Evacuare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-08-2015 în dosarul nr. 14795/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. _
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.08.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE ROBERT CRISTIAN BURLACU
GREFIER C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL TRIUMF și pe pârâtul G. T., având ca obiect evacuare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.08.2015, și la data de 28.08.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015 sub numărul_, reclamanta R. A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT –SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL TRIMF a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. T., evacuarea pârâtului din spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 1308/15.12.2004 situat în ..113, . 1 București și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între aceasta și pârât a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1308/15.12.2004 având ca obiect spațiul de 38,65 mp situat în imobilul din ..113, . se regăsește în domeniul privat al Statului Român și se află în administrarea RAAPPS.
Cuantumul chiriei a fost stabilit potrivit OUG 9/2008 iar prin actul adițional_/09.12.2009 contractul de închiriere a fost prelungit până la data de 01.11.2010.
Ulterior acestei date, a arătat reclamanta, nu a mai intervenit o convenție a părților din cauza refuzului pârâtului care a formulat acțiune soluționată prin sentința civilă nr._/19.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin care reclamanta a fost obligată la negocierea și încheierea unui nou contract de închiriere iar pârâtul a fost obligat la plata contravalorii folosinței fără titlu și cheltuieli de întreținere pentru perioada martie-aprilie 2010.
A mai învederat reclamanta că a pus în executare sentința civilă menționată prin invitarea pârâtului pe parcurul anilor 2013 și 2014 la încheierea unui nou contract astfel cum rezultă din: proces-verbal nr.3046/23.10.2013, adresa nr.2402/16.04.2013, adresa nr. 5729/04.10.2013, adresa nr. 5762/25.09.2013, proces-verbal nr.6926/13.10.2013, proces-verbal nr. 6758/25.10.2013, proces-verbal nr. 6047/21.10.2013, procesul-verbal din 22.08.2013 al B. H. F. G., adresa nr.5762/25.09.2014 și procesul-verbal nr. 6926/13.10.2014.
Pârâtul nu a dorit perfectarea contractului iar din anul 2011 nu a mai achitat folosința fără titlu și nici cheltuielile de întreținere, motiv pentru care au fost formulate acțiuni împotriva acestuia pentru recuperarea acestor debite.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 867, 1349, 1831,1832 din C.civ. H.G. 60/2005.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei conform art. 6 din OUG 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă la data de 08.04.2015, pârâtul G. T. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta nu a înțeles să respecte sentința civilă nr._/19.11.2010 în privința negocierii tuturor clauzelor contractuale, exeercită cu rea-credință atribuțiile de adminstrare și a aplicat măsuri samavolnice familiei sale.
A mai arătat pârâtul că nu afirmația reclamantei potrivit căreia ar deține două apartemente nu este adevărată iar spațiul închiriat este fără bucătărie, baie sau grup sanitar în folosință proprie care este situat în alt imobil. Pârâtul a învederat instanței că prețul chiriei trebuie calculat pentru două persoane care nu realizează venituri, cu o scadere a prețului chiriei iar în momentul în care s-a prezentat la sediul reclamantei, în afară de consilieri juridici nu a mai fost prezentă nicio altă persoană pentru a negocia.
Pârâtul a susținut că reclamanta nu a dorit să ia în considerare la stabilirea chiriei faptul că se încălzește la sobă cu lemne și nu consumă gaze iar prețul chiriei a fost stabilit abuziv pentru o suprafață pe care nu o ocupă iar utilitățile au fost plătite si pentru gazele consumate de alți locatari.
Un alt argument invocat în apărarea sa de către pârât constă în faptul că nu se poate dispune printr-o nouă hotărâre încetarea efectelor substanțiale ale sentinței civile nr._/19.11.2010 rămasă definitivă și irevocabilă, întrucât s-ar încălca forța executorie a primei hotărâri și principiul legalității.
A mai învederat pârâtul că reclamanta nu s-a liberat de obligația de a face iar acesta s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului1 pentru nerespectarea de către reclamantă a sentinței civile nr._/19.11.2010.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 21-22 literele d și e și art. 28 din Legea 114/1996, art. 1420-1421 C.civ, Ordonanța 137/2000.
