât, o omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 și 31 și T. împotriva României, paragrafele 27, 39 și 40).
Față de cele de mai sus, instanța apreciază că apărarea contestatoarei motivată de lipsa disponibilităților nu este întemeiată.
Instanța apreciază că nici invocarea dispozițiilor O.U.G. nr. 10/2014, potrivit cărora „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006” nu poate determina nelegalitatea procedurii de executare silită.
Cum Hotărârea nr. 604/28.08.2003 a fost emisă în anul 2003, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 10/2014, după ce H.G. nr. 1277/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea plății pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afecta într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială și prin normele metodologice de aplicare a acesteia, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de HG nr. 753/1998 precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite.
Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă a executării creanțelor. În sine, această perioadă de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr.10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33).
În ceea ce privește critica referitoare la modul de actualizare prin încheierea emisă de executorul judecătoresc a sumei stabilite prin hotărârea nr. 604/28.08.2003, instanța reține că dispozițiile art. 628 alin. 3 C.proc.civ. dau posibilitatea executorului judecătoresc sa procedeze la actualizarea sumelor din titlul executoriu. Contestatoarea omite să observe că actualizarea a fost efectuata in faza executării silite, ca urmare a neexecutării de buna-voie a titlului executoriu reprezentat de hotărârea mai sus menționată, astfel încât se justifică actualizarea întregii sume de la data comunicării hotărârii.
Modalitatea de actualizare respectă dispozițiile titlului executoriu, întrucât despăgubirilor li s-a aplicat indicele de creștere a prețurilor de consum calculat de la data la care acestea au devenit exigibile.
Instanța reține că potrivit Deciziei nr. XXI/19.03.2007 pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție „data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 iar validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor”.
Pe cale de consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. 6 din H.G. nr. 753/1998 care prevăd că „suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”, în situația de față, nefiind vorba despre achitarea debitului de bună-voie, în termenele stabilite de actul normativ.
Prin urmare, actualizarea a fost în mod corect făcută de la comunicarea hotărârii comisiei județene cu privire la întreaga sumă, pentru a putea fi acoperit prejudiciul produs creditorului care a fost lipsit de folosința banilor săi pentru perioada cuprinsă între acest moment și momentul plății efective, fiind incident principiul reparării integrale a prejudiciului.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. [...]”, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge și cererea privind suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.
În baza art. 719 al. 4 din Codul de procedură civilă, prezenta hotărâre, după ce va rămâne definitivă, se va comunica executorului judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimații P. F., P. I., V. E., P. D., P. T., H. D., O. E. toți cu domiciliu ales la SCAv.A. si D. - .. 45-47, ., sector 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Prezenta hotărâre judecătorească se va comunica, din oficiu, către SCPEJ D. C. și D. A. C., după rămânerea definitivă, conform art. 719 alin. 4 Cod procedură civilă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 717 alin. 1 și art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/18.06.2015
Comunicări - 8
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 3773/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3728/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
