Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 19180/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila nr._/2015

Ședința publică de la 21 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. B.

Grefier A. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. T. și pe pârâtul K. J., având ca obiect evacuare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 21.10.2015, pentru cand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2012, pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti sub nr._ /299/2012, reclamanta I. T. a chemat în judecată pe pârâtul K. J., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispuna evacuarea paratului din spatiul –boxa aferenta . suprafata de 51.22 mp situata la subsolul imobilului din Bucuresti . sector 1 si obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinta asupra spatiului ce face obiectul litigiului de la data dobandirii calitatii de proprietar si pana la redobandirea efectiva a posesiei; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că detine . suprafata de 51.22 mp situata la subsolul imobilului din Bucuresti . sector 1, in baza contractului de vanzare cumparare nr. 2025/06.06.2012. Arata reclamanta ca mama sa a incheiat la data de 29.09.1997 un contract de comodat cu paratul pe o peroada de 10 ani avand ca obiect boxa.

In drept, reclamanta își întemeiază cererea pe dispozitiile art. 563 si urm. C.civil.

In sustinerea cererii, au fost depuse de catre reclamanta inscrisuri in fotocopie.

Parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei.

In sustinerea intampinarii au fost depuse de catre parata inscrisuri in fotocopie.

Analizand probele administrtae in cauza, instanta retine:

Reclamanta este titulara a dreptului de proprietate asupra . suprafata de 194,66 mp compus din compus din 4 camere, dependinte si o boxa din imobilului din Bucuresti . nr. 27 sector 1, astfel cum rezulta din extrasul de carte funciara fila 17, intabulat in baza contractului de vanzare cumparare nr. 2025/06.06.2012, incheiat cu vanzatorii G. S. si G. M. C.. Conform contractului de vanzare cumparare nr. 2025/06.06.2012, boxa din imobilului din Bucuresti . nr. 27 sector 1 are o suprafata de 51,22 mp.

Paratul K. J. este titular al dreptului de proprietate asupra imobilului din Bucuresti . nr. 27 sector 1, apartament nr. 1 compus din demisol si parter in suprafata de 195,18 mp (demisol) si 195,01 mp (parter), in total 390,19 mp, astfel cum rezulta din extrasul de carte funciara –fila 22.

Obiectul prezentului litigiu il formeaza evacuarea si pretentiile constand in contravaloarea lipsei de folosinta a boxei situate la subsolul imobilului din Bucuresti . nr. 27 sector 1.

In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize avand ca obiectiv stabilirea contravalorii lipsei de folosinta a boxei identificate de reclamanta in actiune pentru care va avea in vedere toate inscrisurile incuviintate in cauza.

Expertul, analizand inscrisurile incuviintate ca probe in cauza raportat la cauza juridica actiunii cu care a fost investita instanta- evacuare si pretentii(nu s-a formulat actiune in revendicare de catre reclamanta, apararile privind revendicarea cu comparare de titluri au fost formulate numai cu ocazia cuvantului pe fond) nu a putut identifica spatiul indicat ca fiind boxa situata la subsolul imobilului din Bucuresti . nr. 27 sector 1, expertul constatand ca, in fapt, subsolul este demisol si s-au realizat modificari ale peretilor de compartimentare si inchideri ale golurilor de usi.

Deci, boxa invocata de catre reclamanta, care este inscrisa in cartea funciara in favoarea sa este in fapt integrata in demisolul imobilului si, in drept, intabulata si in favoarea paratilor, astfel incat, intrucat ambele parti detin titluri valabile asupra spatiului, actiunea in evacuare formulata de catre reclamanta si cererea accesorie privind pretentiile constand in contravaloarea lipsei de folosinta a boxei este neintemeiata.

Din aceleasi considerente, instanta retine ca reclamanta are calitate procesuala activa in cauza, detinand un titlu cu privire la boxa, iar paratul are calitate procesuala pasiva, recunoscand in sedinta din 03.09.2015 ca detine spatiul, astfel incat va respinge cele 2 exceptii invocate de catre parat ca neintemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active si pasive ca neintemeiate.

Respinge actiunea formulată de reclamanta I. T. cu domiciliul ales în sector 1, București, ., ., . K. J. cu domiciliul în sector 1, București, ., nr. 27, . ca neintemeiata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2015.

Președinte, Grefier,

R. B. A. T.

Red RB/ Tehnored AT/ 4 ex- 16.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI