Contestaţie la executare. Sentința nr. 5630/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5630/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 5630/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILA NR.5630
Ședința publică de la 27.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE –JUD.DR.E. R.
GREFIER- M. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator C. F. - D. A. LA SCA TODICA & ASOCIATII și pe intimat D. M. C., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 401/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta intimata prin aparator, lipsind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa dovada timbrare cerere; s-a depus prin serviciul registratura intampinare; lipsa dosar de executare.
Aparatorul intimatei invoca nulitatea contestatiei si exceptia netimbrarii cererii si solicita admiterea exceptiei si anularea cererii, ca netimbrata.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la 03.02.2015, sub nr._, contestator C. F. - D. A. LA SCA TODICA & ASOCIATII a chemat in judecata pe intimata D. M. C., solicitând suspendarea executarii silite efectuata in temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr.1181/2014, anularea actelor de executare silita si a formelor de executare incepute in cadrul dosarului de executare nr.401/2014 precum si impotriva incheierii de incuviintare a executarii silite din 31.10.2014 pronuntata in dosarul nr._/299/2014 repunand partile in situatia anterioara, sa se constate ca debitorul nu datoreaza intimatei creditoare suma de_,50 lei ca urmare a renuntarii la insasi dreptul de creanta prin act autentic, sa se constate reaua credinta a intimatei si sa se dispuna amendarea acesteia, sa se exonereze contestatorul de la suportarea sumei de_,90 lei, cu cheltuilei de judecata.
In drept contestatorul si-a intemeiat cererea pe disp.art.711 c.pr.civila, art.662 c.pr.civila, art.665 c.pr.civila.
In dovedire contestatorul la dosarul cauzei inscrisuri.
La termenul de la 27.03.2015 contestatorul a fost legal citat cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, insa nu s-a conformat dispozitiei instantei.
Intimata a invocat in sustinerile orale exceptia netimbrarii cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:
Potrivit OG 80/2013, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti se timbreaza, taxa se calculeaza in functie de valoarea obiectului cererii.
Potrivit Art. 10
(1) In materia executarii silite, urmatoarele cereri se taxeaza astfel:
a) cereri pentru incuviintarea executarii silite, pentru fiecare titlu executoriu — 20 lei;
b) cereri de suspendare a executarii silite, inclusiv a executarii provizorii — 50 lei. (2) In cazul contestatiei la executarea silita, taxa se calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se contesta sau la valoarea debitului urmarit, cand acest debit este mai mic decat valoarea bunurilor urmarite. Taxa aferenta acestei contestatii nu poate depasi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestata. In cazul in care obiectul executarii silite nu este evaluabil in bani, contestatia la executare se taxeaza cu 100 lei.
(3) In cazul in care prin contestatia la executare silita se invoca, in conditiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedura civila, si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabileste potrivit art. 3 alin. (1). (4) Cererile de intoarcere a executarii silite se taxeaza, in toate cazurile, cu 50 lei, daca valoarea cererii nu depaseste 5.000 lei, si cu 300 lei, pentru cererile a caror valoare depaseste 5.000 lei
Constatand la primirea cererii ca taxa judiciara de timbru nu a fost platita, instanta a pus in vedere contestatorului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata, fiind citat cu aceasta mentiune.
F. de aceste considerente, retinand ca pana la termenul stabilit contestatorul nu si-a indeplinit obligatia legala de plata, in temeiul OG 80/2013, instanta urmeaza sa admita exceptia si sa anuleze cererea ca netimbrata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea formulată de contestator C. F. - D. A. LA SCA TODICA & ASOCIATII in sector 1, București, .. 152, ., . și intimata D. M. C., cu domiciliul in sector 1, București, .. 31, ca netimbrată.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.ER/DACT.M.G.11 iunie 2015/4 EX..
← Întoarcere executare. Sentința nr. 5689/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|