Contestaţie la executare. Sentința nr. 7754/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7754/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 7754/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 7754/2015
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Grefier D. V.
Pe rol se afla pronuntarea cauzei Civil privind pe contestator S.C. F. M. S.R.L. B. și pe intimat AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT BUCUREȘTI, IN PREZENT AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE (AFIR) BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare impotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/13.05.2014.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 07.04.2015, 14.04.2015, 21.04.2015 și 28.04.2015.
INSTANȚA
Deliberand,constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani sub nr._ si pe rolul acestei instante sub nr._ ,contestatoarea . BOTOSANI ,in contradictoriu cu intimata AGENTIA DE PLATI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT (APDRP) BUCURESTI - AGENTIA PENTRU FINANTAREA INVESTITIILOR RURALE (AFIR) BUCURESTI,a solicitat, pe calea executarii silite,anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr._/13.05.2014 si ridicarea masurilor asiguratorii dispuse prin aceasta decizie,care este nelegala si nejustificata.
In motivarea cererii,contestatoarea arata ca in fapt,intre APDRP in calitate de autoritate contractanta si . BOTOSANI,in calitate de beneficiar s-a incheiat in baza PNDR contractul de finantare nr. C 123F_1/25.11.2008,avand ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil in cuantum de 1.720.000 euro,echivalentul a 6.388.940 lei pentru proiectul intitulat “Achizitie de utilaje pentru exploatarea forestiera in localitatea Cristesti,jud. Botosani prin schema de ajutor de stat XS28/123F/2008” ce face obiectul contractului de finantare (art. 1 alin. 1 din contractul cadru de finantare).
Solicita contestaoare anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr._/13.05.2014 si ridicarea masurilor asiguratorii dispuse prin aceasta decizie,care este nelegala si nejustificata,intrucat in cuprinsul acesteia nu se prezinta absolut nici o proba,nici un indiciu,nici un element din care sa rezulte,direct sau indirect,existenta pericolului ca debitorul . BOTOSANI sa se sustraga,sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimonial,periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.
A fost achitata taxa de timbru in cuantum de 1.000 lei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 129,art. 172-174 C.proc.fiscala.
Au fost depuse,in dovedire,in copie,inscrisuri.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei,ca neintemeiata.
In motivare,a aratat ca,in fapt,intre APDRP in calitate de autoritate contractanta si . BOTOSANI,in calitate de beneficiar s-a incheiat in baza PNDR contractul de finantare nr. C 123F_1/25.11.2008,avand ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil in cuantum de 1.720.000 euro,echivalentul a 6.388.940 lei pentru proiectul intitulat “Achizitie de utilaje pentru exploatarea forestiera in localitatea Cristesti,jud. Botosani prin schema de ajutor de stat XS28/123F/2008” ce face obiectul contractului de finantare (art. 1 alin. 1 din contractul cadru de finantare).
Prin Nota nr._/24.03.2014 a DLAF,inregistrata la APDRP cu nr. 10.230/27.03.2014,au fost aduse la cunostinta intimate o . nereguli cu privire la proiectul “Achizitie de utilaje pentru exploatarea forestiera in localitatea Cristesti,jud. Botosani prin schema de ajutor de stat XS28/123F/2008” ce face obiectul contractului de finantare nr. C 123F_1/25.11.2008.
In urma controlului efectuat de catre DLAF, APDRP a declansat procedura de constatare a neregulilor si recuperare a creantelor bugetare si in conformitate cu prevederile art. 45(4) din OUG nr. 66/2011,procedura a fost suspendata,iar APDRP a dispus luarea de catre ANAF a masurilor asiguratorii,pana la obtinerea deciziei definitive si irevocabile a instantei privind caracterul penal sau nu al faptei incriminate si a emis Decizia nr._/13.05.2014 prin are s-a dispus instituirea masurilor asiguratorii pana la concurenta sumei de 1.077.205 lei.
Arata ca Decizia nr._/13.05.2014 a fost emisa cu respectarea prevederilor legale,respectiv OUG nr. 66/2011,fiind motivata de cercetarile penale desfasurate asupra reprezentantului legal al contestatoarei si nu exista nici un motiv pentru anularea acesteia.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 205 si urm C.proc.civ.
Au fost depuse,in dovedire,in copie,inscrisuri.
Contestatoarea a depus raspuns la intampinare.
Prin sentinta civila nr._/14.11.2014 pronuntata de Judecatoria Botosani in dosarul nr._ ,a fost declinata cauza in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului,instanta retine urmatoarele:
In fapt,intre APDRP in calitate de autoritate contractanta si . BOTOSANI,in calitate de beneficiar s-a incheiat in baza PNDR contractul de finantare nr. C 123F_1/25.11.2008,avand ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil in cuantum de 1.720.000 euro,echivalentul a 6.388.940 lei pentru proiectul intitulat “Achizitie de utilaje pentru exploatarea forestiera in localitatea Cristesti,jud. Botosani prin schema de ajutor de stat XS28/123F/2008” ce face obiectul contractului de finantare (art. 1 alin. 1 din contractul cadru de finantare).
Prin Nota nr._/24.03.2014 a DLAF,inregistrata la APDRP cu nr. 10.230/27.03.2014,au fost aduse la cunostinta intimate o . nereguli cu privire la proiectul “Achizitie de utilaje pentru exploatarea forestiera in localitatea Cristesti,jud. Botosani prin schema de ajutor de stat XS28/123F/2008” ce face obiectul contractului de finantare nr. C 123F_1/25.11.2008.
In urma controlului efectuat de catre DLAF, APDRP a declansat procedura de constatare a neregulilor si recuperare a creantelor bugetare si in conformitate cu prevederile art. 45(4) din OUG nr. 66/2011,procedura a fost suspendata,iar APDRP a dispus luarea de catre ANAF a masurilor asiguratorii,pana la obtinerea deciziei definitive si irevocabile a instantei privind caracterul penal sau nu al faptei incriminate si a emis Decizia nr._/13.05.2014 prin are s-a dispus instituirea masurilor asiguratorii pana la concurenta sumei de 1.077.205 lei.
Retine instanta ca potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedura fiscala ,coroborate cu prevederile din Codul de procedra penala,“Masurile asiguratorii dispuse potrivit alin. (2),precum si cele dispuse de instantele judecatoresti sau de alte organe competente se duc la indeplinire in conformitate cu dispozitiile referitoare la executarea silita,care se aplica in mod corespunzator”.
Instanta apreciaza ca Decizia nr._/13.05.2014 a fost emisa cu respectarea prevederilor legale respectiv OUG nr. 66/2011 privind prevenirea,constatarea si sanctionarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora,conform modelului prevazut de Anexa 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 66/2011 aprobate prin HG nr. 875/2011,fiind motivata de cercetarile penale desfasurate asupra reprezentantului legal al contestatoarei si nu exista nici un motiv pentru anularea acesteia.
D. urmare,instanta va respinge contestatia la executare,ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea . BOTOSANI cu sediul in B., .. 29, Judetul Botosani, in contradictoriu cu intimata AGENTIA DE PLATI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT (APDRP) BUCURESTI - AGENTIA PENTRU FINANTAREA INVESTITIILOR RURALE (AFIR) BUCURESTI cu sediul in București, .. 43, sector 1, ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.04.2015.
P. GREFIER
Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.
/ex
07 Mai 2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7665/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria... → |
---|