În dovedirea apărărilor sale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 22.04.2015, reclamanta a reiterat faptul că a întreprins toate demersurile necesare punerii în executare a sentinței civile menționate de pârât însă acesta nu a dorit încheierea contractului și a folosit spațiul în imobil în lipsa unui titlu locativ și fără a plăti cheltuieli de întreținere.
Prin notele scrise, depuse la data de 22.06.2015, pârâtul a învederat instanței că reclamanta a anulat procesul de evacuare așteptând să obțină câștig de cauză în prezenta, nesocotind astfel sentința civilă nr.1936/05.02.2015 și a fost chiriaș de bună-credință din anul 1979 până în anul 2011 când nu a mai putu face față abuzurilor reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, prin contractul numărul 1308/15.12.2004 (filele 9-12) între pârâtul a dobândit folosința unei suprafețe de 38,65mp situată în imobilul din București, ..113, . 1, în schimbul chiriei lunare de 58,38 euro (fila 11).
Prin adresa înregistrată la reclamantă sub nr. 8590/30.09.2008 (filele 78-80) pârâtul, alături de alți locatari au adus la cunoștința reclamantei mai multe deficiențe ale imobilului, în special legate de instalația termincă. Cererea a fost semnată de mai mulți locatari printre care și G. D. și G. O..
Prin actul adițional nr._/09.12.2009 (filele 13-14) reclamanta a propus prelungirea duratei inițiale a contractului 1308 de 5 ani pentru încă 12 luni, până la data de 01.11.2010 însă pârâtul și-a manifestat dezacordul față de această nouă convenție.
Prin sentința civilă nr._/19.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București (filele 37-39) s-a dispus Obligă pârâta - reclamantă la negocierea și încheierea unui contract de închiriere privind reînnoirea raporturilor locative stabilite potrivit contractului 1308/15.12.2004.
Obligă reclamantul - pârât la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 1.029,67 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință și penalități de întârziere pentru perioada martie - aprilie 2010.
Respinge capătul de cerere privind evacuarea ca neîntemeiat.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a reținut că La data de 03.11.2009 a fost emisă de către pârâta decizia nr. 8816 (fila 33) prin care, ca urmare a cererilor de reînnoire a contractelor de închiriere formulate de mai mulți chiriași (printre care și reclamantul-pârât), pârâta – reclamantă a decis, în mod unilateral, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, prelungirea pe o perioadă de 1 an a mai multor contracte de închiriere, printre care și contractul nr. 1308/15.12.2004 al reclamantului.
Pârâta – reclamantă nu a oferit niciun temei legal potrivit căruia să aibă posibilitatea discreționară de a impune chiriașului prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă de un singur an, deși perioada inițială a locațiunii fusese de 5 ani.
Instanța constată că pârâta – reclamantă R.A.A.P.P.S. a încălcat în mod evident principiul potrivit căruia actul juridic civil are la bază consimțământul ambelor părți implicate. Lipsa oricărei negocieri cu privire la prelungirea contractului, cu toate că, așa cum pârâta însăși recunoaște, reclamantul a cerut să discute cu privire la acest contract, impune imaginea unui contract de adeziune, care se impune părții aflate în dependență, situație de dezechilibru contractual ce trebuie corectată.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că cererea reclamantului este întemeiată și urmează a o admite, obligând pârâta R.A.A.P.P.S. la negocierea prelungirii contractului de închiriere și la încheierea unui act adițional care să prelungească durata contractuală în termeni agreați de ambele părți. Este evident că, dacă nu se va ajunge la un consens, instanța nu poate suplini voința părților în sensul de a interzice încetarea raporturilor contractuale. Însă, în virtutea situației de fapt reținute și a principiilor dreptului civil, instanța insistă ca părțile să încerce să ajungă la o înțelegere care să le satisfacă interesele și care să păstreze în ființă raportul de locațiune deja existent. De altfel, este de reținut și atitudinea pârâtei, care în loc să treacă la evacuarea reclamantului imediat după expirarea duratei contractuale, a continuat să emită facturi pentru lunile ianuarie – februarie 2010 (filele 9-10), facturi care au fost achitate de reclamant (fila 11).
Prin adresa nr.2264/10.04.2013 (fila 23) s-a comunicat reclamantei aprobarea de către Consiliul de Administrație punerea în executare a sentinței civile nr._/19.11.2010.
Prin adresa nr. 2402/16.04.2013 (fila 25) s-a comunicat pârâtului decizia Consiliului de Administrație privitoare la punerea în executare a sentinței menționate și a fost invitat pârâtul pentru data de 24.04.2013 în vederea negocierii și încheierii unui nou contract de închiriere.
Prin procesul-verbal nr.3044/23.05.2013 (fila 24) s-a constatat absența pârâtului de la convocarea efectuată prin executor judecătoresc pentru negocierea și încheierea unui nou contract de închiriere.
Prin notificare înregistrată de reclamantă sub nr. 4609/09.08.2013 (27-30) pârâtul a convocat reclamanta la sediul executorului judecătoresc H. F. G..
Prin procesul-verbal de constatare a răspunsului la notificarea nr. 135/2013 din data de 22.08.2013 (filele 31,32) întocmit de executorul judecătoresc H. F. G. s-a constatat că reclamanta s-a declarat de acord cu încheierea unui nou contract și negocierea clauzelor. Reclamanta că a propus un model de contract însă clauzele acestuia pot fi negociate și a solicitat pârâtului să precizeze ce persoane locuiesc în imobil și dacă doresc o restrângere a spațiului locativ ce poate fi aprobată în condițiile legii.
Prin adresa 5729/04.10.2013 (filele 15-16) reclamanta a comunicat pârâtului faptul că, cu ocazia convocării la executorul judecătoresc H. F. G. aceasta s-a declarat de acord cu încheierea unui nou contract și negocierea clauzelor. A mai comunicat reclamanta că a propus un model de contract însă clauzele acestuia pot fi negociate și a solicitat pârâtului să precizeze ce persoane locuiesc în imobil și dacă doresc o restrângere a spațiului locativ ce poate fi aprobată în condițiile legii. În ceea ce privește absența energiei termice a imobilului, această situație a fost comunicată încă de la momentul încheierii contractului 1308/15.12.2004. Reclamanta a convocat din nou pe pârât la data de 21.10.2013, în vederea negocierii și încheierii unui nou contract.
Prin procesul-verbal nr. 6047/21.10.2013 (fila 21) s-a convenit o nouă întrevedere la data de 25.10.2013.
Prin procesul-verbal nr. 6758/25.10.2013 (fila 20) s-a constatat absența pârâtului, prin mandatara sa, la întrevederea stabilită în scopul negocierii și încheierii contractului de închiriere.
Prin adresa nr. 5762/25.09.2014(fila 17) reclamanta invita din nou pe pârât la sediul său pentru punerea în aplicare a sentinței_/19.11.2010.
Prin procesul-verbal 6926/13.10.2014 (filele 18-19) s-a constatat înmânarea unui draft al contractului de închiriere ce se va perfecta, urmând ca părțile să stabilească o nouă întrevedere pentru când pârâtul va comunica veniturile persoanelor care vor locui cu acesta.
Prin sentința civilă nr.6977/29.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București (filele 40-45) pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a contravalorii lipsei de folosință pentru perioada februarie 2011-februarie 2012.
Prin sentința nr._/16.12.2014 (filele 48-51) a Judecătoriei Sectorului 1 București pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a contravalorii lipsei de folosință și cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012-decembrie 2013.
Prin sentința civilă nr.1936/05.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București instanța a respins cererea de evacuare a reclamantei iar pentru a ajunge la această soluție instanța a reținut, printre alte considerente, că Astfel, prin sentința civilă nr._/19.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2010 a fost obligată ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT la negocierea și încheierea unui contract de închiriere privind reînnoirea raporturilor locative stabilite potrivit contractului 1308/15.12.2004 (f 36), hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat și care se bucură de forță executorie conform dispozițiilor art. 376 și 377 C.pr.civ. din 1864 și care este susceptibilă de executare silită.
În aceste condiții, nu se poate dispune printr-o nouă hotărâre judecătorească încetarea efectelor substanțiale ale sentinței civile nr._/19.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2010, decât cu încălcarea forței executorii a primei hotărâri judecătorești și cu nesocotirea principiului legalității, potrivit căruia împotriva unei hotărâri judecătorești pentru motive de nelegalitate sau netemeinicie se pot formula numai căile de atac prevăzute de lege, o hotărâre judecătorească neputând fi reformată decât în cadrul căilor legale de atac, nu printr-o nouă cerere de chemare în judecată, prin care să se urmărească lipsirea de efecte juridice a primului act jurisdicțional pronunțat de o instanță judecătorească.
În cauză, reclamanta nu a făcut proba liberării sale de obligația de a face, iar debitorul obligației nu are un drept de opțiune între a executa propria obligație sau a obține reformarea sentinței civile nr._/19.11.2010 printr-o nouă hotărâre prin care să obțină liberarea sa. Pentru situația în care propriul creditor nu primește executarea obligației de a face, legiuitorul a deschis alte căi procedurale pentru a se obține liberarea debitorului de obligație, în lipsa cărora obligația reclamantei din prezenta cauză născută prin sentința precitată subzistă.
În drept, în raport de data încheierii contractului, respectiv 15.12.2004, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864 și a dispozițților speciale care reglementau raporturile de locațiune a locuințelor iar în raport de art. 26 alin.1 din codul de procedură civilă puterea doveditoare a probelor este subordonată Codului civil din 1864.
În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea 114/1996 În cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.
Instanța reține că prin actul adițional nr._/09.12.2009 (filele 13-14) pârâtul și-a manifestat în mod neechivoc voința de a nu mai reînnoi contractul de închiriere nr. 1308/15.12.2004.
Instanța constată că pârâtul nu mai are niciun temei legal pentru a ocupa spațiul locativ, acesta fiind condamnat prin sentințele civile 6977/29.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București și_/16.12.2014 (filele 48-51) a Judecătoriei Sectorului 1 București la plata contravalorii lipsei de folosință a reclamantei și cheltuielilor de întreținere cu privire la spațiul locativ pe care îl ocupă.
În ceea ce privește efectele sentinței civile nr._/19.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța reține, din considerentele acesteia, că reclamanta a fost obligată la negocierea prelungirii contractului de închiriere iar nu impunerea în mod unilateral a unei anumite durate întocmai ca un contract de adeziune, judecătorul cauzei impunând părților obligația de a face – negocierea unui contract în care să existe un echilibru al părților cu evidențiarea aspectului că instanța de judecată nu poate suplini voința părților și nici nu poate să interzică încetarea raporturilor contractuale.
Efectele substanțiale ale acestei hotărâri intrate în putere de lucru judecat vizează o negociere bazată pe echitate. În considerentele sentinței nu se menționează că pârâtul G. T. va solicita și obține doar acele clauze care sunt în deplină concordanță exclusiv cu propria-i voință.
Instanța constată că niciun act normativ nu prevede dreptul pârâtului de a beneficia de o locuință din domeniul privat al statului astfel că, în acord și cu considerentele sentinței_/19.11.2010, un eventual contract de inchiriere s-ar fi putut încheia în condiții de egalitate a părților, cu menționarea expresă a actelor normative care reglementează administrarea bunurilor existente în domeniul privat al statului.
Instanța nu constată niciun motiv pentru care pârâtul să insiste în a beneficia de folosința unui bun descris de acesta ca fiind insalubru, în condițiile în care cunoștea ca administrarea acestuia de către reclamantă se face în condițiile legii iar nu în virtutea liberei voințe a unui privat care poate administra și dispune de bunurile sale după cum dorește.
Situația de fapt reținută în cauză descrie voința unei persoane fizice care dorește să beneficieze de un drept de folosință în anumite condiții cerute de acesta deși nu există niciun temei legal care să îi ofere acest drept și nicio obligație nu îl ține în a folosi un imobil bun al statului.
Mai mult, instanța reține că pârâtul, în interpretarea proprie dată sentinței de favoare obținute, a încetat să mai achite prețul folosinței și întreținerii spațiului pe care îl folosește, astfel cum rezultă din sentințele precitate cu privire la obligarea acestuia către reclamantă.
În ceea ce privește susținerile pârâtului referitoare la reaua-credință a reclamantei la îndeplinirea obligației stabilite prin sentința_/19.11.2010, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, situația de fapt reținută de instanță fiind în sens contrar.
Analizând dispozitivul sentinței nr._/19.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin prisma considerentelor reținute de judecătorul respectivei cauze, instanța constată că reclamantei i-a fost impusă obligația de a negocia și a încheia un nou contract de închiriere. Obligația de a negocia a fost impusă de instanță, reclamantei pentru a corija conduita disproporționată a acesteia de a impune un contract de adeziune părții, în acest sens Lipsa oricărei negocieri cu privire la prelungirea contractului, cu toate că, așa cum pârâta însăși recunoaște, reclamantul a cerut să discute cu privire la acest contract, impune imaginea unui contract de adeziune, care se impune părții aflate în dependență, situație de dezechilibru contractual ce trebuie corectată.
Obligația de a încheia un nou contract de închiriere a fost impusă de instanță față de manifestarea de voință a reclamantei atât de propune încheierea unui nou contract cât și față de împrejurarea că De altfel, este de reținut și atitudinea pârâtei, care în loc să treacă la evacuarea reclamantului imediat după expirarea duratei contractuale, a continuat să emită facturi pentru lunile ianuarie – februarie 2010 (filele 9-10), facturi care au fost achitate de reclamant (fila 11).
Obligația ce constă în negocierea contractului presupune o conduită activă din partea reclamantei ce trebuie să manifeste o disponibilitate în conveni clauzele contractuale, în măsura permisă și de dispozițiile legale.
Instanța constată că reclamanta a încercat în mod constant, anterior sesizării instanței negocierea și încheierea unui nou contract. A comunicat în repetate rânduri disponibilitatea sa în acest sens prin convocarea pârâtului cât și prin răspunsul la convocarea efectuată de pârât. Instanța va respinge susținerile pârâtului conform cărora la convocari erau prezenți doar consilieri juridici întrucât din adresa nr. 2402/16.04.2013 (fila 25) prin care s-a comunicat pârâtului decizia Consiliului de Administrație privitoare la punerea în executare a sentinței menționate rezultă că RAAPPS era de acord cu negocierea, negociere realizată de personalul de specialitate juridică.
Instanța reține că reclamanta a convocat pârâtul la datele 24.04.2013 (fila 25) fără ca pârâtul să se prezinte. Prin convocarea din 22.08.2013 (filele 31,32), reclamanta și-a manifestat disponibilitatea de a negocia clauzele unui model de contract înmânat pârâtului.
Reclamanta a convocat din nou pârâtul pentru data de 25.10.2013 pentru negocierea contractului, dată la care pârâtul nu s-a prezentat.
Prin adresa nr. 5762/25.09.2014(fila 17) reclamanta invita din nou pe pârât la sediul său pentru punerea în aplicare a sentinței_/19.11.2010.
Prin procesul-verbal 6926/13.10.2014 (filele 18-19) s-a constatat înmânarea unui draft al contractului de închiriere ce se va perfecta, urmând ca părțile să stabilească o nouă întrevedere pentru când pârâtul va comunica veniturile persoanelor care vor locui cu acesta.
Cu privire la conduita impusă prin sentință reclamantei, instanța constată că aceasta a executat voluntar obligația de a face.
Cu privire la obligația de a încheia un nou contract de închiriere, instanța constată că aceasta este o obligație de a face dar care nu are un caracter unilateral ce obligă doar reclamanta la o conduită activă ci prin prisma considerentelor reținute de judecătorul ce a pronunțat sentința Este evident că, dacă nu se va ajunge la un consens, instanța nu poate suplini voința părților în sensul de a interzice încetarea raporturilor contractuale.
Obligația de a încheia un contract este indisolubil legată, în vederea executării, de manifestarea de voință a ambelor părți, întrucât, în lipsa suplinirii voinței de către instanța de judecată, nimeni nu poate deveni parte întru-un act juridic la care nu consimnte.
Aplicând acest considerent la situația de fapt reținută, instanța constată că reclamanta și-a manifestat intenția de a încheia un contract de închiriere ale cărui clauze să fie negociate, în nenumărate rânduri iar din materialul probator rezultă o singură manifestare de voință a pârâtului conform notificării înregistrate de reclamantă sub numărul 4609/09.08.2015 (filele 27-30) conform căreia pârâtul a contestat cheltuielile de întreținere începând cu anul 2008 pe care considera că le-a plătit necuvenit. Pârâtul a recunoscut, chiar prin note scrise că nu a mai achitat chirie sau cheltuieli de întreținere din anul 2011.
Din notificarea menționată anterior instanța constată că pârâtul nu a solicitat menționarea în contract a unor clauze specifice care să privească în concret cuantumul chiriei ori modalitatea de stabilire a cheltuielilor de întreținere, ci doar a expus situația locativă în care se găsește. Din materialul probator nu au rezultat nici dovezi ale veniturilor pârâtului și familiei sale în vederea determinării cuantumului chiriei, astfel cum le-a fost solicitat de reclamantă cu ocazia convocării în fața executorului judecătoresc.
Pentru aceste considerente instanța va aprecia că reclamanta a executat voluntar și obligația de a încheia contractul de închirere, în urma căreia a rezultat dezacordul părților.
Instanța va respinge și susținerile pârâtului cu privire la faptul că acțiunea formulată de reclamantă ar nesocoti sentința civilă nr.1936/05.05.2015 pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește incidența autorității de lucru judecat rezultată din sentința menționată, instanța constată că judecătorul cauzei_/299/2014 a reținut că Specificul procedurii reglementate de art. 1033 ș.u. C.pr.civ. nu este respectat în litigiul pendinte, pârâtul opunând cererii reclamantei atât excepția de neexecutare a primului contract, cât și aspecte care vizează modalitatea de aducere la îndeplinire a obligației de a face dispusă prin sentința mai sus indicată, respectiv o executare improprie a unei obligații de a face, ori sentința pronunțată cu privire la procedura specială a evacuării, rămasă definitivă prin renunțarea la apelul declarat de către reclamantă, nu a statuat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți întrucât judecătorul cauzei a constatat că în cauză nu este aplicabilă procedura specială a evacuării.
În ceea ce privește argumentele însușite de pârât cu privire la considerentele sentinței anterior menționate, conform cărora nu se poate dispune printr-o nouă hotărâre judecătorească încetarea efectelor substanțiale ale sentinței civile nr._/19.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2010, decât cu încălcarea forței executorii a primei hotărâri judecătorești și cu nesocotirea principiului legalității, potrivit căruia împotriva unei hotărâri judecătorești pentru motive de nelegalitate sau netemeinicie se pot formula numai căile de atac prevăzute de lege, o hotărâre judecătorească neputând fi reformată decât în cadrul căilor legale de atac, nu printr-o nouă cerere de chemare în judecată, prin care să se urmărească lipsirea de efecte juridice a primului act jurisdicțional pronunțat de o instanță judecătorească, instanța constată că aceste argumente nu subzistă în prezenta cauză, pentru că, așa cum a arătat instanța, efectele substanțiale ale sentinței civile nr._/2010 s-au produs prin executarea integrală și benevolă a obligațiilor stabilite în respectivul titlu iar acțiunea de față pornește de la premisa unui raport juridic dintre părți deja stins, ceea ce face aplicarea art. 3711 Cod.proc.civ. 1865 fiind înlăturată și premisa executării silite.
Instanța constată că prezenta acțiunea vizează raporturile juridice dintre părți, ulterior executării obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr._/2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București, efectul hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză neavând consecința reformării efectelor unei alte sentințe.
Pentru toate considerentele expuse, instanța va admite cererea reclamantei și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, ..113, . 1.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ., instanța constată că pârâtul a pierdut procesul, în consecință, față de culpa procesuală a acestuia, va obliga pârâtul la plata sumei de 100 de lei (fila 2) cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta RAAPPS, cu sediul în București, sector 1, ., J40/_/2002, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul G. T., cu domiciliul în București, .. 113, . 1, CNP_.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, ..113, . 1 ce a făcut obiectul contractului 1308/15.12.2004.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. B. C. I. Ț.-F.
RED. R.B. / TEH. C.Ț.
4 EX / 2 .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... → |
|---|
