Contestaţie la executare. Sentința nr. 1608/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1608/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1608/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1608
Ședința publica de la 30.01.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: I. E. L.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. T. SA SUCURSALA B., pe intimatii B. E. JUDECĂTORESC P. S. A., BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI LEX și pe terțul poprit B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 23.01.2015, iar apoi pentru astazi, data de 30.01.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 25.08.2014, sub nr._ /2015, contestatoarea B. T. S.A.-Sucursala B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimații B. P. S. A. și B. Asociați Lex, să dispună anularea actelor de executare întocmite de B. Asociați LEX, în dosarul de executare silită nr. 52/2014 și anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 17.04.2014 în dosarul nr._/299/2014, prin care s-a admis încuviințarea silită în dosarul nr. 52/2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că între aceasta și executorul Judecătoresc P. S. A. a intervenit Protocolul nr. 1729/20.03.2012, prin care s-a convenit continuarea executării silite în mai multe dosare, ocazie cu care s-au predat mai multe dosare de executare silită, printre care dosarul nr. 504/2012.
Contestatoarea a arătat că B. P. S. A. a emis procese verbale de cheltuieli executare, procese verbale de imposibilitate a continuării executării, precum și titluri executorii, fără a avea un fundament legal și exclusiv în scopul de a obține cheltuielile de executare.
Totodată, B. T. S.A. susține că B. P. S. A. a demarat procedura executării silite fără să existe un titlu executoriu împotriva sa. Astfel, învederează aceasta faptul că în titlul executoriu ce constă în procesul-verbal de stabilire cheltuieli suplimentare/14.11.2012 are calitatea de creditor, iar nu de debitor. Ori, în opinia contestatoarei, respectivul înscris este titlu executoriu doar împotriva debitorului urmărit, iar nu împotriva creditorului, potrivit disp. art. 371 indice 7, alin. 2 și alin. 4 C.proc.civ. Mai mult, aceasta precizează că art. 371 indice 7 C.proc.civ. stabilește în alin. 2 o obligație cu caracter de principiu a debitorului de a suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite și a celor făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. În același sens, contestatoarea a arătat că potrivit practicii în materie, art. 371 indice 7 alin. 4 C.proc.civ. stabilește că procesele verbale de stabilire a cheltuielilor de executare nu stabilesc o creanță în favoarea executorului judecătoresc, ci în favoarea creditorului care a declanșat executarea silită.
Contestatoarea și-a mai motivat cererea pe împrejurarea că potrivit Protocolului nr. 1729/20.03.2012, pe care intimatul este ținut să îl respecte, B. P. S. A. urma să își recupereze onorariile și cheltuielile de executare proporțional cu recuperarea debitelor, ori acesta nu a recuperat niciun debit, potrivit art. 4.2 și 4.4. Cu privire la protocolul invocat, contestatoarea a menționat că acesta a fost denunțat unilateral de către petent la data de 14.04.2014, potrivit notificării nr. 1100/13.03.2014, însă efectele denunțării unilaterale nu se produc și cu privire la dosarele de executare deja predate.
În ceea ce privește intimatul B. Asociați LEX, contestatoarea a arătat că acesta a pus în executare titlurile executorii pe care le deține intimatul B. P. S. A. împotriva sa, acționând în mod concertat cu acesta, precizând contestatoarea că aceștia au procedat similar în alte dosare de executare.
În drept, cererea se întemeiează pe disp. art. 711 și urm. noul C.proc.civ., 371 indice 7 și urm. din vechiul C.proc.civ., Lg. 188/2000.
În dovedire, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Față de pretențiile contestatoarei, a formulat întâmpinare intimatul B. P. S. A., prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare. în motivare, intimatul a arătat că de la data comunicării Procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare/14.11.2013, respectiv 06.03.2012, în dosarul de executare nr. 504/2012 și până la momentul introducerii contestației la executare au trecut mai mult de 15 zile.
Cu privire la fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: contestatoarea nu a formulat motive concrete de nelegalitate cu privire la actele de executare din dosarele de executare nr. 504/2012 și 54/2014, aceasta avea la îndemână exercitarea unei alte căi de atac în cadrul căreia putea să conteste neregularitățile dispozițiilor titlului executoriu, respectiv contestația la executare. Mai mult, instanța nu are competența juridică să supună analizei sale raporturile juridice contractuale dintre părți pe calea contestației la executare, iar protocolul de colaborare invocat de către contestatoare nu este incident în prezenta cauză. Intimatul a mai precizat că onorariile solicitate reflectă munca depusă în dosarele de executare preluate de către acesta, motiv pentru care debitoarea este ținută să le execute.
