Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 659/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 659/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 659/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 659/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 16.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol se află soluționarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P..

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu au răspuns părțile, cauza judecându-se fără citarea acestora, în temeiul art. 665 alin. (2) C.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin Serviciul registratură, la data de 15.01.2014, executorul judecătoresc B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. a depus cerere prin care a solicitat instanței să nu mai dea curs cererii de încuviințare a executării silite, învederând instanței că debitul a fost recuperat, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecata cererii de încuviințare a executării silite.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2014 sub numărul de dosar_, B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. a solicitat încuviințarea urmăririi silite imobiliare cu privire la bunul imobil situat în București, ..333, ., sector 1, aparținând debitorilor C. M. și C. N., în dosarul de executare nr.3260/2014, format la cererea creditoarei Asociația P. ., pentru punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 5928/24.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul_, Încheiere cheltuieli din 06.10.2014, Încheiere cheltuieli suplimentare din 14.11.2014 și Încheiere cheltuieli suplimentare din 12.12.2014.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30.12.2014 instanța a dispus emiterea unei adrese către biroul executorului judecătoresc și către creditoare cu solicitarea de a se depune extras de carte funciară pentru imobilul situat în București, ..333, ., sector 1, pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare.

Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2014 B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., a formulat cerere de renunțare la judecata cererii de încuviințare a executării silite în dosarul de executare nr.3260/2014, solicitând instanței să nu mai dea curs cererii de încuviințare a executării silite, arătând că executarea silită a încetat ca urmare a recuperării debitului

Analizând cererea formulată de B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., instanța constată:

Potrivit art. 406 alin. 1 NCPC, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Față de aceste dispoziții legale și având în vedere poziția procesuală a petentului exprimată prin cererea scrisă depusă de B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. la 15.01.2015, constatând că s-a formulat cererea de renunțare înaintea primului termen de judecată, instanța, în baza art. 406 NCPC, va pronunța o hotărâre prin care va lua act de faptul că petentul B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. a renunțat la judecata cererii de încuviințare a executării silite imobiliare împotriva debitorilor C. M. și C. N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea petentului B. E. Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. cu sediul în București, ., . la judecata cererii de încuviințare a executării silite privind pe creditoarea Asociația P. . cu sediul în București, ., . și pe debitorii C. N. și C. M...

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ES/17.01.2015

Printat – 2 exemplare

Comunicări – 2 – executor judecătoresc și creditoare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 659/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI