Contestaţie la executare. Sentința nr. 7636/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7636/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 7636/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 7636/2015
Ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER: G. D. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimatii F. N. M., S. V. C., MOROȘ M. Ș., având ca obiect contestație la executare CONTESTAȚIE LA POPRIRE, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile si susținerile parților au avut loc la data de 06.04.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la data de 20.04.2015 și apoi la aceasta data când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a formulat în contradictoriu cu intimatii F. N. M., S. V. C., MOROȘ M. Ș., contestație la poprire în dosarul de executare nr. 72/2014, aflat pe rolul B. P. C. G., solicitând anularea executării silite dispusă prin dosarul de executare nr. 72/2014; suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr. 72/2014, întocmit de către B. P. C. G., până la soluționarea prezentei cauze, restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării silite efectuată în dosarul nr. 72/2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 12.10.2012, Instituția Prefectului Bacau-Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 222/2012, prin care s-au stabilit compensații bănești în valoare de 252.498 lei. A mai arătat contestatoarea că, prin înștiințarea privind măsura popririi din data de 15.10.2014, B. P. C. G. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților despre înființarea popririi asupra conturilor pe care le deține la terțul poprit, până la concurența sumei de_,74 lei, reprezentând despăgubirile stabilite prin hotărâre și cheltuieli de executare. A precizat contestatoarea ca in cursul lunii iulie 2014, creditorii Moros M. S., S. V. C., F. N. M. si B. I. au mai formulat o cerere de executare silita in vederea recuperarii compensatiilor banesti in baza titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 222/12.10.2012 in dosarul de executare nr. 854/2014 al B. D. si D., in vederea recuperarii sumei de 253.498 lei.
De asemenea, contestatoarea a invocat aplicabilitatea OG nr. 22/2002, OUG nr. 10/2014 precum si ale art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, conform carora compensatiile se achita beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat.
S-a mai invocat ca onorariul de avocat in cuantum de_ lei solicitat pentru efectuarea formalitatilor de executare, este nepotrivit de mare fata de munca indeplinita.
In drept, contestatoarea a invocat disp. art. 711 și următoarele C.proc.civ., Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare și HG nr. 1120/2006, modificată prin HG nr. 57/2008.
Intimatii au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.
In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la B. P. C. G. la data de 29.07.2014 sub nr. 72/2014, intimatii S. V. C., Moros M. S., F. N. M. au solicitat punerea in executare a Hotararii nr. 222/12.10.2012.
Prin Hotararea nr. 222/12.10.2012 emisă de Comisia Județului Bacau pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-au stabilit compensații bănești în favoarea intimaților F. N. M., S. V. C., Moros M. S. si a numitului B. I., în cuantum de 253.498 lei.
Prin incheierea de sedinta din Camera de Consiliu de la data de 22.08.2014 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti din dosar nr._/299/2014, s-a dispus incuviintarea executarii silite ce urmează a se efectua potrivit art.622 alin.3 C.proc.civ., prin toate formele de executare, la solicitarea creditorilor F. N. M., S. V. C., MOROS M. S. împotriva debitorului A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 222/12.10.2012, emisă de Comisia Județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru suma de 126.749 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare.
Prin incheierea din 15.10.2014 s-a stabilit valoarea totala a debitului la suma de 148.247,74 lei, reprezentand: transa I in cuantum de_,60 lei actualizata pentru perioada octombrie 2013 – septembrie 2014, IPC = 101,25 %, astfel tranșa I actualizată este in cuantum de_,34 lei, transa II in cuantum de_,40 lei, onorariu executor judecatoresc 8151 lei ( tva inclus), onorariu avocat_ lei, taxe timbru, timbre postale 40 lei.
A fost emisa somatia prevazuta de art. 2 din OG nr. 22/2002 si adresa de infiintare poprire catre tertul Trezoreria Municipiului Bucuresti fiind instiintata si contestatoarea.
Prin incheierea din data de 05.01.2015, s-a dispus incetarea executarii silite, la cererea creditorilor F. N. M., S. V. C. si Moros M. S..
Conform recipisei de reconsemnare nr. BREL_, s-a eliberat catre numitii S. V. C. si F. N. M. suma de_,83 lei.
Conform OP nr. 2/24.12.2014, intimatul Moros M. S. a beneficiat de suma de_,91 lei.
Mai retine instanta ca la data de 13.06.2014, numitul Bagu I. si intimatii Moros M., F. N., S. V. C. au inregistrat la B. D. si D. cerere de executare silita a titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 222/12.10.2012, pentru recuperarea sumei de_ lei cu titlu de debit.
Prin declaratiile autentificate sub nr. 157/19.02.2014, 156/19.02.2014 si nr. 174/14.02.2014 de catre Societatea Profesionala Notariala T. G. si Lancranjan M. M., numitii Moros M. S., S. V. C. si F. N. M. au declarat pe propria raspundere ca revoca total mandatul dat catre Bagu I., prin care acestia l-au imputernicit pe acesta, să îi reprezinte in relatiile cu A. N. pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 in vederea obtinerii despagubirii stabilite conform Hotararii nr. 222/12.10.2012.
Potrivit art. 2031 alin. 1 C. civ., mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma in care contractul de mandat a fost incheiat si chiar daca a fost declarat irevocabil.
Prin urmare, la data de 13.06.2014 ( depunerea cererii la B. D. si D.) nu se poate retine ca Bagu I. putea actiona in calitate de mandatar al intimatilor pentru punerea in executare a Hotararii nr. 222/12.10.2012.
Așadar, demersul intimatilor de a se adresa catre B. P. C. G. la data de 29.07.2014 este pe deplin valabil, in conditiile in care anterior aceștia procedaseră la revocarea procurii date numitul B. I..
De altfel, nu s-a facut dovada ca intimatii ar fi incasat vreo suma de bani in urma executării silite efectuate in dosarul de executare silita nr. 854/2014 al B. D. si D..
Totodata, instanta are in vedere imprejurarea ca reclamanta a inteles sa conteste in prezenta cauza executarea efectuata in dosarul de executare, invocand ca motive lipsa disponibilitatilor banesti si incidenta prevederilor OG nr. 22/2002 si aducand critici cuantumului onorariului de avocat, dar si adoptarea OUG 10/2014.
Cu privire la apărarea privind insuficiența resurselor financiare ale contestatoarei, instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
Totodată, instanța reține că intimatii sunt titularii unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimata are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatilor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală a recunoscut în patrimoniul intimatilor un drept de creanță inca din anul 2012, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatilor și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimată la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatei, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
În ce privește motivul legat de nerespectarea OG 22/2202, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive întrucât Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerata un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002 (cu modificările ulterioare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr. 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile sau alte titluri executorii, precum este Hotararea nr. 222/2012, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
În ceea ce privește criticile contestatoarei întemeiate pe prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, în cauza de față, instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
In cauza s-au comunicat contestatoarei la data de 17.10.2014 incheierea de incuviintare a executarii silite si copie a titlului executoriu, somatia, incheierea de stabilirea a debitului si adresa privind infiintarea popririi, insa aceasta nu a dovedit lipsa de fonduri, si nici nu a fost probată efectuarea vreunui demers pentru obținerea sumelor necesare achitării debitului.
De altfel, având în considerare considerentele expuse mai sus referitoare la respectarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că anularea executării silite pentru nerespectarea art. 2 din O.G nr. 22/ 2002 ar contraveni dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, deși dreptul creditoarei la acordarea de despăgubiri a fost stabilit prin Hotararea nr. 222/12.10.2012, iar cea de-a doua transa era scadenta in decembrie 2013, se constată că până la data formulării de către creditor a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilită prin titlul executoriu, la scadența sa, iar în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități învederată în contestația la executare, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Sub acest aspect se retine invocarea de catre contestatoare a dispozitiilor OUG 10/2014, potrivit caruia „ Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Cum Hotararea a fost emisa inca din 2012, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014, după ce Legea nr. 290/2003 stabilea ea însăși eșalonarea pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar Legea specială și prin hotărârea de guvern menționată, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă a executării creanțelor. În sine, această perioada de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr. 10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 290/2003 din speță la executarea creanței stabilite, încă din anul 2012.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de dispozitiile legale interne menționate pentru a nu executa obligatia de plata a despagubirilor și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidență directa in speță, instanța apreciaza ca neintemeiate motivele de contestatie referitoare la incidenta OG nr. 22/2002 si OUG nr. 10/2014.