Intimatul a învederat instanței faptul că onorariile stabilite sunt sub pragul maximal prev. de lg. nr. 188/2000, fiind dovedite prin înscrisuri și proporționale cu activitatea efetic prestată. Cu privire la susținerea contestatoarei că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nu este titlu executoriu, intimatul a precizat că este în sarcina creditorului să acorde sprijin pentru aducerea la îndeplinire a executării silite, punându-i la dispoziție mijloacele necesare, inclusiv cele financiare.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Contestația la executare formulată a fost legal timbrată cu suma de 82,76 lei, conform disp. art. 10 din OUG 80/2013.
La solicitarea instanței s-a înaintat de către B. LEX dosarul de executare nr. 52/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
La data de 14.11.2012 a fost întocmit Procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare silită, în dosarul nr. 504/2012, de către B. P. S. A., pentru suma de 331 lei, astfel cum reiese din înscrisul atașat la fila 125 din dosar.
Creditorul B. S. P. A. a formulat cerere de executare silită, aceasta fiind înregistrată și admisă la data de 24.03.2014, de către B. LEX, formându-se astfel dosarul de executare nr. 52/2014. Prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei, în baza titlului executoriu constând în procesul-verbal menționat, pentru suma de 331 lei, reprezentând debit, precum și pentru suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat.
La data de 03.07.2014 s-a dispus înființarea popririi de către B. LEX asupra tuturor sumelor de bani, asupra titlurilor de valoare și asupra bunurilor mobile incorporale ale debitoarei B. T., până la concurența debitului de 1110,92 lei (679,92 lei=cheltuieli de executare și onorariu executor judecătoresc, 331 lei=debit, 100 lei=onorariu avocat). Aceasta a fost comunicată debitoarei la data de 14.07.2014, astfel cum reiese din înscrisul atașat la fila 10 din dosar.
Referitor la excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța reține că potrivit disp. art. 714 alin. 1 lit. a C.proc.civ, contestația la executare se poate introduce în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. În raport de motivele invocate de către contestator prin contestația la executare formulată, instanța reține că acesta are în vedere critici cu privire la Procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită din dosarul nr. 504/2012, titlu executoriu ce i-a fost comunicat la data 06.03.2014, potrivit adresei de comunicare nr. 970. Având în vedere data introducerii prezentei cereri, respectiv 25.08.2014, instanța constată că s-a formulat de către B. T. S.A.-Sucursala B. contestație la executare peste termenul admis de lege de 15 zile.
Cu privire la susținerile contestatoarei că a formulat contestație la executare împotriva executării silite prin poprire, instanța reține că potrivit disp. art. 714 alin. 1 pct. 2, termenul de 15 zile curge de la data comunicării înființării popririi. Totuși, aceste dispoziții sunt aplicabile atunci când debitorul formulează critici cu privire la înființarea popririi, iar nu cu privire la contestația la executare în integralitatea sa. Prin contestația la executare formulată, debitorul nu contestă înființarea popririi asupra conturilor sale, ci însăși executarea silită, în raport de care invocă neregularități cu privire la procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul nr. 504/2012. Față de aceste apărări, instanța apreciază că debitorul avea posibilitatea să le invoce la momentul la care a luat cunoștință de executarea silită, fără a fi necesar să aștepte înființarea popririi pentru a opune creditorului aceste aspecte.
Soluționând excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. LEX, instanța reține aplicabilitatea disp. art. 644 C.proc.civ, conform căruia sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul. Astfel, în prezenta cauză s-a formulat cerere și împotriva B. LEX, entitate care nu poate sta în judecată cu o existență de sine-stătătoare în contestația la executare, acesta fiind doar un participant la executarea silită, respectiv executorul judecătoresc care a demarat executarea silită. În raport de dispozițiile legale invocate, intimatul nu are calitate procesuală pasivă, neexistând identitate între părțile raportului juridic invocat și persoanele implicate în prezentul litigiu.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a admite excepția tardivității introducerii contestației la executare formulată de către intimatul B. P. S. A.. Privind pe intimatul B. Asociați LEX, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și va respinge contestația la executare referitoare la acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a B. Asociați Lex, cu sediul în sector 1, București, .. 104, ., ., invocată din oficiu și, în consecință, respinge contestația formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de către intimatul B. P. S. A. și, în consecință, respinge contestația la executare formulată de contestatoarea B. T. SA SUCURSALA B., având J_, cu sediul în B., ., ., în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC P. S. A., având CUI_, cu sediul în B., . 1, . și terțul poprit B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, având CUI_, cu sediul în sector 3, București, ., ca fiind tardivă.
Obligă pe contestatoare să depună în contul B. Asociați Lex suma de 76,88 lei cu titlu de contravaloare fotocopiere dosar de executare.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. E. L. A. D.
Pentru Președintele completului
demisionat, semnează,
în baza disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C.,
Președintele Judecătoriei Sectorului 1 București
Red./15.12.2015/6 ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1615/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 1609/2015. Judecătoria... → |
---|