Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 10459/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 29.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. P.
GREFIER: V. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și pe intimații T. I., R. I. și N. Ș., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 29.05.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a formulat, în contradictoriu cu intimatii N. GH S., R. B. I., T. GH.I., contestație la executare împotriva formelor de executare emise în dosarul de executare 74/2011 al B. M. B., a somației de plată și procesului-verbal de cheltuieli din data de 15.09.2014, suspendarea executării silite, precum și întoarcerea executării.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a menționat, în esență, că, prin raportare la titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006, a intervenit prescripția executării silite. De asemenea, contestatoarea a învederat că începerea executării silite este nelegală deoarece llipsese incuviintarea executarii silite si față de dispozițiile art. II din Legea nr.113/2013; ca impotriva sa nu exista niciun titlu executoriu ; că potrivit OG nr.22/2002 instituțiile publice au un regim special și derogatoriu de la normele speciale; că în raport de dispozițiile O.G. nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, are la dispoziție un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntară a creanței înscrise în titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somației de plată. Față de prevederile legii speciale, contestatoarea a solicitat instanței să constate că în cauza dedusă judecății nu a fost emisă somația de plată, astfel cum aceasta este definită și reglementată în mod expres de O.G. nr. 22/2002, astfel încât întocmirea procesului-verbal de cheltuieli de executare este nelegală și se impune anularea acestuia; că valoarea despăgubirii trebuie calculată la valoarea efectiv investită la data achiziționării și nu la data de 24 mai 2000, executorul judecătoresc neținând cont și de unitățile de fond care au fost răscumpărate.
În drept, au fost invocate disp. art.387, 411, 399 și urm., art.403 alin.1 și urm., art.404 și urm. C.pr.civ., Legea nr.116/2013, Legea nr.92/2011, OG nr.22/2002 rep., OUG nr.51/1998 rep.
In dovedire a fost solicitata proba cu inscrisuri.
Deși legal citati, intimatii au depus întâmpinare prin care au invocat exceptia autoritatii de lucru judecata avand in vedere dosarul nr._, avand aceleasi parti, acelasi obiect si aceeasi cauza in care s-a pronuntat sentinta civila nr._/23.10.2013. Au arata intitmatii ca sentinta mentionata a ramas definitiva prin decizia nr. 1747/28.05.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti. Pe fondul cauzei intimatii au solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.
In cauza s-a dispus administrarea probei cu inscrisuri si a fost depus in copie dosarul de executare silita (filele 33-127).
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța reține că prin Sentința civilă nr._/23.10.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată contestatia la executare formulată de AAAS, în contradictoriu cu mai multi intimati, printre care se afla si intimatii din prezenta cauza, cu privire la dosarul de executare nr, 74/2011 aflat pe rolul B. M. B.. Cauza a avut ca obiect contestație la executare cu privire la somațiile emise in mai multe dosare de executare si cu privire la toate celelalte acte de executare.
Recursul formulat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin 1747/28.05.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti.
În prezenta cauză, contestatoarea a formulat, la data de 27.10.2014, contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. 74/2011, aflat pe rolul B. M. B..
A. de lucru judecat ca excepție procesuala tinde să dea naștere unui efect negativ, extinctiv, acela de a opri a doua judecată într-o cauză unică. P. a deveni incidentă autoritatea lucrului judecat este necesară existența între două cauze a unei triple identități, cumulative, potrivit art. 431 Cod procedura civila, aceea a obiectului, a părților și a cauzei, sau scopului.
Exceptia autoritatii de lucru judecat poate fi invocata de instanță sau de parti in orice stare a procesului, potrivit art. 432 Cod procedura civila.
Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Analizând cele două cauze, instanța constată existența unei identități evidente între părți. De asemenea, obiectul și scopul urmărit de contestatoare, în cele două acțiuni sunt identice, cu privire la actele de executare emise pana la data pronuntarii sentintei cu privire la care se analizaeaza autoritatea de lucru judecat, respectiv 23.10.2013.
De va constata, de asemenea că Sentința civilă pronunțată în primul dosar a rămas definitivă și irevocabilă la data de 28.05.2014.