In ceea ce priveste onorariul de avocat de_ lei, instanta va avea in vedere prevederile art. art. 669 alin. 3 C.p.c., conform carora sunt cheltuieli de executare: 1.taxele de timbru necesare declansarii executarii silite; 2. onorariul executorului judecatoresc, stabilit potrivit legii; 3.onorariul avocatului in faza de executare silita; 4.onorariul expertului, al traducatorului si al interpretului; 5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicitatii procedurii de executare silita si cu efectuarea altor acte de executare silita; 6.cheltuielile de transport; 7.alte cheltuieli prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite.
In baza art. 669 alin. 4 C.p.c., sumele datorate ce urmeaza sa fie platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc, prin incheiere, in baza dovezilor prezentate de partea interesata, in conditiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanta de executare, pe calea contestatiei la executare formulate de partea interesata si tinand cont de probele administrate de aceasta.
In cauza, instanta apreciaza ca se impune reducerea onorariului de avocat de la suma de_ lei la suma de 6000 lei, proportionala cu activitatea pe care o presupune reprezentarea si asistenta juridica a partii in faza de executare silita, constand in formularea cererii si urmarirea activitatii de executare silita desfasurata de catre executorul judecatoresc. Totodata, reducerea onorariului se impune si in raport de valoarea creantei pentru recuperarea careia a fost declansata executarea silita (126.749 lei), in conditiile in care chiar onorariul executorului judecatoresc ( ca organ de executare) caruia ii revine obligatia coordonarii si desfasurarii intregii activitati de executare silita este mai mic decat al avocatului care a reprezentat partea in faza de executare silita.
In aceste conditii, instanta va dispune anularea in parte a incheierii din data de 15.10.2014 intocmita de B. P. C. G. pentru suma de 6674 lei reprezentand onorariu de avocat redus precum si a actelor de executare efectuate pentru recuperarea acestei sume.
În ceea ce privește cererea avand ca obiect restabilirea situatiei anterioare executarii, instanta va avea in vedere prevederile art. 723NCPC. conform carora in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Avand in vedere ca prin incheierea din data de 05.01.2015 s-a dispus incetarea executarii silite pornita la cererea creditorilor F. N. M., S. V. C. si Moros M. S. impotriva debitoarei A. N. pentru Restituirea Proprietatilor in dosarul de executare nr. 72/2014, constatandu-se ca s-au recuperat integral debitul si cheltuielile de executare, instanta va dispune si intoarcerea in parte a executarii cu obligarea intimatilor la restituirea catre contestatoare a sumei de 6674 lei executata in dosarul de executare nr. 72/2014 al B. P. C. G..
In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, avand in vedere dispozitiile art. 718NC.proc.civ., conform carora aceasta se poate dispune pana la solutionarea contestatiei la executare, precum si faptul ca, prin prezenta sentinta, contestatia a fost solutionată pe fond, instanta va respinge cererea de suspendare a executarii ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte contestatia la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimatii F. N. M., S. V. C., MOROȘ M. Ș. toți cu domiciliul ales la SCPA Ș., B. ȘI ASOCIAȚII în sector 5, București, ., nr. 29, .> Dispune anularea in parte a incheierii din data de 15.10.2014 intocmita de B. P. C. G. pentru suma de 6674 lei reprezentand onorariu de avocat redus precum si a actelor de executare efectuate pentru recuperarea acestei sume.
Dispune intoarcerea in parte a executarii si obligarea intimatilor la restituirea catre contestatoare a sumei de 6674 lei executata in dosarul de executare nr. 72/2014 al B. P. C. G..
Respinge cererea avand ca obiect suspendarea executarii silite ca ramasa fara obiect.
Cu apel in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED.S.A./TEH. S.A./G.U.
6 EX/20.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7708/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Sentința nr. 7697/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
