Pretenţii. Sentința nr. 638/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 638/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 638/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR.638/2015
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. A. C.
GREFIER A. A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârât I. D., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 05.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședința de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16.01.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 06.05.2014 cu numărul de mai sus, reclamanta . GROUP SA, în contradictoriu cu pârâtul I. D. a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 1365 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, dobânda legală calculată de la data scadenței obligațiile respectiv 14.06.2013 până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 15.08.2012 a izbucnit o inundație la apartamentul nr. 5 din București, ., ., proprietatea lui N. E. A..
Întrucât la data producerii incidentului era în vigoare polița de asigurare CASA PLUS . nr._, reclamanta a solicitat instanței recuperarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri de la persoana răspunzătoare.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copii certificate pentru conformitate de pe dosarul de daună, procesul-verbal de intervenție, adresă, dovada notificare conciliere.
Cererea a fost legal timbrată.
În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că a achitat suma de 1365 lei, depunând copia dovezii de plată și a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata dobânzii legale invocând prevederile art. 1522 indice 3 cod civil și arătând că nu a fost pus în întârziere în conformitate cu aceste dispoziții.
Instanța a încuviințat, pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, data de 15.08.2012 pârâtul a cauzat o inundație la apartamentul nr. 5 din București, ., . care era asigurat la societatea reclamantă cu polița CASA PLUS . nr._.
În baza poliței de asigurare a fost întocmit dosarul de daună ./CEN/13/_, fiind achitată asiguratului contravaloarea despăgubirilor în cuantum de 1365 lei.
În drept, potrivit art. 22 din Legea 136/1995, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civila, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de procedura pagubei.
Pentru a fi admisibilă acțiunea în regres, reclamanta trebuie să facă dovada subrogării în drepturile asiguratului (prin plata contravalorii prejudiciului), cât și dovada îndeplinirii condițiilor generale ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului.
În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, potrivit art. 998 din Codul civil orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciul, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999 din Codul civil omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Prin urmare, din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele cerințe: existența unui prejudiciu și a faptei ilicite, existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența sa.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.
Astfel, prejudiciul a constat în degradarea locuinței asigurate. Fapta ilicită a pârâtului constă în producerea unei inundați la apartamentul asigurat cu care se învecina.
De asemenea, vinovăția pârâtului îmbracă forma imprudenței (culpa levis) întrucât nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să prevadă.
Întrucât reclamata a făcut dovada plății sumei de 1365 de lei cu titlu de despăgubiri în baza contractului de asigurare (f4), aceasta se subrogă în baza legii și în limitele indemnizației plătite în drepturile beneficiarului asigurării.
Cu toate acestea, instanța reține că pârâtul a făcut dovada plății acestei sume în contul asigurătorului la data de 04.07.2014, conform extrasului de cont depus la fila 100, motiva pentru care acesta va fi respins.
Referitor la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, instanța reține că, pentru o deplină reparare a prejudiciului, având în vedere natura comerciala a raporturilor dintre părți, astfel cum s-a statuat în decizia în interesul legii nr. XXIII/2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta datorează dobânda legala aferenta debitului, de drept, fără a mai fi necesara punerea acesteia în întârziere.
Dreptul reclamantei de a solicita dobânda legala s-a născut la data la care aceasta a efectuat plata către persoana asigurata, respectiv data de 14.06.2013, data la care a operat și subrogația în drepturile asiguratului.
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată și să oblige pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale începând cu data de 14.06.2013 până la data de 04.07.2014, data achitării contravalorii despăgubirii.
Potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Prin urmare, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 120,55 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând taxa de timbru precum și onorariu avocațial în cuantum de 496 lei, achitat de reclamantă prin ordinul de plată nr._/17.07.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul în București, ..51, sector 1, Registrul Comerțului sub nr.J40/_/2001 și cu sediul ales la Cabinet de avocat P. D. în București, ..1, ., biroul A3, sector 5 în contradictoriu cu pârâtul I. D. cu domiciliul în București, ., .,., CNP_.
Obligă pârâtul la plata dobânzii legale aferente sumei de 1365 lei, începând cu data de 14.06.2013 până la data de 04.07.2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 616,55 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
C. M. ADELINAVOINA A. A.
Red. M.A.C./Th.red.M.A.C./A.A.V./ 10.02.2015/ 4 exemplare
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 659/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 635/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|