Așadar, având în vedere motivele de fapt și de drept reținute, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat in privința actelor de executare emise in dosarul 74/2011 emise pana la data de 23.10.2013, urmând a respinge acțiunea cu privire la aceste acte de executare, pentru existența autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, cu privire la celelalte acte de executare silită contestate, se reține că prin titlul executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 423/20.03.2007, definitivă la 04.06.2009 prin Decizia penală nr. 2098 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, cu modificări atât în recurs cât și în apel, Tribunalul București Secția a II-a penală a obligat C.N.V.M. și A.V.A.S., în prezent A.A.A.S., în solidar cu inculpații din cauză și alte părți responsabile civilmente, să plătească intimatului – parte civilă despăgubiri civile la nivelul sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond investite, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia – f.39-47.
Deoarece C.N.V.M. nu s-a conformat acestui titlu executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea judecătorească, la 04.01.2011 creditorii-intimati prin mandatar s-au adresat cu o cerere către B. M. B. (fila 34), pentru punerea în executare silită a sentinței penale nr. 423/20.03.2007 pronunțate de Tribunalul București Secția a II-a penală, definitiva prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, formându-se dosarul de executare nr.71/2011.
Cererea de încuviințare a executării silite a fost admisa prin Incheierea din data de 17.02.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, împotriva mai multor debitori printre care si CNVM (fila 70).
Potrivit dispozițiilor art. II din Legea nr.113/2013 pentru aprobarea OUG nr.93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară (publicată în MO Partea I nr.234/23.04.2013), A.A.A.S. a preluat obligațiile C.N.V.M. de despăgubire a investitorilor FNI, precum și calitatea procesuală pe care CNVM o are, la data intrării în vigoare a Legii nr.113/2013, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.
Avand in vedere admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat, se constata, din studierea dosarului de executare ca dupa data de 23.10.2013 practic nu a mai fost emis niciun act de executare si ca nici contestatoarea nu a solicitat decat generic anularea tuturor actelor de executare, fara a mentiona concret un motiv de nelegalitate a vreunui act de executare emis in dosarul in discutie dupa data de 23.10.2013
Aceste acte de executare au fost emise cu privire la debitorul AAAS, ca urmare a aparitiei Legii nr.113/2013 pentru aprobarea OUG nr.93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară prin care A.A.A.S. a preluat obligațiile C.N.V.M. de despăgubire a investitorilor FNI, precum și calitatea procesuală pe care CNVM o are, la data intrării în vigoare a Legii nr.113/2013, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.
Or, daca in privinta aplicarii OG 22/2002, a cuantumului debitului principal si a cuantumului cheltuielilor de executare exista autoritate de lucru judecat, instanta urmeaza sa analizeze prescriptia dreptului de a cere executarea silita, invocata de contestatoare.
Sub acest aspect instanța constată că dreptul intimatei în calitate de creditoare de a solicita punerea în executare a sentinței penale nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală, definitiva prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, a luat naștere, la data ramanerii definitive a laturii civile solutionate.
Asadar termenul de trei ani in cadrul caruia putea fi exercitat dreptul intimatilor de a cerere executarea silita a inceput sa curga la data de 04.06.2009.
Or, in cauza se constata ca intimatii au formulat cerere de executare silita la data 04.02.2011 (fila 34), deci in interiorul termenului de prescriptie.
Prin urmare, constatând că nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate al actelor de executare contestate si cu privire la care nu exista autoritate de lucru judecat, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, având în vedere faptul că a fost soluționat capătul de cerere privind contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Având în vedere că întoarcerea executării poate fi dispusă numai în cazul anulării executării, prin raportare la soluția ce urmează a fi dispusă privitor la primul capăt de cerere, instanța va respinge și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în sector 1, București, . ȘERBANESCU, nr. 50 în contradictoriu cu intimații T. I., R. I. și N. Ș., cu toți domiciliul ales la av. Iofciulescu E. M. în Ploiesti, ., ., J. PRAHOVA pentru existența autorității de lucru judecat cu privire la actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 74/2011 aflat pe rolul B. M. B. și M. A. M. până la data de 23.10.2013, data pronunțării Sentinței civile nr._ în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București.
Respinge în rest contestația la executare ca neîntemeiată, cu privire la actele de executare ulterioare datei de 23.10.2013.
Respinge cererea de suspendare, ca fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
Red. M.E.P./thred. V.D./6ex/ 23.11.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|