Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 17245/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. I. V.

Grefier: C. I. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuenta R. I. și pe intimatul B. D., având ca obiect contestație la executare – revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima strigare a cauzei, cât și la cea de a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de revizuire și reține cauza spre soluționarea excepției.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.06.2015, sub nr._, revizuenta R. I. a formulat, în contradictoriu cu intimatul B. D., cerere de revizuire împotriva sentinței pronunțate în dosarul nr._/299/2014.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 Cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, revizuenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 01.09.2015, instanța a respins cererea revizuentei de acordare a ajutorului public judiciar, încheierea fiindu-i comunicată revizuentei la data de 09.09.2015 (f. 15). Împotriva acestei încheieri revizuenta nu a formulat cerere de reexaminare.

Față de dispozițiile art. 137 C.proc.civ. instanța va soluționa cu prioritate excepția netimbrării, excepție de fond, absolută și peremptorie care face de prisos, în totul, cercetarea în fond a pricinii, neputând lua act de renunțarea la judecată înainte de a stabili că a fost legal învestită în prezenta cauză.

Analizând înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției netimbrării, instanța constată următoarele:

Prin citația primită de revizuentă la data de 22.07.2015 s-a pus în vedere acesteia, printre altele, obligația achitării până la termenul de judecată din data de 29.09.2015 a sumei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de revizuire, respectiv 100 lei, calculată conform art. 26 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării.

Prin comunicarea din data de 09.09.2015 a fost transmis revizuentei un exemplar al încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cu mențiunea că are obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 100 lei, calculată conform art. 26 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Deși legal citată, reclamanta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, contrar dispozițiilor art. 33 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, fapt ce atrage anularea cererii, conform dispozițiilor art. 197 C.proc.civ.: netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În consecință, instanța va admite excepția netimbrării și va dispune anularea cererii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii de revizuire.

Anulează ca netimbrată cererea privind pe revizuenta R. I. cu domiciliul în București, ., sector 2 și pe intimatul B. D. cu domiciliul în București, ., sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. I. V. C. I. C.

Red./Thred.R.I.V./C.I.C./16.10.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI