Întoarcere executare. Sentința nr. 6144/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6144/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6144/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6144

Ședința publică din data de 06 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: A. I. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta O. P. S.A. și pe pârâtul B. I., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin avocat, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a fost înaintată copia dosarului de executare nr.3607/O/2011.

Apărătoarea reclamantei apreciază că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă. Pârâtul afirmă că nu a încasat efectiv banii de la B.E.J. B. E., motiv pentru care solicită emiterea unei adrese către acest birou.

Instanța constată că a fost depusă o precizare a B.E.J. B. E.,

Instanța constată că, prin raportare la art. 3 din Legea nr. 76/2012, pentru cererea de întoarcere a executării efectuate prin plată voluntară se aplică noua procedură, iar pentru întoarcerea executării în dosarul de executare nr. 738/2011 al B.E.J. P. N. D. se aplică vechea procedură.

Pentru aceste considerente, instanța pune în discuție disjungerea cererii de întoarcere a executării silite în dosarul de executare nr. 738/2011 al B.E.J. P. N. D..

Apărătoarea reclamantei este de acord cu disjungerea.

Instanța disjunge cererea privind întoarcerea executării silite referitoare la dosarul de executare silită nr. 738/2011 al B. P. N. D. și dispune formarea unui nou dosar (care se va judeca potrivit vechiului Cod de procedură civilă), cu termen la data de 18.05.2015, C20, pentru când se vor cita părțile, reclamanta cu mențiunea de a depune copii de pe tot dosarul nr._, ÎN ORDINE, sub sancțiunea suspendării potrivit art. 1551 C..

În prezenta cauză, instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Apărătoarea reclamantei lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.

Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2014, sub numărul de mai sus, reclamanta O. P. S.A. a solicitat, pe calea întoarcerii executării, obligarea pârâtului B. I. la restituirea sumei de 11.848 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație de la momentul plății acesteia, respectiv de la data de 08.12.2011 și până la data restituirii sumei de către pârât și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 954/07.06.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a fost obligată la plata unor compensații bănești către pârât și că, în urma modificării în parte a acestei sentințe, este îndreptățită să primească suma achitată excedentar prin procedura reală urmată de consemnațiune și în dosarul de executare nr. 738/2011 al B. P. N. D.. În opinia reclamantei, pârâtul a fost îndreptățit să primească suma de 507 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4041 și art. 4042 alin. (3) C.proc.civ.

Reclamanta a depus precizări la data de 12.12.2014.

La data de 30.01.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat declinarea competenței, având în vedere că și alte pretenții ale reclamantei s-au rezolvat la judecătoria de pe raza Biroului Executorilor Judecătorești, respectiv B. Bancescu N. D. și B. B. E..

A arătat pârâtul că a beneficiat numai parțial de suma pe care reclamanta o solicită, respectiv doar de 7.349 lei, sumă obținută prin intermediul B. P. N. D.. Cealaltă sumă de 4.499 lei se află în contul B. B. E..

Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a instanței și admiterea cererii de chemare în judecată.

Analizând, în temeiul art. 237 alin. (2) pct. 1 și art. 248 alin. (1) C.proc.civ. cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 4042 alin. (3) vechiul C.proc.civ. (în vigoare la data executării voluntare a sentinței civile nr. 954/07.06.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ ), astfel cum au fost interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 5/2012 publicată în M.Of. Partea I nr. 251/13.04.2012, „instanța judecătorească competentă potrivit legii” în restabilirea situației anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acțiuni separate este instanța de executare.

În cauză executarea sentinței civile nr. 954/07.06.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău- Secția civilă în dosarul nr._ a fost realizată efectiv, potrivit procesului-verbal din data de 06.01.2012, prin oferta reală urmată de consemnațiune, în cadrul dosarului nr. 3607/O/2011, fiind înmânată pârâtului recipisa de consemnare la sediul executorului judecătoresc B. E. (filele 14 și 115), din Moinești, .. E8, ., sediu aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Moinești.

Cum normele anterior arătate instituie o competență teritorială absolută pentru soluționarea cererii de întoarcere a executării, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) și alin. (3) C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale și a declina competența în favoarea Judecătoriei Moinești.

În opinia instanței, împrejurarea că suma s-a achitat prin contul reclamantei aflat la Raiffeisen Bank, din sectorul 1 al Municipiului București, nu are relevanță pentru determinarea locului executării, în condițiile în care plata s-a realizat efectiv prin înmânarea recipisei către creditor, la sediul executorului judecătoresc din localitatea Moinești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Disjunge cererea privind întoarcerea executării silită în privința dosarului de executare silită nr. 738/2011 al B. P. N. D. și dispune formarea unui nou dosar (care se va judeca potrivit vechiului Cod de procedură civilă), cu termen la data de 18.05.2015, C20, pentru când se vor cita părțile, reclamanta cu mențiunea „Depuneți copii de pe tot dosarul nr._, ÎN ORDINE, sub sancțiunea suspendării potrivit art. 155 ind. 1 C.proc.civ.”

Admite excepția necompetenței teritoriale privind cererea de întoarcere a executării silite voluntare.

Declină competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite privind pe reclamanta O. P. S.A., cu sediul procesual ales la S.C.A. D. și Asociații, din București, . nr.59, sector 1 și pe pârâtul B. I., domiciliat în Moinești, .. Bacău, în favoarea Judecătoriei Moinești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. A. I. M.

Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 03 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 6144/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI