Contestaţie la executare. Sentința nr. 3713/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3713/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 3713/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3713
Ședința publică de la 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimatul M. L., intimata M. E., având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 127/2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 12.02.2015, pentru pentru astazi, data de 26.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA,
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2014 contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat în contradictoriu cu intimații M. L. și M. E. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 127/2014 al B. C. R.-M., solicitând instanța să dispună:
anularea executării silite;
anularea Încheierii din data de 02.12.2014;
suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei cauze.
În motivare, s-a învederat ca, in raport de dispozitiile OG nr.22/2002, modificata si completata prin Legea nr.110/2007, institutiile publice au la dispozitie un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntara a creantei inscrise in titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somatiei de plata. Art.3 din ordonanta prevede in mod expres ca „in situatia in care institutiile publice nu-si indeplinesc obligatia de plata in termenul prevazut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispozitii legale aplicabile in materie”.Prin urmare,executorul judecatoresc avea obligatia emiterii catre debitoare a unei somatii de plata intemeiata pe dispoztiile legale mentionate, in speta procedand direct la înființarea popririi.
În al doilea rând, aceasta a învederat că – din cauza numărului mare de popriri – se află în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, solicitând instanței să constate că în absența disponibilităților bănești ale statului s-ar stabili în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat. S-a adăugat că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și urm. C.p.c., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1277/2007, solicitând judecarea în lipsă.
Contestatoarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
B. Apărări – concluzii scrise
Intimatele au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea contestației de față și menținerea actelor de executare, reținându-se că toate prevederile legale au fost respectate.
C. Dosarul de executare
Ca urmare a dispoziției instanței, la data de 26.01.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 127/2014 (fila 74 și urm.).
D. Probe
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
II. ÎN FAPT
Prin cererea formulată la executorul judecătoresc la 02.12.2014 (fila 75), intimații au solicitat executarea silită a contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1268/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul_ .
Prin această hotărâre (fila 78) a fost admisă cererea formulată de intimați și contestatoarea a fost obligată să actualizeze tranșa de 60% în sumă de 166.016,67 lei începând cu data scadenței până la data achitării, urmând ca plata să se facă în termenul și condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013. La baza pronunțării acestei hotărâri a stat Decizia nr. 721/13.05.2008 emisă dă Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ce a validat Hotărârea nr. 51 emispă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași ce a obligat contestatoarea la plată către intimați a sumei de 276.694,45 lei.
Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea din 02.12.2014 emisă de B. C. R.-M. (fila 85).
Contestatoarea a fost somată prin adresa din data de 05.12.2014 să achite debitul, conform O.G. nr. 22/2002 (fila 90-91).
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea din data de 02.12.2014 (fila 88) în cuantum total de 7.837,64 lei, din care 6.337,64 lei (T.V.A. inclusă) – onorariul executorului judecătoresc și 1.500 lei – onorariul avocatului.
Prin adresa din data de 02.12.2014 (fila 89), executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei la Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică București, contestatoarea fiind înștiințată despre măsură prin adresa din aceeași dată.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.12.2014 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:
„Art. 669. (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Art. 700. (1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță.
(2) Executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.
(3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.
(4) Actele de executare efectuate în ziua soluționării cererii având ca obiect suspendarea, fie și provizorie, a executării silite sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare și a contestației la executare.
Art. 711. alin. 1. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 718. alin. 1. Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.”
Conform Ordonanței Guvernului nr. 22/2002:
„Art. 2. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Art. 4. (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.”
B. Soluția instanței
Instanța constată că motivul principal invocat de contestatoare constă în nerespectarea dispozițiilor legale privind eșalonarea plății.
Instanța, analizând fondul pretențiilor intimatelor raportat la apărările contestatoarei reține că titlul executoriu în dosarul de executare de față este reprezentat de Sentința civilă nr. 1268/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul_ .
Prin această hotărâre (fila 78) a fost admisă cererea formulată de intimați și contestatoarea a fost obligată să actualizeze tranșa de 60% în sumă de 166.016,67 lei începând cu data scadenței până la data achitării, urmând ca plata să se facă în termenul și condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013. La baza pronunțării acestei hotărâri a stat Decizia nr. 721/13.05.2008 emisă dă Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ce a validat Hotărârea nr. 51 emispă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași ce a obligat contestatoarea la plată către intimați a sumei de 276.694,45 lei.
Instanța arată că, în esență, intimații au pus în executare un titlu executoriu din 2013 – Sentința civilă a Tribunalului Călărași, însă procesul ce a avut ca rezultat respectia Sentința Civilă a avut drept fundament neexecutarea voluntară a unui tilu executoriu reprezentat de o Hotărâre a Instituției Prefectului Județăului Călărași din 2008. Astfel, perioada 2008 – 2013 este un interval de timp în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să îndrepte lipsa de fonduri și să achite în totalitate cuantumul arătat de titlul executoriu.
În acest sens, instanța subliniază că simplele afirmații în sensul lipsei de disonibilități nu sunt suficiente pentru a dovedi acest aspect, fiind necesare înscrisuri în sprijinul acestor alegații, care să dovedească efectuarea tuturor demersurilor în vederea alocării de bani, probe pe care contestatoarea nu le-a depus, limitându-se doar la a afirma că nu există disponibil bănesc.
De asemenea, cât privește termenul de grație de 6 luni de care beneficiază instituțiile publice, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002, reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică (se înțelege: dovedește) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Față de cele reținute rezultă că somația la care se referă art.2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 667 din NCPC, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr.22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Este evident că scopul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public însă acest scop trebuie corelat cu principiile respectării legii cu bună credință și cel al asigurării executării cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate.
Pornind de la aceste premise rezultă că în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, termen în care instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
În concluzie contestatoarea trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori /și prin executare mobiliară/imobiliară.
Pe cale de consecință, instanța va reține că titlul executoriu ce se află la baza relațiilor dintre intimați și contestatoare este Hotărârea emisă de Instituția Prefectului Județului Călărași, hotâre emisă în 2008 prin care contestatoare a fost obligată la plata unei sume de bani reprezentând despăgubiri, sumă de bani care nici până la momentul actual nu a fost achitată, intervenind între părțile implicate în executare și un proces subsecvent finalizat prin Sentința civilă a cărei executare se urmărește în dosarul de față prin care contestatoarea a fost obligată la plata încă unei tranșe.
Mai mult de decât, instanța constată că în Sentința civilă nr. 1268/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul_, instanța a obligat contestatoarea la actualizarea tranșei de 60% în suma de 166.016,67 lei începând cu data scadenței și până la data achitării, urmând ca plata să se facă în termenul și condițiile prevăzute de OUG nr. 10/2013.
Instanță constată că la data de 12.12.2013 Curtea Constituțională a declarat OUG nr. 10/2013 ca fiind neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 528/12.12.2013 publicată în M.Of. nr. 63/24.01.2014.
Astfel instanța, conchizând în virturea celor arătate mai sus, atât ca motiv de fapt cât și motiv de drept, consideră că respectivele act normative invocate de către contestatoarea nu pot atrage concluzia neexigibilității creanței constatate prin titlul executoriu și pe cale de consecință nu pot constitui motive de anulare a executării silite.
Cât privește invocarea disponibilităților bănești reduse și celelalte aserțiuni în susținerea acestei teze, instanța le consideră neîntemeiate, în opinia instanței, o astfel de afirmație însemnând o încalcare a dreptului creditorului-intimat, întrucât nealocarea unor sume de bani cu aceasta destinație nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligații, soluția contrară însemnând golirea de conținut a dreptului intimat acesta fiind expus așadar unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plată, iar dreptul ar fi iluzoriu dacă s-ar permite ca o hotărâre executorie și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre parți.
Intimatul este titularul unui drept de creanță, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. Romaniei), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea pârâtei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).
Instanța subliniază, în acest context, și că este esențial a se interpreta aceste prevederi legale în consonanță cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instanțe, față de prevederile art. 11 și 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă - în sensul de executorie - și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți.
Astfel, în Hotărârea S. împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, chiar și în cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor își pierd orice rațiunea de a fi.
Or, în speță, instanța constată că, fața de cele ce preced, nu există nici un motiv pentru ca, contestatoarea să refuze a da curs executarii silite declanșate împotriva sa, ca debitoarea-contestatoare nu a făcut nici o probă - deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau în acest sens - că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat în titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 și că în aceste condiții orice intârziere în executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încalcarea art. 6 al CEDO.
În lumina celor de mai sus, instanța constată că nu există niciun motiv pertinent, juridic, exonerator care să justifice întârzierea contestatoarei în ceea ce privește plata creanței reclamanților intimați.
Pe cale de consecință instanța de față consideră că apărările contestatoarei referitoare la lipsa de exigibilitate a sumelor executate, în temeiul actelor normative arătate mai sus, sunt neîntemeiate.
Cu toate acestea, față de art. 700 alin. 4 C.p.c., sus-citat, instanța arată că se impune anularea în parte a adresei de înființare a popririi din data de 02.12.2014, reținând că, în ce privește cheltuielile de executare, mai exact onorariul avocatului în cuantum de 1.500 lei, acesta apare ca fiind excesiv.
Demersurile în această fază sunt realizate de organul de executare, rolul creditorului și, implicit, al reprezentantului acestuia, limitându-se la a veghea ca executarea să nu fie tergiversată, nerevenindu-i sarcina de a efectua în concret actele de executare.
Astfel, onorariul avocatului într-un cuantum ridicat în această fază nu este în niciun fel justificat de specificul activităților de executare silită, în care executorul judecătoresc este cel care instrumentează dosarul de executare cu toate demersurile adiacente: deschidere dosar, înaintarea cererii de executare silită instanței în vederea încuviințării, demersuri pentru aflarea veniturilor debitorului, înființarea popririi, distribuirea sumelor achitate, ridicarea popririi și, în final, închiderea dosarului de executare.
Astfel, prin raportare la dispozițiile Protocolului pentru stabilirea onorariilor avocaților din oficiu, încheiat în anul 2008 între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, ținând seama de activitatea efectiv depusă în cadrul executării silite, de nivelul onorariului executorului, care nu poate fi aproape egal cu cel al avocatului, având în vedere principiile expuse mai sus, instanța urmează să diminueze onorariul avocatului la suma de 500 de lei.
Instanța subliniază că această diminuare nu afectează raporturile juridice dintre părțile contractului de asistență juridică, ci doar obligația debitoarei contestatoare de a plăti acest onorariu. De asemenea, instanța arată că argumentele expuse au în vedere strict activitatea desfășurată de avocat pe parcursul derulării executării silite, iar nu și serviciile de asistență juridică oferite clientului în cadrul litigiilor în această fază (validări de poprire, contestații la executare), pentru care partea poate solicita cheltuieli de judecată, chiar în cadrul acestor proceduri, în situația în care contestatorul parte adversă cade în pretenții.
În ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc de 6.337,64 lei, instanța apreciază că acesta a fost stabilit în conformitate cu prevederile legale așa cum au fost instituite prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006 cu modificările ulterioare.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte contestația la executare, va anula în parte adresa de înființare a popririi din data de 02.12.2014 emisă în dosarul de executare nr. 127/2014 al B. C. R.-M. și va anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.12.2014, alături de actele de executare subsecvente emise, în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul avocatului se reduce la 500 lei (T.V.A. inclusă).
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.718 C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulata de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR având CUI_, cu sediul in sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, in contradictoriu cu intimatul M. L. cu domiciliul ales in sector 3, București, ., ., ., intimata M. E. cu domiciliul ales in sector 3, București, ., ., ..
Anulează în parte Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.12.2014, alături de actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 127/2014 al B. C. R.-M., în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul avocatului se reduce la 500 lei (T.V.A. inclusă).
Obligă contestatoarea la plata către B. C. R.-M. a sumei de 47,12 lei reprezentând cheltuieli fotocopiere dosar executare.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 650 alin. 3 C.p.c., cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. G. E. A.
Red./Dact.Jud. DAG /tehnored. E.A./
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3775/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
